Care leapșă recondiționată, că este ecologist ce nu s-a văzut și leapșa o reciclează sună cam așa
1. Scrieti minim 1 lucru despre care credeti ca va face de neinlocuit pe dvs personal
a) la serviciu
b) off serviciu
a)Băi la lucru clar nu sunt de neînlocuit, dar am certele mele abilități, adică pot convige un om în destul de scurt timp că i-am rezolvat toate problemele, lui și neamurilor lui, fără să fi rezolvat în fond nimic, numai că mă exprim extrem de alambicat ceea ce duce la o extorsiune a burlanelor eludând meandrele concretului încât e mai sigur să zici că am rezolvat decât să admiți că ești prost și nu înțelegi ce dracului spun.
b) Sunt singura care deține numărul de telefon personal al Dumnezoaicii și îmi și răspunde de fiecare dată să stăm așa la o poveste ca fetele, need I say more?
2. Scrieti minim 1 lucru pe care aveti de gand sa il indepliniti, sau sa il achizitionati, sau sa il imprumutati, sau sa il folositi in mod cat mai egoist posibil doar pt dvs personal in noul an 2018.
a) să îndeplinesc, intenționez să caut manualul cu shotcut uri pentru utilizarea propriului creier, adică băh undeva trebuie să fie o legătură neuronală pentru teleportare pe care numai din lene până azi nu am găsit-o.
b) o să achizitionez un otomobil, mai puțin galben decât al lu frate-miu și probabil cu cost de achiziție cam cât o roata din al lui, pe care să îl pot zgâria, înfunda și abuza după placul inimii și îndemânării mele în timp ce reînvăț să conduc.
c) sincer nu intenționez să împrumut nimic, eu când iau iau, nu folosesc comodate,
d) să folosesc timpul meu liber așa cum voi reuși să îl scot de prin orarul de lucru exclusiv așa cum voiește fibra mea musculară și nervoasă, mai ales nervoasa.
3. Descrieti o tinta sau un tel care v-ar tenta pt o posibila indeplinire in 2018, despre care aveti impresia ca este intr-adevar dificil de atins pt dvs personal, insa despre care credeti ca ar merita ceva efort sustinut din partea dvs.
Eu fiind aripa cultă a familiei intentionez să învăț limba araba
4. Daca ati fi obligat sa faceti intre 6 si 12 saptamani de munca voluntara sau patriotica in 2018 intr-un regim de program de lucru normat pt eficienta si calitate de 8 ore/zi si cu cazare, masa, echipament de lucru, si transport asigurate, si ati avea posibilitatea sa va alegeti o activitate anume intr-o locatie anume, sau chiar multiple activitati in multiple locatii, la ce activitate/activitati v-ati inscrie?
Aș fi grămadă voluntar într-o maternitate,într-un orfelinat că și copii ăia au nevoie de prieteni sau într-o cantina sociala, deși talentul nu mă recomandă, ultima data când am încercat erau atâtea condiții de îndeplinit de parcă voiam să candidez la președenția USA.
5. Alegeti-va si scrieti un motto sau un citat sustinator de moral in caz ca veti fi obligat(a) sa faceti munca voluntara sau patriotica in 2018, sau doar asa in general pt dvs in 2018.
”Frica este cea care ucide mintea. Frica este moartea măruntă care aduce distrugerea totală.”
6. Scrieti minim 1 lucru excesiv de riscant din punctul dvs de vedere pe care presimtiti ca il veti avea de indeplinit in 2018 (daca sunteti o persoana mai adversa la riscuri), sau pe care chiar ati visa sa il indepliniti in 2018 (in caz ca sunteti o persoana careia chiar ii plac riscurile)
Având în vedere că deja sunt mult prea multe locuri de dat cu aspiratorul si făcut ordine, e posibil să fiu nevoită să mă mărit.
Eu nu dau leapșa mai departe către nimeni, că eu sunt aia drăguță din familie, dar ea poae fi preluata de oricine simte nevoia.
ia baga aici cum il cheama pe impingatorul de aspirator + data nasterii!
RăspundețiȘtergere