sâmbătă, 31 august 2013

Tanta, Gogu si casatoria

Ştiu că vă era dor de Tanţa şi Gogu şi mai ştiu şi că povestea lor nu se desfăşoară cursiv temporal dar nah până şi tata lu’ Jocul Tronurilor mai încurcă liniile temporale, ce pretenţii poţi avea de la mine?
Vorbeam azi cu un prietenă ( n-am greşit acordul, numa’ că omul  mi-e aşa prietenă că dacă mi-ar povesti că are sindrom premenstrual în loc să fac vreun şoc şi o groază, başca  să-i trag o poză pentru Cancan, i-aş recomanda leacurile care m-au scăpat pe mine de problemă), să revenim la oile noastre, vorbeam azi cu fiinţa în cauză şi am avut brusc o revelaţie din care rezultă că bărbaţii e mai raţionali decât femeile în ce priveşte căsătoria.
În timp ce ne povesteam reciproc epicele noastre vieţi  l-am auzit spunând că se însoară. Am făcut atac de panică logic, mă şi vedeam cu bugetul extenuat de o garderobă năucitoare, că la cât de mimoz e cred că musai la Hilton se organizează eventul. Cu gândul că rochia aia o s-o refolosesc probabil la căsătoria mea civilă, că nu-s eu genul care să poarte ceva o singură dată, m-am gândit într-un final să întreb cu cine.
Nuuuu, zice el, m-am decis numai să mă însor, nu am stabilit şi cu cine.
Ei bine în fraza asta stă ditamai diferenţa între modul în care bărbaţii şi femeile privesc instituţia căsătoriei.
Când se decide să se mărite Tanţa visează cai verzi pe pereţi şi pe Gogu călare pe un cal alb. Ideea de căsătorie se leagă în capul ei indisolubil de Gogu, el este de fapt raţiunea pentru  care s-a decis să facă pasul.  Căsătoria este pentru Tanţa o cale de a-şi asigura prezenţa permanentă a lui Gogu în viaţa ei, la bine şi la rău, în timpul anului şi în concediu, pe săptămână şi în week-end.  Fără Gogu care este desigur minunatul minunaţilor căsătoria nu are ar avea nici un farmec, aşa că ea, căsătoria, ca şi restul vieţii sunt planificate milimetric în jurul lui.
Uneori mă amuz când viitoarele mirese mă anunţă că nunta are temă tomnatecă sau primăvăratică, să fim serioase, nunta se desfăşoară în jurul lui Gogu, pentru că nici nu ţi-ai imagina ziua aia cu altcineva.
Şi aici greşim noi, pentru că nu căutăm un Gogu, vreau să zic un produs, care să ne satisfacă trebuinţele. Nu, noi ne imaginăm că acela pe care îl avem acasă, aşa idealizat cum îl vedem la ora aia este fix răspunsul Domnului la toate rugăciunile noastre şi ale neamului nostru.
Gogu procedează infinit mai bine, el întâi decide să se căsătorească, se gândeşte ce înseamnă asta, de regulă cineva care să aibă grijă de el la toate nivelurile şi după aia începe preselecţia pentru viitoarea soţie. El îşi identifică întâi trebuinţele, apoi Tanţele care ar putea satisface trebuinţele în cauză şi apoi alege cea mai bună ofertă.
Tanţa îşi alege întâi produsul şi pe urmă se întreabă dacă el îi satisface de fapt  trebuinţa. Ca şi cum în pragul iernii, deşi nu ai cizme şi  ţi-ai cumpăra sandale, pentru că sunt delicioase şi nu le poţi rezista. Hai ziceţi că nu ne cumpărăm sandale cu troianul la uşă pentru că sunt incredibil de frumoase sau cercei în loc de mâncare pentru că sclipesc frumos.
Cam tot de logica asta la achiziţie dăm dovadă şi în privinţa căsătoriei. Motiv pentru care vreo 2- 5 -7 ani mai târziu descoperim că Gogu nu este deloc ceea ce ne trebuie. El săracul aşa a fost de la început dar nah e logic că el e de vină că Tanţa l-a ales fără să se întrebe dacă se potriveşte prin viaţa ei.
De aia femeile divorţează din lipsă de comunicare sau de nepotrivire a viziunii asupra vieţii, ele nu au existat de la început dar Tanţa era convinsă fie că Gogu e minunat, fie că se va transforma în bărbatul din visurile ei odată cu apariţia hârtiei roz.  Adică la un moment dat Tanţa îţi dă seama că îi trebuia aragaz dar şi-a cumpărat frigider.
Bărbaţii sunt mai pragmatici, ei divorţează pentru că pe piaţă a apărut o Tanţa mai performantă sau care pur şi simplu le satisface trebuinţele mai bine decât cea pe care o au deja. Adică ei ştiu că le trebuie frigider, asta şi-au şi luat dar apare unul care consumă mai puţin şi face mai mult. Cum naiba să nu te repezi la upgrade?
Recunosc mai există şi bărbaţi care se căsătoresc aşa ca femeile, convinşi că au găsit-o pe Zâna Zânelor care le va face viaţa numai lapte şi miere, dar după părerea mea ăia sunt mult prea in touch cu latura lor feminină şi trebuie evitaţi, oricât de nasoală se poate dovedi căsătoria cu Gogu niciodată nu va fi la fel de rău ca atunci când te căsătoreşti cu altă Tanţă.


Dar mă rog, fiecare face ce vrea cu viaţa lui.

10 comentarii:

  1. deci un casting bun este cheia unei căsătorii reuşite? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serios vorbind cand vin sa divorteze ma intreb cum naiba nu au vazut de la inceput ca nu au ce vorbi impreuna? Inteleg ca dragostea e oarba dar raman naibii celelalte simturi care ar trebui sa iti spuna ca nu e ceva in regula acolo, altfel nu ai veni dupa un an sa desfaci o casatorie

      Ștergere
    2. Ori poate sunt atât de compatibili încât poate s-or fi săturat să fie tot timpul amândoi de acord din prima pe același subiect. Spun și eu.

      Ștergere
  2. Geniala incheierea. Am dat cafea pe mine. de ras.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh incepusem sa ma iau cam prea in serios am zis ca e cazul sa-mi revin :P

      Ștergere
  3. Esti absolut savuroasa!! Daca as scrie ca tine, as putea cuceri lumea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap mi se potriveste registrul asta cu haz de necaz. Multumesc, stii ca io de fapt scriu asa pentru sufletul meu si nici nu creste inima in mine de drag cand primesc complimente. Nope, n-as fi io aiaaaa :))))

      Ștergere
  4. Ti se potrveste foarte bine stilul si eu sunt un mare fan al tau.

    RăspundețiȘtergere
  5. Auzi, da-i o nepotrivire undeva. Adică totul e cum zici, și-am râs cu poftă, dar dacă o mare parte din Tanțe ajung la divorț, rezultă că și o mare parte din Gogi. Respectiv cei de care ele divorțează. No, cum facem cu modelul bărbatului pragmatic? Că câte Tanțe divorțează, atâția și Gogi. :D

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis