duminică, 27 aprilie 2014

Lumile noastre

Inspiraţia mea vine din locuri neobişnuite, azi e meritul lui Mixy, bine e vina ei pentru că m-a întors spre gândurile alea, care trebuie ţinute bine sub oboroc.
Am murit şi am înviat, nu, nu-s băiatul din Nazareth, mie nu mi-au trebuit 3 zile să fac treaba asta, am reuşit în mai puţin de jumătate de oră. Ăsta a fost primul meu contact cu lumea ailaltă, la 3 ani când nu ai idei preconcepute, nu te aştepţi la pajişti verzi sau cazane cu smoală.
La 3 ani nu ţi-e foarte clar nici că trăieşti, nici că mori, ţi-e cam totuna. Dacă vă gândiţi să îmi puneţi în dubiu amintirile mai gândiţi-vă o dată, am amintiri solide, verificate şi exacte ale vieţii mele de pe la vreo 10 luni, la 3 ani înregistram tot mai ceva ca o cameră digitală.
Pe scurt m-am înecat şi mi-am petrecut ceva timp în alte culori, lumini şi parfumuri decât alea de le ştim noi toţi. M-am întors împotriva voinţei mele, pentru că doctorii au fost al dracului de încăpăţânaţi, m-am întors fără chef de parcă aş fi ştiut exact ce o să mă aştepte în lumea asta, asta e n-am fost suficient de puternică atunci să merg mai departe.
Am câştigat totuşi ceva din treaba asta, certitudinea că sfârşitul nu e aici, că asta e numai o etapă, că indiferent ce păţeşte învelişul meu, eu o să merg mai departe şi îmi va fi bine.
Mai târziu, când a trebuit să stau cuminte şi să îi las pe alţii să se ducă, pentru că doctorii lor nu au fost suficient de încăpăţânaţi sau pentru că ei au fost mai decişi,  mi-am alterat un pic viziunea aia despre ce a fost. Am adăugat detalii pe ici pe colo pentru a face prezentul mai suportabil.
Aşa lumea viitoare a devenit populată de cei dragi plecaţi deja, ce să mai, mi-am întins imaginaţia până am ajuns la o versiune care l-ar face pe Budai Deleanu să arunce Ţiganiada la coş şi să ia notiţe.
Şi oricât de drăguţă este lumea mea de după, trebuie să recunosc are un neajuns, nici aia nu eternă, şi de acolo o să plecăm fiecare când avem treabă în altă parte, evouăm – involuăm, habar n-am, singura constantă a universului este schimbarea. E greu să te obişnuieşti cu ea dar schimbarea e naturală.

Singura problemă pe care o mai am cu trecerea asta între lumi este modul în care are loc, nu pricep de ce trebuie să suferim fizic pentru asta? De ce nu poate fi simplu? Am ajuns la momentul trecerii facem un pas şi gata fără durere, fără privit în urmă, ne alăturăm celor care deja au ajuns acolo şi pregătim cu grijă drumul pentru cei care vor veni după noi. 

Reduceri de week-end

Hai ca am aflat tarziu de ele si baietii de pe elefant.ro au un talent nenatural de a nu adapta bannerele dar inc[ au bazar de week-end cu
genti rosiiiii ( bine si alte culori) reduse cu vreo 70 %
jucarii reduse cu pana la 30%
e book reduse pana la 60%
Si culmea transport gratuit :)

vineri, 25 aprilie 2014

Cea mai buna crema antirid ramane totusi bisturiul

Mie îmi plac produsele de la Farmec, pe undeva pe blogurile mele se găsesc neşte ditirambi închinaţi lor ( hai că v-am prins cu cuvântul ăsta), nu am nici un reproş împotiva cremelor de la ei si momentan chiar o folosesc pe cea de contur ochi de la Gerovital care face o treabă la fel de bună ca una de 4 ori mai scumpă (ştiu ce spun le-am avut şi pe alea).
Mie îmi plac şi produsele de la Avon, şi ăstora le-am închinat ceva ditirambi mai ales legat de cremele de mâini, dar se găsesc şi ceva şampoane şi geluri de duş interesante pe acolo, cum ar fi alea de la Senses, apropo am văzut că au reduceri faine zilele astea, gelul de duş cu iasomie şi bujor e la 7 lei redus de la 14.
Şi uite cum divaghez din nou şi trag spuza pe turta mea de afiliat, să revenim la subiect, am stabilit că mie îmi plac ambele branduri.
Acum să vă spun de ce îmi place mai mult Avon zilele astea. Din cauza unui/unor că nu pot băga mâna în foc cu privire la numărul lor chirurgi esteticieni.
Nu ştiu or fi fost mai scumpi sau pur şi simplu mai buni dar efectele sunt de necontestat
Ăia care au prelucrat-o pe Lori să rămână veşnic tânără şi jur mai frumoasă decât era în tinereţea ei aia naturală ( amu’ să nu ne ieşim din minţi şi să pretindem că toate astea le-a făcut crema, nu zic e bună dar minuni garantat nu face) au ştiut cu ce se asortează bisturiul şi cum se face o tăietură să cadă bine.
Ăia care au prelucrat-o pe Ramona Bădescu să rămână la fel de tânără şi după mintea cui o fi ales-o pentru reclama asta frumoasă au scos din chipul femeii un fel de haină care trage câş la cusături. Dacă ar fi să mă iau după reclamele astea în veci nu le-aş mai cumpăra produsele că io chiar nu vreau să arăt aşa la vremea senectuţii mele.
În rest despre produse numai de bine, la preţul lor îşi fac treaba excelent, vă las aşa cu clipurile spre comparare, o fi şi vina cui a pus lumina prin platou că Lori prea generează aşe o lucire aurie şi Ramona prea e cenuşie.


Jurnalata

Ştiu n-am descoperit eu mersul pe jos şi apa caldă dar lasă că nici Coco Chanel n-a descoperit moda, a reinventat-o, şi toale câte sunt sub soare pot fi reinventate.
Citeam azi un blog din ăla emoţionant despre cum  mintea bărbaţilor este sucită de un singur aspect, respectiv trupul tău mlădiu şi musculos şi mă gândesc că aşa o fi, că doar nu am eu idei ce e în mintea bărbaţilor, deşi pot să garantez că numai trupul tău mlădios nu o să îi şi ţină lângă tine după ce le-a întors capul, nu pe ăia care merită ţinuţi pe lângă casă oricum.
Dar aici alta este povestea nu cum gândesc bărbaţii.
Nici nu o să ridic laude mersului la sală deşi aşa e frate nimic nu ajuta mai bine decât mişcarea, dar mişcarea poate îmbrăca mai multe forme nu musai mersul la sala, drumul spre casă dacă nu îl faci pe tot în maşina ajută, curăţatul podelelor ajută, spălatul geamurilor, făcutul cumpărăturilor ( alo, aici vorbim de venit cu sacoşa în mânuţă de la piaţă nu de plimbatul prin mall la un frappuccino) toate sunt mişcare.
Şi regimul alimentar ajută în sensul că e esenţial să mănânci, la ore regulate mâncare cât de cât sănătoasă că nici salata nu mai e ce era şi geme de modificări şi îmbunătăţiri chimice şi genetice, trebuie să mănânci la ora de masă nu când ţi--e deja aşa foame că ai mânca masa.
Altceva m-a mânat în luptă la scrierea acestui post şi anume mâncarea de confort. Dacă eşti tristă mănânci o prăji că zahărul te binedispune, dacă a plecat Făt Frumos cu Moţ în Frunte din viaţa ta ai o conversaţie cu ceva bun, dacă afară plouă te tratezi cu o ciocolată caldă. Nu de foame faci asta ci pentru a umple un gol sufletesc, din lehamite, din plictiseală, din inerţie.
Pe cea mai bună prietenă a ta o cheamă Milka şi nu jignesc pe nimeni, pur şi simplu toate necazurile tale se povestesc bucată cu bucată văcuţei mov de pe hârtia ciocolatei, aia mare de juma de kil că doar nu suntem la grupa mică.
Hai să facem altfel, mergi la librărie  sau mai bine intra pe link-ul ăsta chiar acum ( da, e link afiliat dacă îţi cumperi un jurnal sau un caiet de pe acolo primesc si eu 60 de bani, infim faţă de cât costa terapia :P) si ia-ţi jurnalul ăsta (costă cât vreo 2 ciocolate) şi pune-l în bucătărie sau oriunde obişnuieşti să îţi ascunzi (da, o ascunzi pentru că ştii că nu e un lucru bun) rezerva de dulce.
Data viitoare când te vei duce dupa prietena ta ciocolata şi nu va fi acolo foloseşte cu încredere jurnalul, scrie ce te supara, spune-i lui care e problema şi când ai ajuns la ultima fila întoarce-te si citeşte-l.
Te vei simţi garantat mai uşoară sufleteşte pentru că terapia prin scris este una din cele mai mişto forme inventate şi trupeşte pentru că ai ratat minim 4 ciocolate scriind.
Încercăm o jurnalată în loc de dulcele nostru de suflet?



Timpul...timpurile

Sunt zile în care concepţiile tale despre lume se clarifică mai instant decât budinca din praf de budincă, aia aproape gata făcută în care mai învârţi şi tu 5 minute să te dai gospodină.
Azi m-am chiulit de la lucru să termin ce am de scris pe acasă, evident sunt la al treilea blog dar nu m-am apucat de ce aveam eu efectiv de făcut, asta e însă altă poveste.
Şi cum mă plimbam şi eu la un blog de cafea am nimerit la Vienela care avea neşte probleme cu timpul, deh femeie nehotărâtă, ba voia să-l opească, ba să-l alunge. Logic cum poza mea figurează în wickipedia la egocentrism mintea mi-a fugit duios la mine.
Timpul nu fuge, ziua nu s-a scurtat, mintea mea percepe timpul asemănător spaţiului, ne putem deplasa prin el înainte şi înapoi numai că n-am învăţat cum, omenirea trebuie că e încă în era copilăriei ei.
Cert este că, deşi nu putem să ne controlăm direcţia, ne putem contola viteza deplasării. Timpul este al dracului de relativ şi nu mă interesează ce declară toate ceasurile lumii, el nu trece la fel pentru toţi oamenii şi nici pentru acelaţi om în diverse situaţii. Sunt lucruri care durează la nesfârşit deşi ceasul insistă să îţi spună că nu au trecut decât vreo 5 minute şi lucruri care se întâmplă instantaneu de parcă o viaţă întreagă se comprimă în 5 secunde în care simţi totul, ştii totul, eşti totul.
Ceasul desigur îţi va demonstra că alea 5 secunde au durat o oră dar în fond de ce să dăm credit unui instrument mecanic şi nu propriei noastre firi?
Şi mai există timpul ăla care nu există pentru că nu ştim să ni-l procurăm, pentru că ne ocupăm excesiv de trecut şi de viitor şi uităm că timpul are în realitate o singură dimensiune: prezentul pe care noi o ratăm între amintiri şi planuri.

Normal că nu o să ai niciodată timp dacă refuzi constant să trăieşti în prezent. Nu opriţi timpul, nu lungiţi ziua, învăţaţi numai să îi controlaţi curgerea şi să vă bucuraţi de ea.

Adopta o carte

Stiu ce va trebuie atatea carti? Sunt atatea alte lucruri de cumparat pe lumea asta si totusi ce povesti frumoase se ascund intre  doua coperti.
Pana pe 30 aprilie pe Libris.ro iar e reducere de data asta editura RAO, transportul gratis ca de obicei

Libris.ro

Dor de duca sau cum nu vedem noi esentialul

De ieri mă încearcă iar aşa o dorinţă să plec din ţară şi nu numai din cauza conducerii. Că nu mi-e simpatic Ponta nu e nici un secret, de fapt omul mi-e neutru, nici nu îmi place nici nu-mi displace în absolut, e drept că mai des nu-mi place dar nah o fi vina mea.
Şi totuşi mă uit fascinată, se spune că poţi privi la infinit o blondă parcând, eu încep să privesc la infinit presa şi blogosfera românească,  bate rău de tot blonda aia parcând, indiferent câte locuri de handicapaţi o ocupa femeia şi cum o lipi portiera şoferului de vreun perete.
Ce ne preocupă pe noi de vreo 2 zile? Vă spun eu de ce nu poate dormi naţia : că Ponta i-a zis Doinei Pană fă sau mă, că n-am stat să verific înregistrarea pentru că mă doare fix în başcheţi de exprimarea lui Ponta în timp ce se legăna cu barca pe viitură.
Şi suntem stresaţi de treaba asta şi ofticaţi până în hepatocite ( mai căutaţi şi voi cu goagăl ceva util în puii mei că habar nu aveţi pe unde vă e ficatul în corp), cum va să zică să se exprime primul ministru aşe faţă de o duamnă.
Să te întreb eu ceva? Ţi-a scăzut nivelul de trai din asta? A explodat euro? Ai rămas cu neşte proiecte în urmă pentru că Ponta a zis fă/mă ( repet n+am avut răbdare să citesc nici un articol mi-au ajus titlurile şi rezumatele) ?
Ştiţi ce nu văd eu în blogosfera românească cea simţitoare şi cu ochi de Argus ? ( Nu, nu uleiul mai citeşte şi ceva mitologie dacă tot eşti pe Goagăl)
Nu văd bloggeri crizaţi de nervi justificaţi pen’ că senatul a decis să  mai aibă şedinţe de plen abia după europarlamentare, adică după 25 mai, adică o să îi plătim degeaba, de pomană sau cum mai vreţi voi vreo lună cât oamenii se implică în campania electorală. Bineînţeles că în timpul ăsta îi plătim ca şi când ar lucra şi stăm cu vreo tonă de legi nediscutate.
Mă uitam marţi la Masterchef, ştiu sunt de la ţară rău de tot mă uit la televizor la emisiuni pentru plebe care nu sunt cool şi trendy, clar nu mai intru io în rai din cauza asta, ei bine la emisiunea asta era unul un grec sau o fi omul numai de origine greacă nu-ş, care e şi el într-un fel de campanie cu Masterchef ăsta. Grecul nostru spre deosebire de parlamentarii naţiei se ducea la lucru şi şeful lui i-a spsu să aleagă :ori slujba, ori Masterchef că prea e cu mintea la gătit când e la lucru. Şi omul a ales era în platou pentru bani, pentru trofeu dracu’ ştie dar a ales.
Din toată biata Evropă noi suntem singurii care suportăm un parlament (da, scriu cu literă mică ai ceva împotrivă?) care reuşeşte să stea şi cu slana în pod ( mă rog amu’ aleargă porcul europarlamentar prin bătătură să facă slana) şi cu maţul uns că doar îi plătim în vreme ce ei se ceartă mult mai suburban decât fă/mă care a scandalizat blogosfera.
Asta cum de nu stresează pe nimeni? Că de la asta legile vor sta pe loc, ţara va fi condusă prin ordonanţe, banii publici se duc dracului şi la nunta tuturor evenimentelor de mai sus va cădea o stea sau leul şi va creşte Euro şi preţurile şi ratele şi traiul se va scumpi.

Înţelegeţi de ce vreau să plec? Nu pentru că suntem conduşi de cine suntem conduşi ci pentru că suntem o naţie care nu vede mai mult de lungul nasului şi se isterizează ca proasta la.....ce nu e cazul. Care mai vine cu mine?

miercuri, 23 aprilie 2014

Aplicatiile Secretului: Impulser

Am citit Secretul, şi Puterea, şi Magia, şi Secretul din spatele secretului, şi Cheile secretului, pe scurt am citit mult, literatură motivaţională, Biblia şi fizică cuantică, ăsta e defectul meu sunt şoarece de bibliotecă.
Nu am idei dacă am înţeles eu perfect cum vine treaba asta cu Legea atracţiei, poate cu articolul ăsta mă lămuresc, adică trebuie că funcţionează de vreme ce o să câştig. Ce ştiu sigur e că m-am ales cu o durere serioasă la coloana şi aşa deformată lejer de anii copilăriei petrecuţi în bănci prea înalte şi apoi prea scunde.
Ce am înţeles din toate lecturile astea? Că suntem mai mult decât un costum din carne care aleargă prin zonă, că mintea noastră ne influenţează lumea şi trupul, că suntem energie pură.
Unul din primele postulate ale Legii atracţiei este că deşi gândurile sunt importante, deşi contează ce gândeşti magia constă în ce simţi în timp ce gândeşti, îţi repeţi degeaba că va fi bine dacă tu simţi cum te prăbuşeşti pe interior, bine probabil nu o să fie atât de tragic pe cât ar putea fi dar perfect nu o să îţi iese.
Contează sentimentul din spatele gândului, contează, aşa cum zicea un doctor în fizică neamţ al cărui nume îmi scapă cu desăvârşire dar pe care puteţi să îl ascultaţi aici, câmpul magnetic dezvoltat de inimă în baza gândului.
A fost o vreme în care credeam că iubirea se naşte în inimă, a fost o vreme când am devenit raţionali şi am decis că e o reacţie a creierului, o obsesie, a fost o vreme când am devenit pierduţi în lume şi am decis că iubirea e o reacţie chimică, acum ne-am întors redescoperim inima, ne redescoperim ca formă de energie, ne redescoperim magnetismul.
Pentru că asta suntem noi şi lumea noastră particule intens vibratorii ţinute la un loc de un sistem complex de forţe de atracţie şi respingere. Şi dacă noi suntem energie, dacă suntem influenţaţi de câmpul magnetic al pământului şi câmpurile electromagnetice din jur, de  ce nu am aplica secretul ăsta şi în medicină?
Să ne întoarcem la înţelepciunea ascunsă în pergamentele antichităţii, la vremea când legile fizicii nu erau încă scrise în ecuaţii dar erau respectate, la vremea când omul şi natura lucrau în acelaşi ritm, în baza unul impuls armonic.
Să ne întoarcem privirea spre interior şi să ne dăm o şansă să ne vindecăm natural, folosind terapia cu impulsuri magnetice , adica magnetoterapia. În fond suntem o minune a naturii corpul nostru a fost creat cu un echilibru perfect de substanţe pe care aportul medicamentos îl cam strică de ce n-am recunoaşte, iar interventiile chirurgicale sunt inca destul de barbare ca tehnica,  mai ales in Romania.
Suntem energie şi ea nu poate fi distrusă niciodată, poate fi însă modificată, de ce să nu folosim o altă formă de energie pentru a o aduce din nou în starea perfectă pe cea care ne compune?
Sursa imaginii Pinterest



Cine recunoaste cartea?

„Şi ridicase opinca-nspre carte. În clipa aceea, Mama s-a azvârlit cu burta peste foile ei deschise şi de-acolo a strigat cu deznădejde:
-         Omoară-mă, taică, dar cartea nu mi-o strica.
Bunicul a dat drumul biciuştii în iarbă.
-         Ce carte e aia?
-         A lu’neica Mitru, de latină.
-         Asta ce  mai e?
-         Mama limbii noastre, a mai căpătat fata inimă.
-         Mama limbii noastre! Ia te uită, şi limbile au mamă?! Dar tată cine-i e? Întrebase Bunicul după un moment de gândire.
-         Nu ştiu, că nu scrie. Zice numai de mamă.
-         Îhî! Dacă pe ta-său nu l-o şti...
-         Păi ce, pe-al Floarii lu’ Vasile îl ştie careva, şi ea e de la noi din sat...
-         Aşa e! Şi-n limba asta de ziseşi sunt vorbe multe?
Mama dăduse afirmativ din cap.
-         Multe...
-         Îi zice şi la „bou” în vreun fel? Ori n-avură.
-         Îi zice „bos, bovis, bovi, bovem, bos, bove”, recitase mama dintr-o suflare.
-         Ia...parcă-l auzi mugind! Da’ce cuvânt lung...Doamne! Şi la noi cum s-a scurtat!
....
-         „Bos-bovis! A hotărât soarta Mamei. În toamnă Bunicul a dat-o la liceu...”
Iniţial am copiat cele de mai sus în ideea de a spune cum poate o carte să schimbe o viaţă. Dar între timp mi-am schimbat viziunea. Nu, nu o să primiţi nici un premiu dacă ştiţi ce carte este.
Dacă recunoaşteţi cartea şi autorul înseamnă că ştiţi deja cât de importante sunt cărţile pe lume, aşa că veţi da un Share articolului şi veţi intra pe Ţara lui Andrei să votaţi proiectul Semn spre Carte.
Dacă nu îl recunoaşteţi ( hai să vedem câţi recunosc chestia asta?) atunci daţi un Share articolului, intraţi pe Ţara lui Andrei şi daţi un vot proiectului Semn spre Carte, poate chiar asta va fi cartea pe care un copil o va primi.
Hai să-l ajutăm pe „bos-bovis” să mai schimbe o viaţă – două.





















