Dap, aveam azi chef să îmi exprim
pe larg, pe lung şi pe coclauri părerile despre Ice Bucket ăsta.
Treaba a început pentru a atrage
atenţia asupra unui beteşug mărginaş
al creierului şi când spun mărginaş nu înţeleg minor ci ignorat, ca mai toate
problemele înghesuit undeva la marginea cunoaşterii. Doar nu ne punem în
centrul oraşelor mahalalele, focarele de infecţie, zonele cu probleme, cam aşa
e şi cu boala Lou Gehrig, ea există, e gravă dar puţină lume ştie de ea.
Mi-ar fi
plăcut să scriu puţină lumea ştia de ea, pentru că în fond asta s-a urmărit
prin campanie, să se producă o scânteie,
să îi determine măcar să dea un search pe Google pentru a vedea despre ce e
vorba şi poate apoi să doneze un ban pentru a contiuna studiile pentru
înţelegerea mecanismelor bolii.
Nu ştiu dacă a
fost gândită şi de un medic, dar în mintea mea găleata aia cu gheaţă are un
scop precis, când ţi se revarsă în cap cascade
de apă cu sloiuri este imposibil să nu simţi simptomele de torsadă a vârfurilor, să nu ţi se taie respiraţia şi să simţi o
lejeră amorţeală a zonei expuse, greutăţi cu care se confruntă pacienţii bolii
Lou Gehrig.
Numia că
undeva în drumul ei prin media campania a luat un viraj, nici nu pot spune neaşteptat că nu-i cred pe piţiponcii americanilor mai inteligenţi
decât pe ai noştri, care a dus la un rezultat incert.
Găleata asta
în setul de reguli a campaniei avea rolul unui discount de 90 de dolari. Dacă
participi la campanie fără complicaţia cu apa donezi 100 de dolari, dacă îşi
trânteşti apa în cap donezi 10 dolari. Nu cred să se fi precocupat cineva de
reguli din ce văd că se întâmplă.
Ne-am ales în
schimb cu cohorte de oameni care îşi toarna în cap ligheane cu apă, nu se ştie
la ce temperatură că doar nu au fost proşti să pună şi gheaţă în ea, care ţipă
ca nişte soprane de coloratură şi
cred că filmările astea sunt upgrade-ul selfie-urilor de postat pe Facebook şi
le dă posibilitatea să dea din plisc
public şi să se dea mari în faţa prietenilor.
Duduie,
serios, tu ştii de ce s-a iniţiat campania asta sau crezi că e concurs de
tricouri ude care să îţi crească ţie cota în cartier?
După ce am
văzut mai multe variante de găleată şi mai tragic mai mulţi chiloţi străini decât
aş fi vrut ever, am ales varianta ideală, în faza 1 are loc o dezlipire mai mult sau mai puţin
dureroasă de o sumă de bani, apoi se aruncă alcoholul preferat într-un pocal, cu gheaţă dacă alcoolul permite
şi se savurează delicioasa alunecare
a amstecului pe gâtul propriu şi personal.
Şi toată lumea
e în câştig: cercetătorii au bani pentru treburile lor, bolnavii poate or să
aibă o şansă, donatorul se hidratează şi EU nu dau nas în nas cu burta lui
revărsată peste chiloţi pe Facebook.
Aştept cu
nerăbdare o campanie care să strângă fonduri pentru studierea bolii Parkinson
în care să ai de ales între a da 10 lei sau 10 dolari sau mă rog 10 ce bani
foloseşti tu şi a mânui o foarfecă de
unul singur prin pletele personale, că vorba aia apa se usucă dar şuviţa
măcelărită creşte greu.
Îs tare
curioasă ce idei le-au trecut altora după cuvintele astea.