miercuri, 7 septembrie 2016

Brace yourself

Și uite așa se duse dracului și zen-ul de anul ăsta. Frate și cât muncisem pentru el, aproape un an de zile am ascutat numai mantre hinduse reinterpretate ovcorz că viața fără reinterpretare e tristă. Ca să nu mai zic de cursurile de anger management, aia vreau să zic , dezvoltare personală.
Se făcea că era ziua Domnului miercuri, 9 răpciune 2016 după Christos evident. Și în ziua asta, după ce oricum săptămâna începuse rău de luni aveam să trec turbo pe personalitatea de bestie fioroasă.
Mă duc eu ca avocat serios  ce mă găsesc la dosar, cu nopțile în cap adică pe la 8,30 trecute fix, poate nici nu mă duceam așa de exagerat de devreme, în România ora de pe citație e așa orientativă să știi și tu că e dimineața și nu seara, nu că ar și intra vreun complet în sală la cât scrie acolo, dar la 7,00 mă sunase clientul într-o exuberanță inexplicabilă să îmi spună că a plecat de acasă de parcă pentru mine prezența lui era vitală.
Evident o oră jumătate mai târziu nu ajunsese la tribunal că în loc să se ducă la autobuz când trebuia stătuse să mă sune pe mine. Profit și arunc un ochi in dosar și încep să mă cred la camera ascunsă, depusese un cetățean cerere să îi ia locul lu al meu că îi cumpărase dreptul litigios de vreo 4 ani.
Amu' ce păzise și ăla 4 ani nu e treaba mea dar de ce al meu nu îmi spusese că nu mai avem nici o treabă acolo mă depășea.
Ies afară, evident într-o culme a zen-ului și îi explic ființei bipede care ajunsese în final că putem să plecăm pentru că oricum nu avem ce căuta acolo.
Aaaa nu, mă asigură el, că ăla e un contract ilegal că nu aveam voie să vând.
Mai fac o încercare să îi explic că până nu zice un judecător că e nul contractul încheiat după voia Domnului la notar e perfect valabil. Asta așa să mă simt eu cu conștiința împăcată că am făcut tot ce se poate să luminez masele.
Să știți că sunt foarte dezamăgit că nu sunteți în stare să ne apărați, zice ăsta cu tonul Prințului Paul când a aflat că de fapt nu e prinț, că oricum noi nu suntem monarhie,
Și exact ăsta a fost momentul în care s-a ales praful de zen-ul meu cu greu regăsit în timpul vacanței. Cum măh tu să închei contracte de care nu îmi spui și tot eu să fiu de vină? Și cum să te apăr? De cine? De arșița zilei ? Că tu tot nu mai ai nici o treabă acolo, nu ți se mai poate întâmpla nimic.
Toată povestea asta a fost de fapt o introducere, ce voiam să vă zic de fapt dar era prea scrut pentru un blog serios este:
Brace yourself! În decembrie sunt alegeri și ăsta votează!



miercuri, 2 martie 2016

Je suis Brădet

Rar mă mai obosesc să mă implic în scandalurile contemporane, trec printre ele fără să le aud, fără să le bag în seamă, fără să mă afecteze.
Azi însă mi-a părut rău de o firmă așa cum îmi pare de bătrânele cu mâinile crăpate de muncă pe care poliția comunitară le urmărește cu încăpățânare, nu pentru că ele ar încălca legea cel mai rău ci pentru că ele sunt victime sigure, care nu se pot apăra, care nu au resursele sau cunoștințele necesare.
Am urmărit cât de distant am putut scandalul sindromului hemolitic uremic, chiar ne-am întrebat eu și latura mea sceptică despre afacerea guvernamentală pe care ”ăia de sus ” vor s-o ascundă de ochii noștri.
Nu m-am mai obosit să o caut, oricum nu o pot bloca, la un moment dat am să aflu că în perioada asta a fost votată vreo lege sau semnat vreun contract care ne ve amărî viața mult timp de aici înainte, nouă ăstora care ne încăpățânăm să nu plecăm din țară, care încă mai credem că e a noastră.
Dacă verifici statisticile cu bebeluși morți din cauze nedeterminate te îngrozești, eu nu le mai verific, încă mai vreau un copil la un moment dat și nu am nevoie să aflu tot ce poate merge rău.
De data asta însă a fost permisă urmărirea evenimentelor de către media, așa cum am spus nu mă mai întreb ce se ascunde.
Mi se pare însă curios că în perioada în care vina a fost dată pe apa plată nu a fost spus producătorul, probabil era o licență cumpărată de unul care nu e român, nici când de vină au fost portocalele nu a fost făcută publică țara de origine sau lotul, evident portocalele nu pot fi produse în România, când însp s-a găsit un acar Păun autohton numele lui a fost dat publicității.
Am participat acum ceva timp la o conferință pe tema ”Libertatea de informare și prezumția de nevinovăție”, exemplul ales de reprezentantul ambasadei SUA era povestea unui patron de bar din cartier despre care în presă s-au ”scurs” informații conform cărora era implicat în spălare de bani, după doi ani s-a dovedit printr-o sentință penală că omul era nevinovat.
Era prea târziu, afacerea lui era moartă.
L-am văzut zilele astea des pe patronul de la Brădet și el vedea cum afacerea lui era omorâtă, bănuiesc că urmează fermele din Dolj și Argeș care aprovizionau cu lapte făbricuța.
Mi-am adus aminte de timpul petrecut încurajând pe bloguri cumpărarea produselor românești pentru că altfel nu o să ieșim în veci vecilor din criză economică. Mi-am adus aminte de produsele Dorna pe care am încetat să le cumpăr în bloc când am descoperit că în parte sunt un produs românesc 100% fabricat în Polonia.
 Mi-am adus aminte așa cum spuneam la început de băbuțele cu usturoi românesc amendate în gloria usturoiului chinezesc de plastic de prin supermarket. Mi-am adus aminte inclusiv bombonica de Andrei Baciu și m-am întrebat dacă nu ne era dracului mai bine cu un fotomodel la Ministerul Sănătății decât cu ministrul actual care are dezavantajul de a nu fi nici bombonică sexy , nici deștept, adică nu ai nici de ce să te uiți la el fără sonor, nici de ce să-l asculți.
Am ascultat mamele care au spus că nu le-au dat copiilor brânză, la trei luni e al dracului de greu să începi diversificarea printre altele, e ca și cum ți s-ar spune că puștiul s-a ales cu o BTS pe cont propriu, în seara asta am auzit de un nou caz din Covasna parcă, recunosc nu mai sunt atentă la știri, un bebeluș care evident nu avea cum să mai mănânce din celebrul lot de 25 de kilograme de brânză de la Brădet.
Și m-am întrebat ce ar fi să facem o dată în viață altceva decât ne induce sugestiv media în comportament? Măcar noi ăștia care nu avem bebeluși să începem să căutăm produsele de la Brădet și să le cumpărăm? Să ajutăm un vis să supraviețuiască unei campanii de presă?
Mă îndoiesc să apară vreodată o recunoaștere oficială că nu de la brânza aia a fost problema dar dacă în loc de un Like dat paginii lor sau pe lângă acesta mâine le vom cumpăra produsele poate reușim să evităm moartea unui brand românesc și așa sunt o rara avis.
Și dacă aveți vreun dubiu gândiți-vă la imaginea de mai jos






























sâmbătă, 6 februarie 2016

Leapșa anilor trecuți

Pe Vienela o chinuie  les neiges d'antan, așa că în amintirea acelor timpuri când eram cu toții mai frumoși, mai deștepți și mai devreme acasă a luat de lVladen de pe blog, o leapşă gândită de Rudolph şi acceptă provocarea.  Nu era să nu mă bag și eu în seamă. Nornele ar fi fost dezamăgite .
“Răspundeţi la următoarele întrebări cu numele, preferabil şi imaginea, unei picturicolajdesensculpturăbasoreliefmozaic, obiect ceramic sau de sticlătapiserie, sau fotografie larg cunoscută şi expusă vreodată într-o galerie artistică sau muzeu adevărat, alături de numele artistului care a creat acea operă de artă. E voie să se includă şi sculpturi de tip instalaţie mişcătoare, atâta vreme cât sunt fixate de un stativ sau panou sau agăţate de un tavan”
Precizare: mai merg şi filme. Mute.

1. Cu cine/ce te poţi compara pe tine însuţi câte o dată?
Expansion, Paige Bradley, versiuni expuse la Londra, Marea Britanie la Panter and Hall Fine Art sau la  Classic Art Gallery in Palm Desert, California

2. Ce te pasionează în legătură cu viaţa ta de zi cu zi ?
Dansând în ploaie, de Leonid Afremov

3. Cum arată sentimentul tău de bucurie sau fericire de azi sau din zilele acestei săptămâni încă relativ recente ?
Marie Green, Tide of dreams 


4. Dacă ai fi obligat să devii profesor al unei materii oarecare/domeniu oarecare al cunoaşterii umane, care ar fi acea materie/domeniu de cunoaştere ?
The Ballet Class, Edgar Degas


5. Cum ar putea arăta o felicitare pt Anul Nou pt o persoană ff importantă pt tine ?

Gustav Klimt, Sărutul 

6. Cum ar putea arăta o felicitare pt Anul Nou pt întreaga ta familie?
Cristo Redentor, Rio de Janeiro


Mno aparent prietenii mei de pe blog sunt niște ciudați care inventează lepșe grele, mă gândesc serios să mă mut într-un grup mai puțin pretențios .

miercuri, 3 februarie 2016

Jurnalul unui mag

Adevărul e că dacă ai citit o carte a lui Coehlo, le-ai citit pe toate. De ce ne mai batem totuși capul cu ele?
Azi despre Jurnalul unui mag despre care aș putea să vă spun atât : este rădăcina Alchimistului, adică varianta brută, descrierea pur și simplu a unui drum inițiatic, drum care peste ceva timp transfprmat în metaforă îl vom regăsi în Alchimistul.
Istoria aparent reală, dar nu pot nici să confirm nici să infirm acest aspect, al drumului spre Santiago de Compostela pe care l-a urmat însăși Coelho în parcusul inițierii sale în ordinul RAM.
La un nivel este plin de locuri comune, dubiile ucenicului, decizia de a renunța pe care o luăm atât de des în ceea ce facem exact înainte de apariția rezultatelor, lucruri pe care, ca în toate cărțile lui, ai sentimentul că le puteai spune sau scrie chiar tu, că le știai dinainte de a le fi citit și că ai fi putut la fel de bine să fii Coelho.
Cartea este divizată în capitole descriptive și exerciții RAM. Cum nu fac parte din ordinul respectiv nu am nici cea mai mică idee despre autenticitatea lor, dar, din câte am învățat până acum despre oameni sunt sigură dacă vrei să funcțioenze vor funcționa.
Unele din ele sunt excelente fie ca atare, fie lejer modificate, așa cum este exercițiul cruzimii   „De fiecare dată când îţi trece prin cap un gând care crezi că ţi-ar putea face rău – gelozie, autocompătimire, suferinţă din dragoste, invidie, ură etc – să faci astfel: înfigi unghia arătătorului la baza unghiei degetului gros, până ce durerea este destul de intensă. Concentreză-te asupra durerii: ea reflectă în sferă fizică aceeaşi suferinţă pe care o simţi în sfera sprirituală. Eliberează-ţi unghia numai când gândul ţi-a ieşit din minte. Repetă ori de câte ori e necesar, până ce gândul te părăseşte. Gândul va reveni din ce în ce mai rar şi o să dispară complet dacă îţi vei înfinge unghia în deget de fiecare dată când el apare”. 

În concluzie, dacă vă trece prin față cartea asta eu zic să o citiți și să îi încercați măcar o dată exercițiile, nu e nici o problemă dacă nu vă veți auzi Mesagerul, câștigul de a-ți disciplina gândurile negative va compensa cu siguranță.

duminică, 31 ianuarie 2016

Sânge mâl contemporan

Dacă n-ați citit Harry Potter mere-ți de-l citiți că altfel nu pricepeți blogul.
Dar, pentru că e un blog pe care chiar l-aș vrea distribuit  de mii de ori, o să apelez la trucul paginilor de doi lei. Dacă pricepi totuși despre ce e vorba fără să fi citit cărțile alea înseamnă că ești un geniu pe lângă care Einstein era un țângău și că musai trebuie să distribui mai departe povestea.
Să văd eu acum care e ăla care ar admite că nu e geniu și nu ar dstribui mai departe.
Să revenim, în ultima vreme mi se pare că Harry Potter ăsta e un alt fel de 1984 al lui Orwell, cu condiția de a înlocui metaforele acolo unde este cazul.
În ultima vreme mă simt din ce în ce mai mult un sânge mâl prins între două lumi pe care el le acceptă în mod egal și care îl resping cu aceeași furie.
Pentru că nu cred să fi citit toată lumea poveștile sânge mâlii sunt persoanele născute din încuiați (oameni fără puteri magice) care au în ei magie și se califică pentru a fi vrăjitori. După părerea mea soarta lor e cea mai grea. Ei nu sunt încuiați care să ignore magia și care, în cazul în care aceasta pătrunde accidental în lumea lor, să se poată întoarce cu toată puterea împotriva vrăjitorilor.
Ei nu sunt vrăjitori care să trăiască numai în bula lor magică și să se poată întoarce fără rețineri împotriva încuiaților pentru că în fond le sunt rude.
Teoretic ar trebui să aibă al dispoziție două lumi, practic ambele îi refuză pentru că nu corespund normei.
Și în războiul ăsta care pare să devină etern ei sunt prinși al mijloc, atacați din toate părțile fără să se poată apăra deși ar avea mijloace pentru că după ei ambele lumi sunt bune și nici una nu trebuie distrusă.
Vi se pare că nu se potrivesc cărțile astea cu lumea în care trăim? Căutați ultimulvolum și citiți-l înlocuind niște cuvinte de exemplu vrăjitor, incuiat, devorator al morți, sânge mâl  cu altele cum ar fi creștin, musulman, jihadist, deschis multiculturalismului.
Așa-i că nu mai este o poveste pentru copii?



vineri, 22 ianuarie 2016

Oferte

Nu mă pricep la ceasuri și nici nu port dar dacă aveți nevoie de unul pe Elefant sunt reduceri serioase și când spun serioase înțeleg prețuri reduse de la 2000 de lei la 300.
Pe parfumuri au iar o ofertă drăguță cu reduceri între 50 și 70%, pentru că păreau să vrea să îmi livreze comanda mâine când nu sunt în oraș, o să aștept până duminică să îi cumpăr mamei ceva de ziua ei, dap am învățat-o la chestii din astea și Calvin Klein apă de parfum de 100 ml la 130 de lei mi se pare ok, am văzut că or să arunce în coș drept recompensă pentru o comandă peste 50 de lei și o carte, probabil ar fi 3 lei sau 5 dar nu strică o poveste romanțioasă în plus la cadoul cu pricina.
La cărți nu mă uit încă pentru că nu am terminat resursele gratuite :)

marți, 19 ianuarie 2016

Ultimul Imperiu

Nu mi-am propus să citesc mai mult în 2016, pentru că oricum citesc de câte ori am timp, constat că suntem la jumătatea lui ianuarie și am citit deja două cărți, bine am citit 7 dar 5 au fost recitite așa de vacanță, de an nou, nu sunt noi nu se pun.
Azi ne întâlnim din nou cu Brandon Sanderson, despre care simplist aș spune că scrie fantasy, după mintea mea el ca și Herbert sau George RR Martin  sau Tolkien este un ”făuritor de lumi”.
Este un grup de oameni care nu se limitează la a imagina povești în lumea noastră ci imaginează povești pentru care generează și o lume nouă.
Sigur, dacă te străduiești poți recunoaște ideile din spate pentru că în fond toate societățile de-a lungul timpului au funcționat pe baza acelorași principii. Sigur sunt și ei limitați la arhetipurile cunoscute nou, că deh nu îți poți imagina inimaginabilul, dar cumva, sub penița lor arhetipurile se rearanjează, lumile lor sunt lumea noastră privită printr-un caleidoscop.
Să revenim însă, Ultimul Imperiu, este prima din cele 4 cărți ale seriei Născuți din ceață și se învârte în locuri comune unei societăți: politică, religie, intrigi, tipologii umane, eroi și demoni.
Pe scurt pentru că nu sunt eu aia care să vă povestească vreo carte : este povestea unui grup de rebeli porniți să deie jos puterea absolută, răscoala împotriva unui zeu întrupat și tot ce implică ea.
Pentru un plus de savoare povestea este aromată cu magie: allomanție, feruchimie și hemalurgy ( nu îmi pot aminti cum a fost tradusă asta), trei ramuri ale magiei care la rândul lor se vor împleti printre intrigi.
Acum partea nasoală, dacă v-a plăcut Elantris o să vă placă și Ultimul Imperiu, numai că într-un fel cartea asta e mai complicată.
Lumea imaginată de Sanderson de data asta îți va cere mai multă atenție, mai multă capacitate de a ”vedea în spațiu” altfel luptele cu fiertragere și oțelîmpingere vor fi niște pagini fără rost din care nu vei pricepe mare lucru, o mai bună memorie pentru că vei avea de ținut minte, cele 8 metale obișnuite împreună cu efectele lor și numele cețurienilor corespunzători, în caz contrar ”arse curpu” te va obliga să ”dai o fugă ” la finalul cărții să îți amintești ce se întâmplă la arederea cu pricina.
Adăugați la asta cuvintele inventate, pe mine una m-a obsedat Kandra, deși nu pot spune cu mâna pe inimă că e un concept nou, numai că a trebuit să rețin fiecare din cuvintele astea noi, să le învăț semnificațiile pentru a înțelege pasajele în care apar.

În rest numai de bine, urmează să le citesc și pe celelalte din serie dar proramate în perioade în care mi-e mai lejer la muncă, să nu îmi complic viața inutil, prezenta carte are 800 de pagini și mi-a consumat 2 zile, prefer să le citesc pe fiecare la fel de nefragmentat.
Evident linkul din text vă va duce la magazinul în care se găsește Ultimul Imperiu

luni, 18 ianuarie 2016

Roma amore mio

Scurt că mă grăbesc,  dacă îți vine să îți tai venele scurt cu gândul că vine Valăntains-ul lu' pește și tu iar nu sărbătorești că ești la fel de singur/ă ca anii trecuți nu te pierde cu firea.
În loc să plângi în țară mai caută unul doi prieteni în aceeași situație și cu 200 de Euro de căciulă sau cordeluță, mergi la Roma.
Volaro are oferte la city break în perioada 17-19 februarie începând de la 90 de Euro, restul până la 200 i-am pus așa să bei și tu o cafea și să mănânci o înghețată.
Dacă nu ești singur/ă dar tot te ia cu groaza ideea că trebuie să ieși cu Iuby în târg de Valăntains fă-te că plouă pe 14 februarie și când se declanșează taifunul că ești un insensibil și nu serbezi cum se cuvine amorul scoate nevinovat biletele de Roma din buzunar.
Dacă nu știi de ce să te duci acolo ți-am povestit eu aici
Și da, te rog cumpără-ți biletele plecând de pe bannerul meu, poate dacă ajut jumătate din țară să plece pot să trag și eu o fugă tura viitoare cu ce s-o strânge din comisioane. :)

Vola.ro

duminică, 10 ianuarie 2016

Cum să devii mai deștept în 5 minute

Plănuiam o zi de leneveală la umbra netului și tv-ului. N-a fost să fie m-am trezit cu spirit critic și cum părerea mea despre mine în ultima vreme este ascendentă am decis că ziua trebuie să se conformeze personalității mele și nu eu trebuie să mă limitez la imaginea de manual a unei ”duminici plăcute”.
Am nimerit la cafea într-un articol aparent nevinovat ”Like pentru cei ce scriu”,. Ce poate fi mai de duminică decât asta? Numai că în conținut articolul mi s-a hrănit spiritul critic.
Recunosc mă lasă rece problema Like-urilor ( aiurea, cine dracu' nu vrea să fie citit și să se trezească văzându-și ”operele” pe peretele cuiva pe care nu îl știe?), mă rog, să spunem că nu mă deranjează cel mai mult că un articol de trei rânduri de adevăr pro fund ( știu că uneori mă grăbesc și scriu litere invers dar aici grafia e intenționată) are câteva mii de like-uri  iar unul la care am muncit are 2 vizualizări.
Am ajuns la pace și cu articolele despre șopârle vorbitoare, tort și ceai cu extratereștrii, aparițiile de sfinți în cepe, cartofi și pete de igrasie și alea cu titluri din care crezi că s-a spânzurat președintele iar din conținut afli că de fapt  și-a pus cravată. Cred că articolele alea au publicul lor bine definit și că autorii au învățat la perfecție o lecție de marketing numită ”Evenimentul zilei” a.k.a. ”găina care a născut pui vii”.
Cele care mă deranjează sunt articolele cu leacuri miraculoase: slăbește mâncând o săptămână grapefruit - da'să știi că te poate și omorî, scapă de cancer în trei zile cu un amestec de zeamă de lămâie, bicarbonat și usturoi, mă rog rețeta leacului minune diferă de la idiot la idiot, scapă de negi, varice, diabet, leucemie.  Evident leacuri aflate în familia lor înainte de a se descoperi boala cu pricina sau descoperite chiar de autor în timpul studiilor intensive la baraca din colț în timpul unor sesiuni crunte de bere și țigări. Mă deranjează pentru că articolele astea au un public țintă sensibil, când ești bolnav, când ai încercat tot ce poate să îți ofere medicina alopată și nu ai obținut nici un rezultat devii deschis la aberații din astea, că deh instinctul de supraviețuire îți anihilează logica, începi să crezi în orice, indiferent cât de ilogic, pentru că ești disperat după o rază de speranță, indiferent cât de chinuitor ar fi ”tratamentul”.
Pentru cei care scriu pe tema asta ar trebui să existe o sentință care să îi împiedice să mai atingă tastele unui computer. Ever,
Aș putea denumi articolul ăsta în multe feluri care probabil i-ar atrage 2 vizualizări, dar cum vreau să se transmită, exact în mediile în care se citesc articolele menționate, îmi asum înjurăturile celor ce vor fi atrași de titlu și enervați de conținut și pe cele ale celor care vor decide că ”trădez cauza” și folosesc trucurile menționate mai sus. Dacă măcar un om din cei gata să mănânce hrean și ghimbir pe stomacul gol o să îl citească până la final merită.

duminică, 3 ianuarie 2016

O pată galbena

Mă plâng uneori  des de prietenele mele, pentru că au obiceiul să dea buzna în viața mea cu problemele lor unele serioase, altele nu, dar toate reale.
Nu ar trebui să o fac pentru că așa am reușit să văd viața din mai multe unghiuri decât aș fi avut eu fizic timp să o văd.
Am trecut prin divorț și căutarea unui nou suflet pereche, să sperăm că a doua oară e mai bine ceât la prima alegere.
Am trecut prin experiența cele care se gândea să se despartă de iubitul ei vineri iar luni a venit cu un inel de logodnă pentru că nu a știut cum să îi spună că nu e momentul.
Apoi a fost căsătoria care părea un răspuns la toate rugăciunile urmată de un soț care nu stă pe acasă și nu vrea familie.
Am văzut efectele pe larg ale tratamentelor hormonale pentru fertilitate și cum unele din ele nu au încetat nici după ani buni și al doilea copil.
Am vrut să  bat ceva doctori care au dat diagnostice greșite cu o siguranță apocaliptică și care erau să îi coste mult pe pacienții lor.
Am văzut depresia singurătății în unul și în doi, greutatea insuportabilă a lumii când umerii tăi singuri trebuie să o susțină și greutatea insuportabilă determinată și de susținerea lumii altcuiva pe lângă a ta.
Am trăit propriile mele tristeți și trădări și minciuni, am văzut oameni în toate situațiile posibile oprindu-se în loc cu lacrimi bine ascunse în ochi și întrebându-se în care direcție să o mai ia.
Nu vă imaginați că aș trăi în tragedia greacă, pe lângă toate problemele am văzut și toate bucuriile și ale mele și ale lor.
Nimic pe lume nu e total alb sau negru, trăim în infinite nuanțe de gri. Uneori, când devenim înțelepți  mai trântim în peisaj cu de la noi putere o pată galbenă sau verde sau roșie, știm bine că ea nu se potrivește lumii dar ignorăm bunul simț care ne șoptește disperat că lumea nu funcționează cum am citit noi în cărțile de povești.
Fericirea? Așa cum tot spun e o treabă pe care o faci cu mâna ta, tăind pe ici pe colo din poveștile cu care ai crescut până când le faci să semene cu realitatea ta sau invers mai adăugând realității până se contopește cu povestea. Cu timpul înveți să o descoperi, să te agăți de ea, să o amplifici, să trăiești zile și săptămâni întregi  la umbra unei fericiri mărunte.
Ce am învățat în plus? Că întotdeauna iarba e mai verde în curtea vecinului, mama se gândește cum ar fi fost viața ei dacă ar fi putut decide să se mute oricând, oriunde, soția că a greșit când a semnat, cea singură că trebuia să îl accepte pe ultimul măcar chiar dacă omul era un idiot, cei cu familie vor carieră , cei legați de un loc să zboare în toată lumea, cei singuri pe cineva cu care să îți împartă viața și invers.
Cei înțelepți se bucură de ce au și visează frumos, colorat la ce va fi, dar din păcate înțelepții sunt atât de puțini pe lume încât nu pot forma o masă critică. Încă!

An nou și bun

Acum câțiva ani când am început blogul ăsta, probabil articolul meu de Anul Nou ar fi fost o capodoperă a sarcasmului împotriva petrecerilor de Revelion.
Petrecerile alea pentru care plătești salariul pe o lună sau două, dacă decizi să fie în deplasare, în care îți consumi din prima noapte toată cantitatea de bunăvoință corespunzătoare anului care a început, la care te lovești în coate cu niște cunoscuți pe care nu prea îi înghiți sau niște necunoscuți care nu te impresionează din cale afară, unde bei ca să nu te sperie petardele, fie că vorbim de cele care explodează, fie că vorbim de cele care dansează și după care juri în prima zi de ianuarie, cu voce joasă să nu îți deranjezi cumva neuronii în suferință că nu vei mai repeta niciodată greșeala.
După cum se vede încă pot să abordez stilul dar nu mi se mai potrivește, intru în el ca în hainele altcuiva, pentru că așa cum am spus de  multe ori, blogul ăsta și-a atins scopul pentru mine. M-a crescut.
Știu că în ultima vreme scriu rar pe aici și atunci mai degrabă recenzii și totuși statisticile arată că oamenii încă mai citesc.
Așa că în 2016 voi încerca să scriu mai des, să decantez experiențele care m-au crescut și să le pun în bloguri, dacă la finalul anului cel puțin un om va ști că nu are rost să îți pierzi vremea dând atenție modului în care își ratează alții viața o să consider că am câștigat ceva.
Desigur asta nu înseamnă că nu mă voi întoarce să îmi exprim ironic uluiala fără margini pe care uneori, când îmi pierd concentrarea și mă mai uit în jur, mi-o declanșează fauna înconjurătoare.
Până atunci însă să avem cu toții un an frumos, era să fiu răutăcioasă și să zic să aibă fiecare un an ca sufletul lui, dar vă dați seama câtă lume nenoroceam?