vineri, 28 februarie 2014

Duzina vesela?

Bătrânul arăta cât se poate de furios. Era înalt cu obrajii raşi, dar cu o mustaţă lungă şi albă, îmbrăcat în negru din cap până-n picioare, fără o pată de culoare. Se plimba cu un aer sumbru dintr-un capăt în altul al încăperii reci ca un mormânt  şi din când în când arunca priviri neîncrezătoare spre mai tânărul său vizitator extrem de dezamăgit de ochii lui aurii, deşi asta era cea mai mică dintre probleme.
La rândul său vizitatorul deşi mai puţin teatral facea inventarul încăperii în care se afla, un fel de iatac mortuar, o lume în care totul era descompus şi în care mirosul de putregai îi rănea simţurile extrem de dezvoltate.
-         Aşa ceva nu se poate, răbufni bătrânul şi, deşi era fizic imposibil, un val de roşeaţă păru să îi cuprindă chipul cadaveric. Este o luare în derâdere a tradiţiilor noatre, eu şi creatorii creatorilor tăi ne-am străduit să ne impunem în lumea asta.
După cuvintele astea se împunse în piept cu un deget descărnat şi cu o mândrie cum numai inventatorul roţii trebuie să mai fi dovedit când şi-a dat seama ce brânză făcuse.
-         Şi tu, să îţi descoperi la tua cantate şi în loc să te hrăneşti, în loc să o ascunzi undeva şi să îţi asiguri periodic o porţie de fericire, tu te decizi să o ascunzi de moarte.  Era destul de rău şi aşa:  nu am mai auzit un prohod bun de zeci de ani, nimeni nu mai respectă legile, trăim între oameni în plină zi şi acum ne şi însoţim cu ei?
Tânărul se mulţumi să ridice din umeri cu un fel de resemnare indiferentă şi faţa lui albă contrastând cu cearcănele vineţii părea sa arate milă faţă de bătrân
-         Vremurile s-au schimbat,  zise el, nu ne mai place prohodul, nu mai locuim în case cu aer funerar şi ne bucurăm de toate invenţiile lumii noi, de fapt de toate invenţiile noastre, pentru că în mare parte ne aparţin. Cât despre ea nu-ţi face griji familia mea pare decisă să o transforme.
O rază de soare scăpată cumva prin obloanele ferestelor îl lovi în plin pe tânăr făcându-l să strălucească în mii de ape  de diamant. Era timpul să plece şi asta şi făcu.
Rămas singur bătrânul clătină din cap a pagubă.
-         Tânăra generaţie, nimic nu e de capul lor, sunt vegetarieni, ies ziua în lumina soarelui şi se îndrăgostesc de mâncare, nu mai există ordine şi respect pe lumea asta, mormăi el în timp ce se întindea să adoarmă trăgându-şi peste umeri o bucată de giulgiu străvechi.
Niciodată nu  m-am gândit că Semn spre Carte si duzina de cuvinte se vor întâlni la mine pe blog in acelaşi post şi totuşi......





9 comentarii:

  1. S-au întâlnit şi s-au desăvârşit una pe alta. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :))) Nimic nu mai e cum era! Auzi la ei, vegetarieni! Si pe noi cine ne mai sperie in filme? Nu sange, nu colti??? Of, grea viata... :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda nici varcolacii nu mai sunt ce erau, nici vampirii si in filme mai nou ne speriem de Fat Frumos :)

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Din tuailait citire, adica aia de se hranesc cu animale si nu cu oameni :D

      Ștergere
  4. unde mai pui că au devenit de-a dreptul seducători vampirii ăştia. pe vremea meaaaa... maică...

    RăspundețiȘtergere
  5. Iatac mortuar! :) Chiar îmi place!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum spunea un Părinte (într-un banc, cred) despre tinerii din ziua de azi care stau numai la calculator (sic): ,,D-apoi, ei niciun păcat ca lumea nu mai știu să facă!”.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis