Am
văzut Praga în anul în care decisesem să mă despart de IVM, pe vecie, n-am idei
care a fost anul cu pricina, nu prea am vreo memorie a timpului. Ajunsesem eu
la concluzia că nu ne potrivim şi că nu o să fiu niciodată fericită cu el, nu
că zilele astea nu aş crede la fel, numai că nici fără el nu s-a demonstrat
ştiinţific că aş fi mai fericită. Aşa m-oi fi născut eu cu gena mioritică a
nefericirii existenţiale, că altfel nu-mi explic balada aia
Să
revenim, când am decis eu să mă despart de IVM am fugit la Praga cu neşte
prietene, ştiu sunt o norocoasă, multă
lume nu-şi permite să fugă în locaţii aşa frumoase. Ideea de bază e că e
posibil, ba chiar probabil ca farmecul oraşului să fi fost influenţat de starea
mea de spirit de romantism leşinat, cert e că mie mi-a plăcut la maxim oraşul
şi poveştile lui.
Mi-a
plăcut cetatea veche, am uitat denumirea în cehă, ceva cu hrad, cetate cocoţată
pe o colină, de la marginea căruia oraşul ţi se întinde al picioare cu
turnurile albastre ale bisericilor. Uşa primăriei vechi pe care încă
este inscripţionat un metru pentru ca toţi cei care se cred înşelaţi în
măsurători să poată verifica exactitatea.
Mi-au
plăcut felinarele vechi, dantele de metal cândva alimentate cu gaz, apoi
schimbate de comunişti pe energie electrică şi în plină restaurare pentru gaz
când am fost eu pe acolo.
Am
fost încântată de străzile înguste care par să coboare spre nicăieri şi de
palatele cu graffitti, de modul lor de a diferenţia casele pe vremea când nu
tot poporul ştia citi, astfel încât şi în zilele noastre se mai găsesc în Praga
Casa cu Urs, Casa cu Spice, Casa Madonei Negre - pe colţul ei este o statuie
neagra a Fecioarei Maria - şi alte case
cu emblema frumos desenată.
Dacă
ar fi să fac o listă cu ce nu trebuie ratat în Praga aş începe fără vreo ordine
de preferinţă cu Muzeul ciocolatei, undeva pe una din străduţele desprinse din
Piaţa centrului vechi. Am citit despre povestea boabelor de cacao, am desenat cu
ciocolată topită, am văzut tablouri în ciocolată şi la plecare am primit boabe
de cacao pură care mi-au făcut urechile să vâjâie o vreme.
În
aceeaşi piaţă veţi întâlni Primăria cea noua ( a se citi de pe la 1380)
şi foarte roz care se găseşte lângă Ceasul cu sfinţi (elegant i se zice
astronomic) prin turnul căruia la fiecare oră se perindă cei 12 apostoli în
timp ce pe laterale moartea şi câteva arhetipuri umane îţi amintesc că eşti
fragil iar cadranele astronomice îţi spun şi cât de mic eşti undeva la scara
universului.
Neapărat
trebuie văzută Catedrala Sântului Vitus, extrem de gotică, şi păzită de gargui,
în mijloc tronează mormântul din argint al Sfântului Ioan Nepomuk, în dreapta
la intrare se deschide o cameră cu pereţi încrustaţi în pietre preţioase şi
semipreţioase ( pe care eu am zărit-o doar fiind la ora aceea în restaurare )
şi în care s-ar regăsi bună parte din tezaurul naţional încuiat cu 7 chei, fiecare în păstrarea altei
persoane( nu bag mâna în foc, la ora aia cred că mă lipisem de un grup de
portughezi aşa că traducerea e aproximativă).
Ce
m-a încântat în catedrala asta a fost lumina şi jocul de culori căruia îi da
naştere căzând prin vitralii pe coloanele de piatră.
Undeva
la ieşirea din catedrală, trecând de statuia Sfântului Gheorghe şi mergând spre Strada de aur se găseşte ceea ce ghidul nostru numea cu simpatie „bojdeuca
Mariei Terezia „, casa în care aceasta locuia în vizitele le Praga.
Trebuie
să treci prin cartierul evreiesc cu casele lui aurite şi dacă timpul şi banii
îţi permit intră în cimitir, povestea spune că lumina din el este unică în
lume, eu am ajuns acolo pe seară şi o vizită printre morminte nu mi s-a părut o
idee de geniu . În cartierul acesta sau la marginea lui nu mi-e clar vei găsi
toate magazinele de lux ale oraşului, fiind una din cele mai scumpe zone.
Dă
banii, nici nu sunt mulţi, parcă vreo 10 euro,
şi fă plimbarea cu vaporaşul pe
Vltava, prăjitura inclusă în preţ nu e grozavă, dar trecerea pe sub poduri şi
lumina peste râu sunt minunate.
Pe
podul Carol m-am împiedicat la tot pasul cu ochii când la statui, când la
pictorii care se ofereau să îţi facă fie un portret elegant fie o caricatură,
după preferinţă şi caracter. Acolo mi-a trecut prima dată prin cap să-mi
sponsorizez un portret, logic n-am avut timp.
Mi-a
plăcut Castelul, sediul preşedinţiei în zilele noastre şi piaţa largă din faţa
lui în care se regăseau de-a valma turişti, maşini de epocă şi formaţii de muzică, cei pe care i-am ascultat
eu se numeau chiar Băieţii de la Castel
Ar
fi mai greu să găsesc ceva care nu mi-a plăcut în Praga dar cum de atunci au
trecut vreo 5 ani, amintirile neplăcute au dispărut. Mi-au rămas în minte
Turnul de Pulbere, Opera care arată într-un mare fel, casele cu medalioane
pictate, grădina cu păuni a Parlamentului, inventivitatea de secole a
locuitorilor care obligaţi să plătească impozit pe terenul construit şi-au
făcut casele jumătate pe pământ jumătate în aer sprijinite pe coloane şi
aliniate în lungi porticuri. Am păstrat magazinele cu jucării de lemn şi
dorinţa de a vedea data viitoare Muzeul jucăriilor.
Cel
mai mult mi-a rămas în suflet lumina din Praga, de parcă absolut tot în oraşul
acela ar fi scăldat într-o pulbere aurie cu lucire blândă, ca o undă de
melancolie vestitoare de ploaie chiar şi
în zilele cu soare arzător de iulie, ca şi cum întreaga lume în Praga ar fi
scăldată în flori de tei deşi nu-mi amintesc să fi văzut efectiv vreunul pe acolo
Ete că io nu fusei la Praga:)))
RăspundețiȘtergereEte ca poate e momentul, dar dupa ce imi iau eu casa :P
RăspundețiȘtergere