duminică, 10 noiembrie 2013

Eu m-am nascut sa..........

Că tot stăm şi ne întrebăm de ce merg toate anapoda în ţara asta. Una dintre cauze se află acasă în relaţia pe care o avem cu copii noştri, în faptul că îi înregimentăm într-un sistem de educaţie care nu face diferenţe, care nu le caută şi evident nici stimulează capacităţile.
         Frumuseţea oamenilor constă în unicitatea lor, în faptul că nu suntem doi al fel şi nu ne plac aceleaşi lucruri cu aceeaşi intensitate. Suntem unici şi minunaţi fiecare în felul nostru dar încearcă să     explici la şcoală că pe tine te doare în başcheţi ca capacitatea copilului tău de a reţine pagini de logaritmi naturali şi  de a rezolva integrale.
         La şcoală toţi trebuie să înmagazinăm cât mai multe informaţii inutile, să fim notaţi pentru reuşita isprăvii ăsteia şi să ne luptăm cu corigenţe şi medii mici dacă nu ne iese sau dacă pur şi simplu nu ne interesează suficient încât să dezvoltăm vreun ulcer în clasa  zecea.
         Copii sunt destul de chinuiţi pe la noi. Se trezesc dimineaţa, merg la şcoală şi la întoarcere au de făcut kilometri de teme, fiecare profesor se comportă de parcă materia lui va salva omenirea şi nici unul nu face o diferenţiere, poate are în clasă vreun pasionat pentru care temele alea sunt floare la ureche, poate are doi cu care ar trebui să muncească mai mult, pe care ar trebui să îi împingă de la spate, să îi stimuleze dar ar trebui să lase lucrurile la nivel mediu cu ceilalţi.
         Mi-aduc aminte de perioada liceului, aveam un coleg genial în fizică şi unul genial în chimie, credeţi că oamenii ăştia puteau să studieze cât ar fi vrut în domeniile cu pricina? Nope, pentru că toată ziua toceau nişte comentarii la română şi trăgeam de ei cât puteam la teze şi lucrări să nu rămână corigenţi. Nu că ar fi refuzat să înveţe pur şi simplu nu se lipea de ei deşi munceau de 5 ori mai mult ca mine la literatură.
         Avem o tradiţie de ignorare a vocaţiei, nici măcar nu ne obosim să o căutăm, ne privim bebeluşii rozalii în leagăne şi visăm ce mari doctori, avocaţi sau profesori or să devină. Am văzut părinţi radiind că le-a intrat odrasla la facultate dar încă nu am văzut unul pleznind de fericire că s-a decis copilul să fie croitor sau cofetar sau strungar.
         Mno dar poate aşa e el fericit, poate atunci când intră în bucătărie timpul se opreşte în loc şi ar amesteca la bezele o viaţă fără să i se pară că e greu, trist sau inutil.
         Ar trebui să fim fericiţi când mergem la lucru, ar trebui să plecăm de acasă cu o stare de dimineaţa Crăciunului aşteptând să vedem ce ne aduce ziua aia bun.
         Dar nu suntem, pentru că ne alegem munca fără să dăm atenţie detaliului acesta, ne alegem muncă în ideea de a fi domni, de a avea bani sau titluri sau recunoaştere. Dacă faci cele mai bune prăjituri din lume, dacă îţi pui sufletul şi un strop de fericire în bezea ai mai multe şanse să devii un succes decât dacă  ţi-ai reprimat pornirea spre dulciuri şi ai ales să patrulezi prin spitale într-un halat alb, încruntându-te la pacienţi şi interesându-te foarte puţin spre deloc ce se întâmplă cu ei.
         Dacă ţi-ai ales drumul în viaţă întrebându-te ce este sigur şi nu ce îţi place să faci ţi-ai garantat o viaţă de nefericire.
         Câte profesoare avem din cauza raţionamentului : e o meserie curată, potrivită pentru o fată, de „doamnă”? Şi câte din ele sunt în stare să înveţe un copil ceva? Efectiv să îl înveţe nu să îl oblige să înmagazineze nişte noţiuni, nu să numere zilele până la pensie, nu să ciuntească draconic notele pentru că dacă ea e nefericită de ce ar fi altul fericit?
         Câţi preoţi avem pentru că s-au trezit într-o dimineaţă cu convingerea că Dumnezeu există şi ei nu pot trăi o zi fără să lucreze pentru el şi câţi pentru că nah popa nu moare de foame niciodată şi oricum or să îţi dea o parohie pe undeva, oamenii se botează, se căsătoresc şi se înmormântează deci nu ai cum să şomezi?
         Cred că şi asta e una din cauzele pentru care avem toate sistemele pe butuci, fiecare din el geme de oameni care ar trebui să fie în cu totul  alte părţi dar părinţii au avut puterea să îi împingă de la spate în direcţii greşite .

         

16 comentarii:

  1. Ah, ah, ah, ce subiecte dureroase atingi tu aici! Din pacate sunt de acord cu tine la toate punctele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dap am devenit prea serioasa, trebuie sa ma intorc la lectiile de fericire, numai ca trebuie sa intelegi cum stai si ce trebuie schimbat ca sa fii fericit :)

      Ștergere
  2. Și uite așa, orintându-i aiurea sau lăsându-i să se orienteze singuri după nu știu ce criterii, se ajunge la situații precum cea a casieriței de la alimentara din colț, care e absolventă de „Drept”, la „particular”; și care consideră că locul ei nu e acolo și că societatea nu știe s-o aprecieze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e varianta vesela, putem ajunge in situatia in care sa fi facut dreptul, familia sa-l fi putut face avocat sau judecator si sa nenoroceasca vietile unor oameni

      Ștergere
  3. ca si tine, am avut coleg f. bun la fizica (olimpic). De la el am invatat un lucru: nu e nevoie sa fii la toat materiile as, cu un minim de atentie poti sa iei nota la celelalte materii fara sa tocesti comentarii, iar timpul ramas el citea pt ce voia.
    Evident ca el a ajuns departe.

    la fel in facultate, eu trageam tare la toat emateriile pt bursa, colegii care au scos cate un 5 si au alocat timp pt ce le-a placut, au o alta cariera. Dar asta e educatie ce se invata din familie, sa nu mai acuzam scoala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba o acuz, scoala trebuie sa te invete sa te descurci nu sa te puna sa inveti lucrui inutile, de cate ori am folosit eu in viata reala derivatele si integralele sau metabolismul trigligeridelor care mi-a dat cosmaruri in clasa a XI-a?

      Ștergere
  4. Am ajuns la mijlocul vietii tot intrebandu-ma care e rostul meu in lume. Eu sunt dintre cei ce nu prea isi au locul in sistem fiindca nu fac ceea ce fac din pasiune. Dar macar am decenta sa nu-mi bat joc de munca mea, sa fac cat pot de bine un lucru care nu-mi era menit dar...s-a nimerit.Dar am destul de des sentimentul ca inca nu-i tarziu s-o cotesc de drum si sa fac ceva si din pasiune, nu doar din obligatie sau constiinta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciodata nu e prea tarziu, nu stiu cum ar trebui sa fie cand iti gasesti drumul dar pot sa iti spun cum ma simt eu cand plec la lucru, ca pe vremea cand ma duceam la joaca, trebuie sa fie ceva interesant de facut acolo, sunt sigura. Mai am probleme cu sistemul care e ca batausul de la groapa de nisip, eu fac un castel frumos si el vine si mi-l farama dar ma distrez grozav construindu-mi castelele

      Ștergere
  5. eu nu cred ca exista cunoastere inutila

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. La modul geneal nu, undeva, pentru cineva o notiune poate fi esentiala, dar pe cuvant nu stiu la ce imi trebuie tabelele cu logaritmii naturali din doi pe care inca le tin mine. Si nici in liceu nu am inteles de ce trebuie sa le stiu valorile pe de rost cand existau tabele cu asta, era important sa ma invete cum sa le folosesc nu sa ma oblige sa le memorez

      Ștergere
  6. Mihaela eu cred ca daca esti un om responsabil inveti sa iti placa, gasesti aspecte frumoase - e ca atunci cand copiii spuneau ca "mie nu-mi place matematica"-pai cum sa-ti placa ceva ce nu cunosti? (cei slabi la matematica spuneau asta). Eu nu sunt indragostita de ceea ce fac acum, dar nu pot sa spun ca imi displace, mare parte a timpului chiar imi place...sper intr-adevar sa am curajul sa fac ceea ce iubesc, dar ce fac acum nu e doar ca sa iau un salariu. Oricum iti trebuie mult curaj sa renunti la confort pentru a face ce iti place. Cum poti sti la 14 ani (uneori liceul iti dicteaza directia) sau la 18-19 ce vei face toata viata (si la 30 si la 40 si la 50). Si logaritmii (ceea ce memorezi fara sa intelegi, apoi ii gasesti utili si-i tot utilizezi) iti dezvolta memoria si logica. Problema cred cu logaritmii mie mi se pare ca nu ne-a explicat nimeni ca sunt peste tot, in decibelii din televizor si din casetofonul masinii, ca nu sunt ceva abstract ci culmea ceva banal... Nici eu nu cred ca este vreo cunostinta fara rost. Acum 3 ani, cand eram in anul I la Psihologie, un profesor ne-a povestit Epopeea lui Ghilgames si in acel moment, am fost singura din amfiteatru care o stia (ceilalti aveau in medie 21-22ani, nu le foloseau asemenea inf) - am putut sa urmaresc altfel demonstratia... o informatie total inutila a fost reactivata si a devenit utila. Asta e ceva evident, dar fiece bit de informatie la care am depus efort sa-l memoram ne-a intarit memoria, logica, vointa si determinarea, ne-a descris drumul in viata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti invata sa iti placa dar de ce ai pune energei in asta in loc sa faci ceva care deja iti place?

      Ștergere
    2. Pentru ca e mai usor sa depui energie sa-ti placa ceea ce ai, decat sa depui energia aceea ca sa supravietuiesti, pentru ca alegerea unui alt drum profesional poate insemna limita supravietuirii pentru unii dintre noi...cred ca, in afara de foarte putine exceptii de curajosi, toti jucam "safe", facem alegeri in niste limite...foarte putini alesi au curajul sa faca o schimbare radicala si sa nu renunte la ea: traiesc 3ani in cavouri deoarece isi urmaresc visul de a fi scriitori (Andrei Makine), sau... Cand mai depind si altii de alegerile noastre, suma lucrurilor pozitive pe care le avem acum s-ar putea sa depaseasca pe cele negative). Despre profesori si preoti, mai cred ca, daca calauzesc si un singur om din sutele pe care le intalnesc si-au ideplinit scopul... Cred ca visul nimanui nu era sa fie contabil, sau avocat, sau inginer hidro, sau...dar mai cred ca poate face foarte bine ceea ce face cu ceea ce are, cu ceea ce stie, si instinctul creator, sau empatia fata de celalalt sa o foloseasca in alt mod...

      Ștergere
  7. Scuze ca tot las comentarii kilometrice, m-a intrigat destul de tare subiectul:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi plac comentariile kilometrice, inseamna ca nu scriu degeaba :). Si oricat de incredibil pare visul meu a fost sa fiu avocat, m-am decis pe la 11 ani cand am citit La Medeleni si jur ca avocatura e fix asa de infecta cum e descrisa in cartea dar tot imi place. Asa ca ma gandesc ca trebuie sa existe si oameni care au visat sa fie contabili sau ingineri sau brutari si ca ar trebui sa isi urmeze visul :)

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis