vineri, 28 februarie 2014

Duzina vesela?

Bătrânul arăta cât se poate de furios. Era înalt cu obrajii raşi, dar cu o mustaţă lungă şi albă, îmbrăcat în negru din cap până-n picioare, fără o pată de culoare. Se plimba cu un aer sumbru dintr-un capăt în altul al încăperii reci ca un mormânt  şi din când în când arunca priviri neîncrezătoare spre mai tânărul său vizitator extrem de dezamăgit de ochii lui aurii, deşi asta era cea mai mică dintre probleme.
La rândul său vizitatorul deşi mai puţin teatral facea inventarul încăperii în care se afla, un fel de iatac mortuar, o lume în care totul era descompus şi în care mirosul de putregai îi rănea simţurile extrem de dezvoltate.
-         Aşa ceva nu se poate, răbufni bătrânul şi, deşi era fizic imposibil, un val de roşeaţă păru să îi cuprindă chipul cadaveric. Este o luare în derâdere a tradiţiilor noatre, eu şi creatorii creatorilor tăi ne-am străduit să ne impunem în lumea asta.
După cuvintele astea se împunse în piept cu un deget descărnat şi cu o mândrie cum numai inventatorul roţii trebuie să mai fi dovedit când şi-a dat seama ce brânză făcuse.
-         Şi tu, să îţi descoperi la tua cantate şi în loc să te hrăneşti, în loc să o ascunzi undeva şi să îţi asiguri periodic o porţie de fericire, tu te decizi să o ascunzi de moarte.  Era destul de rău şi aşa:  nu am mai auzit un prohod bun de zeci de ani, nimeni nu mai respectă legile, trăim între oameni în plină zi şi acum ne şi însoţim cu ei?
Tânărul se mulţumi să ridice din umeri cu un fel de resemnare indiferentă şi faţa lui albă contrastând cu cearcănele vineţii părea sa arate milă faţă de bătrân
-         Vremurile s-au schimbat,  zise el, nu ne mai place prohodul, nu mai locuim în case cu aer funerar şi ne bucurăm de toate invenţiile lumii noi, de fapt de toate invenţiile noastre, pentru că în mare parte ne aparţin. Cât despre ea nu-ţi face griji familia mea pare decisă să o transforme.
O rază de soare scăpată cumva prin obloanele ferestelor îl lovi în plin pe tânăr făcându-l să strălucească în mii de ape  de diamant. Era timpul să plece şi asta şi făcu.
Rămas singur bătrânul clătină din cap a pagubă.
-         Tânăra generaţie, nimic nu e de capul lor, sunt vegetarieni, ies ziua în lumina soarelui şi se îndrăgostesc de mâncare, nu mai există ordine şi respect pe lumea asta, mormăi el în timp ce se întindea să adoarmă trăgându-şi peste umeri o bucată de giulgiu străvechi.
Niciodată nu  m-am gândit că Semn spre Carte si duzina de cuvinte se vor întâlni la mine pe blog in acelaşi post şi totuşi......





Floricele pe campii

         Mi-aduc aminte începutul primăverii din copilărie, de prin şcoala primară mai exact. Agitaţia din ajun, fericirea legată de numărul mare de mărţişoare, mândria cu care ne împodobeam hainele cu mulţimea sclipicioasă de talismane din tinichea, nu ai fi găsit veteran de  război mai legat sufleteşte de decoraţiile lui decât eram noi de coşarii aurii şi potcoavele cu pietricele.
Apoi am crescut şi parcă farmecul bucăţelelor de metal s-a pierdut. Nu ne mai impresiona numărul ci persoana, nu  mai era aşa important să primeşti o ofrandă primăvăratecă de jumătate de oraş cât una singură de la El. Pe astea nu ni le mai agăţam în piept, le ascundeam undeva sub un rever să nu ne mai întrebe nimeni de la cine e cu aerul acela  amuzat şi atotşiutor al adulţilor.
Şi apoi iar am crescut, prin facultate cred, 1 martie a devenit o floare, orice floare, un ghiocel timid, o brânduşă violent violetă, o lalea roşie ca focul. Comori preţioase pe care le purtam până acasă cu grijă, le aranjam în vaze de cristal şi le urmăream atent să nu cumva să moară, erau o dovadă vie a unui sentiment orice ofilire îmi strângea inima dureros.
Apoi, undeva de-a lungul drumului a crescut El, care a băgat de seamă că evit să tai florile din grădină să nu le scurtez viaţa, că ador tarabele parfumate din piaţă dar rar mă decid să le şi cumpăr, poate numai pentru a trimite acasă o bătrânică venită cu podoabele grădinii ei pe care să le schimbe pentru câţiva arginţi. Aşa am început să primesc plante de apartament ( interior sau exterior), plantuţe cu flori pe care să le veghez ani lungi, care să înflorească din nou şi din nou ca o declaraţie nesfârşită de iubire. 
Acum casa este tot timpul plină de viaţă iar eu nu mai privesc cu tristeţe fiecare petală căzută, pentru că peste câteva luni o altă floare îi va lua locul ca o dovadă că dragostea nu moare.

Mi-aduc aminte începutul primăverii din copilărie şi  aştept ziua în care si 8 martie va deveni o declaraţie ( mda în generaţia mea asta e ziua mamei nu a femeii en general), când notiţei din agenda mea 8 martie flori pentru mama i se va alătura o geamănă într-o altă agendă îm care eu voi fi mama.

Cadouri de primavara

Am crescut cu basme, nu o să vă mai spun încă o dată că suntem o generaţie cu minţile făcute varză de basme, am făcut-o de destule ori aşa că mă abţin.
Am să vă spun însă că mi-am pierdut vreo 25 de ani închisă în casă aşteptând ca vreun Făt Frumos să năvălească la curţile tătâne-meu pe când întreg familionul dormea şi să mă aducă la viaţă socială, că din aia biologică aveam oricum. Nu s-a întâmplat
Am să vă spun că mi-am petrecut  viaţa  lăsând să îmi cadă pe drum bucăţi de suflet cu care să îmi însemn drumul înapoi spre casă şi să mă pot întoarce oricând. Nu s-a întâmplat.
Am să vă spun că am aşteptat o viaţă să coboare pe horn Zâna Bună, să îşi fluture bagheta şi să mă transforme în cea mai frumoasă prinţesă. Nu s-a întâmplat. Nici o Zână bună nu te poate transforma într-o prinţesă frumoasă dacă Mama Natură nu a avut grija asta când te-a scos pe piaţă.
Totuşi ca o compensaţie pentru toate basmele pe care mi le spunea în copilărie pricopsindu-mă cu un sistem de aşteptări de la viaţă cel puţin ciudat,  mama se străduie de la inceput de sezon să îmi asigure o primăvară plină de zâmbet că deh, cum e  ziua întâi aşa merge toată. Nu ştiu cum e la voi dar la noi cadourile de 1 martie sunt la fel de importante ca şi cele de Crăciun.
Şi tot din copilărie eu îi scotocesc prin casă înainte să aflu cu ce anume m-a cadorisit. Anul ăsta dovezile au fost găsite în istoricul de navigare al calculatorului, dap nu a ajuns aşa pricepută să ştie cum să îl şteargă.  
Ce altceva să fi căutat mama pe Rochii onlineMatar.ro dacă nu vreo mătase delicată care să fluture în jurul meu la următorul bal?  Da, m-am gândit şi eu că poate căuta ceva pentru ea dar mă îndoiesc că ar fi mers mai departe pe pe Pantofi stiletto negri cu platformă, mama nu înţelege de ce au fost inventate încălţările în cauză.
Liniştită că şi primăvara asta începe frumos m-am gândit să nu fiu fiică nerecunoscătoare şi în loc să îi mai recit poezia aia ultracelebră cu „din zăpada Sanda scoate gingaşi ghiocei” şi să îi cresc colecţia de cărţi poştale cu faţa mea mai bine pentru cadoul de 8 martie să arunc un ochi la niste genti piele, că e singurul articol pe care mai pot risca sa i-l cumpar fără emoţii, in rest suferind de o divergenta de gusturi accentuata.
Şi să nu uit să şterg istoricul de căutare că  al meu e ceva mai priceput ca mama în din astea şi riscăm să creada că nu e cazul să îmi mai ia şi el un cadou de 1 sau 8 martie că mi-am făcut singură.
P.S. Dacă aveţi curiozitatea asta să ştiţi că a trebuit să ies din casă şi să îl găsesc eu pe el,  Feţii Frumoşi nu se mai fabrica aşa performanţi ca pe timpuri.



joi, 27 februarie 2014

Avem niste nepotei :P

Dacă nu v-am zis până acum, eh bine e timpul să aflaţi că îmi doresc să fiu mamă de fetiţă, din  o mie şi unul de motive, de la drăgălăşenia fetiţelor, la cât de mult mă pot juca cu hainele ei, dap nu cred că am creşte vreodată cu adevărat  şi ne considerăm copii un pic păpuşi.
Vreau o fetiţă pentru că ştiu deja cum ar trebui să se numească ( chiar există şi nume de băieţi în afară de evangheliştii ultrafolosiţi în ultima vreme?) şi pentru că am fost la timpul meu fetiţă şi ştiu deja cam toate capcanele care o aşteaptă la diferite colţuri in viaţă.
Probabil vreau o fetiţă pentru că suntem egoişti şi ne considerăm copii ,măcar la un nivel subconştient, continuări ale spiritului nostru.
Soarta nu m-a răsfăţat până acum, în jurul meu se nasc băieţei, finii  mei sunt băieţi, nepoţii mei sunt băieţi, trăisesc într-o  lume  miniaturală care scapă înţelegerii mele. Şi e greu !
Nepoţii mei de exemplu sunt flori de primăvară, născuţi prin martie aprilie, motiv de sărbătoriri complexe care logic şi de bun simţ se lasă cu daruri pentru ei. De aici încep problemele, eu sunt conştiincioasă nu îmi place să aduc ceva care să nu bucure, ceva ce nu ţi-ai dorit din adâncul sufletului şi cum habar nu am ce visează băieţeii cu o lună înainte încep să investighez şi prin mintea lor şi prin magazine.
O vreme am crezut că băieţii fiind mai tehnici şi mai logici se vor da în vânt după jocuri cu puzzle. S-a dovedit o idee greşită, e drept nimic nu a fost pierdut jocul fiind recuperat de singura fetiţă din familie, nu cred că desenele cu prinţese au avut vreo legătură cu treaba asta.
După primul eşec m-am reorientat şi i-am cadorisit cu jocuri spiderman, aici am nimerit-o parţial, generaţia mai tânără ( a se citi plodul de 3 ani) nu apreciază treburile astea clasice însă veteranul ( a se citi 5 ani ) l-a adorat.
Acum am făcut nişte sondaje serioase că deh în 2 săptămâni iar prestăm la aniversare şi a rezultat că ar trebui să caut neşte jocuri bakugan, nu mă întrebaţi ce sunt că nu am apucat să mă dumiresc încă dar, dacă asta îl face pe puşti fericit asta luăm, în rest internetul să trăiască să aflu şi eu cum se scrie ce caut pentru că sărbătoritul are o formă foarte pesonală de a pronunţa denumirea bine că amândoi vorbim fluent cu mâinile.
Aşa că eu vreau o fetiţă, măcar ei aş şti ce jucării să îi cumpăr ca să fie fericită.




miercuri, 26 februarie 2014

Castiga un vis

Nu o sa scriu mult in postarea asta, am scris despre Praga aici şi aici şi aici şi inca o data aici , asa ca daca aruncati un ochi prin postarile mele o sa stiti de ce vreau sa va trimit acolo

Stiu trebuie sa ai noroc sa castigi, e o loterie si biletul e scump:100 de lei dar Praga e atat de magica incat merita. Arat de mare e magia incat chiar daca nu castigati excursia veti ramane cu un brat de povesti de la Libris.
Ce ziceti  intrati pe aici sa va urmati visul asta?


Libris.ro

duminică, 23 februarie 2014

O dragoste?

În viaţa mea nu există coincidenţe, or exista în ale altora dar la mine este exclus. Înainte de a se fi inventat Coelho ca guru spiritual, inainte să fi descoperit citatele uneori inteligente ale lui Paler, înainte să fi căzut Rhoda Byrne în butoriul cu melancolie din care a scos-o Secretul eu am ştiut că sincronicităţile sunt modul în care Dumnezeu sau Universul, că nu ţin în mod deosebit la vreuna din denumiri, ne vorbesc.
De câte ori ajung să îmi pun la îndoială alegerile sincronicităţile îmi bat la uşă, am viaţa semănată cu ele ca nişte indicatoare de circulaţie intuitu personae ( da, ştiu mă dau mare cu latina mea) apărute în răspântiile în care nu ştiam ce drum să apuc pentru toate par la fel de bune sau la fel de rele.
Uneori timide ca o şoaptă, alteori bătaie furioasă cu pumnul în masa pe care îmi joc la zaruri viaţa, dar mereu acolo, atunci când toate gândurile mele tac neştiind ce să mai spună Universul vorbeşte.
De ceva vreme mă întrebam dacă e o idee bună constanţa mea într-o anumită direcţie, dacă nu ar trebui să explorez şi alte opţiuni, dacă nu cumva din pură încăpăţânare îmi neg alternative fericite de viaţă şi mă agăţ de una mai puţin însorită.
Am sucit şi răsucit ideea, am sucit şi răsucit candidaţii şi nu m-am putut decide să îmi schimb drumul, aşa că am făcut ce fac întotdeauna am ridicat din umeri şi am aşteptat să apară săgeata de direcţie din viaţa mea.
Ieri la interval de doua ore intre ele, poate nici atât, televizorul pe care îl folosesc drept zgomot de fundal mi-a adus în cale repetat aceeaşi întrebare. Da, uneori vad in filme cu totul altceva decât a avut în minte regizorul. Două filme diferite, fiecare cu povestea lui mi-au vorbit despre sfârşitul lumii, despre ultima zi, despre cea pe care trebuie să o trăieşti pentru a fi fericit nu pentru a clădi un viitor.
Şi dincolo de toate dilemele mele, născute mai degrabă din teama de a ieşi din zona de confort,mi-am dat seama că aş alege să fac acelaşi lucru, fără să ezit. Iubesc mulţi oameni şi la nivelul convenţiilor sociale aş declara că nu pot alege pe care dintre ei îl iubesc mai mult, m-aş ascunde în spatele motivărilor inteligente cu „sunt tipuri diferite de iubire”  şi nici măcar nu aş minţi, aşa e, dar dacă aş putea să aleg unul singur nu mai am nici o îndoială care ar fi acela.
Am văzut ieri două filme despre sfârşitul lumii şi am ales din sincronicitatea asta mesajul pentru mine, mi s-a dezvăluit calea mea, poate nu cea mai fericită dintre ele, dar în mod clar cea pe care trebuie să merg, pentru că sunt alegeri pe care nu le poţi face decât cu inima.
Din doua filme apocaliptice eu am primit un mesaj de dragoste si am inteles ca ea poate fi numai una, că nu are plural, că nu poate primi niciodata articol nehotărât, că nu poate fi anonimă intre altele şi să se poate însoţi cu „o” numai ca lună prefăcută într-o dragostemare de un vrăjitor al cuvintelor.

Tu cu cine ţi-ai petrece sfârşitul lumii? 

vineri, 21 februarie 2014

Duzina sâsâită


Mi-o amintesc vag ca pe toate celelalte, era scunda şi slabă ca o scândură. Probabil aş fi uitat-o de mult cu toate ticurile ei enervante ca obiceiul de a-i culege tot timpul scame de pe haine sau de a-i şterge scaunul cu batista ei brodata din matase fină.
Sub aspectul ăsta tebuie sa recunosc era de-a dreptul sclifosită, ai fi zis ca o sa facă vreun şoc anafilactic în contact cu vreun material sintetic, în mintea ei era cocoţată pe o poziţie bună pe scara sociala şi lipsa unui bumbac 100% eventual şi egiptean sau a mătăsii din fire provenite de la viermi cu cetăţenie asiatică era o catastrofă, un început de decădere din glorie, aşa că se asigura că le are întotdeauna în dotare şi că ştim cu toţii treaba asta.
Ne întâlneam rar şi întâlnirile noastre aveau acelaşi scenariu, ea începea să se agite în jurul lui, privindu-l ca pe un zeu şi agăţându-se mereu de o mânecă, un colţ de haină, un rever, ca şi cum deşi evident avea nevoie să ţină o mână pe el, nu avea atât de mult curaj încât să îşi atingă idolul aşa, nemediat.
O vreme mă enervase treaba asta, eram mai tânără pe atunci şi credeam ca are drept scop să îmi demonstreze că eu sunt în plus, că acolo e de fapt locul ei, că se potriveşte mai bine. Între timp m-am schimbat, am descoperit griurile pe care viaţa şi le împleteşte între negru şi alb, priveam  scurt departe de mâinile care tot aleargau scame imaginare şi lăsam  toate dovezile astea de afecţiune să treacă pe lângă mine.
Am înţeles  că şi-ar fi dorit să îl ascundă undeva într-o casă întortcheată ca o scorbură în care să nu ajungă nici măcar ochi străini şi ştia că asta nu se va întâmpla niciodată.  Am văzut cum la fiecare întâlnire din asta el îi mai apuca indiferent un vis între degete şi îl strivea ca pe o ţigară abia începută de care brusc nu mai ai chef  transformându-i viaţa într-o uriaşă scrumieră .

Mi-o amintesc vag ca pe toate celelate şi probabil aş fi uitat-o de tot dacă atunci când îl privea în ochii ei nu aş fi văzut mereu o scuză tăcută poate pentru modul obsesiv în care se agita în jurul lui, poate pentru că îl iubea sau poate pentru însăşi existenţa ei şi nu mi-ar fi fost o clipă teamă că aş putea ajunge ca ea.

joi, 20 februarie 2014

Tanta, Gogu si martisorul

Amu’ să ne înţelegem 1 Martie poate fi o zi ca toate zilele, ba chiar una căreia o relaţie recunoscută public şi eventual consfinţită într-un certificat roz de stare civilă să-i poată supravieţui fără stres emoţional.
Dacă Gogu e al tău cu acte în regulă sau măcar  ştie tot cartierul că îţi aparţine, dacă uită să îţi aducă un mărţişor nu e mare problemă. Vei găsi nişte explicaţii logice care să îi scoată în evidenţă calităţile.
„Gogu a preferat să ia covrigi la ăia micii decât să dea banii pe mărţişor pe care oricum nu-l folosesc”
„Gogu nu are spirit gregar, nici nu mă aşteptam să se alieze acestui trend comercial, care presupune risipirea unor importante resurse  fără un scop practic, adică frate îţi dai seama câte scoici şi conuri au fost deturnate de la scopul lor natural pentru confecţionarea de gablonzuri? Nuuuu, Gogu meu e prea intelectual să cumpere aşa ceva”
„Flori de 1 martie? Dar de ce să distrugem flora şi fauna? ( prin faună evident mă refer la Gogu care ar suferi cumplit pentru floră şi de aici am ajunge la o moarte prematură) Lasă să trăiască ele florile acolo pe câmpii nu la noi în vaze.”
Dar asta este varianta în care Gogu îţi aparţine.
În varianta în care Gogu  şi Tanţa sunt în faza relaţiei în care i-am lăsat în episodul anterior lucrurile se complică. Pentru că asta e femeile şi bărbaţii vin de pe planete diferite.
Ca să fim clari Tanţa ar trebuie să fie de fapt japoneză, numai acolo se mai respectă simbolistica aşa cum se cuvine şi dacă pui o floare de culoarea, înălţimea sau amplitudinea greşită în ikebana ai schimbat total mesajul. Adică ai aşezat ramura mijlocie în faţă s-a terminat omul nu are ce să caute acolo, el trebuie să stea la  mijloc.  
Când te adresezi Tanţei prin mijloace verbale sau nonverbale trebuie să fii al dracului de atent pentru că ea înregistrează tot, analizează şi uneori nu vrei să fii prezent când trage concluziile.
Pentru Gogu orice aranjament floral presupune mai multe flori strânse la un loc eventual legate cu panglică lucioasă de rafie şi cu cât mai multe cu atât mai bine.
Studiu de caz pentru simbolistică : 1 martie în aproape relaţia dintre Gogu şi Tanţa. Aşa cum vă amintiţi Tanţa are deja aşteptări care au fost amplificate de a doua întâlnire, poate chiar a treia, Gogu încă mai crede că testează terenul. Ghinionul bate la uşă. Februarie e o lună scurtă şi de 1 martie vrei nu vrei trebuie să prestezi o floare, un mărţişor, o atenţie.
De regulă Gogu face un calcul sumar: trei potenţiale iubite, mama, sora, cumnata, 10 colege de birou şi nevasta lui Vasile cel mai bun prieten al lui  deci 17- 20 bucăţi mărţişoare, investiţie serioasă când alea de fiţă costă 20 de lei, aşa că mergem frumos şi cumpărăm şi noi ce s-o găsi la 1 leu, hai 2 pentru mama. Nu ştiu dacă aţi observat bărbaţilor le place monotonia controlată, nu vor lua 20 de coşari să scape de o grijă. Nuuuuuu, vor lua 5 coşari, 6 trifoi cu 4 foi, 4 potcoave şi restul scoici, vorba unui prieten nimic nu simbolizează mai bine primăvara decât o scoică şi 3 frunze moarte.
La asta dacă Gogu e cu adevărat cavaler se adaugă şi o floare, lalea, zambilă, ghiocei, ceva de sezon acolo.
Există şi posibilitatea ca Gogu să nu fie sigur că se întâlneşte cu Tanţa şi atunci cumpără o ciocolată două, dacă nu le dă doamnelor le va putea consuma de unul singur.
Asta a fost sărbătoarea în varianta Gogu care mai are o singură grijă, pe 1 martie să înghesuie cele de mai sus într-o plasă cu care să se plimbe ridicol prin târg făcându-te să te simţi un număr şi nu o persoană.
Şi acum luaţi o pastilă de migrene şi să merge în lumea Tanţei. 1 Martie începe cam pe 15 februarie când apar tarabele cu mărţişoare. Tanţa şi amicele ei vor trece zilnic pe acolo cu un dublu scop: să viseze ce îi va lua Gogu şi să memoreze lista de preţuri. Dap, uneori ne uităm câţi bani aţi fost dispuşi să daţi pentru noi. Bine, o facem întotdeauna numai că nu ne emoţionăm exclusiv pe criteriul preţului
În ajun nici o Tanţă din târg nu poate fi găsită, îs la coafat, cosmetizat etc şi pe 1 la ora 8 începe balul. Avem două categorii de mărţişoare cele de la ăia care nu contează pe care le primim emoţionate vreo 5 secunde apoi le uităm în geantă şi MĂRŢIŞORUL  de la Gogu pe care îl aşteptăm toată ziua şi care musai şi neapărat în mintea Tanţei este purtătorului unui mesaj.
Din motive necunoscute chiar şi minţii mele, pentru Tanţa 1 martie este o zi a declaraţiilor importante strămutătoare de destin şi de relaţii angajatoare.
Fără excepţie Tanţa va aştepta o inimă, inimioară etc. Dacă Gogu a făcut greşeala să cumpere ceva cu inimi nu-l văd bine, următorul lucru pe lista lucrurilor pe care le aşteaptă Tanţa este un inel de logodnă.
Dacă îi dai un trifoi e posibil să creadă că tu o consideri marele tău noroc în viaţă, cred că asta se aplică şi la potcoave. Uneori este posibil ca mărţişorul să poate un mesaj ambiguu adică ce pricepi dintr-o fundă?
În secunda în care Gogu a dispărut din vizor vor fi formate numerele Maricicăi, lui Nuţi şi Fifişor şi toate 4 vor dezbate în conclav ce a vrut Gogu să zică prin asta. 90% se va decide că este un angajament solid în vederea unei relaţii. În celelalte 10% din cazuri posibila relaţie dintre Tanţa şi Gogu va muri înainte de a se naşte pentru că Tanţa nu se implică în relaţii fără viitor.
Informaţiile obţinute de la mărţişor se vor corobora atent cu cele date de floarea însoţitoare, de evitat trandafirii roşii.Dacă nu vrei să îi dai impresia că iubeşti cât soarele şi luna la un loc, mergi pe ierburi neutre ghiocei, viorele, pe acolo.
Aşa cum cred că am demonstrat pe larg 1 martie intervenit într-o fază prea tânără a relaţiei o poate condamna pe vecie, fie Gogu cumpără ce trebuie şi Tanţa începe deja să caute rochie de mireasă deşi el  nu are idei de nivelul cataclismului dezlănţuit, fie Gogu nu cumpără ce trebuie şi deja nu mai există o posibilă relaţie despre care să vorbim.
Singura rezolvare pe care o văd acestei situaţii este să nu începeţi o cunoştinţă nouă în decembrie - ianuarie - februarie, nu e suficient timp pentru clarificarea relaţiei şi va fi dureros, pe bune.
Dacă supravieţuim unui 1 martie ne vedem cu Tanţa şi Gogu în episodul 3
Dacă totusi Tanţa este importanta ai putea arunca un ochi pe aici sa te decizi, eu as prefera asta dar habar nu am ce va alege Gogu din dotare .









duminică, 16 februarie 2014

Falsidrama lui februarie

Vând două mine de pix ca să nu le mai am în casă, să nu îmi mai aducă aminte de toate cuvintele pe care nu le-am  pus frumos pe hârtia scrisorilor.
Şi vând şi hârtia de scris, oricum văd că nu o mai folosesc. Şi e păcat. Era hârtie bună, cu fila uşor palidă şi un parfum de violetă ascuns în ţesătură.
Şi dacă tot organizez vânzarea asta vând şi o legătură de sentimente. Mie mi-e prea greu să le folosesc, mi-e teamă să îmi picur sufletul în cuvinte, nu vreau să îl trimit în lume aşa într-un plic, să nu pot fi acolo, de faţă, să mi-l recuperez din ghemotoacele de scrisori aruncate la coşul de gunoi cu  un zâmbet lejer ironic.
O să fac o licitaţie, cine vrea să participe trebuie neapărat să aibă în dotare o inima strânsă ghem de frică. Nu pentru că îmi plac deprimaţii, ci pentru că nu aş putea să dau ideile astea decât cuiva care a stat de vorbă cu inima lui în ultima vreme.
Ştiu, toţi suntem sinceri cu noi înşine şi ca să nu minţim nici restul lumii, mai bine nu ne întrebăm nimic şi acceptăm senini gogoşile pe care nu le pregăteşte creierul. El e marele nostru protector,  ne apără de inima sabotoare.
Aşa că decât să stau în dubiu mai bine vând, am şi nişte declaraţii de dragoste pe undeva printr-un sertar, nu sunt frumoase, sunt o aglomeraţie de bătăi de inimă şi atât, dacă le asculţi numai cu urechile s-ar putea chiar să îţi pară urâte dar îşi merită preţul.
Că tot vorbeam de preţ, vând toate astea pe un sfert de vis, nici nu îmi trebuie unul întreg, încă mai am resurse să îl completez, am nevoie numai aşa de o linguriţă de vis  ca la maiaua de pâine, cu frământatul şi dospitul mă descurc eu după aia.
Ia uite, s-a ridicat ceaţa de afară şi mi-au năvălit nişte raze de soare în cameră. Ştiţi ce? Nu mai vând nimic, mai bine văd cum fac să scot odată din mine nesuferitul ăla de „Te iubesc” cu care mă înec de 25 de ori pe zi.
Dap, asta am să fac şi o să ies din falsidrama asta de februarie. Care vinzi o măsură de curaj?




Matriarhat si o bere

Hai ca azi a fost zi de plimbare, pe net, e incredibil cât timp liber am în zilele în care  nu tricotez.  Aşa am ajuns şi în matriarhatul virtual. Întai am nimerit in sniţele apoi in garnitura cu orez, mai departe in savarine si in final in sursa avalanşei de mâncare.
Şi m-am gândit să îmi dau cu părerea, să văd ce ar fi altfel în viaţa mea dacă aş trăi în matriarhat. Şoferii taxiurilor cu care circul din cauză de lipsă chef folosit permisul propriu ar fi femei, chefii de la restaurantele în care mănânc ar fi femei, că deh ar fi o treabă complicată, nenea care mă tunde clar ar trebui să fie femeie.
Şi povestea ar continua: afară în ploaie şi vânt sau arşiţă ar sta să dirijeze circulaţia femeile, la incendii s-ar cocoţa pe scări femei, in grupurile antitero am avea femei, tirurile ar fi conduse de femei, mă rog pricepţi voi că doar am fi sexul puternic, cuceritorii lumii cum ar veni.
În timpul ăsta bărbaţii ar schimba între ei reţete de cornuleţe, ar face excursii de shopping şi ar citi cu ochii ieşiţi din orbite ca nişte melci exoftalmici romane de dragoste şi bloguri de beauty.
Mă întorc din bucătărie unde văz că n-a spălat al meu vasele ( eu nu am voie să mă ating de ele că sunt prea împiedicată să fac treburi din astea şi i-am spart deja două farfurii din serviciul de la maică-sa pe care el a reuşit să-l păstreze întreg ani de zile până am răsărit eu în casă), mă agăţ în trecere de uşa frigiderului îmi iau o bere (slavă Domnului a făcut aprovizionarea, eu nu am voie că nu reuşesc niciodată să respect naibii bugetul )şi mă trântesc pe canapea încă meditez supra beneficiilor instaurării matriarhatului.
Poate berea nu era cea mai bun ajutor la meditaţia asta poate era mai bună o cafea, mă uit spre uşa băii şi strâmb lejer din nas, a intrat numai de vreo oră, deci e abia al jumătatea ritualului de înfrumuseţare, trebuie să mai aştept un pic după cafeaua aia ( eu nu am voie la aragaz că o să-l stric fiindcă în mod clar nu pot ţine minte dacă întâi dai drumul la gaz şi după aia apeşi butonul păcănitor de aprindere sau invers ).

 Mda au dreptate fetele, e mai bun matriarhatul, dacă trăiam în unul din ăla aş fi putut să-mi deplasez şi eu fizicul să produc o cafea că doar noi am deţine puterea nu?

spune-i ca il iubesti fara cuvinte (tutorial)

Din când în când setea mea de cunoaştere dă pe dinafară, mai ales în perioadele în care nu am bere în casă fiindcă berea face burtă băutorului şi te obligă din când în când la dietă.
Când mă apucă aşa cheful de culturalizare mai scap şi pe paginile revistelor online cu un dublu beneficiu, mă informez şi îmi tonific fesierii cu şuturi directe şi precise în zona lor cu gândul la banii pe care i-am dat pe variantele de hârtie ale aceloraşi reviste în tinereţe, pe vremea când le acordam credit. Mno, m-am iertat pentru vina asta considerând că era un fel de ritual de trecere de la copilărie la maturitate şi că toţi am comis-o.
Azi am nimerit într-un articol care ne învaţă cum să îi spunem te iubesc fără cuvinte. Aparent conform articolului sunt suficienţi 3 paşi.
1.     Amenajează-i un colţ al lui, că are şi el nevoie de intimitate, logic orele în care se izolează în baie să se joace de pe telefon nu se pun la socoteală. Aşa că după îndelungate meditaţii am decis să îi dedic o cameră întreagă, iubirea mea e prea mare să fie exprimată numai cu un colţ, deci de azi înainte a lui să fie bucătăria, mă voi abţine de la amenajarea ei, nu are decât să spele singur vasele, dacă îl deranjează. Şi cu ocazia asta scap şi de „ce ai gătit azi?” că doar eu sunt fată finuţă, nu îmi permit să îl deranjez în camera lui, nici să intru pe acolo când lipseşte şi nici nu pot găti în dormitor.
2.     Oferă-i ce-şi doreşte înainte să ceară. Bun deci mâine îi spun mamei că ne despărţim, eu şi ea, ca să nu ajungă mititelul să îmi ceară să o las mai moale cu familia, fac rost de numărul blondei din blocul de vis a vis şi le organizez un week-end undeva la mare ( ştiu dacă are fantezii nu înseamnă că nu mă iubeşte) şi-l rog să îşi dea demisia ca să poată fi liber să meargă la bere, fotbal şi campionatul mondial de jocuri tâmpite pe calculator.
Citind mai cu atenţie rezultă că sunt numai două tehnici, articolul iniţial mai avea un punct „susţine-i planurile şi ideile” dar cum la punctul doi îi ofer ce îşi doreşte înainte să ceară, nu văd ce planuri mai am de susţinut, că doar nu sunt aşa ineficientă încât să mai aibă şi el ceva de făcut dacă tot m-am apucat eu să îi ofer.

Bine că mai citesc din când în când reviste online, de una singură ajusesem la ideea că relaţiile sunt complicate , dar uite că nu e aşa.

vineri, 14 februarie 2014

Duzina de cuvinte noi

Se furişau tipitil prin culoarele secrete şi Raya se gândi din nou că o familie cu tendinţe paranoide când venea vorba de securitate prindea bine la casa omului. Nu se auzea nici un zgomot deşi 4 oameni păşeau în fugă, lungile ore petrecute în sălile de antrenamente dădeau şi ele roade, se deplasau cu uşurinţa unui curent de aer.
Şi cât se revoltase pe atunci că era sub rangul ei de moştenitoare a imperiului să îşi petreacă 10 ore pe zi învăţând să îşi controleze fiecare muşhi, fiecare nerv, fiecare respiraţie. Cel mai tare o enervase că avea aceeaşi uniformă cu ceilalţi, nici o sclipire de aur sau diamant care să o diferenţiere de ciudatini. Ea nu putea fi comună. Aşa gândea pe atunci, acum era cât se poate de fericită că nu era nici mai înaltă, nici mai scundă, nici mai blondă , nici mai brunetă decât restul populaţiei.
Culoarul îi dusese departe, dincolo de zidurile Oraşului Exterior care înconjura Palatul, auzea în depărtate trupele de macarieni devastând, ucigând, ştergând istoria familiei şi poporului ei şi îşi promise că lucrurile nu vor rămâne aşa. Dar aşa cum o învăţase tatăl ei un conducător inteligent ştie când să se retragă, un strateg bun ştie care bătălii pot fi pierdute pentru a câştiga războiul.
În lumina Lunii Roşii privi drumul care îi despărţea de timport şi se întrebă în fugă daca îi descoperise cineva importanţa. Mda, cercetătorii într-o ureche erau la fel de utili într-o familie imperială ca şi paranoicii, combinaţia asta avea să le salveze linia dinastică.
Se simţea puţin mândră şi pentru înclinaţia ei spre secretomanie. Rareori folosea altceva decât limbajul semnervos pentru a transmite lucruri importante şi din câte ştia ea nimeni în afara celor mai de încredere membrii ai familiei imperiale nu cunoştea limbajul.
Tufişura de la jumătatea drumului clipi scurt de două ori, drumul era liber, îşi ridică vălul lăsându-şi la iveală numai ochii şi porni în fruntea micului grup, ştia că încalcă regulile de siguranţă dar, dacă ea nu ajungea la simbolid totul era pierdut, ea era singura care păstra combinaţia corectă de gene pentru a putea întoarce soarta războiului.
Timportul era ascuns într-un nisipet uriaş şi presozaurii scriseseră şi vorbiseră mult despre nebunia impăratului de a arunca atâţia bani într-un loc de joacă, tatăl ei avusese dreptate din nou, fuseseră prea ocupaţi să îl creadă nebun pentru a verifica dacă nu se ascunde ceva în spaele nebuniei.
Terenul din jurul nisipetului fusese afisurat cu grijă, conductele de alimentare şi aprinzătoarele fuseseă ascunse în castele de nisip, totul era pregătit cu precizie de chirurg să pună în mişcare eliterna cu paletele ei sidefate.
Becluza răspândea lumina violetă specifică însemnelor imperiale, totul era în stare de funcţionare şi neatins de mâna duşmanilor. Se strecură în capsula mică de o persoană şi nu îşi permise nici o privire spre cei 5 însoţitori. Desigur totul era pus la punct perfect dar era o fragilă construcţie teoretică, o singură dată introdusă greşit era suficientă pentru a distruge totul.
Degetele îi tastau rapid informaţiile şi apoi cu ajutorul unui ac ascuţit lăsă ultimul detaliu să completeze schema, o picătură de sânge, codul ADN al familiei, parola secretă care punea totul în mişcare. Simţi cum capsula se zguduie prinsă deja în presalt.
Abia acum îşi privi prietenii, chiar dacă totul reuşea ei urmau să moară, ei rămâneau aici cu macarienii, cand va ieşi din cursalt, va începe războiul ei personal, îşi va ucide dublura mai tânără, va preveni infiltrarea duşmanilor, va curăţi cu mâna ei întreaga planetă de tot ce nu era din neamul ciudatinilor.

Şi desigur va distruge fără explicaţii timportul, călătoria în timp era o armă prea periculoasă pentru a i se permite să mai existe. 

miercuri, 12 februarie 2014

Contract de intretinere

Mno articolul ăsta este adresat mai mult bătrânilor, dar pentru că nu sunt părtinitoare trebuie să îi avertizez şi pe cei mai tineri că trebuie să fie foarte atnţi când se bagă în aşa ceva.
Ştim cu toţii replica aia celebră „Să faci un copil să aibă cine să îţi aducă un pahar cu apă la bătrâneţe”, nu că aş fi mare fan al ideii de a face copii pentru siguranţă.
Eh există situaţii în care fie asigurarea asta ţi-a ieşit aşa rău că nu poţi aştepta vreun ajutor de la copilul în cauză, fie pur şi simplu nu ai reuşit să îl faci. Şi din nou prudenţii se gândesc să îşi asigure cumva paharul ăla de apă.
Şi se gândesc ei îndelung până ajung la concluzia că trebuie să încheie un contract de întreţienere.
Dacă sunteţi cei care au nevoie de îngrijire, vă sfătuiesc părinteşte să apelaţi cu încredere la un testament, dacă oamenii pe care i-aţi ales decid să uite că trebuie să aibă grijă de voi, faceţi alt testament în favoarea altcuiva, vindeţi casa şi folosiţi banii, controlul e la voi.
E drept că şi întreţinătorii or să vrea o siguranţă şi atunci apare ideea asta minunată „să facem acte pe casă”.
Dacă e neapărat atunci citiţi de 100 de ori ce semnaţi. Asiguraţi-vă că în contract nu scrie că vindeţi pentru un preţ şi că există şi o clauză de întreţinere, stabiliţi în contract ce înseamnă întreţinerea aia :haine, mancare, menaj, medicamente. Întrebaţi despre fiecare cuvânt dacă e nevoie până veţi şti ce semnaţi înainte de a semna, după e prea târziu.
Da, legea prevede dar până să ajungi la interpretarea legii nu e mai cuminte să stabileşti tu înainte?
Nu te baza pe ideea că notarul ştie ce face sau pe încredere în întreţinători, sunt mare susţinător al încrederii între oameni dar nu chiar oricând şi oricum, nu când te poţi trezi fără casă şi neîngrijit.
Dacă sunteţi în cealaltă parte, sunteţi întreţinătorii asiguraţi-vă şi voi că nu aţi dat de vreun bătrân mofturos care vrea să scoată 5 rânduri de piele de pe voi, dap e posibil ca în mintea voastră mâncarea să însemne ce mânca el şi până acum iar în mintea lui mâncare de restuarant cu stele Michelin.
E un contract, lăsaţi la o parte jena, vai cum noi cu xulescu pe care îl iubim ca pe copilul nsotru sau ca pe mama noastră să prevedem în scris detalii aşa precise? Renunţaţi al ideea că „oameni suntem”, practica a dovedit că suntem oameni până când ajungem în faţa instanţei şi atunci devenim altceva.
Păstraţi chitanţe, deschideţi uşile sufletului şi povestiţi fie că nu sunteţi îngrijiţi, fie că vă aruncă în cap mâncarea, nu va ruşinaţi de starea la care s-a ajuns, nu e o rezolvare a problemei, scrieţi notificări, chemaţi prieteni, lăsaţi toată lumea să afle detaliile.

Dar astea sunt deja în etapa a doua, în prima etapă, de oricare parte ai fi înainte de a semna un contract, fă un efort şi plăteşte o consultaţie la avocat, nu e scumpă şi e un cost infinitezimal faţă de cât te va costa un un proces ulterior prin care încerci să scapi de contractul pe care l-ai semnat de capul tău.

Buruienile

Eram pornită să îmi stric ziua enervându-mă pentru lucruri pe care nu le pot controla, cumva însă în drumul spre tastatura de pe care urma să arunc asupa lumii cu nervii mei, e drept probabil formulaţi de o  manieră amuzantă, mi-am dat seama că asta nu e o soluţie. E posibil să fi fost influenţată în maniera asta de a gândi de corul vesel de păsări care se aud dincolo de ferestre bucurându-se de soare şi refuzând să stea îmbufnate pe viaţă sau pe natură pentru zilele de ger care abia au trecut.
Amu’ că nu or avea vrăbiile mai multă minte decât mine. În mod evident nu pot schimba în minutul ăsta nimic din ce mă deranjează,  ba unele lucruri nu le pot schimba niciodată că deh, firea oamenilor e dincolo de limitele mele de acţiune. Şi atunci de ce să pierd eu o jumătate de oră scriind şi restul lumii 5 minute citind păreri inutile despre lucruri care nu pe calea asta s-ar schimba?
Mai bine nu mă gândesc la soarele de afară care prevesteşte începutul muncii prin grădinile patriei? Şi chiar mai bine nu îmi fac nişte planuri care să mă mai scape de buruienile care îmi vor invada straturile de diverse?
Unul din motivele principale pentru care încă mai punem ceva prin grădină este să mâncăm şi noi ceva cât de cât sănătos că nu pot garanta produsele 100% de vreme ce nu le pot feri nici de ploaie, de multe ori acidă,nici de aer, mai mereu poluat. Singura soluţie pentru a fi mai verzi este să nu folosim îngrăşăminte şi ierbicide, pesticide şi alte –ide.
Π          mpotriva buruienilor leacul de bază este smulgerea, dar grădina este mare şi timpul puţin aşa că se pot folosi în luptă următorii aliaţi, cu atenţie pentru a nu vă distruge şi plantele, ca atare aş recomanda soluţiile astea înainte de a planta ceva, pe pământul gol pentru a-l pregăti.
Oţetul, care acţionează destul de lent, e nevoie să îl aplici de mai multe ori şi este mult mai eficient în combinaţie cu soarele.
Mălaiul împiedică seminţele să germineze deci el este de aplicat după ce seminţele tale au răsărit, pentru a ţine concurenţa buruienoasă pe loc.
Apa clocotită, dacă o aplici cu convingere în vreo 3 etape, o să fiarbă orice sămânţă, tubercul sau altă rădăcină dăunătoare din terenul tău, evident asta trebuie făcută înainte de a pune seminţele bune.
Sarea, cu asta trebuie să ai grijă îţi poate otrăvi plantele , mai bine foloseşte-o pentru poteci sau alei sau pentru firele alea care se încăpăţânează să răsară la marginea scării sau a casei.
În jurul unui trandafir sau al unui pomişor pe care nu vrei să îl vezi înecat foloseşte hârtie în straturi suprapuse sau carton, există varianata ziarelor numai că cerneala aia tipografică numai sănătoasă nu mi se pare. Ideea e să fie ceva greu, care să nu permită luminii să ajungă la buruieni şi să nu le dea voie să crească sub ea.
Mda nimeni nu a zis că e uşor grădinăritul dar când intri totuşi pe petecul tău de pământ cu flori toată bataia asta de cap o sa merite efortul, despre vreun bonus financiar nu vorbesc pentru că nu prea am stat să fac calcule cât costă seminţele şi apa şi energia electrică şi timpul ca să pot spune că o grădină este într-adevăr o economie.



marți, 11 februarie 2014

Contul de economii

          De ce nu e bine sa ai si un blog secundar? Ca poti scrie pe el chestii interesante la care oamenii nu ajung ca tu nu ai timp sa il popularizezi  ca pe principal. Asa ca dupa o vreme e posibil sa il muti de de un blog pe altul ca doar nu ai scris numai pentru tine.
        Azi subiecte serioase vorbim despre bani, datele sunt de pe la inceputul lui decembrie dar ma indoiesc sa se fi modificat substantial
         V-am zis că în decembrie mă ocup de bănci, eh le-a venit vremea, prima data voi lua la control conturile de economii. E vorba de un cont în care intenţionez să îmi ţin fondul de rezervă imediat ce va ajunge la 3500 de lei. Adică în casă vor rămâne 500 pentru orice eventualitate, la bancă restul.
         De ce cont de economii? Pentru că un depozit deşi mi-ar oferi o dobândă mai bună m-ar forţa să îmi ţin banii blocaţi în bancă pe perioada pe care a fost constituit, altfel aş pierde dobânda. Ori banii ăştia se numesc fond de rezervă, vreau să ma acces la ei oricând fără să pierd dobânda, altfel aş putea să îi ţin în continuare şi acasă nu?
         Tot un avantaj este şi faptul că pot depune bani în el oricând mi se întâmplă să îi am şi nu trebuie să aştept scadenţa depozitului pentru a-l modifica, iar de deschiderea încă unui depozit nici nu se pune problema pentru că nu sunt atât de organizată încât să ţin evidenţa unui număr mare de depozite.
         Dezavantajul este că dobânda este într-adevăr mai mică decât la depozite, amu’ vorba ardeleanului nu se poate şi cu slana în pod şi cu maţul uns. Totuşi băncile oferă de regulă dobânzi progresive, cu cât creşte contul cu atât primesc o rată de dobândă mai bună.
         Tot de bine e că pot alege opţiunea de capitalizare, la fiecare sfârşit de lună banca îmi majorează contul cu dobânda acumulată pe luna aia.
         Să vedem ce ne oferă piaţa în domeniu pentru că după nişte calcule simpluţe prin ianuarie eu chiar trebuie să merg la o bancă pentru contul ăsta şi nu vreau să dau comisioane mai mari decât dobânda.
1.     BCR, care nu îmi place mie personal deloc, oferă un singur produs de gen Maxicont BCR
- suma minimă 500 de lei
-dobânda undeva între 2,70 si 3% funcţie de soldul contului.
-comision deschidere 0
-comision de administrare 4 lei /lună
- comision retragere la ghişeu 0,5% min 8 RON Pentru retrageri mai mari de 50.000 RON sau 10.000 EUR (echivalent alte valute), neprogramate în prealabil cu 2 zile lucrătoare, se percepe un comision unic de 1% din suma retrasă. Acelaşi comision se aplică şi sumelor programate şi neridicate
         E necesar să ai şi un cont curent.
2.     BRD la ei nici măcar nu mă obosesc să mă duc site-ul e aşa de întortocheat încât nu poţi afla ce vrei decât daca eşti contorsionist în ale gândirii.
Au 4 conturi de economii : Atucont, Atusprint,pentru adolescenţi între 14 şi 18 ani, Atustart, care e dedicat exclusiv copiilor,  şi Smart Cont, numai pentru valute.
         Practic am rămas tot cu un instrument Atuncontul
-suma minimă 500 de lei
- dobânda 3,50 cu plata trimestriala
- deschidere gratuită
 - închidere 30 lei
- retragere la ghişeu 0,50% min. 3,50 lei
- administrare 0,80 EUR/ luna/ cont (echiv. in valuta contului).
Ca să obţin informaţiile astea am alergat prin muuulte tabele şi tabelaşe, nu vreau să îmi imaginez cam câte informaţii primesc în bancă.
3.     Raiffeisen Bank, măcar au toate informaţiile pe aceeaşi pagină
Pe contul lor de economii îl cheamă Contul de Economii Super Acces Plus, cât să leşini pronunţându-l
-suma minimă  nu există
- dobânda variabilă, funcţie de valoare, sub 500 de lei 0,10%, între 500 şi 4999,99 lei 2,80%, maxim 3% pentru 299.999,99 lei dar peste 15000 de lei nu văd de ce aş mai ţine banii în cond de economii că ar fi mai mult decât suficient pentru urgenţe. Capitalizare zilnică
- deschidere gratuită
 - închidere gratuita
- retragere la ghişeu 0,50% min. 3,50 lei
- administrare 4 lei/lună
4. Bancpost, are un produs care se adresează pensionarilor cu card la mnealor şi care nu mă interesează şi MEGA Contul de Economii, ei l-au botezat aşa nu eu.
suma minimă  nu există
- dobânda variabilă, funcţie de valoare, sub 500 de lei 0,50%, peste 500 de lei 3,25%
- deschidere gratuită
 - închidere gratuita
- retragere la ghişeu 0,50% min. 4 lei sau asa am priceput eu dintr-un tabel general pentru că retragerea din contul ăsta nu am găsit-o nicăieri.
- administrare 2.5 RON/luna – daca soldul mediu lunar al contului in RON este ≤  500 RON, 0 RON/luna – daca soldul mediu lunar al contului in RON este > 500 RON 
5. UniCredit Ţiriac Bank
Cont de ecomonii
suma minimă  nu există
- dobânda variabilă, funcţie de valoare, sub 10000 lei 3%, mai departe nu mă interesează
 deschidere gratuită
 - închidere gratuita banuiesc ca nu am găsit pe undeva informaţia, oamenii s-or gândi că sunt aşa de geniali încât nimeni nu vrea să îşi închidă contul la ei.
- retragere la ghişeu 0,50% min. 5 lei sau asa am priceput eu dintr-un tabel general pentru că retragerea din contul ăsta nu am găsit-o nicăieri.
- administrare 7,5 lei/lună
 6. Banca Transilvania
Economii la vedere
-suma minimă 1000 de lei
perioada 5 ani, desfiinţarea inainte de un an de la data constituirii atrage un comision de penalizare de 0.5% aplicat sumei minime de constituire
- dobânda până la 10000 este 2,80% capitalizare lunara
- deschidere gratuită
 - închidere gratuită sub reyerva de mai sus
- retragere la ghişeu 0.40% aplicat la suma pe care o ridicati, minimum 3.5 Lei
- administrare  gratuită
7.Volksbank
Contul de economii
 -suma minimă necunoscută minţii mele de pe site
- dobânda  4%, virată în cont zilnic
- deschidere gratuită
 - închidere gratuită banuiesc
- retragere la ghişeu 0,5%, min 3 Lei. Gratuit, pentru sume mai mici sau egale cu 1.000 Lei/zi/cont – pentru retrageri ce conduc la depasirea acestei valori se comisioneaza toata suma retrasa, nu doar suma ce depaseste pragul mentionat
- administrare  3 lei/lună, dacă în fiecare zi a lunii păstrezi minim 2000 de lei în cont administrarea este gratuită
8. Piraeus Bank
Ideal, aşa îl cheamă nu e musai părerea mea
- dobânda  Intre 0 – 4.000 RON 3,25%; între 4.001 – 100.000 RON 3,50%
Informaţii despre costuri probabil numai la bancă unde nu am nici un plan de deplasare.
9. ING Bank

ING Economii este un ceva care pare să aducă 4,25% dobândă în urma unui proces de calculare a sumei minime şi a deschiderii unui Depozit Bonus care mă fac să mă gândesc că poate poate o să folosesc algebra superioară din liceu şi în viaţa reală. Mai pe scurt mi s-a părut mult prea complicat să determin ce am de făcut şi ce am de primit şi un produs aşa stufos nu prea cred că e în vanatajul meu
         Am vrut să scriu şi despre CEC dar ei au lucruri mai bune de fîcut decât conturi de economii.
         Mă gândesc să sar peste toate băncile care au comision de administrare indiferent ce se întâmplă, să nu recomand nici duşmanilor BRD-ul care are comision de închidere şi cel mai probabil aleg Volksbank-ul pentru că în mod clar nu intenţionez să scot des bani din contul cu pricina, aşa că va fi de principiu tot timpul peste 2000 de lei, plus că pot retrage 1000 de lei pe zi fară comision la o adică, iar dobânda e ok.

         Dacă mă răzgândesc dau de veste.