duminică, 29 decembrie 2013

Cuvantul anului 2014

Hmmm dacă tot o sa îmi scriu în câteva zile rezumatul anului 2014 hai să îi găsim şi un cuvânt tematic şi să ne alăturam curentului pornit de Irina.
Cuvântul lui 2014 este strălucire
-         Strălucirea veseliei din ochi
-         Strălucirea verighetei pe deget
-         Strălucirea soarelui blând de primăvară
-         Strălucirea ferestrelor casei noi
-         Strălucirea zâmbetului alb în dimineţi cu ceaţă de noiembrie
-         Strălucirea lămpii care veghează somnul pruncului
-         Strălucirea focului de tabără în jurul căruia se înalţă râsul
-         Strălucirea stelelor din nopţile înalte de vară când îţi pare rău să abandonezi concertul privighetorilor pentru somn
-         Strălucirea mării în razele răsăritului
-         Strălucirea zăpezii proaspete în dimineaţa de Ajun
-         Strălucirea sufletului împăcat cu el şi cu lumea
-         Strălucirea prieteniilor care îţi împodobesc viaţa
-         Strălucirea iubirii care te apără de însingurare
-         Strălucirea lumânării aprinse în rugăciune tăcută

Dap, 2014 va fi un an strălucitor . Al vostru?

Think happy thoughts

Nu e un secret că îmi place tanti Esther Hicks, mno poate e nebună cu credinţa ei într-o inteligenţă colectivă, poate suntem noi nebuni cu lipsa noastră de credinţă. Ăsta este un aspect irelevant, ce contează este  mesajul ei, pe care l-am întlnit de zeci de ori, în multe locuri dar continuăm să îl ignorăm, nu am idei de ce.
Când eram mică nu am citit Peter Pan, ai mei nu credeau în literatura universală şi nici cartea nu a fost editată la vreun moment potrivit îmi imaginez, altfel mi-ar fi cumpărat-o by default. Când am crescut nu mi-am luat-o singură pentru că m-am gândit să aştept să o citesc copilului. Care s-a încăpăţânat să nu apară încă. Cumva m-am strecurat până aici fără să fi citit cartea asta, dar idei din ea au ajuns totuşi la mine.
Vă amintiţi cum se zboară? Pe bază de gânduri fericite, ele te ridică în vreme ce gândurile nefericte de coboară.
Am citit însă Harry Potter şi povestea dementorilor. Nu o dată am zis că asta nu e neapărat o carte pentru copii, dementorii există şi în lumea reală, sigur nu îi poţi recunoaste după siluetele înalte învăluite în pelerine cu glugi şi nici după mâinile lor descărnate, dar recunoaşteţi există oameni în jurul cărora vă e frig, există oameni care te fac să te gândeşti numai la lucrurile triste din viaţa ta sau istoria umanităţii dacă tu nu ai.
Cum scapi de dementori? Bine, trebuie să ai o baghetă şi să zici „Expecto Partonum”, vrăjitorii sunt prezentaţi aşa mai complicat să pară că nu îi vedem zilnic în diverse ocazii, dar bagheta şi cuvintele nu fac nimic fără amintirile fericite, cea mai fericită amintire din sufletul tău, una care să te facă să străluceşti de bucurie.
Hai să fac o treabă pe care de regulă o ocolesc pentru că eu şi Dumenezeu avem o relaţie mai neconformă regulilor bisericii şi să îi bag şi pe creştini in trreaba asta şi anume Epistola către Filipeni „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul”  
Cum spune tanti Esther că ar trebui să ne trăim viaţa? Gândind gânduri vesele, imaginându-ne mereu scenariul pozitiv, luând în consideraţie numai varianta în care lucrurile ne merg de minune şi suntem fericiţi.

Nu mă gândesc să mă apuc de treaba asta pentru un an întreg, mi se pare un angajament prea mare în momentul acesta şi presiunea ar putea să mă deturneze de la scopul meu, dar  pentru 2014 voi trăi fiecare zi la rândul ei sub deviza asta „Gândeşte lucruri care te fac fericită!” Şi om vedea ce se întâmplă de aici.

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Si ce faci de Revelion?

Mno că şi azi o fost o zi bună, de fapt genială. De dimineaţă am trişcotat un pic cât să-mi dezmorţesc nervii încleiati de filme cu Moş Crăciun,  mi-am mai scris un blog de rezervă pentru zilele când o să fiu prea ocupată să luminez lumea cu înţelepciunea mea, am fost la un ceai cu o prietenă, amu’ m-am delectat cu o cafea şi abia aştept să văd Mambo diseară. În nici un moment nu m-am simţit incompletă sau neferictă. Mă rog, aproape în nici un moment şi mă rog nu chiar incompletă ci mai degrabă lejer jenată că-s atât de completă şi minunată.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei întâlniri întâmplătoare cu o o cunoştinţă, o tanti ca să nu avem dubii. Ne-am pupat ritual în mijlocul străzii, chiar de ce se pupă oamenii care nu au nimic în comun când se întâlnesc? Şi care naiba e soluţia să îi ţii la locul lor că tu nu eşti născut într-o familie de ventuze şi nu apreciezi obiceiul?
Să revenim că am luat-o razna, ne-am pupat, ne-am lăudat bine, mai mult ea, cu ce am primit de la Moş Crăciun şi după aia a venit întrebarea întrebărilor. „Şi de Revelion unde te duci?
Acasă.
Ah uitasem eşti singură”
Ultima replică a venit însoţită de o privire de parcă îmi comunica vreo boală în ultimul stadiu şi necesitatea unui credit pentru achiziţionarea de colivi asortate, probabil Zara, că nu se face să fii îngropat fără colivă de marcă.
Şi în mintea mea s-or nsăcut concomitent două întrebări
1.     De ce oamenii singuri sunt priviţi cu un amestec de milă şi înfumurare?
Pe bune, este o alegere, întâmplător mie încă îmi place situaţia, când nu o să-mi mai placă fii sigur că o să iau măsuri. Dar chiar în momentul ăsta nu mă văz dispusă să dau de la mine şi să fac loc cuiva în viaţa mea.
Cine are impresia că există relaţii perfecte în care să nu dea fiecare de la el, să îşi facă de pe acum cadou nişte şedinţe de terapie, că o să plece la drum cu nişte concepţii greşite care or să-i tragă preşul de sub picioare.
Adică de ce m-ai limita la atâta lucru? Samantha Jones, parcă, avea dreptate cu faza aia singură şi fabuloasă, mă uit în jur şi sincer nu îmi lipseşte nimic şi nimeni. Dacă o să găsesc ceva care să îmi placă atât de mult încât să îl iau fără să am nevoie bine, dacă nu, nu ar fi mai bine să aştept apariţia unei necesităţi înainte de a-mi aglomera viaţa cu un om?
Ca să mă întorc la blog nu cred că mai am nevoie de cineva ca să-mi petrec Revelionul în altă parte, am două mâini, două picioare ,un carnet de cecuri şi o personalitate sclipitoare, cam tot ce îmi trebuie pentru a mă deplasa de acasă.
2.De ce e anormal să vrei să fii acasă de Revelion?  Am încercat şi restul variantelor şi nu mi se potrivesc, nici în adolescenţă nu eram vreun fan al petrecerilor monstru cu fum, alcool şi decibeli.Supriză, cu trecerea timpului nu m-am schimbat.
Nu îmi place să merg la un restaurant de Revelion şi să mă simt ca la o nuntă ( nici alea nu îmi plac), să mănânc lucruri pe care nu le-am ales eu ci sunt în meniu, să ascult muzică pentru care altfel aş percepe taxe de răbdare, să analizez critic doamne rubensiene (hai că-s delicată)  îmbrăcate în rochii strâmte şi sclipitoare care asudă vitejeşte pe ringul de dans la o sârbă cu domni la fel de durdulii ale căror chelii s-au transformat în arteziene. Să mai povestesc de faptul că nu fumez şi după vreo 3 ţigări fumate în jurul meu ochii încep să îmi lăcrimeze de zici că mi-a murit tot neamul?
Aş putea să plec la munte, să nu dorm în patul meu vrei 4- 5 zile, să fac cârcei în maşină pe vreunul din minunatele noastre DN-uri, să mă văz eventual la ştiri dirijând Oda bucuriei din claxoane.
Şi la munte ce să fac? Nu-mi place frigul şi nici zăpada, nu schiez, nu săniez, nu mă dau cu punga. Mi se pare inutil să îngheţ pe pârtie numai pentru vinul fiert sau ciocolata caldă şi mi se pare ridicol să mă duc până acolo pentru a sta în cabană să citesc în vreme ce oamenii îngheaţă pe afară.
Ce e atât de rău în a sta acasă? Cu ceva rude sau prieteni sau chiar numai tu cu tine, o bere rece sau un vin fiert şi o cutie de ciocolate? De ce nu e ok să treci în anul următor ghemuit confortabil în fotoliul tău preferat cu nasul într-o carte genială sau râzând cu lacrimi la un film pe care ţi l-ai ales dinainte?
Unde scrie că a doua zi părul meu trebuie să miroase ca afumătoarea bună-mii de la ţară, că trebuie să fiu lejer răcită pentru că am vrut să ies uneori al aer proaspăt, obosită şi eventual cu o indigestie?
Nu i-am explicat doamnei în cauză toate astea pentru că pierdeam autobuzul dar intentionez să îi trimit un link să priceapă naibii că nu sufăr de vreo boală mortală. Exceptând cazul în care e dispusă să creadă că maladia asta e transmisibilă prin pupat  obrajii bolnavului în plină stradă, caz în care o asigur că e o boală gravă şi dureroasă din care sigur mi se va trage sfârşitul şi ar trebui să se ferească de mine.





4 pasi pentru ordine in viata

În 2014 ne vom ocupa un pic mai mult de suflet, e timpul să fim fericiţi sau mă rog, eu sunt fericită şi am de gând să mă menţin pe drumul acesta, voi sunteţi liberi să acţionaţi cum vă doriţi, nu sunt eu omul care să îngrădească libertatea celorlalţi negându-le dreptul la lacrimi şi nefericire.
Dacă vreţi să mergeţi spre celălalt capăt de linie trebuie să pornim de la începuturi, fericirea este o stare de spirit care se obţine şi întreţine înmulţind obiceiurile bune.
Pentru asta există numai două direcţii în care trebuie să lucrăm: eliminăm obiceiurile proaste şi le încurajăm pe cele bune. Atât. La un moment dat lucrurile bune din viata ta nu vor mai da loc celor rele să se dezvolte.
Cum eu sunt o optimistă până în vârful unghiilor mă ocup intâi de obiceiurile bune şi regulile de bază pe care le-am descoperit în 2013.
        1.De ceva vreme dormeam prost, nu pentru că eu aş fi vreo insomniacă dar programul meu de viaţă era complet dat peste cap, mă apucam de lucru pe la orele 21, mă găsea inspiraţia la miezul nopţii când trebuia să stau şi să îmi pun gândurile pe hârtie, mă lua cheful de cultură pe la 1 noaptea când nu puteam lăsa o carte din mână. Drept urmare dimineaţa cân trebuia să plec la lucru eram obosită, nervoasă şi cu un mare chef să îi fac şi pe alţii la fel de nefericiţi. Cine să îşi aducă aminte de meditaţie sau de binecuvântarea zilei? Eu eram ocupată să mă cert cu toţi.
Aşa că am luat măsuri, m-am luat de mână ţi m-am dus la un homeopat care mi-a echilibrat somnul cu grăunţe din alea mici mititele, în prima săptămână am dormit masiv, după care m-am limitat la somnul din timpul nopţii.
La orele 22 eram în pat şi dimineaţa mă trezeam aproape veselă, normal că imediat ce am fost odihnită am luat-o de la capăt, dând voie televizorului să îmi strice somnul pentru că filmul se termina abia la orele 23 şi mai aveam câte ceva de făcut după genericul de final.
Deşi tratamentele homeopate se presupune că sunt naturale nu am de gând să merg din nou după ele. Sunt destul de mare să ştiu că la ora 21,30 toate electronicele din casă trebuie stinse, 15 ore pe zi sunt suficiente să faci tot ce ai de făcut în restul dormim.
2.De câte ori voiam să planific ceva îmi fugea atenţia în alte părţi, mda am concentrarea unui pisoi de 2 luni, orice ghem de hârtie mă poate deturna, mai rău începusem să gâfâi când urcam scările la lucru, măsuri trebuiau luate. Aşa că am luat, nu, nu m-am dus la sală, mi se par bani aruncaţi pe fereastră, dar am renunţat să sar în taxi de câte ori aveam de făcut un drum de 15-20 de minute.
         Am ajuns aşa să mă plimb mult, în ritmul meu dar tot fac 2 kilometri pe zi şi e bine. În timpul plimbărilor mă gândesc la lucrurile pe care le vreau şi cum să le obţin, mintea mea lucrează mai uşor în timp ce picioarele merg automat în vreo direcţie. În anul viitor odată cu schimbarea casei şi a rutinei se va adăuga şi un segmet de exerciţii la domiciliu, îmi mai acord 6 luni scuza cu nu e suficient loc in casă şi pentru asta, uite aşa ca o concesie pentru mine.
3.Am trăit o viaţă conform principiului „Geniile se pot descurca şi în haos” şi aşa e, cuvântul cheie fiind „descurca”, asta înseamnă că haosul din casă ne consumă zilnic multe resurse pentru a ne descurca. De ce aş escalada un munte în fiecare zi dacă îl pot nivela? De ce să mă descurc cu haosul dacă pot face ordine şi apoi pot pluti prin ea în loc să fac o cursă cu obstacole?
Am început cu ordinea încă din casa asta, următoarea casă va fi minimalistă aşa că lucrurile vor merge mai uşor pentru că până ajung acolo obiceiurile bune au început deja să se formeze.
4.Vezi ce mănânci şi ce bei. Dacă ai motor pe benzină nu o să alimetezi maşina cu motorină nu? Am trecut prin perioada exceselor cu graţie, mi-am îndeplinit toate visele alimetare de pe lumea asta, am avut ani în care am mâncat numai porc, săptămâni în care am mâncat numai ciocolată şi prăjituri, veri în care m-am hidratat numai cu bere. Nu spun că asta a fost cea mai bună cale, dar pentru mine a mers, acum privesc ciocolata fără să îmi doresc măcar o pătrăţică, pot fi perfect fericită bând numai apă şi mă interesează prea puţin dacă am sau nu porc.
Când mesele mă vor privi numai pe mine va începe o perioadă de experienţe în bucătărie în care cred că îmi voi reînvia blogul culinar, momentan trebuie să mă asigură că şi membrii tradiţionalişti au ce mânca, strecurând cu grijă câteva salate printre sarmale.
Nu am renunţat la bere şi nici nu o voi face, pentru că fac parte dintre norocoşi. Există oameni care după jumătate de bere devin certăreţi sau depresivi, eu devin veselă şi îmi aduc aminte că pot cânta.
Nu spun să mănânci numai iarbă, coajă de copac şi să bei apă de izvor, păstrează numai moderaţia în toate şi încearcă să nu mănânci după ora 7 seara, o să dormi mult mai liniştit.

Când ai reuşit să respecţi aceşti primi patru paşi eşti pe drumul bun în crearea obceiurilor pozitive, de care ne ocupăm în 2014.

vineri, 27 decembrie 2013

De la capat :)

Ştiu, toată lumea se bucură de Sărbători, toată lumea a luat o pauză ieri şi azi iar de mâine începe goana după Revelion, ne vom înghesui din nou în magazine, ne vom închide în bucătării, vom pierde câteva zile de viaţă pentru mâncarea unei săptămâni pe care ne vom strădui să o înghiţim într-o noapte.
De ceva vreme am început să înot împotriva curentului ăsta general, dacă e vacanţă nu înseamnă că nu poţi face ceva, dacă e Revelion nu înseamnă că trebuie să te îndopi aşa încât să ai nevoie de 3 zile să îţi revii.
În fiecare an în viaţa noastră sunt 365 de zile deosebite, minunate, care trebuie sărbătorite la fel, sărbătoarea nu e legată de mâncare, sărbătoarea nu e legată de rochiile de bal, sărbătoarea nu e legată de leneveală.
Sărbătoarea este o stare de spirit, este legată de bcuuria cu care facem ceva, indiferent ce ar fi acel ceva. Moş Crăciun nu vine numai în 24 decembrie, vine în fiecare noapte a anului şi ne lasă în ghete o zi nouă din care putem face cea mai bună zi a vieţii noastre de până la ea, în fiecare zi.
Nu e aşa că ar fi minunat să trăieşti o astfel de viaţă?
Şi aici ar trebui să îţi spun că poţi să o trăieşti, că este suficient să vrei şi lucrurile se vor rezolva miraculos aducându-ţi viaţa la nivelul poveştilor cu zâne.
Mno, partea bună e că poţi ajunge să trăieşti viaţa asta, partea rea este că doritul nu este suficient. E nevoie de ceva mai mult decât visatul cu ochii deschişi, e nevoie de planificare şi mai ales constanţă.
Suntem maeştii în partea cu dorinţele, ne dorim lucruri minunate dar o facem prea scurt şi prea fără convingere. Aproape toate frazele cu „ar fi minunat „ se continuă cu un „dacă” şi se termină de multe ori cu „dar mie nu mi se va întâmpla”, deşi ar trebui să continue cu un „când” şi să se termine cu recunoştinţă.
Dacă vrei un 2014 mai bun decât 2013 nu este suficient să închizi ochii la miezul nopţii dintre ani şi să îţi pui o dorinţă. E nevoie să îţi ţii ochii larg deschişi în fiecare zi a a anului şi să observi de câte lucruri bune ai deja parte.
Dacă ai avut un an prost  nu te poţi aştepta ca următorul să fie bun fără să schimbi ceva şi cel mai important lucru, singurul pe care trebuie să îl schimbi de fapt eşti tu însuţi, problemele nu au venit în viaţa ta singure ci invitate de tine, de gândurile şi de sentimentele tale negative, de temerile tale, de convingerile pe care  ţi le-ai creat.
Ştiu că e vacanţă dar „sacrifică „ o oră din ea şi pune-ţi visele de anul viitor pe o foaie de hârtie sau pe o pagină de word. Visele pe care le ţii numai în mintea ta sunt de regulă vag exprimate şi lipsa preciziei şi a detaliilor le pot sabota înainte de a se naşte.
Gândeşte-te la asta ca la o investiţie în viitorul tău, o oră pe zi şi la sfârşitul anului vei primi ca dobândă unul sau mai multe vise realizate.
Am văzut că anul ăsta oamenii au cumpărat brazi în rate, de ce nu ai încerca să obţii şi tu un vis împlinit la fel?


joi, 26 decembrie 2013

cum sa iti pastrezi zen-ul

Aşa cum ştiţi sau nu, eu m-am  născut zen, după care am uitat de treaba asta şi mi-a luat vreo 3 ani să redescopăr starea. Acum dau sfaturi, gratuite încă, despre cum să îţi recucereşti zenul ca pe o comoară de preţ şi mai ales despre cum să îl aperi de invadatori.
Şi cum suntem în prag de an nou uite o ocazie minunată să îmi fac o promisiune de care să mă ţin în 2014 şi să o scriu al timpul trecut ca şi cum s-ar fi împlinit deja pentru că dacă vrei înseamnă că există o cale să se întâmple şi dacă există o cale înseamnă că s-a şi întâmplat deja.
2014 a fost anul în care am renunţat la jocurile pe calculator. Iniţial au fost cele pe care le aveam salvate în unitate, slavă domnului nu le cumpăram, asta ar mai fi lipsit să dau şi bani pe ele, apoi au venit cele online mai ales de pe platforma Facebook-ului.
Bani nu dădeam dar în rest dădeam de toate, Dumnezeu ştie câte ore  nu am dormit pentru a planta cartofi în Farmville şi a construi palate în Castelville şi ce oi mai fi jucat de-a lungul timpului.
Şi încă pierderea timpului ar fi fost cea mai mică problemă, cea mai mare a apărut abia acum când mi-am redescoperit zenu-ul, când urgenţele şi crizele din Realia nu mă mai consumă.
De Crăciun cum tot nu puteam  face altceva mi-am dat voie să mă joc Kitchen Scramble mai exact, pentru că nah îmi place să mă joc în bucătărie şi de-a bucătăria. Nu mi s-a părut o mare problemă pentru că genetic am fost concepută să rezist tentaţiei e a plăti pentru jocuri pe calculator, aşa că nu mi-am debitat cardul pentru a cumpăra bani virtuali cu care să îmi plătesc upgrade-urile care m-ar face să zbor peste nivele.
Resursele se strâng greu: un coş de alimente la 5 minute şi ai nevoie de 10 coşuri pentru un nivel deci timp foarte mult dacă nu eşti dispus să plăteşti extra nu vei pierde. Deşi pierzi, deşi prezentul blog a fost scris probabil în timpul pe care l-aş fi pierdut jucând un nivel.
Problema este alta, nivelurile sunt concepute din ce în ce mai rapide, din ce în ce mai imposibile astfel încât fără oalele minune pe care ar trebui să le cumperi nu le mai  poţi depăşi. Şi aici ai două soluţii, pierzi pe lângă timp şi bani pentru a lua oalele şi a fi fericitul câştigător într-un joc fără miză sau încerci să faci faţă cu instrumentele oferite gratuit şi te enervezi când pierzi resurse peste resurese fără să evoluezi.
Stresul acumulat cu ocazia asta nu e de ignorat. Mi-am antrenat mintea să recunoască stresul, să îl elimine by default fără vreo intervenţie măreaţă din partea mea şi mintea mea a sunat clopoţelul de alarmă. Eram enervată din cauza unui joc stupid care pe lângă nervi îmi mânca nişte minute din viaţă.
Şi aici apare a treia opţiune pe care dezvoltattorii jocului nu au avut-o în vedere, sau poate au avut-o dar de vreme ce e vorba de public neplătitor nu i-a interesat evoluţia. Te poţi opri, poţi dezinstala jocul şi poţi refuza să îţi pierzi  timpul şi zen-ul cu ciorbe vituale.
Dacă tot am atâta timp poate ar trebui să descopăr dacă în zona mea nu există o cantină a săracilor şi dacă nu e una poate ar trebui înfiinţată. Aş putea scrie nişte bloguri de postat când sunt foarte ocupată, aş putea citi o carte care mă relaxează, aş pute face 1000 de lucruri bune pentru mine dacă renunţ să butonez în disperare mouse-ul într-o fermă, bucătărie, coafură sau orice altceva virtual.
Şi aşa 2014  a fost anul în care am renunţat la jocurile pe calculator, pentru că în Realia fiecare nivel se întâmplă o singură dată şi nu e indicat să îl ratezi.




miercuri, 25 decembrie 2013

Azi NU

Dap, e ziua de Crăciun şi eu scriu, nu-mi plângeţi de milă, puteam să scriu ieri şi să îl progamez să apară azi, puteam să îl am scris de o lună şi să nu mişc azi nici un degete sub bucuria sarmalelor şi mesajelor de Crcăiun fericit. Eu am ales să nu, eu am ales să îmi desfăşor ziua de azi sub semnul lui  „nu” şi nu e de rău, e de bine.
Ştiu conform cărţilor de gândire pozitivă Universul nu aude „nu” şi îţi dă forma pozitivă a ceea ce gândeşti, eu mă îndoiesc că pe univers îl doare în başcheţi de afirmativ, negativ sau condiţional optativ, pentru univers contează energia ta, starea ta de spirit, dacă tu alegi să nu râzând cu gura până al urechi şi cu sufletul uşor atunci va fi aşa cum vrei tu.
Şi Dumnezeu operează după aceleaşi principii, mai bine nu cu sufletul în pace decât un da scrâşnit pe care nu ţi-l doreşti, o reţetă sigură să se aleagă praful de ceea ce vrei în toate religiile.
Aşa că azi nu mă odihnesc, azi scriu ca în toate zilele pentru că scrisul îmi umple mintea de idei, inima de bucurie şi mă face să zâmbesc, sigur aş putea să stau nostalgică sub bradul pe care nu l-am împodobit şi să meditez dar de ce m-aş opri să fac ceva ce îmi place numai pentru că e Crăciun? Pentru mine asta e o bucurie de ce să mi-o neg?
Aşa că azi nu voi vărsa un singur cent în bugetul operatorului de telefonie mobilă cu sms-uri disperate care să vorbească de lumini şi speranţe. Bine, chiar dacă le-aş scrie ar fi acoperite de abonament dar aleg să nu o fac. Am trimis felicitări din alea demodate de carton cu poşta, felicitări scrise de mână cu scrisul meu de pisică aristocrată ( adică se vede superb dar nu ai idee ce o scrie de fapt) şi atât.
Azi nu îmi vizitez rudele şi nici nu le sun, dacă 364 de zile pe an nu avem ce să ne spunem de ce ne-am strica o zi foarte frumoasă de altfel  să schimbăm banalităţi despre vreme şi durerile de oase?
Azi nu mă îndop cu bunătăţile din cămară, stomacul meu nu pricepe că e Crăciun şi trebuie să cuprindă în mod magic mâncarea pentru vreo trei zile şi nici fierea nu va începe miraculos să funţioneze pefect, aici poate e vina mea dacă îi citeam din timp Povestea de Crăciun poate nu se mai credea Scrooge prima versiune.
Azi nu mă opresc din planurile pentru anul viitor că nu îmi vine în cap nici o zi mai bună pentru a ţese vise senine decât o zi în care roţile mersului lumii se opresc în loc şi te lasă să te auzi gândind.
Azi nu voi pretinde că sunt  mai bună decât de obicei pentru că mi se pare aiurea să fiu ipocrită fix de Crăciun, ori reuşesc să fiu în fiecare zi un pic mai îngăduitoare, ori nu umblu cu cioara vopsită.
Voi ce faceţi azi?


vineri, 20 decembrie 2013

Dieta usurica

Şi mă plimbam nevinovată pe net când am citit prima data povestea asta cu Lana del Rey şi am ignorat-o complet şi instant în vreo 2 secunde, nici măcar nu m-am obosit să comentez pentru că fundamental mă doare în başcheţi ce face femeia cu viaţa ei.
Am o obsesie mare cât China cu Summertime sadness, aud permanent melodia asta în minte de vreun an deja cred, îmi plac şi alte melodii ale ei dar altfel poate să arate oricum şi să pozeze în orcie poziţie vrea ea, mie mi-e egal. Cum fotografia cu pricina nici nu mi-a vindecat obsesia nici nu mi-a stârnit vreo altă afecţiune psihică am trecut la articolul următor şi am uitat.
Şi aşa ar fi rămas dacă nu voiam să văz ce a făcut Lavinia cu poliţia la Londra, numai că acolo în loc de povestea cu poliţişti am găsit asta. Punct de vedere pe care l-am înţeles la fel de complet şi culmea m-a pus pe gânduri.
Dacă mă citiţi de ceva vreme nu veţi fi deloc surprinşi în ce direcţie mi-a plecat mintea . Am decis să intru la dietă, acum în prag de Crăciun, o dietă sufletească să zicem.
Acum strângeţi o grămadă de pietroaie să aruncaţi cu ele, urmează o declaraţie cutremurătoare şi nu vă voi purta pică dacă nu mă veţi mai citit ever veci şi în viaţa voastră.
Îmi place literatura uşoară. Mă dau în vânt după cărţile Amandei Quick, ale lui Jude Devereaux şi parcă şi Nora Roberts. Citesc până la epuizare romance-uri calificate de 2 lei 30 care se termină garantat cu bine, în care alergăm 300 de pagini cu probleme serioase cum ar fi cârlionţul rebel sau balul nu ştiu cărei contese.
Ador poveştile de dragoste de familie să zic aşa în care un volum tratează viaţa fratelui mare şi următoarele 7 vieţile celorlalţi de fraţi care se împletesc în dinastii.
La fel de mult îmi plac comediile tâmpite cu un el şi o ea, care se termină cu ditamai nunta, cele cu familii mari plecate în vacanţe, musicalurile, filmele Disney.
De azi refuz să mai citesc vreo carte serioasă în care se studiază putregaiul sufletului omenesc, refuz să mai văd filme în care toată lumea moare sau pierde sau se desparte. Adio, drame şi tragedii greceşti în 4 acte.  Adio, Tolstoi şi Faulkner.
Viaţa are destule felii amare, de ce naiba mi-aş cultiva şi în timpul liber tristeţi slave şi însingurări americane. De ce avem cultul durerii? De ce ridicăm în slăvi cărţile care îţi lasă găuri în suflet şi cuie în minte ? Când aţi citit ultima dată o cronică literară de genul „excepţională poveste de dragoste cu final fericit pe care v-o recomandăm din tot sufletul”?
Nu, noi le denumim cărţi de vacanţă, numai bune de citit în baie, literatură uşoară şi refuzăm să recunoaştem fie şi picaţi cu ceară că am prefera să citim asta decât o carte la care să te întrebi al fiecare trei cuvinte „Ce mama dracului a vrut să spună autorul?” şi să descoperi după ani şi ani că el săracul nici nu avusese în minte metaforele cu care l-am cadorisit noi prin interpretare.
Văd zilnic căţei abandonaţi, pisici costelive, bătrîni trimişi în stradă să se descurce şi copii puşi la produs la semafor, nu vreau să mai şi citesc despre ei.  
Pascal avea o vorbă bună „Dacă mă încred în Dumnezeu şi El există, câştig infinit. Dacă mă încred în Dumnezeu şi El nu există, nu pierd nimic.”, tot mai des aud că devii ceea ce gândeşti, că viaţa ta reală este o reflecţie a gândurilor pe care le-ai crescut cu grijă în liniştea minţii tale, dacă nu este aşa şi eu îmi voi hrăni mintea şi inima numai cu poveşti frumoase, nu am pierdut nimic, dar dacă este aşa şi eu îmi ocup gândurile cu tristeţe m-am asigurat de o viaţă nefericită.
Şi atunci de ce ne tot batem cuie în talpă şi nu trecem toţi pe dieta veselă?


joi, 19 decembrie 2013

Darul de Craciun

Mi-a luat o viaţă să mă prind ce vreau.
         Aş putea da vina pe sistem care mi-a băgat în cap de la grădiniţă că nu poţi fi fericit fără un coş de diplome şi nu poţi să priveşti apusul decât prin lentile de doctor inginer.
Aş putea da vina pe revistele adolescenţei mele întâziate în care fericirea era legată de creme cu caviar şi parfumuri care depăşesc salariul mediu lunar pe economie, în care sufletul conta mai puţin decât mătasea în care îţi înveleai trupul la fel de mătăsos, întreţinut cu ore de mers la sală şi masaje complicate.
Aş putea da vina pe filmele în care scenariştii hollywood-ului leagă fericirea de o carieră perfectă, o frumuseţe fără cusur, o inteligenţă strălucitoare şi musai un Făt Frumos modern, deştept, frumos şi devreme acasă, toate la un loc să ne înţelegem.
La fel de bine aş putea da vina pe mine că m-am lăsta prinsă în firul fiecăreia din poveştile astea. Slavă Domnului am crescut suficient de mult încât să-mi dau seama că de la un punct nu mai contează cine a fost de vină, contează că ţi-ai dat seama cum stau lucrurile şi ce faci să fie bine.
Eu mi-am dat seama într-o dimineaţă de toamnă că sunt de fapt a small town girl, folosesc expresia asta pentru că sună cumva mai delicat decât fată de la ţară pentru că asta sigur nu sunt.
Nu pentru că aş avea ceva cu statul la ţară al altora, nu că mi s-ar părea peiorativ,  că nu mi se pare, numai că pentru mine statul la ţară înseamnă munca pământului şi grija animalelor şi asta cu siguranţă nu mi se potriveşte. Singura plantă care a rezistat îngrijirii mele delicate a fost un cactus despre care 15 ani nici nu am ştiut că poate înflori.
Îmi place să stau într-o casă mică, într-o curte la fel de mică şi cu o grădină miniaturală în care să aibă loc un tei şi o tufă de trandafiri, poate două. Îmi plac gardurile mici, albe din lemn sau din fier dantelat, peste care să-mi văd vecinii, pe care să îi cunosc de când mă ştiu.
Să mă trezesc dimineaţa să pun un ceainic mare pe plita sobei şi să supraveghez micul dejun, apoi să trec cu calm prin casă punând în ordine ce a fost dărâmat, să pornesc prânzul şi cina, să arunc ceva rufe în maşină şi să mă întorc într-un colţ la tricotatul sau cusutul sau scrisul meu.
Am descoperit uluită că îmi place să fac conserve în care să strâng soarele verii şi auriul toamnei, pe care să le înşir cuminţi într-o cămară văruită simplu în alb, pe rafuri care nu şi-au uitat parfumul de lemn viu.
Că pot petrece o viaţă în bucătărie încercând să descopăr tarta aia perfectă cu bezea care să poarte pentru totdeauna în sufletul alor mei semnătura mea şi pe care să o trec discret pe o foaie îngălbenită de hârtie în reţetele de familie ale fiicelor mele.
După ce am alergat ani de zile cu agenda într-o mână, servieta în alta şi un dosar în dinţi am descoperit că îmi plac zilele lente, în care faci lucruri fizice, pe care le poţi privi, pe care le poţi atinge, pe care le poţi transmite.
După ce am învăţat să complic lucrurile într-atât încât nici Alexandru Macedon şi sabia lui nu le-ar mai putea rezolva am descoperit că îmi plac lucrurile simple, reţetele de casă, treburile manufacturate.
Mi-a luat o viaţă să descopăr ce vreau dar privind în faţă la viitorul care stă să vină, mă bucur că am reuşit când încă mai mai am timp să mă folosesc de descoperire.
Opriţi-vă o secundă şi întrebaţi-vă cine sunteţi voi de fapt? E cel mai simplu şi mai frumos cadou de Crăciun pe care vi-l puteţi face.


miercuri, 18 decembrie 2013

Ce vrei anul viitor?

Se apropie sfârşitul anului dar  decât să privesc cât urmă şi să văd ce am făcut prefer să privesc în faţă şi să decid ce voi face. O să vină ea şi vremea bilanţului dar nu chiar acum
Şi pentru că au fost mulţi ani în care nu am reuşit să îmi îndeplinesc dorinţele de pe listă a trebuit să învăţ cum să îmi scriu lista şi mai ales cum să mă ţin de ea ca să pot bifa obiectivele cu trecerea timpului.
Prima problemă este că nu ne gândim la obiectivele de anul viitor decât când am ajuns deja la Crăciun, când suntem ocupaţi să ne dăm peste cap nu se ştie din ce cauze cu organizarea unor mese care nu se ridică niciodată.Ne gândim la obiectivele anului viitor în perioada în care suntem tot timpul ghiftuiţi şi  digestia ne încurcă rău planurile, başca după un tort de ciocolată nivelul serotoninei e sus şi escaladarea Everstului în sandale devin nu numai posibilă ci şi o idee bună.
1.Începe cu lista de prin septembrie, de fapt ţine lista aia deschisă tot anul, când îţi trece prin cap o idee analizeaz-o o vreme şi apoi decide dacă merită sau nu să fie trecută pe lista anului viitor.
Nu arunca nişte idei care păreau excelente după vinul fiert de ieri dar pe care nu le simţi în fiecare fibră de suflet.
         2. Fii atent la ce îţi doreşti, modul în care formulezi o dorinţă poate fi esenţial. Dacă ai 140 de kilograme nu stabili să dai jos 80 din ele, s-ar putea să dai numai 70 si sa fii dezamăgit. Dacă nu ai pus în viaţa ta piciorul pe schiuri nu îţi propune să te antrenezi pentru olimpiadă, pe la jumătatea anului, dacă rezişti atât de mult, o să decizi că de fapt e imposibil şi să o laşi baltă.
3. Fereşte-te de începuturile exagerat de entuziaste, mai ţii minte când ai decis să te duci la sală? Şi te-ai dus în primele 4 zile câte 3 ore după care nu ai putut să te mai dai jos din pat din cauza febrei musculare. Cam aşa se întâmplă cu toate scopurile. Fă puţin în fiecare zi, dar în fiecare zi fără scuze, fără minciuni către tine.
4. Nu îţi imagina că dacă ai pus pe listă ceva ce implică un comportament radical schimbat faţă de felul tău de a fi shimbarea va fi uşor de făcut, încearcă să lucrezi în acord cu personalitatea ta altfel lupta e pierdută înainte de a începe
5.Foloseşte tehnica în favoarea ta, pune-ţi telefonul să sune, trimite-ţi scrisori, fă orice e necesar ca să îţi aminteşti de scopurile tale tot anul.
6. Gândeşte-te cum se divide comod scopul urmărit ăn tranşe lunare, săptămânale sau zilnice ca să poţi vedea periodic rezultate palpabile, nimic  mai bun ca o reuşită să te ţină pe drumul corect.

Acestea fiind spuse spor la listele de dorinţe pe 2014 

marți, 17 decembrie 2013

Ce vraji am mai facut

Mno să vă povestesc ce am mai făcut de când am dispărut de pe aici. Ei bine, m-am ocupat de aspectul meu, ştiu, orice femeie care se respectă îşi tunde vârfurile pletelor la habar n-am ce interval de timp.
Eu am reuşit cumva să nu ajung la tuns vreo 8 luni, n-am idei cum au trecut, bine am. Sunt o persoană comodă, m-am obişnuit cu o tanti care mă tunde şi mi-e greu să o schimb. Pentru a înţelege dificultatea situaţiei pe aia dinaintea ei am păstrat-o vreo 2 ani deşi insista să mă tundă conform viziunii proprii şi nu instrucţiunilor mele.
Ca atare într-o zi în timp ce eram la birou mi-au căzut ochii pe vârfurile pletelor mele de aur care arătau aşa ca nişte paie în dezagregare şi mi-am zis că nu se mai poate. Cum io mi-s foarte impulsivă, încă mi-aduc aminte de ziua în care m-am trezit roşcată şi fără vreun plan şi m-am dus la culcare brunetă, un fel sora din Est a Morticiei Adams, mi-am luat telefonul ultrainteligent, despre el vă povestesc altă dată şi am sunat-o pe tanti care-mi tunde pleata, hai să îi zicem Geta.
Memoria mea ireproşabilă vă asigură că rea 30 noiembrie, mno după conversaţia cu tanti reuşisem să prind cu mari eforturi o programare în ajunul Crăciunului pe la orele 22 şi era maximul pe care îl putea face.
Hello voiam să îmi tai vârfurile, pentru transplanturi de organe mă adresez altor companii, aşa că am mulţumit şi am promis că revin cu un telefon să sigilăm afacerea ca la carte.
După care mi-am luat paltonul şi m-am pornit la colindat prin oraş după operator foarfecă, la starea de nervi în care mă găseam puţin a lipsit să mă duc la frizerie şi să-i spun să  mă ia cu nr 1. Primul salon care mi-a ieşit în cale voia 50 de lei pentru opera de artă, într-o zi obişnuită nu aş fi cârtit dar în ziua aia aveam nervi, deci am zis pas. Al doilea salon nu avea preturile afişate la vedere, nu m-am obosit să intru, la al treilea isprava costa 20 de lei.
Am intrat şi am dat de un nenea blondiu, ne-am uitat suspicioşi unul la altul şi am pus întrebarea secolului
-Mă puteţi tunde şi pe mine?
- Sigur dar trebuie să ne apucăm acum că în 45 de minute am o programare.
M-am uitat la el ca la nebuni 45 de minute? Îşi imagina că stau atât?
-         Mno zic, numa’ bine că în 20 de minute eu trebuie să fiu gata
A fost rândul lui să se uite ca la nebuni.
Am făcut afacerea, m-am aşezat pe scaun şi omul s-a apucat să baleteze în jur, chiar am avut o polemică legată de tehnică, eu voiam numai afurisitele alea de vârfuri jos, el încerca să îmi explice că nu se potriveşte cu ce avusesem înainte în păr.
         Scurt pe doi după ce i-am spus să nu se mai chinuie să îmi taie firele albe, că nu-mi tulbură zen-ul, după ce mi-a tuns individual fiecare fir de păr cred, am scăpat.
         A doua zi am aflat că preţul unui tuns decent ca ăla cu care mă alesesem eu e de vreo 100 de lei, sincer mi se par o exagerare, dar cine sunt eu să comenetez gărgăunii oamenilor?

         Din aventura asta m-am ales cu o revelaţie : îs bătrână frate dacă stă omul să-mi pigoală firele albe şi o decizie : în viaţa mea nu-mi mai dau părul pe mâna unei femei, este al treilea nenea care  mă tunde şi jur că toţi au făcut treabă mai bună decât tantile.

luni, 16 decembrie 2013

Cum sa supravietuiesti Craciunului

Ştiu vorbesc romgleză dar uneori chiar mi-e greu să traduc şi mai e şi inutil, că toţi folosim expresiile astea nativ fără să ni le mai traducem în mintea noastră.
N-am mai scris de mult, am fost ocupată să-mi fac o rochie de Crăciun, care nu e gata dar deja ce era greu a trecut aşa că mă pot întoarce la programul obişnuit.
Azi despre veselia Crăciunului că doar tis the season to be jolly, da’ ce te faci dacă nu eşti? Jolly vreau sa zic, dacă viaţa ta e în punctul ăla mai jos decât fundul Gropii Marianelor şi toată lumea din jur îţi zâmbeşte larg şi tâmp şi inutil şi te îndrumă voios pe o cale care nu e a ta şi care te face mai degrabă să vrei să te sinucizi decât să lălăi colinde?
         Aşa că aducându-mi aminte din tinereţile mele mai puţin zen m-am decis să descopăr câţiva paşi care să te ajute să treci peste Crăciun cu venele lungi.
1.Nu te încăpăţâna să lupţi împotriva ta, dacă tu nu te simţi jolly, nu afişa o veselie cumpărată cu kilu’ de la Auchan, o să îţi facă mai mult rău. Spune-le calm binevoitorilor cuprinşi de magia momentului că nu poţi participa la festivităţi şi vezi-ţi de ale tale.
2. Stai 10 minute locului şi stabileşte-ţi un program pentru perioada sărbătorilor. Evient că vrei să fii lăsat în pace dar asta nu înseamnă să stai şi să priveşti pereţii în vreme ce de la vecinii de alături se aud hohote de râs. Acum mai mult decât oricând ai nevoie de un program care să îţi ocupe fiecare minuţel.
3. Porneşte de la preferinţele tale, dacă îţi place să citeşti asigură-te că ai un stoc de cărţi, dacă îţi plac filmele  asigură-te că le ai în rezervă, nu te poţi baza pe tv zilele astea, orice îţi place să faci asigură-te că ai provizii.
4. Evită magazinele, nimeni nu e atât de fericit cît o fac reclamele să pară, nu ai nevoie să ţi se amintească în litere  exagerat îngroşate că la tine lucrurile nu sunt roz.
5. Răsfaţă-te, nu e musai să pui porcul şi sarmaua pe masă, deşi dacă îţi plac de ce nu? Dar cumpără-ţi găleata aia de îngheţată sau tortul cu care ai avea oricând o conversaţie.
6. În zilele fatidice Ajunul şi prima zi de Crăciun, Anul Nou închide telefoanele, lipsa celor 200 de mii de mesaje copy/paste cu urări de An Nou te va face să te simţi bine.
7. Tratează momentele ca pe nişte zile obişnuite, fă puţină ordine, udă-ţi plantele, lucrează ceva, nu sta înţepenit pe un scaun în ideea că e sărbătoare.
8. Evită cu orice preţ decoraţiunile, colindătorii şi pauzele publicitare cu familii la gura sobei şi îndrăgostiţi baladându-se prin mormane de zăpadă.
9. Seara fă o baie şi foloseşte o loţiune cu aroma ta preferată, îmbracă ceva comod şi instalează-te în vârful patului sau pe fotoliul tău preferat cu un pahar din otrava favorită sau o cana de ceva cald ( ceai, cacao, supă) şi atacă-ţi cărţile sau filmele.
10. Mergi la culcare la o oră decentă, eventual cu nişte căşti în urechi pentru a evita împuşcarea anilor sau a vecinilor de la 3.
Dacă tot ai supravieţuit sărbătorilor ziua următoare adu-ţi aminte că fericirea este o opţiune, stai din nou jos cu o agendă şi un pix şi schiţează un plan minimal care să te scoată din depresie. Timpul e o resursă preţioasă, mereu se poate face ceva bun cu el, aşa că de ce nu ai încerca şi tu?


luni, 2 decembrie 2013

leapsa cu carti

Că tot nu prea am participat eu la aşa ceva, am luat-o pe asta de la Adelina că  era lista deschisă şi am zis să nu tragă corentul prin ea, prin listă adică, mai ales că era despre cărţi
1.     Prima mea amintire cu mine citind.
Prima mea mea amintire citind nu e cu o carte, e o chestie complicată, având în vedere că Madre, cu care urma să învăţ primele 4 clase s-a opus ideii ca ploada să înveţe să citească pe cont prorpiu. Aşa că a trebuit să mă descurc, aveam un ziar şi un abecedar, unul furat să ne înţelegem despre care mama nu ştia. Când ea lipsea de acasă o alergam pe bunică-mea cu abecedarul să-mi spună cum le cheamă pe litere, când venea mama lecturam pe sărite ziarul în ideea că oricum nu am cum să citesc direct ziare.
2.     Prima carte pe care am citit-o si recitit-o.
Am recitit multe cărţi. Printre altele pentru că m-am grăbit, prima e Anna Karenina pe care am citit-o prea devreme şi nu am priceput-o, a trebuit să o reiau ceva ani mai târziu când gustasem şi din viaă şi din moarte ca să pricep ce a vrut rusul să zică.
3.     O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citeasca.
O carte indiferent care îi place şi apoi o alta şi tot aşa, copii ar trebui să citească punct. Filmele după cartea cu pricina nu sunt acelaşi lucru. Daca e musai sa spun una Marea trolilor de Nancy Farmer
      4. Locul preferat de citit.
Oriunde, mai putin maşini în mers, îmi amplifică răul de mişcare.
    5.Accesorii obligatorii in timpul lecturii.
Eu si cartea dar cred că suntem principale nu accesorii
6.     Numarul cartilor de pe lista mea de lecturi viitoare.
Pana la infinit şi înapoi, nu am liste, plus că în ultima vreme citesc mult cărţile din capul meu
7.     Ultima carte pe care am primit-o sau cumparat-o.
Harry Potter şi prinţul semipur, asta e îmi plac cărţile din seria asta şi vreau să le citesc şi în română
         8.O carte care mi-a schimbat viata intr-un fel.
La Medeleni care m-a schimbat în multe feluri, în primul rând că m-am străduit mult când eram mică să capăt ceva din veselia Olguţei, în al doilea că de pe la 9 ani când am citit-o mi-a trebuit musai să fiu avocat şi nimic nu m-a mai putut întoarce de pe calea asta
       9.O carte care-mi place dar care pare sa nu-i placa nimanui.
         Nu am idei ce nu le place altora din ce citesc eu, încă mai citesc romane siropose aş paria că ele fie nu le plac celorlalţi, fie vor fi nominalizat ca „lecturi nesuferite” că deh telectuali suntem cum naiba să citim noi aşa ceva.
10. O carte care nu-mi place dar pe care lumea pare s-o aprecieze.
Sadoveanu, singurul autor care m-a adormit înainte de 10 pagini.
11. O carte care ma intimideaza.
Nu mă intimidează nici o carte, există însă multe tratate de chimie să zicem pe care nu văd de ce le-aş citi
12. Trei dintre scriitori mei preferati.
Mamă câtă lista ar fi aici, nu mă pot limita la 3, nu mă pot limita la nici un număr
Mno aşe acum se cheamă că mi-s intelectuală nu? Doar citesc cărţi:P