Anul ăsta s-ar părea că o să
îmi îndeplinesc norma la citit. Azi despre Aripi de Aprilynne Pike.
Este fără îndoială o carte
pentru adolescenți, ceva în genul Amurgului dar lipsit de farmecul iubirii
imposibile. Nu că în Aripi nu am avea parte de iubire sau de complicații din
iubire dar nici una dintre relații nu este imposibilă, nici una din ele nu
prezintă un risc în sine pentru eroina principală.
Cartea are elementele
necesare pentru a ține un copil ocupat o după amiază, se citește ușor, nu pune
vreo problemă de interpretare, este liniară, simplă și curată.
Dialogurile sunt
nespectaculoase, emoția nu este deosebită, într-un fel chiar încurajază consumul
de fructe și legume, eventual neprocesate și era să zic ascunde, deși de fapt e
în plină vedere, o reclamă la Sprite. Chiar m-am întrebat citind-o cât a primit
autoarea de la producător pentru treaba asta.
Pe scurt e o poveste cu zâne
și troli dar nu una care să te țină cu sufletul la gură, mai degrabă o plimbare
voioasă prin curtea școlii, mă rog, școală americană nu chiar școala copilăriei
noastre.
Una peste alta dacă ai copii
acasă, unii în jur de 14 ani, nu ar strica să o citească, dar nu e musai și nu
o să ducă al vreo transformare spectaculoasă a felului lui de a vedea lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Da-ti cu parerea ca e gratis