Roma

Şi a fost Roma anno domini 2012……..Povestea vacanţei al Roma a început într-o seară de ianuarie, cu o bere şi un corazon în maximă nevoie de reparaţie. Logique, sufeream aşa cum numai eu o pot face pentru că ratasem o vacanţă de vis, pentru că………dap stau încă subţire la capitolul romanţa vieţii mele dar şi aici se lucrează.

Şi cum mă plimbam eu pe net fără chef cu mintea aiurea am văzut o reclamă cu o vacanţă la Milano destul de ieftină şi m-am decis să merg, normal nu singură aşa că am deschis linia de înscrieri.

La prima strigare s-a decis că dacă tot mergem să fie Roma, vedem şi noi în calitatea noastră de creştini Vaticanul, la a doua strigare s-a decis să fie începutul lui mai şi de aici lucrurile au început să curgă domol ca o apă de şes.

Vacanţa la Roma a subliniat gros, pentru mine, câteva din legile despre care tot citeam în cărţile de dezvoltare personală.

1.     Că dacă ai o idee bruscă trebuie musai s-o pui în aplicare fiindcă Universului îi plac lucrurile rapide.

2.     Dacă îţi doreşti ceva suficient de mult acelaşi Univers va conspira din toate forţele să-ţi îndeplinească dorinţa

3.     Lucrurile asemănătoare se atrag.

Poate mai sunt şi altele dar astea mi se par suficiente.

A doua zi după idee am pornit să colindăm şi bilete să luăm, apoi să ne găsim cazare la preţuri al fel de mici şi în final să ne facem programe culturale de vizitat ceva prin Roma.

Posibil, ba chiar probabil blogul acesta va avea subdiviziuni, azi e numai despre sentimente, lucrurile serioase, de organizare nu se vor regăsi aici.

Roma e copleşitoare, poate nu mai e caput mundi, sigur există construcţii mai mari, decoraţii mai grandioase, religii cu temple mai impresionante dar Roma e senină. Chiar şi în bisericile în care fiecare sfânt în parte era reprezentat murind în chinuri nu te urmăreşte durerea martirilor spanioli de exemplu.

Roma e un cer albastru şi înalt, parfum de flori de portocal şi focuri de leandru.

Roma e linişte, într-un furnicar de oameni te poţi simţi la începutul lumii, tu cu tine. Dacă ţi-ai pierdut drumul şi ai vreo 500 de euro mergi la Roma să te reinventezi, să stai în vârful uneia dintre coline, la alegere şi să înţelegi că totul e trecător, că timpul nu iartă pe nimeni şi Carpe diem e una din cele mai inteligente treburi inventată vreodată de neuronii umani.

Romanii aveau o vorbă, bine aveau mai multe dar cu asta se leagă bine blogul prezent : Primum vivere deinde philosophari  în traducere ca să admiri frumuseţile Romei trebuie să ai masă şi casă, plus transport de la o minune la alta . Să le luăm în ordine:

1. Casa , eu una am stat într-un complex de bungalowuri, respectiv acesta http://www.villageflaminio.it/, unde mi-a fost cald şi bine.

Căsuţele corespundeau celor trei criterii esenţiale: curate, cu baie proprie la care apa caldă era asigurată şi cu sistem de încălzire, ca bonus sunt situate într-un parc frumos, cu trandafiri, salcâmi, tei şi alte câteva zeci de feluri de pomi şi flori. Accesul al căsuţe se face pe o potecă din piatră nu galbenă că nu suntem în Oz, dar care şerpuieşte pe pajişti de trifoi verde şi bogat.

Alt bonus de la recepţie în centul satului te poţi plimba cu un trenuleţ din alea de care aveam şi noi la mare când eram mici.

Bonusul 3 foarte important când călătoreşti ieftin, altfel nu ai citi blogul acesta,  Carrefourul este efectiv peste stradă şi dacă o cutie de bere la supermarket e 50 de cenţi şi aceeaşi bere în oraş e 7 euro avantajul e clar.

Ultimul bonus este situat foarte aproape de gara Due Ponti şi în vreo 20 de minute eşti în centru în Piazza del Popolo.