Ce cadouri primimi azi?

Libris.ro
Ma stiti. In viata mea nu am trecut pe langa ocazia de a cumpara o carte, ca sa zic de ocazia de a primi o carte cadou la orice carte cumparata sau doua carti cadou sau trei. E un fel de Christmas in july pe capul meu, ca si Mosul tot din astea imi aduce :)


Nemira
Sau o reducere de 50% din pretul oricarei carti

duminică, 20 aprilie 2014

Fie ca......

Ştiu că vă era dor de mine dar fusăi ocupată cu Invierea. Chiar aşa am mai folosit vreodată perfectul simplu pe blogul ăsta? Oricum nu-l folosesc en general ca să-mi ascund rădăcinile olteneşti şi să îi ia pe oameni prin surprindere uraganul Catrina, nu, nu mă cheamă aşa dar nici foarte departe nu sunt.
Nu ştiu cum e la voi dar la mine Paştile încep oficial de vinerea când pe vremea primei mele tinereţi mergeam frumos la cimitir să aprindem lumânări, să punem flori şi să tragem olecuţă de bârfă. Nu, nu cu morţii, noi între  noi aşa pe drum că să tot fie un kilometru până acolo.
După aia ascundeam ibricele de tablă în care cărasem suficienţi cărbuni încinşi să frigem un bou, mai treceam printr-un alt cimitir, încă vreo juma de kilometru, şi mergeam la mânăstire, că deh, era acolo de la 1500 toamna şi tare frumos era la slujbă şi era păcat să nu treci şi tu pe sub masa aia încărcată cu flori pe care se odihneau o evanghelie legată în argint şi o cruce cu pietre frumoase, pe care le pupai numai daca voiai tu.
Numa’ că vremea tinereţii mele a trecut, mânăstirea o devenit mult prea oficială, adecă se  bagă în seamă numai ei între ei călugării, încep slujbele la ore ciudate şi le termină la ore şi mai ciudate iar Padre Titi fericitul nostru păstor şi-o tras biserică mare cu turle chiar în sat să nu mai facem drumul până la troiţa din cimitir.
Da’ biserica asta nouă nu funcţionează că nu ne-a venit tapetul su sfinţi din Germania, mă rog acolo e producătorul sfinţii n-am idei ce origini au, aşa că avem biserică mare şi frumoasă la care poţi ajunge în 5 minute pe asfalt dar goală.
Oricum nu ne era de ajutor că morţii tot în mijlocul câmpului ne-au rămas şi în Vinerea Mare oricum ne duceam în vizită, un kilometru peste câmp, da’ tura asta a plouat vreo 10 zile la rând şi dacă nu ai gondolă nu poţi merge pe drumul spre cimitir, aşa că ne-am luat cu toţii câmpii să evităm balta şi noroiul ăla cleios galben care îţi face şoşonii prizonieri. Socoteala ar fi fost bună că pe iarbă se merge mai uşor decât prin noroi n-am luat în calcul însă că ne modernizarăm şi mergem la tămâiat cu maşina care nici asta nu poate merge prin noroiul galben şi o ia tot pe câmp aşa că la final mergem cu toţii tot prin noroi, care per pedes care per rota numai că în loc de un kilometru am făcut unu jumate că drumul ăsta nou ocolea departe de ăla vechi să nu se încurce noroaiele între ele.
Deci vineri am defilat patriotic printr-o ploaie îngheţată şi nu taman măruntă şi prin noroaie spre cimitir tinând în mână cu nădejde o tufă de liliac, pe sub masă n-am mai trecut că începuse Padre Titi slujba şi la el nu e ca la mânăstire, e cu ordine şi disciplină facem un singur lucru odată.
Azi noapte am luat-o de la cap,  bine la mine treaba cu Învierea s-a cam dus pe la 10 seara când nişte amici au început să îmi trimită în disperare mesaje cu Hristos a înviat, e drept că ei sunt în alte parohii dar totuşi pe acelaşi fus orar aşa că probabil au capacităţi premonitorii altfel nu-mi explic de ce la ei a înviat cu 3 ore mai devreme.
Pe la 2 noaptea m-am smuls cu greu din pat, am smuls-o şi mai greu pe Madre că ea a stat să vadă Învierea de la Patriarhie, ne-am tras galoşii de cauciuc şi am pornit iar spre cimitir.
Experienţa anilor trecuţi m-a învăţat că nu e cazul să fiu acolo de le partea cu „Veniţi de luaţi lumină „ că se mai găseşte şi al 3 dimineaţa şi oricum nu o pot duce acasă pe aia luată la miezul nopţii că Padre Titi e suferind, nu suportă fumul de lumânare şi ca atare după ce luăm lumină o stingem să nu leşine preotul în mijlocul slijbei.
Dacă vineri după amiază a fost greu prin noroi la 2 noaptea era un fel de reality show că amu când îţi rămâneau încălţările în noroi nici nu le mai vedeai întru grabnică recuperare.
Bine că ne-au venit minţile la cap şi în loc să tot călcăm unde era mai întunecat, după ce am nimerit în vrei trei gropi şi o mlaştină ne-am decis să verificăm nivelul bălţilor şi le-am măsurat cam pe toate, nu mi-au trecut de încălţări decât vro 3.
Am ajuns la biserică numai bine, slujba se terminase, scrisoarea prea fericitului se citise, eram deja la pastorala lu Padre Titi pe care natura nu l-a făcut vreun mare orator aşa că am terminat repede.
Când a început Românii au talent varianta Noaptea de înviere, adecă sunt vreo 3- 4 credincioşi convinsi că au talent şi insistă să lălăie câte un imn două de căciulă de fiecare Paşte, mi-am luat inima în dinţi şi am plecat să aprind lumină la morminte că doar de aia eram la biserica aia şi nu la alta la care să ajung mai comod.
Am tras o plimbare solitară prin cimitir la 3 dimineaţa, am aprins lumânări, am aşteptat cât am putut să vină şi după mine vreun bampir din ăla încremenit la 17 ani dar cred că în zona noastră nu sunt şi m-am întors spăşită în biserică.
Vecinu’ Gheorghe tocmai termina ceva de cântat şi toată audienţa părea să caute butonul cu X, nu-i bai dacă nu moare până atunci vine şi la anul la preselecţie, ne-am ordonat frumos, aşa cum sper să ne ducem şi la ăle veşnice bărbaţii primii că n-am înţeles de ce aveau  mnealor prioritate, dar dacă tot o vor s-o aibă măcar peste tot, şi ne-am pus pe aşteptat la miruit.
Era cât pe ce să-l muşc lejer pe popa când m-a sfătuit să pup icoana , Madre cică tot am mârâit un pic aşa ca un căţel rebel ce mă găsesc în turma omului, am înhăţat un pahar cu Paşti antialcoolice (Padre Titi nu foloseşte vin la treaba asta), am mestecat cu greu o bucata, am înhăţat şi un plod căruia să îi dăm ouă de pomană peste groapă şi apoi am pornit înapoi spre casă. Drumul era mult mai uşor că deja ştiam bălţile. Am ajuns pe la 4 jumate cu apa clipocind dulce în şoşoni şi cu somnul speriat pe vecie aşa se explică de ce la 5 tăiam artistic prăjiturile şi mă gândeam să îi sun pe toţi ăia de trimiseseră mesaje de cu seară să îi anunţ că şi la noi a Înviat.

La voi cum a Înviat?

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Azi a fost o zi buna

După ce am trecut situaţia prin toate filtrele posibile am ajuns al concluzia că azi a fost o zi bună.
Acum vreo săptămâna citeam un blog respectiv ăsta despre cum s-au dus nişte oameni acasă să găsească numai pereţii şi m-am gândit că sunt puţine şanse să mai recupereze ceva ştiind cum funcţionează treburile, noi facem plângere, dăm declaraţii, poliţia încearcă presupun să soluţioneze treaba şi până la urmă treburile rămân aşa în coadă de balenă care ştiu că nu e peşte dar nah aia mi se pare suficient de mare pentru a arăta dimensiunile nerezolvării.
Bon, azi pe la orele amiezii, ajung io acasă şi o găsesc pe bună-mea în mare criză de nervi că şi anume unde i-am pus neşte bani pe care îi ţinea ea după obiceiul absolut al tuturor femeilor de peste 85 de ani într-o batistă.
Să ne înţelegem ăia erau banii ei de consum, vreo 200 de lei. După ceva muncă de convingere în care femeia îmi arăta demonstrativ nuş ce pernă care nu era la locul ei şi mai ales lipsa batistei de parcă eram naiba în Othelllo mă pocneşte o revelaţie. 
-Mno zic, dar ăia de îi strângeai îi mai ai?
Bunică-mea se uită al mine de parcă n-aş fi pe ale mele.
-         Cine să umble la mine în casă, zice ea deşi era clar că nu spiritele îi mutaseră perna şi cei 200 de lei. Ca să îmi facă hatârul se apucă să dea la o parte mai multe tone de obstacole care duc la o cutie unde mai da jos vreo tonă de hârtii şi descoperim împreună că ăia pe care îi strângea dispăruseră în căutarea celorlalţi 200.
Intru în modulul de gestionare a situaţiei, desfac o sticlă de suc, tratez familia cu extraverale, mă gândesc în treacăt să sun al poliţie dar îmi aduc aminte că nu au reuşit să găsească ei chestii mai puţin de gen cum ar fi scuterul lu văr-miu pe lângă garajul căruia se mai găsea câte o urmă de pantof dar ceva atât de anonim ca banii.
         Şi pe când bună-mea încă mai plânge după banii strânşi vreo 4 ani din pensia ei minusuculă dar e clar că s-a mai liniştit şi-a revenit şi din culoarea aia vişină turbată, iar mama  nu mai tremură îmi dau seama brusc că a fost o zi bună.
         Dap, s-or dus dracului vreo 15000 de lei şi o să mai avem nervi pe tema asta ceva vreme dar ziua a fost bună.
         Am avut noroc că bunică-mea nu a venit din grădină mai repede, că ăla care a fost a avut timp să plece şi nu l-a prins cu mâna în cutie, nu că ar fi venit decis să îi dea în cap dar am văzut oameni omorâţi pentru mai puţini bani.
         Am avut noroc că s-au prins de eveniment când am venit eu acasă şi nu au avut timp să îşi crească amândouă tensiunea până la limite de pericol, că am putut să sar cu medicamentele înainte să ajungem la vreun spital cu vreo sănătate terminată mai rău decât ar putea banii ăia să repare vreodată.
         Am avut noroc că de 3 ani mă străduiesc să fiu zen şi în vreo 45 de secunde eu mi-am revenit, că mi-am adus aminte că ăia sunt numai bani şi că pe bani îi pot reface, că eu şi ai mei suntem mult mai importanţi.
         Da, am avut nervi şi da, o să fie un pic mai greuţ cu nişte chestii dar la finalul zilei toată familia este vie şi sănătoasă şi puteam să fim altfel. Aşa că azi a fost o zi bună şi nu-mi vine să cred cât am crescut eu în ultimul timp să pot privi toată treaba asta aşa.


vineri, 11 aprilie 2014

Mesaj urgent reloaded

A fost o vreme când m-au emoţionat până la lacrimi prezicătorii, neşte oameni cu har care nu dormeau noaptea de grija mea. Nu e uşor lucru să trăieşti cu insomniile altora pe conştiinţă credeţi-mă!
Acum încep să am un nou sentiment de vinovăţie pe care mi-l reprim folosind evident sarcasmul ca mecanism de apărare. Deja mă tem pentru sănătatea unor nenii care se chinuie săracii să mă înveţe să fac bani.
Acum un an s-au străduit din greu să îmi vîndă neşte cursuri online despre cum să folsoesc blogspot. Bestia de mine s-a încăpăţânat şi s-a descurcat singură.
De câteva zile primesc din nou mesaje urgente, ultraurgente, înfiorător de urgente. Omul vrea să mă înveţe să folosesc wordpress. Ar trebui să plătesc pentru afacerea asta 3000 de lei, adică dacă aş lucra vreo 3 salarii lunare dar suflet generos se gândeşte că ar fi corect să îmi ceară numai vreo 600 de  lei pe treaba asta, deja nici macar o luna nu trebuie sa mai fac foamea.
Pentru că eu sunt al dracului de specială şi stârnesc neşte pasiuni vezuviene şi neşte sentimente mioritic duioase, omul vrea practic să îmi facă toată cunoaşterea asta cadou, pentru numai 57 de lei, dacă mă înscriu azi o să învăţ cum să fac rost de poze dacă vă vine să credeţi, ba chiar fara sa ştiu o linie de cod.
Numai ca deh şi eu sunt sufletistă nu pot lăsa omul să piardă naibii 2550 de lei, ma voi sacrifica, imi voi cumpara HTML pentru idioţii şi o să o studiez toată vara că tot n-am bani să-mi cumpăt tv  în casa cea nouă şi încă să plătesc abonamentul ( când o să scriu tutorialele alea înălţătoare cu 3 luni fara tv să ştiţi că de la asta  mi se trage nu de la vreo bruscă iluminare).
Mă gândesc aşa în necunoaşterea mea că e mai sigur să ştii liniile de cod decât să poţi fără să le ştii, povestea aia cu învaţă omul să pescuiască nu-i face peştele cadou care m-a marcat pe viaţă.

Aaa şi la vară să fiţi preveniţi o să vă ofer nişte ebook-uri,  nu ştiu despre ce că nu m-am decis, poate fi despre cele 45 de metode de a învârti un bărbat pe auricular ( degetul mic, adică, ştiţi că îmi place să mă dau mare cu vocabularul  meu) sau despre cele 15 metode de a slăbi instant sau chiar despre cum să scoţi bani din blog (e-book-ukl ăla o să coste un euro, aveţi bunăvoinţă bre, am  rate de plătit, hai care se înscrie pe lisat de aşteptare?) şi toate mesajele astea or să fie megaurgente că simt deja cum îmi strange un junghi nemilos pipota la gândul că voi ignoraţi secretele astea pe care eu le stăpânesc atât de bine. Se sinte careva vinovat deja?

5 semne ca v-a fost scris sa fiti impreuna

Când sunt stresată tricotez, când sunt şi mai stresată citesc reviste online pentru femei, mă fac să mă simt mult mai inteligentă decât m-a lăsat Mama Natură. Nu mă gândesc la cei care scriu, am scris destul la viaţa mea să ştiu că poţi scrie lucruri adaptate publicului care ţie nu îţi fac vreo plăcere deosebită şi nici nu te conving prea tare, dar deh urmaşi ai romanilor nu suntem şi noi? Nu am învăţat din fragedă pruncie că popoarele se manevrează cu pâine şi circ?
Oamenilor le plac multe lucruri, unul dintre ele este să se gândească la infinit la relaţiile lor, să le analizeze, să le catalogheze şi să le încadreze în nişte algoritmi de predictibilitate şi să uite să le simtă.
Aşa că azi vă voi reinterpreta după mintea mea cele 5 semne că v-a fost scris să fiţi împreună
1.     Te ignoră când îi spui că nu ai nevoie de el. Dacă tu îi comunici cu toată seriozitatea că eşti în stare să îţi dai jos mustaţa de una singură sau că ai crescut suficient încât să poţi spune ce vrei să mănânci al restaurant sau că nu e nevoie de prezenţa lui impunătoare la cafeaua săptămânală cu cea ma bună prietenă, la care de principiu vă plângeţi fiecare de El-ul din dotare dar el se ţine după tine, pentru că ştie că doar vrei să te arăţi independentă dar de fapt nu eşti, este clar stele v-au adus împreună.
2.     Nesinguranţele voastre sunt compatibile. Asta a fost atât de profuncă încât simt nevoia să citez „Atunci când sunteţi amândoi nesiguri în aceeaşi măsură, însă anxietăţile voastre sunt complet opuse, e semn clar că vă potriviţi”. Bine, când ajungem la anxietăţi deja cred că depăşim sfera normalului dar să nu le stricăm oamenilor articolul, chiar să supralicităm şi să zicem că avem fobii tu ai o frică de singurătate şi el una de socializare, tu vrei să stai cu mai mulţi oameni, el cu niciunul, ba chiar vă simţiţi fizic rău când vă călcaţi în picioare temerile astea, cum să nu vezi clar că sunteţi meniţi unul pentru altul?
3.     Transformaţi orice într-o întâlnire palpitantă. Cine dracu nu şi-ar dori să fie domnul şi doamna Smith tot timpul? Să mergeţi al cumpărături şi să vă ascundeţi pe după rafturi în supermarket sau să vă rostogoliţi cu un salt peste vraful de conserve de roşii, să aveţi aşa câte o descărcare de adrenalină pe minut, să transformaţi orice discuţie într-o ceartă din aia italienească, să fie palpitant 26 de ore din 24, cum să te desparţi vreodată de aşa om?
4.     Căutaţi scuze pentru a fi împreună, nu separat, aici exemplu e cu neste oameni care se ascund de prieteni să steie ei singuri singurei în casă, io înţeleg să nu ne despărţim şi să mergem împreună cu prietenii dar de ce să ne încuiem permanent în casă? Că io tare cred că şi la manifetarea asta i-au găsit psihologii un nume
5.     Nu vă judecaţi. Fiecare din voi are micile lui plăceri vinovate de exemplu tu cum prinzi 2 lei cum faci cumpărături de 10 ( 8 pe credit se înţelege, eventual la nişte procente de dobândă generatoare de vertij), el bea până vine în 4 labe acasă ( pentru că vertical are vertij de la dobânzile cumpărăturilor tare). Esenţial e că nu vă criticaţi şi că acceptaţi aşa cum sunteţi. Sunteţi născuţi unul pentru altul şi sincer sper să rămâneţi împreună, nu de alta dar altfel riscaţi să nenorociţi alţi doi oameni, care nu ştiu în ce intră când se angajează într-o relaţie cu voi.

Cred că aş putea să mai găsesc nişte semne din astea de predestinare dar dacă le bifaţi pe astea 5 e suficient, sunteţi mai lipiţi între voi decât timbrul şi scrisoarea.

joi, 10 aprilie 2014

My precious

Că nu m-am dat niciodată în vânt după bucureşteni nu e vreun secret, bine e la fel de drept că nici ei nu se strâng pe la colţuri să-mi organizeze fan cluburi şi primiri grandioase cu covor roşu prin Gara de Nord.
Mai rău decât i-am urât în ultimele două săptămâni nu cred însă să îi fi urât. Mai exact de fiecare dată când căutam în disperare prin anunţurile de vânzare întru găsirea viitoarei mele case, când spânzurată de vreo bară a autobuzului manevram cu dificultate prin sistemul site-urilor locale de gen, epuizând bateria telefonului cu numeroase back-uri şi recăutări spectaculoase prin Google, îmi doream să pot căuta şi eu la fel de uşor ca ei un apartament de vânzare saumăcar de închiriat.
Şi de câte ori am vrut să renunţ, să îmi iau jucăriile şi să plec obosită de casele exagerat de scumpe şi vechi şi compartimentate după regulile epocii de aur când probabil se presupunea că suntem filiformi şi vom deveni eterici şi 33 de mp pentru un apartament cu două camere sunt mai mult decât suficienţi.
Dar mă împingeau de la spate informaţiile despre piaţa imobiliară şi mă gândeam că dacă oamenii tot aşteaptă creşteri ale cererii şi ofertei iar creditele în lei s-au apropiat de cele în euro şi piaţa bancară s-a stabilizat preţurile nu or să o ia în jos fix de dragul meu.  
Eram un pic dincolo de mi-ar plăcea să-mi iau o casă, eram în starea de nervi a lui „trebuie să îmi cumpăr casa asta” şi să eventual când o voi găsi să îi mângâi aşa cu degete lungi şi tremurătoare un colţ şi să îi şoptesc „My precious”, bine la cât costă nici măcar nu ar fi vreun semn de nebunie ci de luciditate, e cel mai scump cadou pe care mi l-am făcut vreodată.  

Ei bine în starea asta chiar dacă bucureştenii mi-ar fi fost dragi la începutul poveştii tot i-aş fi urât pentru site-urile lor dedicate, care funcţionează momentan numai pentru capitală, că nu e uşor lucru să te descurci cu androidul mai sensibil ca o mimoză pe site-uri sănătoase neadaptate special la fiţele lui iar timpul pentru navigarea de pe calculatorul mare lipsea cu desăvârşire. Ca să nu vă mai spun cât contează o actualizare rapidă când eşti la vânătoare de case şi la fiecare căutare vezi tot casele alea postate acum trei ore din care jumătate nu vor credit Prima Casă, jumătate depăşesc plafonul şi jumătate sunt inventate de agenţii imobiliare. Da, ştiu sunt trei jumătăţi ceea ce e matematic imposibil dar înţelegeţi voi ideea, nu eram chiar în starea de nervi în care logica să mai aibă vreun sens.

