duminică, 3 ianuarie 2016

O pată galbena

Mă plâng uneori  des de prietenele mele, pentru că au obiceiul să dea buzna în viața mea cu problemele lor unele serioase, altele nu, dar toate reale.
Nu ar trebui să o fac pentru că așa am reușit să văd viața din mai multe unghiuri decât aș fi avut eu fizic timp să o văd.
Am trecut prin divorț și căutarea unui nou suflet pereche, să sperăm că a doua oară e mai bineď ceât la prima alegere.
Am trecut prin experiența cele care se gândea să se despartă de iubitul ei vineri iar luni a venit cu un inel de logodnă pentru că nu a știut cum să îi spună că nu e momentul.
Apoi a fost căsătoria care părea un răspuns la toate rugăciunile urmată de un soț care nu stă pe acasă și nu vrea familie.
Am văzut efectele pe larg ale tratamentelor hormonale pentru fertilitate și cum unele din ele nu au încetat nici după ani buni și al doilea copil.
Am vrut să  bat ceva doctori care au dat diagnostice greșite cu o siguranță apocaliptică și care erau să îi coste mult pe pacienții lor.
Am văzut depresia singurătății în unul și în doi, greutatea insuportabilă a lumii când umerii tăi singuri trebuie să o susțină și greutatea insuportabilă determinată și de susținerea lumii altcuiva pe lângă a ta.
Am trăit propriile mele tristeți și trădări și minciuni, am văzut oameni în toate situațiile posibile oprindu-se în loc cu lacrimi bine ascunse în ochi și întrebându-se în care direcție să o mai ia.
Nu vă imaginați că aș trăi în tragedia greacă, pe lângă toate problemele am văzut și toate bucuriile și ale mele și ale lor.
Nimic pe lume nu e total alb sau negru, trăim în infinite nuanțe de gri. Uneori, când devenim înțelepți  mai trântim în peisaj cu de la noi putere o pată galbenă sau verde sau roșie, știm bine că ea nu se potrivește lumii dar ignorăm bunul simț care ne șoptește disperat că lumea nu funcționează cum am citit noi în cărțile de povești.
Fericirea? Așa cum tot spun e o treabă pe care o faci cu mâna ta, tăind pe ici pe colo din poveștile cu care ai crescut până când le faci să semene cu realitatea ta sau invers mai adăugând realității până se contopește cu povestea. Cu timpul înveți să o descoperi, să te agăți de ea, să o amplifici, să trăiești zile și săptămâni întregi  la umbra unei fericiri mărunte.
Ce am învățat în plus? Că întotdeauna iarba e mai verde în curtea vecinului, mama se gândește cum ar fi fost viața ei dacă ar fi putut decide să se mute oricând, oriunde, soția că a greșit când a semnat, cea singură că trebuia să îl accepte pe ultimul măcar chiar dacă omul era un idiot, cei cu familie vor carieră , cei legați de un loc să zboare în toată lumea, cei singuri pe cineva cu care să îți împartă viața și invers.
Cei înțelepți se bucură de ce au și visează frumos, colorat la ce va fi, dar din păcate înțelepții sunt atât de puțini pe lume încât nu pot forma o masă critică. Încă!

2 comentarii:

  1. Așa mi-a mers la suflet povestea asta!
    Îți multumesc. Că încerc în fiecare zi să fiu măcar puțin înțeleaptă ca s-acopăr momentele în care sunt cu desăvârșire o tăntălaie sentimentală.

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Constat ca ma apropii de intelepciunea aceea. Curios, dar chiar am scris ceva oarecum in sensul acesta.
    Ai dreptate, nimic nu-i alb sau negru si totu-i relativ in viata.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis