Casa de la Riverton

Având în vedere că scriu din nou o recenzie a unei cărți de Kate Morton nu cred că e cazul să vă mai spun că îmi place cum scrie femeia.

Casa de la Riverton mi s-a lipit de suflet ca o experiență trăită înainte de a-i fi venit vremea, poate e din cauza stilului scriiturii, poate din cauza unei particularități proprii care mă face compatibilă cu vremea amintirilor.

De acum cred că nu vă mai așteptați la vreun rezumat al poveștii din partea mea, pot însă să vă spun că ne vom deplasa din nou între două linii temporale, prezentul și trecutul lui Grace, micuța slujnică de la Riverton din anul 1914 și actuala rezidentă a unui cămin de bătrâni, personaj care nu își deapănă amintirile ci își retrăiește trecutul, din ce în ce mai intens până spre final când trecutul va deveni mai viu pentru ea decât prezentul.

Citind cartea asta gândul mi-a zburat la Emma Harte a Barbarei Taylor Bradford pentru că sunt două experinețe identice aproape ca și condiții și totuși diferite în abordare și desfășurare.

Kate Morton nu zămislește un personaj hotărât să cucerească lumea, unul care să vrea să scape de sub jugul serviciului casnic, nu, Grace este conștientă de locul ei în lume, nu îl pune în discuție, ba chiar este atât de devotată familiei încât își sacrifică propria viață personală în acest scop.

Vom trece desigur prin primul război mondial, perioadă pe care autoarea este cumva fixată sufletește, peste efectele lui economice și umane, vom urmări povești de dragoste încâlcite și spre final, în ultimele pagini acea răsucire de situație atât de specifică în cărțile lui Kate Morton, acea schimbare care te face să crezi că vreme de 300 și ceva de pagini ai văzut de fapt lumea într-o oglindă și abia acum pe ultima sută de metri cineva te-a răsucit brusc la 180 de grade și toate lucrurile sunt așezate invers.

Din păcate pentru mine în fiecare din cărțile ei am intuit răsucirea, am știut finalul cu mult înaite de a ajunge la jumătatea cărții și sunt curioasă dacă și vouă vi se întâmplă asta, dar chiar și așa citesc până la final pentru a mă convinge că amândouă am ales aceeași oglindă, am văzut aceeași răsucire pentru personaje.

Și mai bună recomandare decât asta nu pot da, citesc până la final o carte despre care ghicesc cum se termină pentru că pur și simplu în place stilul sriitorului care face să apară din umbre decoruri și personaje năucitor de vii.

Și da, mi-a plăcut atât de mult cartea asta încât acum citesc ”Orele îndepărtate” de fix aceeași Kate Morton.