vineri, 31 ianuarie 2014

Duzina de cuvinte descântate

Dacă le-ai fi întreabat cum au ajuns acolo, nici una dintre ele nu ar fi ştiut să îţi spună. Ştiau numai că undeva, cândva, cineva le pomenise despre o femeie care locuia în vârful muntelui la o stână.
Se spuneau multe despre femeia asta, că poate stăpâni stihiile naturii, că poate vorbi cu lumea de dincolo şi mai ales că poate să îţi aducă orice bărbat de pe lume cu minţile legate fedeleş, numai bun să te asculte docil ca un căţel şi să creadă că eşti a opta minune a lumii.
Se hotărâseră aproape imediat săo caute şi se întâlniseră întâmplător la poalele muntelui, unde şerpaşul autohton, un puşti abia scăpat de şcoala primară, dar deja cunoscător ale firii omeneşti şi cu mare simţ negustoresc, aşteptase impasibil să se strângă un pâlc mare de gâşte din astea îmbrăcate în mătăsuri ca să nu facă drumul de zece ori şi să iasă în pierdere.
Pe drum începuseră ele să aibă îndoieli, că nu e uşor lucru să sui coasta muntelui, de cărarea abruptă şi scurtă, doar puştiul nu era nebun să piardă ore întregi cu ele pe drumul ocolit ce urca domol spre Băbătia.
Şi nici ajunse sus nu fusese mare bucurie, femeia părea senilă, privind prin ele şi ascultând mai degrabă vocile din capul ei decât durerile închipuite ale duduilor ce îşi sfâşiaseră mătasea ciorapilor prin rugii muntelui să ajungă la ea.
Băbătia nu se obosise să le vorbească, o singură dată îşi schimbase căutătura privindu-le direct, pe toate odată şi parcă pe fiecare în parte drept în ochi, apoi îşi ştersese mâinile pe şorţ şi dispăruse în şură.

O urmaseră ca o turmă de oi rătăcite dar ea ieşise înainte să vadă ce era înăuntru, aruncase într-o căldare ce fierbea deja în spatele casei un cap de ţipar şi un boţ de humă galbenă, murmurase câteva cuvinte şi apoi cercetase cu atenţie amestecul gros şi aburind.
Întâi se temuseră că trebuie să guste din pasta cu miros ciudat dar Băbătia îl turnă în nişte sticluţe mici atârnate pe fir de mătase şi li le ascunse în sân.
Abia coborând una din ele se gândi că nu plătiseră, era prea departe să se întoarcă să o întrebe pe Băbătie, îl întrebă în schimb pe puştiul ce venise să le coboare dacă nu ar fi trebuit totuşi să dea nişte bani. El o privise o clipă de parcă ar fi fost nebună apoi râsese, un râs rău umpluse valea şi când ultimele ecouri se stinseră băiatul le întrebă batjocoritor:
-         Bani? Să plătiţi cu bani? Nu vă simţiţi mai sărace cu un suflet deja?

Alte duzini de cuvinte va asteapta in tabel la Psi

Eu

Sunt complet normală. Îmi plac băile cu spumă

să mă usuc lent

citesc mult

până la epuizare

sunt curioasă

muncesc mult 

dar îmi place să mă amestec cu localnicii în vacanţe

să admir un răsărit

sau o floare

ies cu prietenii

mă relaxez

şi uneori exagerez

dar sunt MINUNATĂ şi mulţumesc Nornelor pentru mine

Ai putea să nu mă iubeşti?
PS ( adică Pisi), pozele sunt de pe Pinterest că sunt timidă, dar descrierea este fix a mea


joi, 30 ianuarie 2014

Oua in rosie

Până m-oi ocupa serios de blogul de gătit, de  care de altfel nici nu ma apuc daca nu o sa fac cel puţin la fel de multi bani din el ca Jamie Oliver, dixit, blogul ăsta trebuie să suporte şi talentele mele culinare.
Inspirată de nămeţii de afară vă propun o reţetă uşoară, de vară, care nu are nici o şansă să facă faţă consumului caloric pe care îl presupune chiar şi statul afară  pe vremea asa, deci consideraţi că e reţetă de cură de slăbire.
Bun. Începem cu începutul, mergem la piaţă şi ne întrebăm pentru câţi oameni gătim, înmulţim numărul de oameni cu 2 ingrediente pe cap de locuitor, pentru ăia mai mâncăi chiar trei, dar s-ar putea să nu mai fie mâncare de slăbit, nuş sigur că nu am licenţă în nutriţie.
Să zicem că e vorba de o cină romantică în doi, se preuspune că la asta te duci să te bucuri de companie nu să te ghiftuieşti.
Se achiziţionează 4 roşii mai mărişoare, 4 ouă, un kil de brânză uscată şi sărată, adecă nu din aia moale cu zer, ci genul care se dă bine pe răzătoare, eventual putem lua caşcaval de data asta cât te lasă punga, oricum foloseşti vreo 4 linguri dar ziceam să îţi rămână şi de sendvişuri şi un pachet de unt, un pachet tot în ideea să ai şi al micul dejun dacă rămâne invitatul peste noapte şi are obiceiri din astea barbare cum ar fi mâncatul dis de dimineaţă.
Aaaa şi era să uit două beri, de preferat negre, în lipsă de merg şi din alea cu diverse gemuri de fructe, mai puţin Tuborg Exotic care o crimă împotriva papilelor gustative, sau era că nu ştiu dacă mai există.
Ajuns acasă te speli naibii pe mâini, desfaci o bere şi bei aşe un gât lung, apoi evaluezi situaţia că tot suntem un neam de strategi. Iei un cuţi şi tai capacele la roşii, a se citi partea aia de care sunt ele legate de vrej (daca tot nu ti-e clar apelează la DEX sau wickipedia), nu tai mult, cât să poţi ajunge la seminţe.
Dacă eşti bucătar categoria Chuck Norris te uiţi la roşie şi ce trebuie să iasă pleacă singur, pentru categoria MasterChef scoţi cu un cuţit seminţele şi laşi numai pulpa, pentru novici lasă dracului cuţitul că poate te tai şi scobeşte calm cu o linguriţă, cu grijă să nu scoţi pulpa din roşie şi să nu o înţepi.
Mai ia un gât de bere, dă un praf de sare în roşie, praf am zis nu juma de kil, presară roşia pe interior cu brânză rasă, sparge un ou în ea, mai dă un strat de brânză şi dacă ţi-ai pus în cap să nu termini viaţa asta cu rinichii tăi încă unul de sare, dacă îţi sunt simpatici rinichii dă cu piper. În moţ pune aşa cât unghia degetului meu mic ( am mâini anormal de mici ) un boţ de unt.
Mai ia un gât de bere, repetă operaţiunea pentru toate roşiile, transferă operele pe o tavă cu un deget de apă pe fund şi vâră tava în cuptorul preîncins pe la 150 de grade. Amu’ io am un jaf de cuptor electric o turcochinezărie care termină treaba în vreo 10 minute, tu fii deştept şi adaptează-te cuptorului tău, verifică eventual cu o scobitoare.
În maxim 15 minute, adică până e gata berea, trebuie să obţii ceva de genul

Bravo tocmai ţi-ai câştigat dreptul la un duş şi berea doi.




Un pas

E frig, a nins vreo 4 zile şi acum urmează gerul corespunzător şi cele 2 zile în care nu am fost la lucru m-au scos din ritm. Mi-e frig să ies din casă, m-am obişnuit aşa la căldurică şi asta mă face să mă gândesc în vreo două direcţii.
În primul rând mă face să mă gândesc la obiceiuri. Îmi place mult citatul ăla care nu am putut determina al cui este “Fii atent la gandurile tale, Pentru ca ele vor fi cuvinte, Fii atent la vorbele tale, Pentru ca ele vor fi fapte, Fii atent la faptele tale, Pentru ca ele vor fi obiceiuri, Fii atent la obiceiurile tale, Pentru ca ele vor fi caracterul tau, Fii atent la caracterul tau, Pentu ca el va fi destinul tau.” 
Obiceiul de a mă trezi dimineaţa când sună ceasul  mi l-am dobândit cu greu, în ani de practică, pentru că nu am fost niciodată o persoană matinală, indiferent cât de devreme merg la culcare tot aş dormi până pe la 9 dimineaţa.
Obiceiul de a da un bobârnac ceasului şi mă întoarce la somn în căldura plapumei l-am dobândit în 5 secunde.
Trebuie să fii foarte atent chiar şi atunci când ai apucat pe un drum bun să nu îl rătăceşti, nu contează care este drumul ăla: trezit devreme, mâncat sănătos, mişcare zilnică. E aşa uşor să faci un pas greşit şi apoi încă unul va urma singur.
Există însă şi un revers la medaliei, prima alegere a zilei, dacă pe aia o faci cum trebuie sunt şanse ca restul zilei sa se desfăşoare de minune.
Marţi m-am trezit când trebuie chiar dacă nu am plecat din casă, m-am trezit şi m-am dat jos din pat, mi-am băut cafeaua şi nu am mai negociat cu mine 5 minute de somn. Marţi a fost o zi excelentă în care până la prânz scrisesem 3 bloguri şi aproape terminasem o mânecă de tricotat. Marţi mi-a fost uşor să fac tot ce am avut de făcut pentru că nu am evitat prima decizie, m-am trezit când am stabilit să o fac.
Şi acum încă se întâmplă să intru în panică atunci când fac un plan pe o perioadă îndelungată de timp şi apoi îmi aduc aminte că nu trebuie să fac vreun efot herculean, trebuie să iau o singură decizie, să fac un singur pas in direcţia în care vreau să merg.
Nu facem totul dintr-o dată şi poate e mai bine aşa, la cat de puţin ne controlăm mintea şi emoţiile ar fi o reţetă sigură de dezastru, e drept că lucrurile merg încet spre bine, dar la fel de adevărat e că şi spre rău merg în acelaşi ritm, aşa că poţi oricând să intervii şi să le întorci din drum.
Fă câte puţin în fiecare zi: trezeşte-te cu 5 minute mai devreme, scrie blogul ăla azi nu mâine, şterge praful de pe o mobilă, dă cu aspiratorul acum în loc să bagi un joc, consumă 15 minute să scrii un buget, începe o carte, bagă o maşină de rufe la spălat, refuză să cumperi gogoaşa aia. Fă paşi mici şi constanţi, nimeni nu îţi cere să acoperi toată distanţa dintr-o săritură numai nu te lăsa,  nu întrerupe mersul, perseverează.

A doua direcţie în care îmi fuge mintea e să caut naibii ceva de făcut care să implice scrisul, programele care încep mai târziu şi ceva efecte financiare. În fond  de ce nu aş putea avea totul aşa cum vreau eu? 

miercuri, 29 ianuarie 2014

A nins








Sunt de la ţară, pe bune, nu în sensul că bunicii şi străbunicii mei mânuiau sapa şi coasa. Eu sunt de la ţară, trăiesc încă într-un sat mic mititel la marginea oraşului. Un sat din care trebuie sa ma mut, pentru ca nu ma mai tin picioarele sa fac un kilometru si ceva pana la autobuz şi inapoi in fiecare zi, peste câmp. Eh exagerez, drumul este asfaltat dar tot peste camp se cheamă, că e marginit de case neterminate şi din ce in ce mai multi căţei de pripas.
Dar să nu divagăm, ştiţi că nu-mi plac parantezele :P. Aşa cum spuneam sunt de la ţară şi deşi nu au fost reportaje pe tema asta la mine, la ţară, a nins. A nins mult, încă ninge, deja nămeţii au ajuns la jumătatea gardului deci se apropie serios de un metru.
Ca urmare a acestui fapt, eu, babele din vecini şi alţi locuitori ai cătunului nostru ne-am echipat de campanie, ne-am dotat cu utilaje serioase, adică lopeţi şi mături şi am purces să ne facem pârtii.  
Pentru cine nu a stat la curte procesul e complex, nu faci pârtie spre drum să ieşi din casă. Nope, întâi faci pârtie spre spatele casei să ajungi naibii la lemne, după aia mai trânteşti una spre fântână, pe urmă din astea principale se desprind secundarele: spre câine, spre găini, spre porc dacă ai, spre vacă etc. După ce hrăneşti efectivele, mai faci odată pârtie la fântână că trebuie să el dai şi apă, încă una scurtă aşa spre lemne, nici nu îi mai zici pârtie că doar dai şi tu cu mătura şi după aia porneşi pârtia mare aia care te reconectează cu civilizaţia.
În timpul ăsta zăpada lipsită de respect continuă să cadă şi se ajută pe ici pe colo şi de un viscol mic, nu cât să te ridice pe sus.
Acum avem noroc, pe strada principală trece plugul primăriei, nu mă pot plânge, primarul face treabă bună şi plugul trece la fiecare 2 ore, că e comuna mare şi avem numai un plug, ni s-o părut maibine să ne cumpărăm plugul nostru decât să avem contract cu vreo firmă de specialitate. La anu’ funcţie de buget poate ne mai luăm unul, aşa să avem.
Înainte după pârtia de picior şi pârtia de maşină, cine avea, ne apucam tot aşa în grup vioi să facem pârtii pe strada principală, până hăt la staţia de autobuz, care e departe v-am spus.
Bun, la noi a nins şi ne-am descurcat, numai că a trebuit să merg şi la lucru, în oraş, pe străzile principale, nu zic or trecut pluguri, oritrecut maşini, poţi merge, dar pe aleile alea din spatele blocului primăria o avut nesimţirea să nu bage oameni şi utilaje şi bieţii oameni sunt înzăpeziţi în apartamente.
 E scandalos, eu zic să chemăm naibii toate televiziunile şi să dezbatem în mijlocul troianului cum , evident din vina autorităţilor, dintr-un bloc cu 8 etaje şi 4 apartamente pe etaj nimeni nu a făcut măcar o potecă de picior acolo pe lângă scară.
Aşa cum spuneam a nins, şoc şi groază pe la final de ianuarie natura s-a decis să facă exact ce era menirea ei să facă şi ne-a prins probabil sub nămeţi bunul simţ care ne-ar ajuta să ne facem viaţa un pic mai bună şi drumul un pic mai accesibil.
Acum serios, că v-am zis trebuie să mă mut la oraş şi vreau să fiu pregătită, in ziua în care o să devin locuitor de apartament o să fiu lovită de o boală misterioasă care mă împiedică să îmi fac pârtie în faţa casei, chit că ea va fi un bloc cu 8 etaje? Că mai bine nu mă mai mut naibii decât să devin suferindă de aşa ceva.






marți, 28 ianuarie 2014

Nu sunt normala

„Nu eşti normală!” dacă aş avea un leu pentru fiecare dată când am auzit asta nu aş mai avea nevoie de credit să îmi cumpră câţiva metri de casă spânzuraţi între cer şi pământ.
Am auzit-o din nou în seara asta şi a trebuit, A TREBUIT,  să stau şi să mă întreb când a devenit normalitatea ceva de dorit şi unde eram eu când a apărut regula asta?
Acum serios, de ce ar trebui să fii normal? De ce ar trebui să te înscrii în medie? Să patrulezi cu umbrele negre şi haine gri prin ploile cotidiene? Care dintre oamenii pe care îi arhivăm cu grijă în istorie şi enciclopedii au fost normali?
Einstein? Hemingway? Picasso?
Care dinte celebrităţi erau catalogate ca făcând parte din categorii normale? Marie Curie? Marilyn Monroe? Coco Chanel?
Câte gospodine normale şi câţi oameni la casa lor care mergeau la slujba lor normală, îşi făceau piaţa lor normală şi îşi vedeau de tabieturile lor normale au schimbat lumea?
De ce ai vrea să fii comun? De ce să te pierzi în milioane de alţi oameni asemeni ţie? În care nimeni nu iese în evidenţă prin nimic? De ce să trăieşti într-o lume în care nimeni nu face lucrurile altfel?
De ce să nu vezi un soare în toate petele galbene? De ce să nu scoţi la păscut unicornii deşi ai ieşit bine merci din copilărie? De ce să nu dansezi în ploaie şi să râzi în hohote în faţa primejdiei? De ce să te îngrijorezi când lucrurile nu merg conform planului în loc să devii fericit că se întâmplă ceva mai bun decât tu şi zâna cea bună aţi fi putut plănui în comun?
Aşa că da! Nu sunt normală şi sincer sper să mor înainte să devin aşa, înainte să devin fir de nisip asemeni altora într-un deşert.
Eu m-am născut  să fiu fulg de zăpadă, am auzit că ăştia sunt unici, deci la ei nu există normal. M-am născut să aleg pe curcubeu, să beau nectar şi să mănânc ambrozie, să dansez unde îngerii se tem să păşească. Eu trebuie să trec prin viaţă licărind şi strălucind şi lăsând în urmă o dâră de steluţe lucitoare, mă îndoiesc că ăsta o fi normalul şi dacă nu e atunci mă bucur că nu-s normală.
Serios acum cine ar vrea să fie normal? Chiar aş vrea să aud şi punctul ăsta de vedere.


Pisicafeaua de marti: ne-au furat timpul?


Alerg constant, bolnavă de boala secolului. Nu, nu e aia la care vă gândiţi, boala secolului nostru e lipsa de timp. Parcă ne-a furat cineva clipele şi ni le-a ascuns şi noi alergăm înnebuniţi după ele prin viaţă.
Am de făcut lucruri, am task-uri şi deadline-uri, nu am timp să vorbesc cu ai mei, nu am timp să le zâmbesc celorlalţi, nu am timp să văd că azi cerul e albastru curat ca ochii unui pui de pisică.
Mă întreb cu ciudă cum de reuşeau bunicii noştri să trăiască tot, să îşi consume viaţa complet şi tacticos fără să amâne tot timpul ceva. Nu mă gândesc că poate ei nu îşi umpleau farfuria cu lucrurile inutile din care eu mă servesc pe negândite. Nu pierdeau 30 de minute pe zi ascultând ştiri apocaliptice, nu îşi îngreunau sufletul cu talkshow-uri care nu rezolvă nimic, nu dădeau 5 minute o fugă nevinovată pe facebook.
Trăiau complet pentru că făceau fiecare lucru odată, nu îşi imaginau că sunt multifuncţionale, nu mulgeau vaca cu ochii în tabletă, nu munceau la câmp cu o fereastră de email deschisă, nu li se opreau mâinile în frământatul aluatului să răspundă unui telefon urgentissim care nu aduce nici o schimbare ci maxim două bârfe.

Alerg constant şi pentru că tot sunt multitasking mă întrep în goana mea dacă ne-au furat timpul sau dacă nu mai ştim să ne stabilim priorităţile şi încercând să trăim tot nu mai apucăm să trăim nimic.

Munca

E plină lumea de soluţii pentru mai toate problemele pe care credem că le avem.
E plin internetul de bloguri cu sfaturi, tehnici şi terapii. Nu le-am verificat pe toate, de fapt nici pe cea de azi nu am aplicat-o ca la carte dar ceva din tehnica asta mi se pare interesantă, poate pentru că mă întoarce la unul din obiceiurile mele bune „ să încerc să stau un pic în pantofii celuilalt înainte de a mă enerva, înainte de a-l judeca, înainte de a-mi strica ziua din cauza lui”
Habar nu am care sunt calificările lui Katie Byron, probabil cu o minimă diligenţă le-aş fi putut afla, dar nu mi s-au părut esenţiale, mi-a plăcut ceea ce ea numeşte „munca” şi modul în care se poate aplica la o gamă largă de probleme.
Munca asta consta în a completa nişte formulare, unul presupune să dai informaţii despre ce te deranjează „ formularul vecinului” deşi poate cuvântul e folosit în sensul biblic de „aproapele „, aveţi şi voi ceva înţelegere cu traducerile mele, în fond nu am studiat oficial şi organizat limba engleză nici măcar 30 de minute dar o oră întreagă, pe vremea mea la şcoală ne preocupam de rusă.
Sunt fix 6 întrebări respectiv:
1.     Acum şi aici cine te supără, enervează, dezamăgeşte şi de ce?
Sunt______emoţia ____________pe ___numele_____pentru că
2.     În aceste condiţii cum vrei să se schimbe persoana în cauză? Ce vrei să facă?
Vreau ca______numele ______ să _______________
   3.În aceste condiţii ce l-ai sfătui să facă?
___Numele______ ar trebui/n-ar trebui să _________________
4.     Pentru ca tu să fii fericit în situaţia asta ce ai nevoie să gândească, simtă, spună sau facă persoana cealaltă?
Vreau ca ___numele _______să___________
5.     Ce părere ai despre persoana respectivă în această situaţie?
Cred că _____numele ____ este _________
6.     Ce anume din această situaţie nu vrei să mai experimetezi vreodată?
Nu vreau ca ________________
Bun, după ce ai completat lista problemelor trebuie să o supui pe fiecare unui număr de fix 4 întrebări care sunt :
1.     Este afirmaţia asta adevărată? ( da sau nu, dacă nu treci la numărul 3)
2.     Pot şti în mod sigur că e adevărat? (da sau nu)
3.     Cum te simţi şi ce faci atunci când crezi că afirmaţia este adevărată?
4.     Cum ar fi dacă nu ai avea acest gând?
Acum ia fiecare din primele 5 răspunsuri de pe foaia vecinului şi răsuceşte-le.
Există trei direcţii în care la poţi inversa. Spre tine, spre celălalt şi spre opus, găseşte cel puţin trei exemple care să confirme fiecare răsucire.
Exemplul folosit de ea e foarte simplu „Paul nu mă ascultă când e vorba de sănătatea lui”, iar răsucirile sunt:
-         Spre sine „Eu nu mă ascult când e vorba de sănătatea mea”
-         Spre celălalt „Eu nu îl ascult pe Paul când e vorba de sănătatea lui”
-         Spre opus” Paul mă ascultă când e vorba de sănătatea lui”
Despre întrebarea numărul 6 răsucirea este diferită înlocuieşte „Nu vreau să mai” cu „Sunt dispus” sau „Abia aştept”.
S-ar putea să ajungi la nişte rezultate  uluitoare plecând de la lucruri pe care le credeai foarte clare. Pentru că în în fond am inventat cuvintele pentru a ascunde adevărul de ceilalţi şi de cele mai multe ori şi de noi înşine, iar ceea ce spunem se întâmplă de multe ori să fie complet pe lângă ce ne şopteşte sinele nostru profund.
Pentru cine are timp şi chef să cerceteze mai departe prin Munca lui Katie Byron ogăsiţi aici.


