sâmbătă, 21 septembrie 2013

De toamna

A venit toamna? Frunzele copacilor din faţa ferestrei sunt încremenite şi totuşi le aud foşnetul. Nu, nu sunt ele, e sunetul ireal al clipelor mele zgribulite sub vântul rece al gândului. Le simt alergându-mi bezmetic prin întreaga fiinţă, căutând ceva de mult pierdut, de mult uitat, căruia încă îi mai intuiesc contururile,  ca unuia din cuvintele care ţi se plimbă îndărătnic pe limbă refuzând să se lase cuprins în litere şi redat lumii.
         Ce caută? Ce am pierdut puţin câte puţin de-a lungul drumului astfel încât să nici nu bag de seamă, să nu îi păstrez măcar o fotografie într-un album îngălbenit de timp?
         Mintea mea, nomadă prin lumea poveştilor, a uitat să ţină socoteală şi clipelor de nevisare şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu mine in timp ce ea  broda cu ac de  argint doimea perfectă de care furia zeilor m-a rupt la începutul timpurilor.
         Ştiu că nu are habar  ce  am pierdut, se limitează să emită opinii, lumea a trecut pe lângă noi în tot timpul acesta fără să o băgăm de seamă. Sau poate noi am trecut pe lângă ea? Dacă ne-am fi obosit să trecem prin lume cu ochii larg deschişi probabil am fi ştiut unde am rătăcit detaliul acela miniatural al cărui nume ne scapă şi pe care îl presimt totuşi important.
         Mi-amintesc începuturile, vremea când credeam că fericirea fecundează fiecare vis făcând să se nască lumi minunate , când eram încă împresurată de muze şi îmi vedeam viitorul întinzându-se în şapte zări şi peste şapte mări, când m-am avântat peste fiecare hotar şi am plătit necondiţionat  în fiecare vama ce am trecut-o.
Mi-am lăsat bucăţi de suflet peste tot şi în vama iubirii şi în a urii şi în a dorului şi a milosteniei, nici nu e de mirare ca acum am un loc gol în care gândurile îmi învârtejesc viaţa. Acolo îmi ţineam sufletul şi credeam că e inepuizabil. Îmi strâng mai bine şalul în jur, frunzele copacilor sunt tot încremenite poleite de un soare blând, e frig numai în mine. Mi-a venit toamna

Restul duzinarilor sunt aici 

9 comentarii:

  1. toamna e vreme de ceai şi de poveşti. toamna, cuvintele parcă rodesc mai bine, mai plin!
    să ne fie binevenită spun!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceai si miros de frunze umede si saluri calduroase :)

      Ștergere
  2. Şi zici că poezele...nu? Păi textul tău e un vers magic. Îmi place să te citesc. Eşti un vis. Acum de toamnă, ce imi poarta asteptarile. Mie imi place teribil toamna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Mai, eu am facut mate-fizica, la mine poezia e chestie complicata :)

      Ștergere
    2. Nu e o scuză! Şi eu am făcut mate-fizică. I-adevărat, mai întâi chimie...
      Că tot am zis chimie, textul tău m-a întomnat şi pe mine mai bine, că eu deja mă vedeam direct în iarnă, la ce frig s-a lăsat.

      Ștergere
  3. Un poem in proza... Frumos...
    Sa ai o toamna frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu tot mai sper intr-o vara indiana desi imi plac toamnele :)

      Ștergere
  4. Bucăţi de suflet ai lăsat la vamă?
    Dacă le vrei să ştii că ele cheamă
    locul acela gol să-l umple înapoi.
    Poate că toamna-ţi plimbă foile în roi
    şi ţi le trece hotar după hotar
    prin fiecare loc unde te-ai dat în dar.
    Acolo muguri noi răsar din rădăcină
    de suflet risipit şi te aşteaptă
    să-ţi ningă nu cu ierni, ci cu-înţeleaptă,
    o primăvară plină de flori şi de lumină.

    RăspundețiȘtergere
  5. De te-ai golit din dar si din iubire
    sa stii ca golul se umple negresit
    Cand crezi ca nu-ti mai vii in fire
    Atunci esti rasplatita insutit!

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis