Îmi place Hapi, nu o să spun că o iubesc, nici pe
mine nu sunt sigură că mă iubesc ştiu doar că mi-s dragă, eu , ea, o mână de
alţi oameni, nu mulţi, pe restul îi privesc, îi analizez, îi accept.
Şi poate mi-e dragă şi pentru cum ştie ea să pună
întrebări importante, de data asta a fost despre relaţii.
A fost despre partajul necesar la finalul fiecăreia,
nu, nu ăla cu taxă e timbru în care ne împărţim 5 suporturi de pahare şi
balansoarul pe care ţi l-a cumpărat de ziua ta când te iubea.
A fost despre câţi atomi din sufletul tău vor rămâne
cumva în urmă şi cât din el o să iei cu tine, despre furia cu care o să retezi
şuviţa aia de păr pe care şi-o încolăcea absent pe arătător, despre cum o să
cauţi un depozit cu costuri accesibile în care să păstrezi amintirile pentru o
vreme, ca să te protejezi pe tine de imaginea lor prea vie, apoi ca să îi
protejezi pe ceilalţi de aura pe care o vor dobândi cât ţi le-ai ascuns ţie.
Şi m-am gândit că noi, ăştia care nu credem ever
after, avem şi noi norocul nostru. Noi ne clădim relaţiile raţional, ştim că
într-o zi o să se ducă dracului şi avem mare grijă ce punem pe fundaţii.
De fapt, „noi ne clădim” e deja suficient, nouă
iubirea nu ni se întâmplă, o învăţam şi cu ocazia asta ne punem sufletul la
adăpost, când ai avut o dată răbdarea să iei fiecare trăsătură bună a celuilalt
şi să o hiperbolizezi conştient, şi apoi să iei fiecare defect, să-l
cântăreşti, să-l accepţi şi apoi să-l minimalizezi la fel de conştient, vei
putea repeta operaţiunea.
Relaţia aia are şanse să ţină o viaţă, pentru că vei
vedea la timp unde şchioapătă şi câtă vreme vei dori să o menţii în viaţă, vei repara
pur şi simplu.
Când relaţia ta a fost magică, scrisă în stele,
instantanee, o să vrei să o repari dar cum naiba să faci asta când ţi s-a livrat totul dintr-o dată cu steluţe
în jur.
Poate la un nivel pare trist, încă nu mi-am dat
seama dacă regret felul meu de a fi, de a nu putea să ajung niciodată la nivel
de Romeo şi Julieta ( pe ăştia doi nu i-am înţeles niciodată) dar un lucru e
sigur sunt destul de liniştită că eu nu voi figura niciodată în vreo legendă
gen Meşterul Manole pentru că pur şi simplu propria mea fiinţă e prea
importantă să o folosesc drept material de construcţie în zidurile unei
relaţii.
