Ursul cu struguri

M-aş întoarce la Madrid oricând, de fapt cândva în decursul următorilor 40 de ani cred că voi trăi cel puţin un an acolo.

Madridul a fost programat pentru luni dimineaţa, adică să facem lucrurile corespunzător, de la începutul săptămânii. Şi a fost bine, sunt multe lucruri de care m-am îndrăgostit în oraşul acela, şi locuri, şi oameni.

În primul rând m-am simţit ca acasă şi nu fac bancuri, am avut cartierul general în Coslada care ar putea fi la fel de bine oraş românesc, îmi amintesc că am coborât din maşină, ameţită de emoţia primului meu zbor cu avionul şi mi-a trecut prin cap „frate îs genială, pricep tot ce vorbesc spaniolii”, aiurea toată lumea vorbea în română iar în vitrina unui magazin pe care îmi căzuseră ochi scria negru pe alb, pe o coală A4 fix ca acasă „Avem mălai” şi în câteva secunde magia talentului meu nenatural la comunicare în spaniolă a dispărut.

În Coslada există mezelărie românească, aşa scrie pe firmă, cofetărie românească, la fel, discotecă românească, iar în supermercado rafturi întregi cu mâncarea şi berea din România, e o bucată de casă departe de casă în care să te regrupezi în plină aventură iberică.

Dacă că imaginaţi că românii se găsesc fix şi numai acolo vă înşelaţi, Madridul e semănat cu români, îţi vor răspunde la întrebări puse în română prietenilor care te însoţesc, îţi vor da instrucţiuni de folosire a oraşului, îţi vor dona un bilet de metrou sau vei sta răbdător în spatele lor în timp ce se vor decide greu ce bijuterii să îşi ia de data asta. Eu le-am făcut pe toate cele de mai sus şi multe altele.

Să ne întoarcem la oraş şi ce nu trebuie ratat.

 Simbolul Madridului: Ursul cu struguri, care de fapt e cu căpşuni, sau mai bine zis un arbore înrudit cu căpşunile „El Madrono”, e o statuie de vreo 20 de tone pe care o găsiţi în Plaza del sol, la kilometru 0 al oraşului.

Mie una mi-e drag ursul acesta din cauza unei poveşti, aflând că merg al Madrid, un coleg a decis să-mi spună fix ce e mai important de vizitat şi îl citez din memoria mea inuman de exactă „te duci al ursul cu struguri şi te uiţi aşa în direcţia în care priveşte ursul, în faţă e o străduţă şi pe ea al doilea magazin pe stânga e un outlet de la Zara”. Amu’ de ce m-aş fi dus eu în Madrid fix  în outletul cu pricina mă depăşeşte grav  dar cert e că mi-a rămas în cap să văd Ursul cu struguri ocazie cu care am înnebunit cu nervi vreo 3 români stabiliţi în Madrid care nu puteau pricepea exact ce urs voiesc a vede.

Până ne-am lămurit cu toţii a mai trecut ceva, ursul l-am văzut, la outlet nu am mai ajuns că între timp mutaseră ursul şi privea în altă direcţie şi nici mu mă dădea interesul afară din casă.

Am vizitat însă La Mallorquina una din cele mai celebre cofetării ale oraşului de unde m-am ales cu neşte interesante gogoşi cu vanilie (spaniolii au clar un gărgăune cu gogoşile) şi foietaje cu ciocolată (eu am în mod clar un gărgăune cu ciocolata), locaţia este fix pe colţul străzii ce te duce din Plaza del Sol în Plaza Mayor şi coada este tot timpul dar tot timpul impresionantă, asta aşa ca să simţi celebritatea locului.