miercuri, 26 august 2015

Magicienii

Când ajungeți la cartea asta nu vă luați după ce scrie pe a doua copertă, cel puțin nu după partea aia care spune că trebuie să o citiți dacă vă place Harry Potter pentru că legătura între cărțile astea e reprezentată numai de faptul că ambele au o școală de magie în ele.
În rest Magicienii lui Lev Grossmna este scrisă într-un registru grav, este o radiografie a  unui suflet depresiv care trebuie să treacă prin 572 de pagini pentru a realiza că nu te poți ascunde la nesfârșit de tine.
Sigur folosim metafore, dar unele transparente, îl privim pe Quentin renuțând la lume după lume, fără a fi cu adevărat satisfăcut măcar cu vreuna din ele, ce să mai vorbim de fericire, Brooklyn pentru Brakebills, Brakebills pentru Fillory, Fillory pentru Brooklyn. Nici unul din schimburile astea nu îl face fericit, dar asta nu înseamnă că o să renunțe la ele sau că va înțelege adevărul fundamental, că fericirea nu are de a face cu locul în care ești și condițiile exterioare sunt numai variabile pe care le poți corecta pentru a obține rezultatul dorit.
Dacă sunteți consumatori de fantasy veți recunoaște cu ochii închiși Fillory ca fiind Narnia precum și trimiterile la Harry Potter. O Narnia și o magie pervertită privită prin sufletul unui indecis și ăsta poate este cel mai grav păcat al omenirii din zilele noastre. Nu ne putem decide ce ne face fericiți și atunci suntem nefericiți și sabotăm lucrurile în care suntem implicați, indiferent cât de minunate ar fi.
Vom însoți un grup de tineri magicieni, care au o lume la picioare într-o altă lume, de poveste, în care se vor implica într-un război care nu e al lor încercând din greu să obțină ceea ce deja aveau: totul.
În întreaga poveste este țesută ideea că niciodată nu vom fi fericiți cu ceea ce avem, că pasărea de pe gard va fi mereu mai tentantă decât cea din mână și mai ales că, odată ce vom pune mâna pe noua pasăre ea își va pierde strălucirea.
Pe undeva, poate insuficient exploatată este și o posibilă definiție a magiei, ca un scurtcircuit în realitate care permite reconectarea lucrurilor cu numele lor și deschide calea sufletului spre materializarea a orice, indiferent cât de imposibil.

Una peste alta am găsit-o ca fiind o carte tristă dar amar de intereasantă, chiar am de gând să citesc și continuările care sper să ne poarte dincolo de explicația primară a căderii din Rai și anume că perfecțiunea ne plicitsește și ne seacă forța vitală, că suntem o specie ciudată care are nevoie de obstacole nu numai pentru a evolua ci și pentru simpla supravițuire, pentru a fi magicieni în felul nostru.

Aripi

Anul ăsta s-ar părea că o să îmi îndeplinesc norma la citit. Azi despre Aripi de Aprilynne Pike.
Este fără îndoială o carte pentru adolescenți, ceva în genul Amurgului dar lipsit de farmecul iubirii imposibile. Nu că în Aripi nu am avea parte de iubire sau de complicații din iubire dar nici una dintre relații nu este imposibilă, nici una din ele nu prezintă un risc în sine pentru eroina principală.
Cartea are elementele necesare pentru a ține un copil ocupat o după amiază, se citește ușor, nu pune vreo problemă de interpretare, este liniară, simplă și curată.
Dialogurile sunt nespectaculoase, emoția nu este deosebită, într-un fel chiar încurajază consumul de fructe și legume, eventual neprocesate și era să zic ascunde, deși de fapt e în plină vedere, o reclamă la Sprite. Chiar m-am întrebat citind-o cât a primit autoarea de la producător pentru treaba asta.
Pe scurt e o poveste cu zâne și troli dar nu una care să te țină cu sufletul la gură, mai degrabă o plimbare voioasă prin curtea școlii, mă rog, școală americană nu chiar școala copilăriei noastre.

Una peste alta dacă ai copii acasă, unii în jur de 14 ani, nu ar strica să o citească, dar nu e musai și nu o să ducă al vreo transformare spectaculoasă a felului lui de a vedea lumea.

joi, 20 august 2015

SMS 1

Cred că or să apară niște postări noi, pe care le vom numi sms, că ele sunt scurte și nici nu am timp sau chef să le dezvolt exagerat, preupunând că îmi voi putea ține în frâu boala digresiunii.
Deschid facebook-ul ți dau nas în nas cu un pâlc de poze cu Irina Loghin, nici nu mai apuc să citesc textul că deja mă gândesc, ”Hait, a mierlit-o și asta!”, deși era așa la nivel mai degrabă constatator, cu adevărat șocată și hoașcă m-am simțit când o murit Maicăl, deși nu am idei de ce că niciodată nu mi-o plăcut tipul.
Am observat io că n-a murit dar deja era tardiv că mintea îmi plecase cu sorcova pe căile etichetei sociale, adică o să îi trimitem mesaje de condoleanțe și lui Fuego? Da lui Fueguța? Dap există și personaja asta, din câte am priceput e mare fană Fuego și și-a botezat profilul de FB în cinstea lui.
Și pe urmă? Scandalul pe împărțirea averii o să fie ca la Dolănescu între Fuego și ăilalți copii? Că adică de ce copii spirituali ar avea mai puține drepturi ca ăia naturali?Ce lui nu i-a împodobit bradul?
Plus că suntem români, ce pana mea, dacă noi nu lansăm ideea asta că o femeie ar fi putut avea copii de care să nu știe lăsând însărcinat un fan atunci cine?

Abia târziu când am ajuns la cine a postat treaba asta și m-am întrebat la ce îi trebe lu Teo Trandafir like-uri la ora asta m-a pocnit și întrebarea esențială: cum dracu se văd postările lu tanti Teo pe păretele meu, că din câte știu prietene nu suntem și de urmărit sigur nu am de ce?

Rețete tradiționale :)

Hai că m-am întors, și nu mă refer la prezența mea pe blogul ăsta cât la prezența personalității mele zurlii în propria persoană. Sincer  nu prea știu ce s-a întâmplat, excluzând ideea unei personalități schizoide,  m-am trezit într-o dimineață cam serioasă și am rămas așa cam un an.
Eh azi a vut loc reveniream evident că trebuia să repet un personaj celebru, la Proust era madelena, la mine or fost algele.
Nope, nu mi-am adus aminte gustul mâncării bunică-mii, printre altele că ea nu dădea așa ceva decât la rațe și probabil se oprea cu mine la un doctor bun de cap dacă mă vedea mâncând așa ceva. Bine, și acum le-am luat fără să îi spun că nu-s scăpată de un consult inopinat.
Deci acum vreo lună când dăduse valul mâncatului sănătos în mine mi-am luat de la Plafar alge, aș fi putut să iau paste cu hribi, făină de tapioca, dar nu mi-e mi-or trebuit algele. Nici nu erau scumpe 3,5 lei 100 de grame, m-am gândit că le gătesc de două ori și gata.
Dar mă înșelam, alga fraților este o mâncare economică până la Dumnezeu, uneori și înapoi, imediat ce am deschis punga cu alge parcă au prins viață, așa s-au înfoiat și înmulțit că după ce am luat o mână din ele a fost imposibil să le mai bag la loc, așa că încă mai am într-o fostă pungă de banane cât să hrănesc un mic sat african o săptămână.
Odată cu algele bucătăria mi-a fost invadată de un miros sănătos de mâl stătut, de noroi din ăla încins de soare vara la margine de apă, extrem de sănătos, aproape simțeam viața verde viu cum îmi curge prin vene.
Hidratarea nu a fost mai promițătoare, decât cantitativ, în apă rece au început să crească în volum ca Făt Frumos , mânuța mea de alge, și io am mâini anormal de mici, pe cuvânt, a umplut un castronel, evident mirosul persista, încă un pic mai viu.
Cam pe la momentul ăla în mintea mea a început să se scrie prezentul blog, care începea cam așa ”Japonezii sunt clar demenți, dar aparent nici eu nu sunt mai brează” . Tot ce mă făcea să continui era amintirea vagă a unei supe misou, gustată la Madrid.
 Cu părere de rău a trebuit să renunț însă la el pentru că minunea minunilor, algele gătite așa cum nici un japonez nu cred că a visat vreodată, mi-au plăcut, așa că a trebuit să îmi cer mental scuze de la bieții oameni care nu sunt chiar demenți și să dau o fugă pe blog să vă povestesc că pe viitor și balta poate fi soră cu românul, nu numai codrul.
         Acum cu excepția unul vag miros de mâl care îmi stăruie în nări îs bine, e posibil ca și berea să fi contribuit la asta, dar nu mă pot declara pe viitor împotriva alegelor și chiar vă provoc să le încercați, dacă vreți chiar după rețeta mea care se găsește aici, pe un ton mai serios.


Treinărim Măria Ta!

 Dacă nici eu nu oi fi fan al dezvoltării personale, atunci nimeni nu e. Totuși mi se întâmplă uneori să șed și să mă scarpin în freză ca strămoșii mei costobocii când dau cu nasul de site-urile unor celebri în domeniu, și să mă gândesc că dacă am atâta minte să nu mă abonez la bootcampurile lor sau la sesiunile de coach individual de 500 d euro bucata deja sunt mai dezvoltată personal.
         Evident nu o să dau nume, că nu voiesc să se ducă traficul meu tumultos spre site-ul lui, dar să zicem că e unul care se crede AS și care multe și plăcute chestii ne învață așa gratis pe blog ca să ne convingă de utilitatea achizitionării cărților mnealui.
         Să exemplificăm zic, cu sfaturi din domeniul banilor că deh brânza e  pe bani și încă mai mulți cu cât e mai puturoasă.
         Uite cum să te îmbogățești după metoda domnului alege-ţi un domeniu care să-ţi placă, dar să fie şi foarte bine plătit (ambele condiții sunt importante) .
         Bine dacă toate domeniile care îți plac sunt plătite cu doi bani, nu e așa că te bucuri că ai dat 500 de euro să afli că e de fapt vina ta că nu găsești domeniul ăla mirificul ?
         Dacă nu ții morțiș să te îmbogățești te poți limita la economii și uite și cum  fă-ți obiective de economisire pe termen scurt: de exemplu, 200 de lei pe săptămână sau ceva de acest gen.
         Ce m-a emoționat până la lacrimi este suma, dacă economisești așa ușureanu 200 de lei pe săptămână, adică 800 pe lună și reușești să trăișeti tu cu ai tăi cu aer comprimat sau 100/200 de lei pe lună cât rămân între salariu și economisirea asta spontană, pe termen scurt ți-a pus Dumnezeu mâna în cap.
         Nu din economii dar tu chiar ai putea să îți faci un blog și să scrii cărți și să dai dracului sfaturi de bun simț ca 100 de lei pe lună sau la două luni, depinde câtă familie ai de dus cu salariul tău.
         Acum să nu credeți că omul e vreun îngâmfat, Doamne feri, el  nu a inventat mersul pe jos, apa caldă și sfaturile de mai sus, le-a deprins din conviețuirea lui de zi cu zi cu multimiardarii României, cu care ”rupe pâinea”.
         Gândindu-mă pe unde se găsesc momentan miliardarii cu pricina și cum au făcut ei avere,precum și la necesitatea ruperii pâinii deoareșce cuțitele sunt interzide pe acolo,  nu pot decât să sper că domnul coach va găsi un avocat mai bun la penal decât e el la coaching, dar nah amu fiecare cu norocul lui, pe mine nu el mă uluiește dincolo de limita admisă ci ăia care se înghesuie să participe al conferințele lui și să mai și plătească pentru asta.
         Mă gândesc serios să îmi bag picioarele în restul intereselor și să mă fac și io coach. Sau ce ? pe mine nu mă recomandă talentul și familia?
        


duminică, 16 august 2015

Să mori tu?

V-am povestit cum mi-am făcut eu asigurare? Nu mai știu și nici nu am chef ăs caut pe aici, oricum nu avea legătură cu asigurarea în sine ci mai degrabă sosise momentul să verific dacă am capacitatea să plătesc lunar ceva pregătindu-mă pentru ratele casei.
Oricum dintre sute de mii de agenți de asigurare care m-au frecat la icre și mi-au sinucis bateria telefonului cu ”da numa un pic să vă spunem ce ofertă bengoasă avem noi” am ales o tanti care mi-a zis că ea vinde asigurări și dacă mi-o trebui vreodată ever veci s-o anunț și gata.
Nu a stat să îmi spună povești cu Jack și vrejul de fasole, cum cei 10 bani pe care îi dau îmi vor adice mai multe miliarde și fix de acolo o să în întrec pe Billică Gates.
Când tanti asta minunată care nu mă suna, nu îmi scria mesaje și nu mă alerga cu promoțiile pe stradă a plecat de la societate m-am trezit în locul ei cu o dementă care zici că mă născuse în calitate de pui viu așa mă alerga prin târg.
Plus că mă credea tâmpită, i-am zis cu ce mă ocup și că dacă io nu știu ce e ăla contract reziliat nimeni nu mai știe, totuși mă suna apocaliptic cu vreo lună înainte de data rezilierii pentru neplată să îmi spună că musai urgent și nepărat trebuia să plătesc a doua zi.
De asemenea mă suna de mai multe ori pe an să îmi spună ce oferte mișto au ei acum pe piață în condițiile în care îi explicasem exact ce voiesc de la viață și contractul lui pește și aia nu includea vreo extindere a opțiunilor.
Eh acum că am rate m-am decis să renunț la mirobolantul contract care nu aducea mai mulți bani ca un contract de depozit dar îmi mânca vreo 30 de euro pe an pentru administrarea poliței, chestie pe care i-am comunicat-o.
Bine a încercat să mă convingă de utilitatea contractului, slabe șanse, în timp ce completam cererea pentru răscumpărarea poliție numai ce o aud.
-         Uite cine îți dădea ție acum banii ăștia?
Treceam printr-o perioadă zen altfel aș fi întrebat ”Să mori tu?” dacă îi depunam la bancă nu îi luam înapoi la fel ba încă întregi? Ai impresia că mi-i faceți cadou sau ce?
Ca atare pentru viitori agenți de asigurări pe care îi va mânca să îmi vândă vreo poliță, vă sugerez să nu vă mai tratați clienții sau potențialii clienți de parcă ar avea niște dificultăți de înțelegere și nu ar ști că pot obține fix același lucru sau mai mult prin alt instrument dar că venitul vostru ar rămâne puțin în aer dacă ei nu ar mai plăti costurile administrative.
Hai să ne aducem aminte cine pe cine ajută de fapt în toată povestea asta .

Carti de coloraaaat

În sfârșit au ajuns și la noi cărțile de colorat pentru oameni mari 

sâmbătă, 8 august 2015

Păzitoarea tainei

Conform principiului universal Shit happens după ani de glorioasă carieră, calculatorul meu a decis să treacă la cele veșnice.
Mă rog, nu știu cât de veșnice, că încă nu a ajuns la doctor întru salvarea hardului măcar, dar proactivă fiind am decis că e cazul să mă înnoiesc cu un laptop, care evident e second și care cred că o fost destinat vreunei țări de limbă germană dacă e să mă iau după ce văd pe tastatură.
Aceste aventuri, care fără îndoială vor sta la baza unui întreg capitol al biografiilor mele, mai mult sau mai puțin romanțate, m-au împiedicat în mod fatal să vă povestesc despre o carte citită de curând, că nu mai pot spune ultima.
De mult nu m-am mai îndrăgostit așa de o scriitură, deși recunosc ea în sine nu are nimic mitic sau fabulos, este numai o carte bine făcută.
Vorbim despre Păzitoarea tainei de Kate Morton, care m-a convins să citesc și restul cărților autoarei ceea ce spune mult.
Și acum fără să stricăm plăcerea descoperirii cu propria imaginație a poveștii să încercăm totuși să o prezentăm. E o carte pendul care te plimbă constant între epoci, aș fi fost tentată să scriu între două epoci dar totuși sunt mai mult de două.
Este o poveste și puține sunt cărțile care mai reușesc asta, fără a crea o lume nouă, în genul Dune, creează un aranjament nou din lumea veche și o face într-un mod plăcut.
O carte ușor amăruie ca toate cărțile cu amintirile unei copilării idilizate, dap, mă îndoiesc că lucrurile erau chiar așa minunate cum ni le amintim noi, mai degrabă timpul și personalitatea noastră de pe atunci le pudrează cu un farmec pe care realitatea forfecată prin mințile de adul nu îl poate egala.
Cu un lejer iz polițist este totuși o afacere de familie și poate le va vorbi mai mult celor care au pierdut deja măcar un bunic din personajele copilăriei lor.
Dacă a citit-o careva dintre voi chiar am această curiozitate și-a mai dat cineva seama după primele 150 de pagini așa care va fi sfârșitul? Sau e meritul intuiției mele ieșite din comun și dim comună?
Dap, am știut dinainte de mijlocul cărții care va fi acea răsucire de peniță dădătoare de zvâc finalului și nu mi-a păsat, am citit cartea fix ca și când nu m-aș fi prins cu sufletul la gură.
Și ca să mă limitez un pic că văz că am trecut deja în pagina următoare, pe lângă o poveste bine scrisă, cu personaje puternic conturate pe care le ”vezi” în timp ce citești, cartea asta mai are un merit te face să îți aduci aminte de poveștile din mintea ta, cele cărorra le-ai promis să le pui pe hârtie și nu ai făcut-o niciodată dion comoditate că altă  motivație nu se există pe lumea asta.

Serios dacă ați citit-o vreau să știu când v-ați prins cum stau de fapt lucrurile.