Între timp cred că am rezolvat, e drept mă seacă la nervi că eu dau 750 de euro pe mp şi un bucureştean dă 450 şi tot pe o construcţie nouă şi acum fac planuri măreţe. Dacă site-ul merge numai pentru Bucureşti deocamdată nu e o porblemă, poate la tura următoare se va extinde sau poate îmi voi extinde eu aria de interese şi data viitoare îmi voi cumpăra un flecuşteţ în capitală pentru închiriat, că am auzit că nu se mai poartă să fii musai proprietar pe casa în care stai iar mie tare bine mi-ar sta în calitate de locator.

Maraton de reduceri

Amu’ că nici nu ştiu ce să vă spun mai repede. Să încep cu începutul: este adevărat bre ce e al tău e pus deoparte, de aia nu-mi găseam eu casă prin agenturile imobiliare că era mititica în plină construcţie şi nu îi făcea nimeni reclamă.
Să continuăm cu lucruri mai puţin excepţionale care vi se potrivesc şi vouă mănuşă. Casa asta nouă şi frumoasă vine la pachet cu nişte rate şi costuri deci trebuie să ne uităm de două ori înainte să cumpărăm ceva o vreme.
Şi pe aşa situaţie de hai să zicem frugalitate mi s-a activat brusc şi dintr-o dată al şaptelea simţ, chestie care a coincis miraculos cu deschiderea celui de-al treilea ochi: ăla care caută oferte şi reduceri.
Cum am ajuns eu acum un fel de soacra cu trei nurori versiunea bună, am început să iau la purecat alte site-uri că pe alea de imobiliare le pot recita cu ochii închişi. Simţeam dom’le nevoia să evoluez, să caut altceva cum ar fi electrocasnice că am ditamai casa goală goluţă mai ceva ca tantile din filmele porno.
Şi aşa am ajuns eu pe  ClickShop  care împlineşte cu onor 3 anişori şi cu ocazia asta e ditamai dezmăţul pe acolo. Că destul am bătut câmpii până aici când vine vorba de oferte sunt serioasă şi ordonată aşa că uite ce vă oferă băieţii
-         O versiune proprie de lunea neagră de luni 14 aprilie ora 9,00 până marţi 15 aprilie ora 18.00, sunt 33 de ore de reduceri în care produsele vor fi reduse cu până la 3300 de lei, cu vârf de lance pe Elecronice, Electrocasnice şi IT adică exact unde îmi trebuie mie un aspirator, un frigider, un monitor, că deh casă nouă şi mare cum spuneam.
-         Între 10 aprilie şi 10 mai dacă sunteţi fericiţii posesori ai unui card Avantaje şi plătiţi cu el puteţi alege să aveţi 10 rate fără dobândă.

-         În orice zi a anului oamenii au pe site o secţiune numită „Chilipiruri” pe care luni o va cehma „Maraton de reduceri” dar cum naibii sa nu arunci un ochi pe acolo când îţi trebuie atâtea 

Clickshop.ro

Evadare din Xanadu

Ăsta va fi cu siguranţă cel mai drag advertorial al meu, pe care chiar mă voi obosi să îl distribui în reţelele de socializare. Dacă nu găseam un link de afiliere îl scriam pe gratis asta ca să pricepeţi cât de convinsă sunt dar, cum ştiţi că-s mercantilă (în sens livresc nu peiorativ) – ce-mi place să folosesc termeni din ăştia rari, şi am rate de plătit am căutat până am găsit şi un mjloc de a scoate şi io un ban cinstit din munca lu’ tanti doctor.
Amu’ io recunosc cu mâna pe inimă că n-am citit cartea încă, deh am fost şi io cu treburile mele ce vreţi, deci nu am idei daca acolo e vorba despre Xanadu ala din China, care îl preocupa pe Coleridge, sau musicalul din 1980, sau unul nou, că pe mine una Xanadu ăsta mă duce cu gândul la Xanax, asta rămâne să descoperim cu toţii.
Nici despre scriitură nu pot să vă zic mare lucru la ora asta (mai vorbim la o recenzie după Paşte), mă rog despre stilul din cartea asta că în rest o citesc pe autoare cum prind ceva timp liber pe blogul personal al domniei sale Şi la vară cald.
Pe blog cred că este partea mai veselă a firii ei. Cumva în carte mă aştept să găsesc latura mai analitică, latura care priveşte oamenii dincolo de cuvintele lor şi care îi înţelege fie că îi aprobă, fie că nu.
Chiar mă gândesc că  Xanadu s-ar prea putea să fie universul personalităţilor noastre pistriţe transformat într-o altă lume cu lumini, umbre şi culori dar nu pot să vă garantez că asta e povestea.
Ce vă pot spune e că o să vă placă, pentru că o presimt ca un amestec de analiză şi ironie, de visare şi aducere cu picioarele pe pământ.
Până ne lămurim cu toţii, mai ales eu, gândiţi-vă că vin sărbătorile oameni buni, ce o să faceţi de Paşte şi de 1 mai? Că la grătare în pădure nu vă văd, altfel nu m-aţi citi pe  mine . Mai bine intraţi aici şi cumpăraţi un bilet spre Xanadu
PS  Puteţi să daţi click şi pe imagine că tot acolo ajungeţi :P



Description

luni, 7 aprilie 2014

Frumusetea


O să vă rup sufletul în bucăţi şi să vă spun verde din prag că frumuseţea nu există. Nu în absolut. Nu, în obiectiv.
Frumuseţea e o fluturare de aripi, e o pungă în jocul vântului, e ochii albaştri ai unui pisoi,  e umbra unor gene adormite pe un obraz drag.
Frumuseţea e o forţă interioară, dacă nu există în tine nu o vei regăsi în nimic şi în nimeni.
Frumuseţea e o atitudine, e o formă a spiritului, frumuseţea sunt aripile de arhanghel cu care Dumnezeu ne-a lăsat pe lumea asta ca să nu fim singuri.
Frumuseţea e o buburuză, un migdal înflorit şi o pată de mucegai care îţi aminteşte de necuprinsul cerului.
Frumuseţea e aroma unei iubiri şi culorile unui vis..
Frumuseţea este fără sfârşit şi fără început, există fără explicaţii, fără motive, fără scuze.
Frumuseţea sunt eu şi tu şi cel de lângă noi şi lumea asta mare şi cu parfum de migdale amare în care ne măcinăm vieţile  să ne bucurăm de ea.


Restul psilunaticilor pe aici

duminică, 6 aprilie 2014

PMS la barbati

Mă gândeam acum cu ceva emoţie că mă transform în bărbat, ieri am ignorat nobil toate activităţile gospodăreşti şi am fost la o băută, până seara târziu. Am venit acasă, m-am dotat cu un pahar de vin şi m-am uitat pe net la nişte tutoriale HTML.
Azi m-am trezit cu aceleaşi nobile preocupări, bine fără vin, am cules o cafea din bucătărie şi m-am aşezat iar la calculator. Unde or fi vremurile când până în prânz din toate oalele şi cratiţele familiei se ridicau aburii parfumaţi ai unor ciorbiţe, mâncărici şi prăjituri?
Acum chiar mai prestez ceva pe acolo că deh am famelie pe buletin şi trebuie să le mai hrănesc din când în când, dar să te ţii siluetă după ce m-oi muta că doar nu are cine să se plângă de omleta mea.
Şi cum eram eu aşa preocupată am început să mă simt lejer enervată fără un motiv precis, numai că tare m-aş fi certat cu cineva dacă mi-ar fi trecut prin faţa ochilor. Amu’ crez că nu e femeie pe lumea asta să nu recunoască starea nervii ăia care zumzăie nedefinit, în care nu poţi spune cine  şi cu ce e de vină dar sigur e de vină cineva, numai că nu e perioada potrivită pentru aşa ceva.
Şi cum nu aveam nimic mai breaz de facut m-am pornit pe analiză şi autoanaliză şi am ajuns la neşte descoperiri cutremurătoare, mai ceva decât seismele de la Galaţi, care descoperiri vor revoluţiona toate cărţile alea cu femeile vin de pe pe Venus şi bărbaţii de pe Marte.
Este fals, toţi venim din acelaşi loc şi bărbaţii suferă şi ei de sindrom premenstrual, numai că la ei cu puţină atenţie starea poate fi prevenită, tot ce trebuie să facă e să mănânce naibii la timp şi evită o grămadă de stări nervoase cauzate de foame că jur din punctul de vedere al agitaţiei e la fel.
E drept ei au ceva mai mult noroc că nu îi şi dor diverse în timpul nervilor cu pricina chestie care se poate rezolva că deh nu ştii pe cine calcă pe pantofi la nervi dar imediat dupăa ce mananc ceva o sa ma apuc sa pun bazele unor noi tehnici de terapie individuală şi de cuplu, că doar acum vorbim aproape  aceeaşi limbă.


vineri, 4 aprilie 2014

Duzina de cuvinte obsedata

Că nici pentru duzină nu pot să ies din cerc, cel al gândurilor astea cu casa. De câteva luni merg în siaj, urmez un vis cu încăpăţânare, cu speranţă, cu dezamăgire.
Ma trezesc în fiecare dimineaţă şi intru într-un program monocromatic, slujbă, mercador, tocmai.ro, ziarele locale, fiecare click pe care îl dau este însufletit de anticipare, fiecare uşă deshisă e o fluturare de emoţii în stomacul meu, fiecare om cu care vorbesc e o investiţie de încredere.
La început mi-am inchipui altfel momentul, mă vedeam deschizând o uşă şi intrând într-o cameră luminoasă cu perdele albe, nici nu ştiam că îmi plac perdelele până acum şi de undeva de sus trebuia să se audă o cântare de glorie care să-mi spună că l-am găsit, că apartamentul ăla este o alipire firească sufletului meu.
A fost o vreme în care batista mi-a fost prietenă, fiecare apartament „spaţios” care în fapt avea 40 de mp, fiecare îmbunătăţire ultralux sau necherman, dap am găsit termenul ăsta, care era de fapt faianţa vintage din 1970 a blocului aşa cum fusese el la naştere,  mi-au adus câte o lacrimă.
Nu o dată mi-a venit să abandonez proiectul şi să îmi caut o scorbură generoasă pe care să o amenajez de una singură în stil natural, cred sincer că există scorburi mai mari decât unele din spaţiile pe care le-am văzut.
Apoi am descoperit plăcerea sadică de a chinui agenţii imobiliari, amu’ dacă e nevoie să îţi spun eu că apartamentul pe care tu încerci să mi-l vinzi a fost vândut de 4 zile, că ăla ultra chique are încă tâmplărila originală şi că ala de 41000 este de vineri 43 500 ba încă proprietarul a plecat deja în Italia, în condiţiile în care tu îmi ceri mie comision pentru că mă ajuţi, io cred că ţi le meriţi. Sper numai să nu dea dependenţă treaba asta.
Acum aproape mi-am revenit, sunt în armonie cu  mine, mi-e paralel dacă îl găsesc azi sau mâine sau la anul, mi-am schimbat optica şi aştept într-un fel sau altul apartamentul în care mi-a fost mie scris să visez mă va găsi el pe mine.
Duzini mai inspirate in tabelul asta 


joi, 3 aprilie 2014

Anonima catre Iepuras

Nu ştiu cum vi se pare vouă dar eu una găsesc extrem de nepotrivit modul de distribuire a cadourilor de către Iepuraş. Cum care? Iepuraşul de Paşte, bine, recunosc e un pic de efort să îmi fac ghetele de Moş Nicolae şi dap nici bradul de Crăciun nu se împodobeşte singur dar una e să găseşti şi tu cadourile la un loc şi alta să alergi după ele pe pajişte.
Şi de ce ne aduce tot timpul ciocolată după chipul şi asemănarea lui şi ouă vopsite? Nu că alea nu ar fi bune dar dacă s-ar uita şi el după pantofi damă online ar descoperi că există pe piaţă nişte încălţări adorabile la fel de frumoase ca ouăle încodeiate în Moldova şi cu avantajul că nu se consumă la prima utilizare ba te bucuri de ei vreme lungă până la apariţia sandalelor.
Bine o să îmi spuneţi că Iepuraşul nu e totuşi Moş, că de unde atâtea fonduri pe capul lui, că pantofii, deşi nu-s scumpi, sunt totuşi marfă de sezon. Bine, pricep, e mai jenat financiar, nu-i bai exista la oferta botine cu toc, care şi astea ne-ar avantaja gleznele fine, că deh ploile reci de octombrie sunt numai la 5 luni distanţă şi botinele spre deosebire de ciocolată nu au cum să mi se strice în debara .
Serios, până şi nişte cizme peste genunchi ar fi de preferat, că le-aş lăsa cuminţi şi frumoase în cutia lor până la vremea Moşilor de iarnă când le-aş pregăti pentru alte cadouri .
Unele din ele sunt mai ieftine decât ciocolata mea preferată, in plus el cumpără multe şi ar beneficia de reduceri şi totuşi Iepuraşul îmi aduce bunătăţi dulci care se topesc în soarele de primăvară, pe care nu mă lasă sufletul să le las să se piardă şi creierul să le mănânc, de vreme ce costumele de baie sunt gata să intre în scenă.
Să stea cineva de vorbă cu el vă rog, nu vine în sezonul paltoanelor şi puloverelor prietenoase cu formele rotunde ci în ajunul rochiilor vaporoase şi pantalonilor scurţi, chiar nu poate face un minim efort de dragul nostru să ne aducă nişte daruri mai puţin periculoase şi să le pună pe toate la un loc? Îs femeie serioasă cum credeţi că mi-ar sta căutându-le prin faţa blocului că  nu posed gazon personal?
Nu răspundeţi, era pur şi simplu retorică, nu le doresc imaginea asta prin cap nici duşmanilor mei dar voua.

PS Scrisorile către Iepuras unde se trimit?