Am jurat că ăsta o să fie blogul meu, totuși am ajuns la primul guest post al marelui meu prieten de la răsărit deși momentan mai occidental ca mine Yusupov
Prima întâlnire cu patria mumă a doamnei a fost brutală,
nici măcar copilăria petrecută între maică-mea, convinsă că probabil tot eu am
reușit cumva înaintea erei mele să determin și cele șapte plăgi ale Egiptului
Antic, și vacanțele cu pronunțat scop educativ reformator în sânul poporului nu
a reușit în nici un fel să mă pregătească pentru izbirea asta totală de
civilizația română.
Evident ciocnirea civilizațiilor s-a datorat maică-mii și
cum eram încă minor la vremea aia m-am trezit în țara vecină și prietenă fără
să mă fi întrebat cineva despre preferințele personale, nu că acum fiind major
de mult și mare rău s-ar obosi vreuna din doamne să mă întrebe.
Dacă aveam impresia că rusul verde e pregătit pentru orice a
trebuit să mi-o revizuiesc rapid și cu scuzele de rigoare obiceiurile
băștinașilor fiind capabile să răsucească neuronul unora muuult mai pricepuți
ca mine în tulburările personalităților nervoase. Maică-mea de exemplu a părut
complet adaptată fenomenelor.
Din care fenomene cel mai des întâlnit era ”coada”. Nu conta
la ce, nu era important dacă le trebuia sau nu ce se vindea, nici măcar dacă le
plăcea, în genele lor există undeva codată extrem de complex o dependență față
de fenomenul cu pricina.
În cele mai neașteptate momente ale zilei și vieții mele pe
străzile urbei se stârnea așa un vânticel de opinie și în maxim 5 minute mai
ceva decât veteranii mamei Rusii, în fața unui aprozar, la bilete la cinema sau
la pâine se organiza cu mare talent o coadă.
Și nu oricum ci cu maxim spirit de răspundere, babe moarte
de mult care insitau încă să se preumble ca și când ar fi vii se călcau în
picioare cu plozii cartierului, moși cu pălării antebelice se călcau pe blugi
cu depechiștii, nu existau diferențe de vârstă, sex sau naționalitate toată
lumea călca elegant pe toată lumea.
Ba nu, de naționalitate existau că eu a trebuit să merg
destul pe jos până mi-a demonstrat olteanca din dotare modul corect de folosire
a coatelor pentru a avansa cu spor în coada de la troleu.
Și chiar când am învățat tehnica a trebuit cu jenă în
priviri să recunosc că nația rusă nu e la fel de dotată, pur și simplu coatele
noastre nu au gradul necesar de ascuțire și indiferent cât aș potrivi unghiul
de penetrare în coasta vecinului nu o să obțin niciodată aceleași efecte.
Paradoxal ciocnirea cu țara mumă a doamnei a făcut in mine
un rus mai bun. Slava Rasii
PS Abia cum mă gândesc că incapacitatea mea de a înțelege
toate profunzimile tehnicii de organizare a unei cozi perfecte a determinat
refuzul îndârjit de acordare a cetățeniei și eu care îmi luasem păcate pe iapa
lu Ștefan cel Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Da-ti cu parerea ca e gratis