sâmbătă, 31 august 2013

Tanta, Gogu si casatoria

Ştiu că vă era dor de Tanţa şi Gogu şi mai ştiu şi că povestea lor nu se desfăşoară cursiv temporal dar nah până şi tata lu’ Jocul Tronurilor mai încurcă liniile temporale, ce pretenţii poţi avea de la mine?
Vorbeam azi cu un prietenă ( n-am greşit acordul, numa’ că omul  mi-e aşa prietenă că dacă mi-ar povesti că are sindrom premenstrual în loc să fac vreun şoc şi o groază, başca  să-i trag o poză pentru Cancan, i-aş recomanda leacurile care m-au scăpat pe mine de problemă), să revenim la oile noastre, vorbeam azi cu fiinţa în cauză şi am avut brusc o revelaţie din care rezultă că bărbaţii e mai raţionali decât femeile în ce priveşte căsătoria.
În timp ce ne povesteam reciproc epicele noastre vieţi  l-am auzit spunând că se însoară. Am făcut atac de panică logic, mă şi vedeam cu bugetul extenuat de o garderobă năucitoare, că la cât de mimoz e cred că musai la Hilton se organizează eventul. Cu gândul că rochia aia o s-o refolosesc probabil la căsătoria mea civilă, că nu-s eu genul care să poarte ceva o singură dată, m-am gândit într-un final să întreb cu cine.
Nuuuu, zice el, m-am decis numai să mă însor, nu am stabilit şi cu cine.
Ei bine în fraza asta stă ditamai diferenţa între modul în care bărbaţii şi femeile privesc instituţia căsătoriei.
Când se decide să se mărite Tanţa visează cai verzi pe pereţi şi pe Gogu călare pe un cal alb. Ideea de căsătorie se leagă în capul ei indisolubil de Gogu, el este de fapt raţiunea pentru  care s-a decis să facă pasul.  Căsătoria este pentru Tanţa o cale de a-şi asigura prezenţa permanentă a lui Gogu în viaţa ei, la bine şi la rău, în timpul anului şi în concediu, pe săptămână şi în week-end.  Fără Gogu care este desigur minunatul minunaţilor căsătoria nu are ar avea nici un farmec, aşa că ea, căsătoria, ca şi restul vieţii sunt planificate milimetric în jurul lui.
Uneori mă amuz când viitoarele mirese mă anunţă că nunta are temă tomnatecă sau primăvăratică, să fim serioase, nunta se desfăşoară în jurul lui Gogu, pentru că nici nu ţi-ai imagina ziua aia cu altcineva.
Şi aici greşim noi, pentru că nu căutăm un Gogu, vreau să zic un produs, care să ne satisfacă trebuinţele. Nu, noi ne imaginăm că acela pe care îl avem acasă, aşa idealizat cum îl vedem la ora aia este fix răspunsul Domnului la toate rugăciunile noastre şi ale neamului nostru.
Gogu procedează infinit mai bine, el întâi decide să se căsătorească, se gândeşte ce înseamnă asta, de regulă cineva care să aibă grijă de el la toate nivelurile şi după aia începe preselecţia pentru viitoarea soţie. El îşi identifică întâi trebuinţele, apoi Tanţele care ar putea satisface trebuinţele în cauză şi apoi alege cea mai bună ofertă.
Tanţa îşi alege întâi produsul şi pe urmă se întreabă dacă el îi satisface de fapt  trebuinţa. Ca şi cum în pragul iernii, deşi nu ai cizme şi  ţi-ai cumpăra sandale, pentru că sunt delicioase şi nu le poţi rezista. Hai ziceţi că nu ne cumpărăm sandale cu troianul la uşă pentru că sunt incredibil de frumoase sau cercei în loc de mâncare pentru că sclipesc frumos.
Cam tot de logica asta la achiziţie dăm dovadă şi în privinţa căsătoriei. Motiv pentru care vreo 2- 5 -7 ani mai târziu descoperim că Gogu nu este deloc ceea ce ne trebuie. El săracul aşa a fost de la început dar nah e logic că el e de vină că Tanţa l-a ales fără să se întrebe dacă se potriveşte prin viaţa ei.
De aia femeile divorţează din lipsă de comunicare sau de nepotrivire a viziunii asupra vieţii, ele nu au existat de la început dar Tanţa era convinsă fie că Gogu e minunat, fie că se va transforma în bărbatul din visurile ei odată cu apariţia hârtiei roz.  Adică la un moment dat Tanţa îţi dă seama că îi trebuia aragaz dar şi-a cumpărat frigider.
Bărbaţii sunt mai pragmatici, ei divorţează pentru că pe piaţă a apărut o Tanţa mai performantă sau care pur şi simplu le satisface trebuinţele mai bine decât cea pe care o au deja. Adică ei ştiu că le trebuie frigider, asta şi-au şi luat dar apare unul care consumă mai puţin şi face mai mult. Cum naiba să nu te repezi la upgrade?
Recunosc mai există şi bărbaţi care se căsătoresc aşa ca femeile, convinşi că au găsit-o pe Zâna Zânelor care le va face viaţa numai lapte şi miere, dar după părerea mea ăia sunt mult prea in touch cu latura lor feminină şi trebuie evitaţi, oricât de nasoală se poate dovedi căsătoria cu Gogu niciodată nu va fi la fel de rău ca atunci când te căsătoreşti cu altă Tanţă.


Dar mă rog, fiecare face ce vrea cu viaţa lui.

vineri, 30 august 2013

Duzina de cuvinte pentru Emma


            Tu,  fiica mea, nu exişti încă decât în sufletul meu, poate undeva departe sub pielea  mea albă  aleargă un strop din sângele tribului african care îşi serbează ziua naşterii atunci când  mama a avut primul gând despre ei.
Într-o dimineaţă senină de mai ţi-am întâlnit spiritul în parfumul crud al ierbii şi în albastrul înalt al cerului şi m-am îndrăgostit  iremediabil de tine.
Ştiu că tu vei şti mai multe decât mine, că mintea ta va cuprinde mai mult decât a mea, că te vei naşte cunoscând lucruri care mie mi-au luat o viaţă să le aflu dar totuşi îţi scriu sfaturi pentru când nu voi mai fi să îţi veghez paşii. Aşa sunt mamele.
Treci prin viaţă făcându-ţi prieteni, accepta prietenia ca  dogmă chiar dacă singura căreia te vei supune.  Împarte cu alţii bucuriile şi necazurile, lacrimile şi zâmbetele,  dăruieşte-le din viaţa ta şi primeşte din viaţa lor.
  Poate  avem undeva o jumătate perfectă care să ne întregească, dar mai avem şi un infinit de bucăţi de suflet răspândite în lume  fiecare având locul lui anume păstrat, regăseşte-le.
Caută iubirea. E minunată ca un dans care te lasă fără suflare, ca un foc de artificii într-o noapte senină dar nu te lipsi de prietenie,  este ca sărutul pe frunte care te apără împotriva viselor urâte.
            Unii  prieteni îţi vor fi aproape, cu ei vei împărţi pâinea şi vinul, alţii departe cu ei vei împărţi vise şi cuvinte. Şi fiecare din ei va fi important, chiar dacă nu ai să îi întâlneşti niciodată, chiar dacă faţa lor îţi va rămâne necunoscută pentru totdeauna. 
            Nu îţi alege prietenii după frumuseţea chipului care  îţi va bucura poate privirea o vreme,  caută-le sufletul, acolo îşi păstrează fiecare lumina, multă sau puţină câtă i-a fost hărăzită.
        Timpul nostru aici este limitat, nu-l irosi. Înconjoară-te de oameni lumină ca şi tine,  cu care să râzi, să plângi şi să dansezi în ploaie.
            Nu te îngropa în cuvinte încercând să defineşti sensul vieţii,  te-ai născut ştiindu-l, îţi pulsează în vene,  nu te îndepărta de el : trăieşte, iubeşte, iartă, ajută. Nici un om nu poate face mai mult de atât cu viaţa lui.
             Ceilalti care au scris in Duzina de cuvinte sunt in tabelul lui psi


             

sâmbătă, 17 august 2013

jurnalul unei femei simple 3

Pentru astazi 17 august 2013, orele 20.02
Dincolo de ferestre copii alergand o minge
Ma gandesc ca uneori viata pare sa fie prea complicata
Invat de pe unde apuc
Sunt recunoscatoare pentru prietenii mei
Din bucatarie varza cu carnati
Port  galben
Voi termina ce mai am de facut rapid 
Citesc incerc Osho
Ceea ce astept sa plec la munte
Ce mai mesteresc costum de baie crosetat
Ascult linistea
 In casa fiecare cu ale lui
Unul dintre lucrurile mele preferate pepene rosu de la frigider
Citatul zilei  "Dacă poţi visa un lucru, înseamnă că poate fi făcut"      Walt Disney
Unele planuri pentru sfarsitul de saptamana sa apuc sa gatesc ceva bun 
 O imagine pe care vreau sa o impartasesc 



vineri, 2 august 2013

Hai Hui prin Praga Piata centrului si cartierul evreiesc

         Despre Centrul Vechi din Praga nu am multe de spus, am povestiti data trecută. El este de fapt mic dar foarte dens în lucruri care ar trebui văzute şi admirate şi savurate.
         De fapt la blogul asta o sa ca lenevesc pentru ca au ajuns pozele cu cladiri şi ele vorbesc mai frumos decât mine despre locuri.
         Cartierul cu pricina începe de la celălalt capăt al podului Carol, adică nu capătul din Mala Strana. Podul în sine este frumos, marginile fiind brodate cu statui iar capetele împodobite cu turnuri.

         Povestea spune că dacă atingi statuia Sfântului Ioan Nepomuk te vei întoarce la Praga, povestea are probabil dreptate pentru că la prima tură tanti ghida ne-a dus la statuia respectivă, am atins-o şi 5 ani mai târziu m-am întors. Logic nu mai ţineam minte care dintre statui este cea cu minunile aşa că preventiv le-am atins pe toate, inspirate şi de asiaticii care făceau fix la fel, dar până la urmă am nimerit-o şi pe cea corespunzătoare.

         Podul este de asemenea plin de artişti care se oferă pentru vreo 20 de euro să îţi facă un portret serios şi pentru 10 o caricatură, dar ce oferă el mai frumos şi mai frumos pe lumea asta este imaginea Vltavei curgând leneş sub luma asfinţitului.


         Dincolo de pod  intrând în Cartierul vechi este Clementinium-ul, pe care pe interior o să-l văd data viitoare, când nu o să mai călătoresc low budget şi o să-mi permit taxele pe care cehii le pun pentru mai toate monumentele. Chiar ţin morţiş să văd Capela oglinzilor şi trebuia să am şi eu un motiv să mă întorc la Praga.
         Urmează apoi un labirint de străduţe care te duc toate spre Ceasul astronomic. Unele sunt mărginite de restaurante şi terase, altele de magazine cu bijuterii sau cristale sau suveniruri, toate par scoase din poveşti medievale şi uneori te întrebi de ce naibii nu patrulează prin zonă domniţe şi cavaleri.
          În Piaţă pe lângă ceasul despre care am povestit deja se mai găsesc două biserici. Încă o biserică a Sf. Nicolae, v-am zis că nu înţeleg logica pentru care nu le-a ajuns cea din Mala Strana şi Biserica Doameni noastre, adică biserica Tyn.
         Biserica Tyn e frumoasă, eu având un gărgăune personal cu bisericile gotice, îmi place foarte tare că a trebuit să o ocolesc de 2 ori până am înţeles că intrarea în biserică se face printr-un restaurant, casele din faţă fiind practic lipite de biserică, nu ai cum să ajungi în curtea interioară fără să traversezi birtul.
         Pentru că îmi place mult să mă alipesc de grupurile cu ghid şi pentru că am avut noroc, după mai multe zile cu asiatici şi ruşi care degeaba aveau ghid din punctul meu de vedere, am prins un grup de spanioli. Aşa am aflat că oamenii urmăreau fascinaţi fereastra lui Kafka care dă fix în biserică ( v-am zis că sunt lipite casele alea nu?). Tot aici puteţi vedea dacă aveţi vreun interes mormântul lui Tycho Brahe.
         Tot ca o particularitate drăguţă dacă aveţi impresia că turnurile bisericii sunt egale, ei bine nu sunt. Unul este mai solid şi amplasat mai în faţă reprezentând poziţia bărbatului în faţa femeii într-o familie.

         După atâta vizitat cred că meritaţi unul din cârnaţii serviţi în Piaţă, acompaniat de o bere rece , în timp ce priviţi amuzat furnicarul ce se strânge în faţa ceasului pentru succesiunea apostolilor.

         De aici te poţi îndrepta spre Poarta Pulberăriei 

şi Casa Municipală

 îndreptându-te spre oraşul nou, sau poţi alege strada Parizka (cea mai scumpă din oraş) şi să intri în cartierul evreiesc.

          Strada asta nu ai cum să nu o găseşti începe cu Cartier pe un colţ şi continuă ci toate brandurile celebre până când te scoate din nou la Vltava lângă Rudolfinium.
         De văzut în cartier sunt sinagogile şi cimitirul evreiesc, bine cimitirul nu cred că  o să-l văd vreodată, sunt prea solară pentru treaba asta, dar sinagogile sunt şi ele pe listă pentru data viitoare.
         Conform obiceiului şi aici vizita este cu bani şi nici nu poţi alege ce vrei să vezi, în afară de Vechea Nouă Sinagogă care poate fi văzută separat, restul sunt la pachet, adică vrei nu vrei să le vezi pe toate trebuie să cumperi biletul. Nu mi-a plăcut poziţia lor de forţă la negocieri şi am declinat oferta.

         Cartierul este legat de legenda Golem-ului, un fel de monstru creat din lut şi însufleţit să protejeze cartierul dar care a trebuit distrus pentru că nu îşi îndeplinea scopul. Poveştile diferă, una spune că Golemul s-a îndrăgostit şi respins fiind s-a răzbunat. Cea mai populară susţine că rabinul a uitat să deactiveze Golemul înainte de Sabat. Tot legenda spune că trupul Golmului se mai află şi acum în podul Vechii Noi Sinagogi, ultimii trei metri de scară spre acest pod fiind de altfel înlăturaţi.

       Tot în cartierul acesta o să faceţi cele mia bune afaceri la bijuterii, eu una am făcut .

         Poveştile oraşului sunt multe, în zona asta fiecare faţadă de casă spune una dintre ele, dar dincolo de poveşti şi clădiri mergeţi la Praga pentru magia ei, pe bune eu nu aveam zâmbetul ăsta înainte, l-am găsit acolo .


joi, 1 august 2013

Hai hui prin Praga :Mala Strana

Pozele, alea frumoase, cu rezoluţie mare încă nu au ajuns, pentru asta trebuie să vă luaţi de Maurice nu de mine, continuăm aşadar să ne plimbăm prin Praga fără poze frumoase.
         Cum ai coborât de la Castel (Hrad) intri în Mala Strana, care fix asta înseamnă Cartierul Mic sau mai exact de jos şi care este prima bucată de oraş praghez care a fost fondată la poalele castelului, în zona asta au locuit mulţi germani şi italieni şi se vede în arhitectură. Dacă te uiţi pe hartă ai sentimentul că îţi va trebui o zi să străbaţi zona, de fapt cartierul chiar e mic.
         Ce poţi face aici? Păi coborând aşa domol de la treptele castelului te poţi îndrepta spre palatul Wallenstein care în zilele noastre găzduieşte Senatul. E probabil cea mai bună ocazie să vezi grădina unui palat praghez, care grădină are vreo 2 ha şi cuprinde de toate, arcade pictate sub care se organizează concerte, aleea cu statui, grotă artificială ai cărei pereţi nici până acum nu m-am prins ce reprezintă, un labirint de gard viu, ceva bufniţe închise undeva pe peretele cu grota, un lac cu raţe şi peşti mari şi vioi coloraţi, hortensii de dimensiuni supranaturale. Tu spune ce vrei şi gradina aia probabil îl ca cuprinde.

         Norocul a fost de partea mea tura asta şi am putut să văd şi o a doua grădină de palat, la care jinduisem cocoţată pe parapeţii castelului şi în care taman în ziua aia se ţinea un concert, cu intrare liberă, ba chiar te ruga un domn să intri şi să asiguri publicul, aşa am ajuns să văd şi gradina Lebedour, o grădină etajată într-un palat construit al vremea când Mihai Viteazu unea Ţările Române.

         Din Grădinile astea care sunt practic vis-a-vis  ajungi în piaţa centrală a cartierului, unde poţi da năvală la Starbucks pentru o cafea cu gheaţă în cazul nostru, că afară erau 200 de grade. Prin piaţa asta trec foarte frumos tramvaie, nu ştiu care că sincer nu am avut nevoie de ele, totul fiind aproape de găsit per pedes, başca altfel admiri peisajul de la infanterie.
         După ce te-ai răcorit ( nu recomand Praga iarna, nu că nu ar fi superbă dar nici nu vreau să mă gândesc la un pic de polei sau zăpadă pe piatra cubică ce acoperă tot centrul sau pe muuulte străduţe în pantă. Aşa cum spuneam eu am două picioare stângi şi nu vreau să-mi risc vreunul) regrupează-te, te găseşti lângă Biserica Sf Nicolae cea din Mala Strana să fim înţeleşi, că mai au una şi în Centrul Vechi, n-am priceput logica ideii. Mă rog asta e cea pe care o poţi vedea de la castel, din interior am ratat-o şi aici a apărut o taxă modică de vreo 240 de coroane, adică 10 Euro. Din câte ţin minte m-am rătăcit o zi întreagă prim muzeul Vaticanului cu vreo 15 euro, pentru o biserică mi s-a părut mult, plus că am un gărgăune personal care îmi interzice să intru în bisericile în care trebuie să plăteşti ca al …..mai bine mă abţin.
        Din faţa bisericii încep o serie de restaurante la care bucătăria cehă e la mare rang, încearcă să ajungi în zonă la orele mesei, meniul zilei e vreo 6 euro şi poţi primi în schimbul lor gulaş în pâine 
sau chiar ciolanul ciolanelor, pe care l-am marcat eu că mă pregătesc să intru în politică.

         Deja eşti pe strada Mostecka ( most înseamnă pod) care te scoate la Podul Carol cel mai celebru pod al oraşului.
         Nu te grăbi, strada asta mărginită cu magazine de bijuterii cu cele mai granate ceheşti şi cele mai chihlimbare, scorurile mi s-or părut măricele, dar aproape instantaneu îţi fac un discount de 20%, adică un inel de 8400 de coroane devenea deja de 6200 dacă plăteai cash. Dacă bijuteriile sunt scumpe suvenirurile sunt mai ieftine decât în alte zone, aşa că liber la magneţi, oglinzi de poşetă şi îngeri de cristal care să vă amintească de călătoria asta.
         Poate eşti tentat de cutiile cu Becherovka si absint, dacă nu ţii morţiş la cartonul în care sunt ambalate tot pe strada asta este o alimentară de cartier la care ţi le poţi procura la jumătate din preţul la care le găseşti în magazinul de suveniruri, tot aici te poţi alege cu ciocolată cu marijuana.

         Că am terminat cu cumpărăturile mergem la biserică Sfanta Maria purtătoarea de Victorie, intrare liberă, biserica este celebră pentru că adăposteşte statuia Pruncului Isus din Praga despre care povestea spune că a apărat oraşul de ciumă şi că are şi acum miraculoase puteri vindecătoare.
         În fapt este o statuie de vreo 47 de cm al cărei mijloc este făcut din lemn, acoperit apoi cu ţesătură iar exteriorul este modelat în ceară. Statuia a fost primită la 1556 de ducesa Maria Manrique de Lara ca dar de nuntă de la mama sa, când a venit în Boemia să se căsătorească. Fiica ei Ployxena Lobkowicz, cand a rămas văduvă,  a donat statuia mânăstirii Carmelitelor Desculţe ( jur că Maurice are un gps special pentru mânăstirile ordinului cu pricina), care mănăstire a fost preluată de biserică prin 1628.
         În 1637 statuia a primit mâini noi, de aur, pentru că le pierduse pe cele originale în timpul ocupaţiei saxone, iar în 1655 după ce a protejat Praga împotriva unui asediu şi i-au fost atribuite mai multe vindecări miraculoase a fost încoronată solemn de către Arhiepiscopul de Praga.

         Interesant la statuia asta este că e îmbrăcată într-un fel de robă lungă, pe care călugăriţele i-o schimbă, existând un cod al culorilor pentru fiecare ocazie. Tot aici se găseşte un muzeu care cuprinde obiecte de cult şi hainele purtate de Prunc de-a lungul vremii, cea mai celebră fiind rochia cusută de împărăteasa Maria Theresa în persoană.
         Încă o biserică şi gata Sfântul Toma, intrarea e dificilă, printr-o laterală dar biserica merită. Conform obiceiului locului şi aici se găsesc rămăşiţele unor sfinţi  îmbrăcaţi în hainele de curte de la epoca lor şi purtând măşti mortuare, unul din ceară, unul din aur.
         În interiorul mânăstirii se găseşte cea mai veche berărie a oraşului „la sfântul Toma” noi cred că am prins-o în reconstrucţie dar ne-am cumpărat câte o sticlă din berea cu renume pe care am cărat-o conştiincios acasă. Încă nu am gustat-o dar mă aşteaptă în frigider pentru sâmbătă.

        Tot pe strada asta vei găsi multe maşini de epocă recondiţionate cu care poţi trage o tură prin oraş, şoferul funcţionând şi ca ghid, costă cam 1200 de coroane şi dacă vrei şi un tur al Castelului 1500, dar merită, fie şi numai pentru celebritatea instant pe care o vei dobândi în Asia, pentru că inevitabil vei trece prin 5 cârduri de asiatici care vor face înnebuniţi poze cu toate gadgeturile din dotare şi au ceva jucării la ei.
         Înainte de a ajunge la pod tot pe Mostecka undeva pe dreapta se găseşte un magazin cu vreo 7 feluri de cârnaţi praghezi, n-ar fi rău să degustaţi unul, aşa ca să puteţi face comparaţie cu ceilalţi din oraş.
         Am ajuns la Podul Carol care leagă Mala Strana de Oraşul Vechi şi despre care povestim altă dată.