Sunt o vrajitoare si mi-s mandra de asta :P

Aveam de gând să scriu despre cu totul altceva dar nah m-am împiedicat de un articol pe net şi m-am pierdut în lectura lui iar articolul cuprindea pe undeva „Testul insultei” ceva de gen : Eşti o femeie egoistă, eşti o femeie invidioasă, eşti o vrăjitoare etc şi m-am trezit gândindu-mă la lista asta şi al câte mi se aplică.

Sunt o femeie egoistă şi mulţumesc divinităţii pentru asta, pentru că egoismul e sănătos, pentru că rareori ne alegem cu eticheta asta în absolut de regulă urechile ne aud „Eşti atât de egoistă, întotdeauna vrei să-ţi faci plăcere ţie” ceea ce rămâne nerostit este „Când de fapt ar trebui să-mi faci plăcere mie, ar trebui să renunţi al ceea ce vrei tu pentru ca eu să am ceea ce vreau”

Serios? Da’ cine a stabilit ordinea asta de priorităţi între noi? Unde mai exact s-a decis că eu sunt cetăţean de rangul doi şi am voie să îmi fac plăcere numai după ce m-am asigurat că restul lumii plezneşte de fericire? Da, uneori e posibil să îţi acord prioritate, să las visul tău să se îndeplinească dar să fie clar o fac pentru că mie îmi face plăcere să dăruiesc, o fac pentru a-mi satisface dorinţa mea de a fi generoasă, orice alt calcul este greşit din start şi refuz să-l accept.

Sunt o femeie invidioasă şi mă bucur pentru asta, invidia câtă vreme nu dă în patologic e bună, dacă nu îmi plac lucrurile sau calităţile pe care le văd al alţii nu voi şti niciodată că nu sunt pe deplin satisfăcută cu ce am eu acasă, dacă nu vreau postul următor, dacă nu salivez după rochia frumoasă a colegei, dacă nu mi se strânge sufletul că vreau casa aia frumoasă cu muşcate la fereastră şi un leagăn sub doi tei în curte cum se presupune că evoluez? Cum îmi stabilesc priorităţile pentru viitor, în baza cărui plan aloc resurse, ce mă face să visez la o vacanţă în Dominicană dacă nu povestea entuziastă a prietenei mele care a fost deja acolo şi care mă face să vreau să merg şi eu. Doar nu merg în locul ei, nu iau nimic de la ea, îmi doresc numai o situaţie similară sau chiar mai bună şi atunci greşesc eu că sunt invidioasă?

Sunt o vrăjitoare? Şi-s al dracului de mândră de chestia asta! Nici nu mă obosesc să mă întorc la tradiţia wicca pentru a-ţi spune de ce îmi place să fiu o vrăjitoare, nu o să fac apel la ultrafolositul motiv conform căruia vrăjitoarele trăiesc mai aproape de natură şi e şi greu să nu o faci când tu tratezi răceala cu ceaiuri în loc de pastile, nope o să mă refer strict la poveşti.

Vrăjitoarele întotdeauna vor ceva pentru ele, apără ceva pentru ele, plănuiesc ceva pentru ele, zâna bună fâlfâie delicat prin eter ajutându-i pe alţii, are grijă de visele altora, zâna bună nu îşi doreşte niciodată nimic, ea nu are năzuinţe proprii, nu are idealuri, nu are personalitate, ori taman ce am stabilit la punctele anterioare că sunt egoistă şi invidioasă ţi se pare că nu aş avea vise?

Sunt o femeie superficială, normal că sunt, doar sunt egoistă aşa că în timp ce tu te îneci în lucrarea care trebuia predată ieri, eu în loc să te ajut, mă preocup egoist de cum îmi stă şuviţa 49 şi dacă mai am nevoie de un pic de ojă roşie pe colţul unghiei de la degetul mic, pentru că e ilegal să-ti mai sfâşii adversarii fizic şi sângele învinsului trebuie substituit cu ceva.

Nu am de ce să mai continui lista pentru că indiferent ce s-ar mai găsi pe ea sunt sigură că de fapt e o calitate greşit înţeleasă şi dacă totuşi există şi un defect real, autentic care să îmi aparţină mi-l însuşesc în fond nimeni nu e perfect şi tocmai de aia suntem aşa minunaţi.

Tu cum eşti?