duminică, 9 februarie 2014

Crutoane si creioane

Era o seară obişnuită de februarie, de pe acoperişuri sufletul lumii plângea în fire lungi de zăpadă topită. Mirosea a primăvara, poate, dar frigul era încă al iernii şi înserarea cobora devreme.
Îi plăceau acoperişurile, îi aduceau aminte de căsuţa în care bunica o primise când copilăria ei fusese ocupată de hainele de doliu. O căsuţă simplă din chirpici văruit, în care veniseră într-o dimineaţă de februarie o fetiţă cu cozi blonde şi o păpuşă cu haine cernite. O căsuţă din altă lume decât cea în care trăise până atunci, în care trăsurile şi fructele de marţipan erau vise îndepărtate, dar aşa simplă, căsuţa avea un acoperiş şi acoperişurile apără, de frig, de ploaie, de arşiţă.
Îşi petrecuse multe ierni acolo. Îşi amintea fereastra mare lângă care căldura parcă nu ajungea niciodata cum trebuie şi de lângă care nu se da dusă scriindu-şi temele, de lampa care veghease seri lungi de brodat şi ţesut dantele subţiri ca spuma mării. Îşi amintea punguţa de marochin roşu în care intrau greu bănuţii strânşi cu acul şi din care ieşeau prea repede pentru o căruţă de lemme .
Îi era dor de soba pe plita căreia uneori se cocea leneş ca un împărat un măr roşu şi de cele mai multe ori fierbea o oală cu supă săracă în care puneau  pâinea primită de bunica în casele boierilor. Aşa, crutoane, o puteau mânca oricât de veche ar fi fost.
Ce amintiri îi rămân omului după o viaţă. Ea îşi amintea gustul crutoanelor şi mirosul creioanelor noi de la Englezu’, nu că şi-ar fi cumpărat vreodata unul, erau prea scumpe, dar din când în când intra în magazin numai pentru a-şi umple sufletul cu parfumul creioanelor şi dacă ar fi crezut în Moş Crăciun asta şi-ar fi dorit o cutie de creioane colorate.

Era o seară obişnuită de februarie, cu un frig care nu prea le dădea multe şanse celor de dormeau sub cerul liber. Îşi strânse mai bine haina în jurul corpului subţire şi grăbi pasul. Poate nu toţi aveau norocul unei supe cu crutoane în casa bunicii, dar câtă vreme ea va fi pe aici o farfurie cu mâncare caldă  la adăpost se va găsi şi pentru nefericiţii străzii.

10 comentarii:

  1. Din păcate sunt destui care nu au un astfel de noroc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate sunt multi care ar putea sa ajute si nu o fac, ca nu e datoria lor :)

      Ștergere
  2. Brrr! CE IMPRESIONANT!
    Mi-a facut placere sa citesc si chiar... mai mult de atat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci merita ca mi-am calcat pe inima sa scriu in registrul grav de care ma cam feresc. Multumesc :)

      Ștergere
  3. Ce putere au cuvintele tale! Ce poveste impresionanta au adus crutoanele si creioanele tale... Cat mi-as dori ca, in viata, oamenii sa nu uite de unde au plecat, sa se intoarca pentru a-i ajuta si pe cei ramasi in urma...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si sa invete ceva din povesti, pe ici pe colo in poveste sunt din amintirile bunicii mele, nu e nevoie sa stii personal cum e sa fii sarac, e suficient sa asculti si sa si sa intelegi

      Ștergere
  4. te citisem şi aseară. mi-am amintit de monica medelenilor cumva, de aerul acela de poveste. şi mi-am amintit că eu aş fi vrut să scriu o parabolă şi nu mi-a ieşit deloc. şi poate că este mai bine aşa...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saptamana asat trebuie sa recitesc Medelenii, trebuie sa imi scriu postarea pentru Semnul Soniei si iar am amanat.

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis