Toate stelele

Vreau să-mi iau casă. Cei trei cititori fideli ştiu deja că blogul va fi despre orice altceva decât despre case, am eu talentul acesta nenatural de a porni să rezolv ceva practic şi a mă trezi discutând despre influenţa filozofiei tibetane asupra creşterii muşcatelor creţe.

Cum spuneam vreau să-mi iau casă şi mă tot uit la anunţuri cu apartamente de vânzare. Şi remarc nişte chestii pe care nu ar strica să le punem în aplicare şi în alte zone ale vieţii noastre, nu numai când avem de vândut un imobil. Evident n-ar strica se referă la mine, nu ştiu cum vă vedeţi voi ceilalţi în oglindă.

Văd un anunţ care spune că marele avantaj al apartamentului cu pricina e că i-au scos bucătăria pe balcon şi în fosta bucătărie au organizat un dormitor, în traducere asta înseamnă că nu o să ai loc nici în bucătărie, nici în dormitor, dar anunţul e aşa poetic, mai că ai crede că e un avantaj.

Altul te anunţă că ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap fiindcă poţi mansarda apartamentul. Asta înseamnă că eşti la ultimul etaj, că trebuie să te descurci şi cu defectele acoperişului şi cu soarele nemilos al sudului şi cu scările sau grevele liftului, dar ce contează, tu ai posibilitatea mansardării la care se vor opune ca dracu restul proprietarilor, în fond nimeni nu a zis că mansardarea asta va avea si loc. Nu, e numai o posibilitatea să fim înţeleşi.

Şi nimeni nu vrea să lase din preţ, negocierile sunt excluse, pe principiul „Nu rămâne ea casa nevândută”

Măh eu cred că toate cele de mai sus se aplică genial şi la oameni, adică defectele mele dintr-un punct de vedere pot trece drept calităţi. Nu-s afurisită sunt temperamentală, nu-s insomniacă am un mare chef de viaţă care mă împiedică să dorm ca să nu pierd pe calea asta timp preţios, nu-s antisocială sunt profundă şi mă simt bine în solitudine şi în mod clar nu sunt încăpăţânată, am opinii puternice.

Trebuie să fim un pic mai atenţi cu noi şi cu preţul nostru pe piaţă. Toţi avem cel puţin o relaţie, că e de muncă, de prietenie, de dragoste, de familie nu contează în care suntem grav subapreciaţi, consideraţi ca un ceva cuvenit, relaţii inegale din care nu obţinem nimic oricât am investi.

Din când în când ia o pauză, profită de zilele în care oamenii ăia pentru care tu ai da lumea peste cap consideră că e prea mult să îşi schimbe programul să îţi facă şi ţie loc şi  aminteşte-ţi cine eşti.

 Eu sunt o zi de duminică, o zi de bucurie care vine rar şi trebuie aşteptată şi savurată cum trebuie. Eu sunt un soare, am lumină proprie, nu trebuie să o reflect pe a altcuiva pentru a ieşi în evidenţă  şi nu îmi voi domoli strălucirea pentru a nu pune pe altcineva în umbră.

Eu nu merit luna de pe cer, merit un sistem solar întreg numai al meu. Asta este preţul meu şi nu scad din el nici o stea, pentru le merit pe toate până la ultima şi există pe lumea asta suficient de mulţi oameni care îmi ştiu preţul şi sunt dispuşi să-l plătească, pentru că nici o minune a lumii va rămâne vreodată nevândută.