Se
poartă specializarea şi dubla specializare şi supraspecializarea, terminăm şcoli
şi facultăţi şi mastere şi după aia mai facem neşte training-uri şi neşte
module. Avem o diplomă în ceva după care musai ne apucăm şi mai luăm una în
direcţia opusă. Ne putem angaja pe 100 de mii de posturi şi putem duce la bun
sfârşit 80% din treburile care trebuie făcută în firmă indiferent dacă în
segmentul nostru sau nu.
Ne-am
însuşit dincolo de limite celebrul îndemn „Învăţaţi!Învăţaţi! Învăţaţi!”
(pentru cei care nu au prins epoca nu-i bai google it, chiar îs curioasă ce o
să aflaţi). Şi nu numai la lucru, facem asta peste tot, facem asta acasă, în
relaţiile de familie, în relaţiile cu prietenii, uneori temeinic, uneori după
ureche dar o facem.
Este
constanta zilelor noastre, să ştim să facem cât mai multe, să ne pricepem şi la
politică, şi la medicină şi la mecanică şi la gătit.
Poate
pe vremea lui Leonardo da Vinci chestia asta era posibilă dar acum nu mai poţi
fi omul acela universal care are cheia tuturor problemelor şi ghici ce ? Nici
nu e de recomandat.
Alege
unele din lucrurile pe care vrei să le faci, alege-le pe alea care îți plac şi
nu te întinde mai mult decât îţi este plapuma. Nu te grăbi să faci tot ce ştii şi tot ce poţi pentru că nu trăim în lumea aia ideală în care ne protejăm unii
pe alţii. Imediat ce şeful, colegii, soţul, mama, soacra, rudele, prietenii sau
copii vor pricepe că tu poţi să faci ceva în locul lor, se vor grăbi să te
roage întâi să le ţii locul o dată, apoi impresionați de cât de excelent ai
făcut tu chestia aia te vor mai ruga o dată şi încet te vei trezi că a intrat
în obiceiul locului să o faci tu permanent.
Aşa
că stai uneori şi întreabă-te dacă e cazul să înveţi să repari robinetul de la
baie. Da, ştiu picură îngrozitor şi îţi torturează nervii ca picătura
chinezească dar nu ai deja destule de făcut mai e cazul să o adaugi şi pe asta?
Ştiu
că pot învăţa să fac orice şi o voi face perfect, ştiu că pot deja să fac
multe, incredibil de multe, exagerat de multe dar preferă să nu.
Avem
cu toţii un timp limitat şi nu mă refer la câte ne-am băgat prosteşte în
program,la toate sarcinile cu care ne-am umplut ziua până când ne-am trezit că
nu ne aducem aminte dacă a fost soare sau înnorat, că aveam prea multe de făcut
şi nici un pic de timp pentru frunzele toamnei, avem un număr de X zile pe care
să le folosim cât putem mai bine pentru noi.
Aşa
că eu nu ştiu să conduc, nu ştiu să spăl
vase, nu ştiu să lustruiesc aragazul până când îndeplineşte standardele tale,
nu-ţi place cum îmi iese mie, umileşte-mă frecându-l tu vreo 4 ore să devină
perfect, învaţă-mă minte că nici un pahar nu am învăţat să spăl bibilindu-l al
infinit într-o mare de spumă, de principiu nu ştiu să fac mai nimic din ce ai
de făcut tu şi nici nu am capacitatea intelectuală de a deprinde aceste
complexe meşteşuguri.
Eu
nu ştiu să fac 100 de mii de chestii şi ştii ce? Nici nu-mi trece prin cap să învăţ. Până când cineva îmi va
demonstra matematic de ce ar trebui să le ştiu eu pe toate, de ce ar trebui să
fiu atât de incredibil de egoistă încât să nu le dau şi celor din jur şansa să
muncească prefer să îmi pierd (complet aiurea făcând chestii idioate ca
plimbările şi cititul) timpul pe care l-aş putea dedica supracalificării mele
în scopul de a fi numită wonder women sau mai exact aia care tre' să le facă pe
toate ca să avem noi timp liber.
