duminică, 4 noiembrie 2018

Poveste de iarnavigator




Kareesha își potrivi mai bine năframa de mătase peste păr și își plecă ochii spre podelele nesfârșite de dejalnic lustruit.  Oricine ar fi privit-o nu ar fi pus sub semnul îndoielii atenția și desăvârșita pioșenie cu care participa la ceremoniile în curs.
Trebuia să recunoască în ciuda cumplitei dezamăgiri fantasmasonii făcuseră totul cu stil și atenție  de parcă micul detaliu al cromozomilor ei XX nu ar fi avut nicio importanță.
Dar avea! Practic le răsturna religia dintr-o singură mișcare, milenii de doctrină într-un anume sens se răsturnaseră peste noapte, hrisoave peste hrisoave erau negate, aproape auzea scrâșnetul tradițiilor prăbușindu-se și se întreba daca fantasmasoneria va rezista încercării.
În fond lucrurile fuseseră extrem de simple se băteau cap în cap cele două principii fundamentale ale societății lor. Împăratul era dat e familia ei iar marele preot si împăratul erau una și aceeași persoană.
Și din obișnuința ultimilor 1500 de ani nimănui nu îi trecuse prin cap că nu era obligatoriu ca împăratul să fie desemnat mare fantasmason, nicăieri nu scria că nu se poate la fel de bine și invers, că biserica poate oferi împăratul la fel de bine cum dinastia Amaride oferea marele preot.
Bine, dacă trebuia să fie sinceră până la final, și cu ea însăși era indicat să fie, fuseseră vreo 3-4 prelați cărora le trecuse asta prin cap, dar capul le fusese separat de corp aproape din secunda în care le venise ideea așa că nu apucaseră să mai facă nimic în privința asta.
Așa că de bine de rău, biserica își înghițise înfrângerea împodobise Marea Sală cu flamuraturi și organizase dubla ceremonie în ziua în care Moștenitoarea împlinea 21 de ani.
Nici nu îi venea să creadă că avea numai 21 de ani, parcă trăise 21 de vieți, cu toate intrigile cărora trebuise să le supraviețuiască din ziua în care devenise clar că imperiala ei mamă nu va mai naște un alt copil.
Urmaseră codicilele, religia făcuse atunci pasul în urmă care pusese în mișcare evenimentele, îi recunoscuse împăratului un drept absolut de libertinaj, pentru prima dată în 2000 de ani nu mai era necesar ca Moștenitorul coroanei de naivoriu să se nască pe marginea binecuvântată a așternutului, ar fi putut la fel de bine să se nască în paie numai să fie bărbat.
Karma le dejucase planurile, nimeni pe lume nu avea să știe vreodată cum reușise împărăteasa dar absolut orice femeie care ar fi putut naște un moștenitor imperial primise o doză generoasă de saltimbăutură în fiecare zi reducând la 0 efectele miraculoaselor tratamente cu injectactil.  În toți cei 40 de ani în care se încercase din răsputeri perpetuarea dinastiei pe linie masculină nicio femeie nu-i mai zămislise prunci împăratului deși vracii curții jurau pe teancuri întregi de cărți sfinte că era perfect capabil.
Probabil peste ani și ani când povestea lor va fi demult uitată, oamenii vor ține mine numai că nu e bine să o provoci pe Karma, deși nimeni nu va mai ști cine a fost ea sau de ce anume e mai sigur să nu o superi.
Nu fusese, ușor se gândi ea, să navigheze prin toate dramaticurile,  dar în fond nimeni nu spunea că viața la curte ar fi ușoară. Greutatea era însă compensată de certe avantaje cum ar fi puterea și în timp ce își muta greutatea de pe un picior pe altul cât mai discret posibil își promise să folosească puterea pentru a mai scurta nenorocitele astea de ritualuri.
Pe când orologiul din Turnul Ceții bătu de amiazadarnic fantasmasonii binevoiră să apară din altar purtând inelul cu lacrimatur . Susținătorii versiunilor apocaliptice, repede calificați ca eretici ai religiei oficiale, lansaseră ideea că în momentul în care simbolul marelui preot va ajunge pe degetele subțiri ale unei femei lumea așa cum o știau urma să se sfârșească.
E drept nu se putuseră pune de acord cu privire la modalitatea în care lumea își va cunoaște finalul într-un ghem de foc, zguduită din temelii, înghițită de ape sau pulverizată de însăși mâna ziditorului dar astea erau detalii lipsite de importanță de vreme ce lumea se sfârșea oricum.
Ca la un semn crengirofarii din curtea palatului începură să urle a pustiu și pentru o fracțiune de secundă Kareesha se temu că prevestirile erau corecte, apoi își aminti că asta se întâmpla de 21 de ani încoace în momentul aniversării nașterii ei, când lumea intra în iarnavigator și cerul plin de stele al nopții se arăta în plină zi pentru un minut.
Își îndesă cu convingere inelul cam larg pe deget și își ridică privirea de pe podele, perioada smereniei luase sfârșit, îi privi calm pe toți marii prelați și marii dregători apoi își lăsă ochiul minții să vadă mai departe până în ultimul colț de imperiu și fiecare clipă a viitorului.
Lumea nu pierise și totuși așa cum o știau ei luase sfârșit, începea o nouă era în care cromozomii XX nu mai erau un handicap ci un privilegiu  iar purtătoarele însemnelor puterii începeau pregatirea pentru întoarcerea divinității în adevrata ei formă. Feminină.

miercuri, 3 ianuarie 2018

Leapșa resuscitata

Pentru că nu am găsit nimic mai breaz de făcut în ziua doi a noului an decât să îl numesc pe mon frere Vladimir în fruntea unui comitet-comiție de resuscitare a lepșelor, amu trebuie sa prestez la treaba cu pricina fiindcă și ăsta, ocupat foarte fiind, s-a și apucat să pună lucrurile în practică, de unde pricep că nu a asimilat decât limba română, tradițiile seculare ale neamului nostru conform cărora de ce să ne grăbim că nu dau turcii, rămânând o profundă necunoscută minții lui.
Care leapșă recondiționată, că  este ecologist ce nu s-a văzut și leapșa o reciclează sună cam așa
1. Scrieti minim 1 lucru despre care credeti ca va face de neinlocuit pe dvs personal
    a) la serviciu
    b) off serviciu

a)Băi la lucru clar nu sunt de neînlocuit, dar am certele mele abilități, adică pot convige un om în destul de scurt timp că i-am rezolvat toate problemele, lui și neamurilor lui, fără să fi rezolvat în fond nimic, numai că mă exprim extrem de alambicat ceea ce duce la o extorsiune a burlanelor eludând meandrele concretului încât e mai sigur să zici că am rezolvat decât să admiți că ești prost și nu înțelegi ce dracului spun.
b) Sunt singura care deține numărul de telefon personal al Dumnezoaicii și îmi și răspunde de fiecare dată să stăm așa la o poveste ca fetele, need I say more?
2. Scrieti minim 1 lucru pe care aveti de gand sa il indepliniti, sau sa il achizitionati, sau sa il imprumutati, sau sa il folositi in mod cat mai egoist posibil doar pt dvs personal in noul an 2018.
a) să îndeplinesc, intenționez să caut manualul cu shotcut uri pentru utilizarea propriului creier, adică băh undeva trebuie să fie o legătură neuronală pentru teleportare pe care numai din lene până azi nu am găsit-o.
b) o să achizitionez un otomobil, mai puțin galben decât al lu frate-miu și probabil cu cost de achiziție cam cât o roata din al lui, pe care să îl pot zgâria, înfunda și abuza după placul inimii și îndemânării mele în timp ce reînvăț să conduc.
c) sincer nu intenționez să împrumut nimic, eu când iau iau, nu folosesc comodate,
d) să folosesc timpul meu liber așa cum voi reuși să îl scot de prin orarul de lucru exclusiv așa cum voiește fibra mea musculară și nervoasă, mai ales nervoasa.
3. Descrieti o tinta sau un tel care v-ar tenta pt o posibila indeplinire in 2018, despre care aveti impresia ca este intr-adevar dificil de atins pt dvs personal, insa despre care credeti ca ar merita ceva efort sustinut din partea dvs.
Eu fiind aripa cultă a familiei intentionez să învăț limba araba
4. Daca ati fi obligat sa faceti intre 6 si 12 saptamani de munca voluntara sau patriotica in 2018 intr-un regim de program de lucru normat pt eficienta si calitate de 8 ore/zi si cu cazare, masa, echipament de lucru, si transport asigurate, si ati avea posibilitatea sa va alegeti o activitate anume intr-o locatie anume, sau chiar multiple activitati in multiple locatii, la ce activitate/activitati v-ati inscrie?
Aș fi grămadă voluntar într-o maternitate,într-un orfelinat că și copii ăia au nevoie de prieteni sau într-o cantina sociala, deși talentul nu mă recomandă, ultima data când am încercat erau atâtea condiții de îndeplinit de parcă voiam să candidez la președenția USA.
5. Alegeti-va si scrieti un motto sau un citat sustinator de moral in caz ca veti fi obligat(a) sa faceti munca voluntara sau patriotica in 2018, sau doar asa in general pt dvs in 2018.
”Frica este cea care ucide mintea. Frica este moartea măruntă care aduce distrugerea totală.”
6.  Scrieti minim 1 lucru excesiv de riscant din punctul dvs de vedere pe care presimtiti ca il veti avea de indeplinit in 2018 (daca sunteti o persoana mai adversa la riscuri), sau pe care chiar ati visa sa il indepliniti in 2018 (in caz ca sunteti o persoana careia chiar ii plac riscurile)
Având în vedere că deja sunt mult prea multe locuri de dat cu aspiratorul si făcut ordine, e posibil să fiu nevoită să mă mărit.
Eu nu dau leapșa mai departe către nimeni, că eu sunt aia drăguță din familie, dar ea poae fi preluata de oricine simte nevoia.