Inspirată de mon frere și Dana, acești doi monști mai degrabă nesacri ai spațiului virtual în care mă învârt, am decis să îmi calc pe inimă, deși numeroase surse credibile susțin că organul cu pricina îmi lipsește și să dezvălui publicului larg ( pentru că este politically incorrect să spun gras) o rețetă veche de familie, care mă duce invariabil cu gândul la copilărie.
Mama mea, ca și mama lu' frate-miu (nu, nu e aceeași persoană în mod fizic dar este vorba despre aceeași esență pentru că noi am fost era să zic crescuți de același arhetip) a gătit un fel limitat de mâncare pentru că nu poți fi perfect într-un mod infinit de rețete, mai bine una și bună .
E drept rețetele erau de fapt două : una de cafea dar m-am gândit să nu vă fac poftă acum seara. Știu exact cât de irezistibile sunt rețetele din familia mea și ȘTIU că IMEDIAT ce veți termina de citit instrucțiunile veți repeta rețeta în propriile bucătării.
Rețeta de azi este pâine cu brânză, sare și ciușcă. Pare simplu nu? Eh bine, în asta constă farmecul și dficultatea, aceste ingrediente mundane trebuie combinate cu atenție la proporții pentru obține mușcătura perfectă.
Cum poți dintr-o simplă gustare să îți răsfeți palatul cu verdele ierbii îngurgitate de Miorița, cu soarele care a mângâiat holda de aur a țării? Citiți-mă și veți afla!
Din cantitățile de mai jos se obțin fix și numai 2 felii medii pentru că noi femeile știm că less is more.
Paine cu brânză,
sare și ciușcă rețeta mămicii mele reinterpretată
Timp
de preparare: 3 minute si 32 de secunde
Timp
de gatire: 2 minute
Timp
total: 5 minute si 32 de secunde.
Ingrediente (doar la Oglinda lui Erised )
2 felii de pâine pătrată neagră
80 grame de Mascarpone,ideal făcut acasă ca pe vremuri
un praf de sare roz de Himalaya
un praf de fulgi de ciușcă
un tub de Piros Arany
Se deschide ușa frigiderului de unde se extrag primele ingrediente : pâinea, Mascarpone și Piros Arany
Pe o farfurie se vor așeza întâi cele doua felii de pâine neagra și patrată . Cu infinită grijă se desface cutia de Mascarpone și apoi cu un cuțit ceramic se întinde un strat de brânză peste fiecare felie, 40 e grame pe fiecare.
Ca tehnică recomand să amplasați crema de brânză în mijlocul feliei de unde o veți întinde rectiliniu uniform spre margini. Mișcarea cuțitului este foarte importantă pentru că al final vrem o suprafață finisata perfect fără denivelări care ar putea dăuna atât esteticii cât și aparatului bucal.
Mare atenție, în cazul în care cutia de Mascarpone este neutilizată în anterior sub capac va avea o folie de protecție argintie pe care o vom înlătura calm, uneori e posibil să aibă o reacție adversă, nu vă panicați dacă persuasiunea nu dă roade o puteți înțepa cu vârful cuțitului și ulterior da jos.
Platingul pâinii cu brânză, sare și ciușcă.
Peste crema de brânză vom așeza restul ingredientelor , după ce, în prealabil, le-am scos din dulap. Ordinea este foarte importantă întâi un strat de sare roz de Himalaya, apoi un praf de fulgi de ciușcă proaspăt râșniți și la final decorul propriu zis cu Piros Arany.
Recunosc frate-miu caligrafiază, eu am scris mai puțin elegant pentru că rețeta mea este din ciclul Prea ca la țară.
Urmeaza un moment crucial, deschidem ușa cuptorului cu microunde și plasăm farfuria cu cele doua felii de pâine în cuptor pe farfuriuța aceea care se învârte, închidem ușa și setăm pt doua minute.
Când auzim un click înseamnă că putem deschide ușa să scoatem mâncarea.
Atenție! Deși farfuria nu ne arde la degețele, brânză ne va arde cerul gurii dacă nu așteptăm 2 minute. Știu , e greu! e prea apetisant!
Bunica și străbunica foloseau Mascarpone făcut în casă de la văcuțele proprii, din păcate oricât am încercat ultima văcuță din familie nu s-a putut aclimatiza în balcon așa că am renunțat.
De asemenea mai foloseau spumă de afine bavareze și un delicat jeleu de aronia molecular, dar aceasta ar transforma rețeta în una cu grad de dificultate categoria superhero, in plus în aceasta combinație nu poate fi servită decât cu un pate fin din fois de cygne.
Sper ca v-am inspirat si veti gati si dumneavoastra aceasta delicatesa clasica si originala.
Bun si repede. Notat :)
RăspundețiȘtergere