Inca o leapsa


Pe leapşa asta am luat-o de la Petală că tot zicea ea că e la liber şi că tot îmi plac mie jocurile astea. O să păstrez şi eu tot în engleză instrucţiunile de folosire şi o să le încalc pe ultimele trei, că nu toţi oamenii se dau în vânt după nominalizări la o leapşă, dar cine o voieşte o poate prelua şi îl adaug cu mare drag la articol.

You must link back the person who nominated you.
You must answer 11 questions by the person who nominated you.
You have to pick 11 people to nominate and write 11 questions for them.
You can’t nominate the person who nominated you.
You must tell the nominees they have been nominated 


1. Care este ultima carte citită? 
Harry Potter şi pocalul de foc

2. Ceai sau cafea? 
Cafea toata ziua, la orice ora, un ceai in cani mari de porţelan când am chef de răsfăţ şi unul trântit mai în grabă într-o cană de supă seara  dupa cină, când mai fac diverse pe la claculator. Aparent nu beau ceai decât în cantităţi mari

3. Ai tatuaje? Ţi-ar plăcea să-ţi faci? Dacă da, ce anume? 
Nu am, dar cred că m-ar tenta ceva de genul asta


4. Ce melodie te obsedează în momentul actual? 
Tracy Chapman, Alll that you have is your soul, de ceva vreme ma tot urmăreşte, nu că nu ar fi plăcut

5. Unde ai vrea să călătoreşti anul acesta?
Aş vrea să ajung în Irlanda dar imi cumpar casa, probabil o sa călătoresc înapoi la mama o săptămână

6. Ce hobby-uri/pasiuni interesante ai? 
Interesante pentru cine? Scriu pe aici destul de mult şi m-a apucat pasiunea pentru lucrul de mână, sunt în punctul în care îmi construiesc singură tipare de tricotat şi croşetat, cred că o să evolueze în timp treaba asta.

7. Ce seriale urmăreşti? 
Nici unul, le văd dacă se întâmplă să fie la tv când este pornit, de regula orice era  pe Diva, de când au început cu telenovela m-am lăsat şi de postul ăsta

8. Ce piesă vestimentară ai purtat des până acum? 
Am descoperit de vreo doi ani rochiile, suntem într-o relaţie serioasă.

9. De la 1 la 10, cam cât de ordonată eşti ca persoană? 
Dacă aveam măcar un 0 mă încadram în scală

10. Ce mâncare îţi place?
Prăjituri, prăjitui, prăjituri

11. Trei celebrităţi cu care ai lua cina?
Rhonda Byrne, Esther Hicks şi J.K. Rowling, cred că mi-aş lua şi un carneţel de notiţe cu mine să le „fur” reţetele

Nu nominalizez pe nimeni, aşa cum am spus, cine vrea leapşa e liber să o ia şi să mă anunţe să îl înscriu aici.


luni, 27 ianuarie 2014

Supa de pui pentru suflet

Pentru mine Supă de pui pentru suflet s-a dovedit a fi pomul lăudat. Aveam aşteptări de la cartea asta despre care auziesem multe. Aveam aşteptări cumva fundamentate şi pe succesul la public pe care l-a avut, asta ca să mă învăţ minte cu aşteptările, faptul că oamenii cumpără ceva în mari cantităţi nu înseamnă că acel ceva este neapărat genial.
         Nu spun că nu ar fi bună, dar sincer mi se pare genul de carte pe care să o dai unui copil de maxim 10 ani pentru a trage nişte concluzii cu privire la viaţă. Stilul celor doi autori este cumva limitat, povestirile au potenţial dar sunt spuse abrupt, sec de parcă ar fi liste de inventar.
         Promisiunea de pe copertă nu mi se pare dusă la îndeplinire : „povestiri pentru mângâierea inimii şi înviorarea sufletului”. N-aş prea zice sau poate în două situaţii: dacă la rândul tău ai nivelul puştiului de 12 ani sau dacă poţi folosi numai ideea unei povestiri peste care să împleteşti de unul singur emoţia.
         Poate este adevărat, poate europenii sunt mai dificili iar americanii mai simpli, mai copii, mai uşor de atins, poate doar eu sunt dificlă  iar Jack Canfield şi Victor Hansen sunt nişte naratori minunaţi.
         Pentru mine a fost una din cărţile pe care le-am citit din convingere, fără să mă simt în vreun fel motivată la terminarea ei, fără o fărâmă din atitudinea de „pot muta munţii din loc” sau măcar „viaţa e în fond mininată” pe care o carte motivaţională ar trebui să ţi-o lase.
         Mai mult ediţia pe care o am eu are o copertă absolut nefericit aleasă cu un puişor galben, pufos şi auriu. Cine ar vrea să îşi imagineze pufoşenia aia ajunsă vreodată  supă?

         Una peste alta dacă aveţi cartea asta pe lista de lecturi şi sufletul vostru nu e liniat la fel de simplu ca străzile în unghiuri drepte ale New – York-ului aş zice mai bine să nu o cumpăraţi, eventual împrumutaţi-o, eu una sigur nu aş fi păstrat-o  în bibliotecă, nici chiar dacă  nu m-aş fi mutat şi aş fi avut în continuare la dispoziţie o cameră întreagă numai pentru cărţi.

Merele

Era bătrân şi obosit, îşi odihnea capul cu păr alb şi barbă de Moş Crăciun pe perna neutră a spitalului şi urmărea cu ochii vizitatorii. Ai celorlalţi, el nu avea, privind în spate viaţa lui fusese pustie şi nu pentru că oamenii nu ar fi încercat să intre în ea ci pentru că el le închisese poarta.
Trăise 80 de ani într-un deşert şi îi înlocuise firele de nisip cu litere, scrise şi citite, miliarde de litere negre, mărunte, slavone, latine, greceşti, litere strânse în dune pe care le numise idei. Trăise 80 de ani mergând dintr-o dună în alta cu credinţa că adevărul se află pe următoarea, întorcându-se la dune peste care trecuse  fiindcă din depărtare lumina înţelegerii jucase cumva pe vârfurile literelor şi creaseră mirajul adevărului.
Rătăcise 80 de ani căutând explicaţia izgonirii lui Adam din Rai, convins că odată înţeleasă greşeala omenirea o va putea repara şi el va fi acela care îi va purta pe oameni înapoi în grădinile Edenului.
Între timp prietenii lui s-au căsătorit, au durat case, au crescut prunci şi mulţi dintre ei au plecat în lumea de dincolo de văl, nu mai ştia care plecase şi care nu, de mult legăturile dintre ei se rupseseră, el nu se putuse însoţi în viaţă cu oameni mărunţi care să nu poată sacrifica totul marii căutări.
Oamenii din salon, erau ca prietenii lui, undeva de-a lungul drumului abandonaseră vânarea de vânt şi îşi urmaseră calea de oameni mărunţi. Le vegheau acum  boala alţi oameni mărunţi, oameni care picurau apă pe buzele arse de febră, care puneau pleduri pe umerii scuturaţi de frisoane, care aduceau înăuntru aurul toamnei în buchete de crizanteme.
Din nou prin mintea obosită trecu fiorul familiar al apropierii de adevăr, îl simţea, era acolo în mintea lui refuzând să se lase cuprins de cuvinte şi redat lumii.
Uşa se deschise lăsând să intre întâi un val de răcoare cu miros de frunze umede şi ceaţă şi apoi râsul alb al nepoatei vecinului. Se apropie întâi de patul bunicului verificând dacă doarme, apoi încet transferă din geanta atârnată de umăr o mică piramidă de mere roşii.
Se pregătea să plece când ochii îi întâlniră pe ai lui, bătrânul la care nu venea nimeni. Un măr părăsi noptiera. Ochii lui înregistrară automat scena: o fată cu obraji roşii ca mărul, un zâmbet şi mâna lui primind mărul înainte de se întreba dacă îl vrea sau nu.
Adevărul i se arătă întreg, luminos, ştergând toate îndoielile, clarificând toate nelămuririle, pentru prima dată se lăsă cuprins în cuvinte şi pentru că era prea devreme pentru omenire să îl afle tot, înainte de a se stinge din viaţă bătrânul nu apucă să spună decât „Merele .......”
Restul jocului cu mere din psiluneala de azi este în tabel la Psi



duminică, 26 ianuarie 2014

Jurnalul unei femei simple

Nu mai am numar la jurnal pentru ca nu mai stiu la cat am ajuns. Nici nu stiu de ce m-am intors la idee, ca nu am timp sa dezvolt altele sau ca am nevoie sa imi vad ziua un pic simplificata, oricum m-am intors 
Pentru astazi 26 ianuarie 2014, ora 16,45
Dincolo de ferestre se aude masina unui vecin patinand pe zapada.
Ma gandesc ca in copilaria mea azi era zi cu program special la tv, era ziua tovarasului.
Invat  de peste tot, mi-e drag de mine la capitolul asta, parca am devenit burete si absorb toate informatiile in trecere.
Sunt recunoscatoare pentru cum am crescut in ultimii ani, parca am invatat sa traiesc mai lent
Din bucatarie la ora asta cafea
Port pijamale, mno e frig si n-am avut chef sa ma despart de ele
Voi scrie o contestatie la o decizie de desfacere a contractului de munca
Citesc noul cod penal
Ceea ce astept sa termin cu hartoagele si sa plec la vanatoare de apartamente
Ce mai mesteresc inca trag dupa mine rochia verde, mai am ceva pe la maneci
Ascult linistea, imi lipseste mult in timpul saptamanii
 In casa e cam frig dupa gustul meu
Unul dintre lucrurile mele preferate esarfele
Citatul zilei . "Nu trebuie să ieşi afară ca să vezi mai bine, nici să priveşti de la fereastră. Mai bine zăboveşte înlăuntrul fiinţei tale. Cu cât te îndepărtezi mai mult, cu atât vei cunoaşte mai puţin"
Unele planuri pentru sfarsitul de saptamana a cam trecut deja

 O imagine pe care vreau sa o impartasesc

miercuri, 22 ianuarie 2014

10 filme de vazut pentru buna dispozitie

Toti am avut zile proaste, week-end-uri in care nu vrem sa iesim din casa sau pur si simplu raceli care ne-au tintuit la pat. Lista de mai jos poate fi folosita fara reteta, nu are efecte adverse si garantat te va face sa te simti mai bine.
2014 este anul veseliei :)
Cenusareasa 
Emma 
Ratatouille 
7 mirese pentru 7 frati
Matilda
Enchanted
Man in black  
Madly Madagascar
Nea Marin miliardar
Jandarmul si extraterestrii


luni, 20 ianuarie 2014

Un pumn de clipe

Repede să nu întârziem, inima îi tresaltă în acelaşi ritm cu cozile lungi legate la capete cu funde bogate.Se lovesc de umeri ca  mugurii unor aripi de înger în timp ce ea aleargă pe cât poate să ţină pasul cu mama care se grăbeşte.
Dacă ar putea s-ar grăbi şi ea mai mult dar jumătate de inimă o îndeamnă să zboare, în timp ce cealaltă jumătate o îndeamnă să încetinească pasul, să mai rămână o vreme în odaia copilăriei cu mere coapte şi păpuşi. Acolo ploaia rece de toamnă nu intră niciodată iar zăpezile iernii sunt numai pentru joacă.
Picioarele de gheişă miniaturală bat parcă în altă cadenţă decât ieri  pe trotuarele cenuşii punctate ici şi colo de primele castane ale toamnei.  
Repede să nu întârziem şi prima zi de şcoală a a început.
Repede să nu întârziem, aleargă din nou. De data asta mama se ţine cu greu după ea ducând horbota vălului alb, au înflorit mugurii de aripi, plutesc în spatele ei în valuri şi dantele .
Se grăbeşte cât poate dar inima încă mai întârzie prin unghere din casa în care a crescut. Picioarele încă mici punctează cu sunet clar de tocuri ascuţite fiecare pas care o scoate din casa părinţilor. Pe caldarâm au început să cadă castanele toamnei ca un punct al capitolului care tocmai se încheie.
Buchetul cu ultimele flori ale verii îi tremură în mâini în timp ce din biserică se aude încet „O, vino, vino din Liban mireasă” .
Repede să nu întârziem şi mâna îşi găseşte locul ei menit de veacuri în  mâna lui în începutul unei căsniciii.
Repede să nu întârziem. Ar alerga dar nu poate, nu şi-a mai văzut picioarele de vreo 2 luni şi nu are idei pe unde calcă. Cineva a sunat doctorul, cineva îi spune că totul va fi bine, cineva îi ia în braţe trupul îndurerat şi greoi şi se grăbeşte cu paşi mari. Lumea e diluată între norii de durere şi bucuria de a-şi ţine în braţe fetiţa.
Din văzduh plouă cu castane căutând pământ bogat pentru a prinde rădăcini şi ea simte cum aripile îi ajung la lungimea maximă, trebuie să îşi protejeze pruncul de-acum.
Repede să nu întârziem, o viaţă nouă îşi caută drumul în lume.
Repede să nu întârziem, o lumânare aurie din ceară îşi macină flacăra la căpătâiul ei. Ar vrea să le spună că nu e nevoie să se grăbească, încă nu a venit vremea să treacă dincolo, la toţi cei dragi care au plecat înainte şi care o aşteaptă. O aşteaptă. Aude castanele care cad încet pe acoperiş şi o dor aripile zdrenţuite. Nu trebuie să se grăbească. Le-ar spune atât de multe dacă ar mai avea putere să vorbească, de fapt poate le-ar spune un singur lucru.
Încet chiar dacă întârziem, încet să putem savura fiecare moment, încet pentru că asta este toată averea noastră pe lume un pumn de clipe .


Nu prea mai am eu timp dar tare mi-a plăcut tema de azi, restul oamenilor care numara pumni de clipe sunt în tabelulacesta de la Psi