miercuri, 3 februarie 2016

Jurnalul unui mag

Adevărul e că dacă ai citit o carte a lui Coehlo, le-ai citit pe toate. De ce ne mai batem totuși capul cu ele?
Azi despre Jurnalul unui mag despre care aș putea să vă spun atât : este rădăcina Alchimistului, adică varianta brută, descrierea pur și simplu a unui drum inițiatic, drum care peste ceva timp transfprmat în metaforă îl vom regăsi în Alchimistul.
Istoria aparent reală, dar nu pot nici să confirm nici să infirm acest aspect, al drumului spre Santiago de Compostela pe care l-a urmat însăși Coelho în parcusul inițierii sale în ordinul RAM.
La un nivel este plin de locuri comune, dubiile ucenicului, decizia de a renunța pe care o luăm atât de des în ceea ce facem exact înainte de apariția rezultatelor, lucruri pe care, ca în toate cărțile lui, ai sentimentul că le puteai spune sau scrie chiar tu, că le știai dinainte de a le fi citit și că ai fi putut la fel de bine să fii Coelho.
Cartea este divizată în capitole descriptive și exerciții RAM. Cum nu fac parte din ordinul respectiv nu am nici cea mai mică idee despre autenticitatea lor, dar, din câte am învățat până acum despre oameni sunt sigură dacă vrei să funcțioenze vor funcționa.
Unele din ele sunt excelente fie ca atare, fie lejer modificate, așa cum este exercițiul cruzimii   „De fiecare dată când îţi trece prin cap un gând care crezi că ţi-ar putea face rău – gelozie, autocompătimire, suferinţă din dragoste, invidie, ură etc – să faci astfel: înfigi unghia arătătorului la baza unghiei degetului gros, până ce durerea este destul de intensă. Concentreză-te asupra durerii: ea reflectă în sferă fizică aceeaşi suferinţă pe care o simţi în sfera sprirituală. Eliberează-ţi unghia numai când gândul ţi-a ieşit din minte. Repetă ori de câte ori e necesar, până ce gândul te părăseşte. Gândul va reveni din ce în ce mai rar şi o să dispară complet dacă îţi vei înfinge unghia în deget de fiecare dată când el apare”. 

În concluzie, dacă vă trece prin față cartea asta eu zic să o citiți și să îi încercați măcar o dată exercițiile, nu e nici o problemă dacă nu vă veți auzi Mesagerul, câștigul de a-ți disciplina gândurile negative va compensa cu siguranță.

4 comentarii:

  1. iar santoiago de compostela? apare și în ”11 minute” din ce știu.
    și da, dacă ai citit o carte, parcă i le-ai citit pe toate... deci pas.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am citit nici macar un randulet din acest autor, desi am cunostinte care nu rateaza nimic. Nu prea ma atrage genul acesta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi-a plăcut foarte mult și l-am citit pe Coehlo cu atâta bucurie și relaxare!
    Nu știu de ce ni se pare desuetă simplitatea. În cele mai clare îndemnuri se pot ascunde sensuri pentru fiecare.
    Rămân fan Coehlo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie îmi place cu toate repetările lui, totuși cartea mea de suflet de la el este Alchimistul, pe care ma citit-o de 3 ori și de fiecare dată mi-a rezultat altceva.
      Nu cred că e ceva simplu aici, numai pare simplu, pare la îndemână, ușor de făcut și cumva te solidarizezi cu el în ideea că asta ți-ar fi trecut și ție prin cap la un moment dat.
      :)

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis