Posibilul imposibil

Când credeam că am spus tot ce se putea despre vise, despre cum nu trebuie să pleci urechea la ce spune lumea şi să mergi pe drumul tău, am mai citit un blog care m-a motivat.

Pe de o parte, el blogul, mă rog autoarea lui, are dreptate, dacă îţi doreşti lucruri care te depăşesc o să suferi dezamăgirea de a nu le reuşi.

         Pe de altaaaaa. Aici e de mine. Singura constantă în viaţa noastră este schimbarea, la urma urmelor şi moartea tot un fel de schimbare este. Poate că visul tău te va depăşi la momentul la care îl ai, poate o dată, de două, de 100 de ori îţi vei zdreli genunchii sau sufletul în încercarea de a-l realiza. Dar de fiecare dată vei învăţa ce să faci mai bine data viitoare, odată cu visul tău tu vei creşte, vei deveni mai bun, îţi vei dezvolta abilităţile necesare pentru a-l duce la îndeplinire.

         „Nu trebuie să ne dorim ce nu putem realiza „mi se pare cumplit de limitator şi eu folosesc rar cuvinte de genul „cumplit” pentru că nu îmi place energia lor. În fond cine spune că nu putem realiza? Au fost atâtea lucruri considerate fizic imposibile care totuşi au fost realizate şi vorbim de imposibilităţi absolute, dacă ai fi povestit despre televiziune acum 300 de ani ai fi fost considerat visător sau vrăjitoare, depinde de oamenii care te înconjurau.

         În fiecare zi, fiecare dintre noi îşi doreşte cel puţin un lucru pe care a fost educat să creadă că nu îl poate atinge. Unii îşi pleacă privirea în faţa fatalităţii :Eu nu voi putea face niciodată asta. De ce? Pentru că aşa spun alţii.

         Restul îşi pregătesc ţeasta pentru cucuiele pragurilor de sus şi pornesc la drum. De ce? Pentru că „alţii” nu au vreun cuvânt de spus în viaţa lor.

         În fond este o simplă problemă de opţiune, cine alegi să fii? Ce primează pentru tine? Dacă nu vrei cu nici un preţ să ţi depăşeşti zona de confort atunci pentru nimic în lume nu îndrăzni să îţi doreşti ceva, te va duce pe poteci nebătătorite, de fapt s-ar putea chiar să fie nevoie să faci tu poteca.

         Dacă vrei să scoţi cât mai mult din ce ţi-a pus viaţa în desagă când ai ajuns în lumea asta, ia o bardă şi pleacă să tai liane, fă-ţi poteca pe unde ţi se pare ţie că ar trebui să fie.

         Viaţa poate fi un lanţ de evenimente miraculoase dau unul de întâmplări gri, este alegerea ta spre ce parte a scalei vrei să mergi.

         Pentru că lucrurile astea imposibile pe care ni le dorim sunt intim legate de sufletul nostru, eu una nu am nici o abilitate fizică, nu pot alerga, nu am forţă, mă împiedic şi în propriile picioare. În nici măcar unul din visele mele nu m-am văzut alergând cu vreo medalie olimpică la gât. Subiectul pur şi simplu mă lasă rece. Nu mă îndoiesc că dacă m-ar fi mânat vreun vis în direcţia asta, acum în loc să stau în faţa unui calculator aş fi fost pe undeva pe o pistă de antrenament, chiar dacă nu am nici o abilitate fizică, nu pot alerga, nu am forţă, mă împiedic şi în propriile picioare.

         Mă gândesc câţi dintre noi ar fi învăţat să meargă dacă nimeni în jurul nostru nu ar fi făcut-o, dacă la vremea mersului de-a buşilea părinţii ne-ar fi aplaudat că am atins maximul posibil, probabil am fi căzut o dată, de două ori şi apoi am fi decis că mersul vertical este imposibil şi dureros. Pentru că a fost acceptat social ca normalitate am învăţat să o facem.

Şi ne pierdem multe dorinţe pentru că le verificăm în lista celor acceptate social, este sau nu posibil să faci ceva? Dacă nu este nici nu încercăm sau o facem odată, fără prea multă tragere de inimă, mai mult ca pentru a ne confirma nouă şi celorlalţi justeţea opiniei generale.

Şi apoi mai există şi categoria celor care încearcă de câte ori e necesar şi până la urmă le reuşeşte, cei pe care îi considerăm norocoşi pentru că în viaţa lor se întâmplă miracole fără să ne gândim că primul miracol sunt ei înşişi.

Aşa că eu mă înscriu în cealaltă tabără. Doreşte-ţi orice, visează oricât de departe şi încasează-ţi toate căzăturile de care ai nevoie să ajungi acolo. La final poate nu vei atinge luna dar vei fi trăit printre stele .