2. Masa asta se poate rezolva fie de la supermarket, fie ieşind din zona turistică unde preţul unui singur fel este de la 10 Euro în sus. Totul e să ştii ce cauţi. Am mâncat la doi paşi de piaţa Navona cu vreo 9 Euro meniul zilei, bruschete, paste, cappuccino şi dap avea şi desene pe el.

3. Transportul are 2 subdiviziuni: de  la aeroport în oraş şi prin oraş.

De la aeroport poţi opta pentru vreo 4 varinate, am în vedere Fumicino că acolo am fost:

- un taxi care e în jur de 40 de euro până în centru

- trenul Leonardo Expres care pentru 14 euro te lasă la Termini

- autobuzul care face cam acelaşi traseu, la 4 euro dar mai încet

- trenul regional până la Ostiense, apoi un metrou în ce direcţie ai treabă, asta ajunge la vreo 7 euro cu totul

- dacă ai de traversat oraşul cum am avut noi şi sunteţi 6 cea mai bună afacere e un shuttle, o maşină drăguţă care te lasă la poarta hotelului, la care şoferul nu îţi ia un euro în plus pentru fiecare bagaj pus de el  în portbagaj ( ca la taxi), te ajută să cobori şi dacă ai nevoie stabileşte el la ce oră trebuie să te ia la plecare ca să prinzi avionul spre casă fără emoţii. Afacerea asta a fost vreo 33 de euro de persoană cu ambele drumuri şi nouă ne-a plăcut.

Transportul prin oraş se poate face cu metroul, autobuzul, tramvaiul, iar în apropiere cu trenurile regionale, biletele individuale costă 1 Euro şi-s valabile 75 de minute din momentul compostării.. Eu am optat pentru abonamentul de o săptămână care a fost vreo 16 Euro şi mi-a permis să mă plimb nelimitat cu orice mijloc de transport ceea ce s-a dovedit util când ne-am pierdut în căutarea catacombelor Priscillei.

      În mare cam astea sunt datele tehnice despre Roma zilelor noastre, blogul despre oameni şi locuri data viitoare.

Să ne înţelegem din capul locului, Roma nu e oraşul în care te duci să râzi, Roma e un oraş serios, romantic, dulce amărui, cu istorie, martiri, biserici, artă dar nu un oraş în care să te hlizeşti nonstop.

Şi acum excepţia care confirmă regula: este puţin probabil să ieşi serios în vreo fotografie dacă ai călători într-un grup de 6 lemuri nebuni cu King Julien în frunte.

Să o luăm cu începutul pentru o călătorie de neuitat la Roma se iau trei bucăţi de virgini, care nu au fost ever veci în viaţa lor cu avionul adică, şi cu o seară înainte li se spun poveşti despre data aia când ai prins tu un fost pilot militar pe linia civilă. Asta va garanta consimţământul lor entuziast la înghiţirea unor pastile de xanax înainte de decolare şi aterizarea cu 3 zombi zâmbăreţi la destinaţie, musai să nu rataţi experienţa.

Imedia după aterizare, numai pentru a verifica viteza de reacţie cineva, eventual King Julien în persoană tre’ să se piardă de grup, să vezi regăsiri emoţionante prin aeroport de i-ar cădea Andreei Marin self esteem-ul pe jos.

Partea trei hăituirea mijloacelor de transport spre oraş, unde descoperi că tot ce ai citit tu pe net acasă nu bate cu ce să găseşte la faţa locului, aşa că bagi zâmbetul de 1000 de watti, identifici ceva ce pare italian autentic, de altfel Roma e plină de alte naţii care nu ştii cum stau cu curtoazia, şi ataci. Ia notiţe la faza asta o să o repeţi până al extenuare nu musai de nevoie.

Nota bene: Probabil ţi s-a spus ca şi mie să nu vorbeşti româneşte nici tu cu tine în gând, eh nu e aşa, dulcele nostru grai mi-a deschis porţi peste tot, fie la românii angajaţi pe terase, în muzee şi alte locaţii, cât şi la italienii get beget.

Imediat ce ai ajuns la hotel atacă merindele de acasă, sfătuim puternic pro clisă (slănină afumată cu simţ ardelenesc de răspundere), pe care tre’ s-o mănânci musai cu ceapă ( cumpărată de la Carrefourul de peste drum), după ce duhneşti mai ceva ca spray-ul paralizant, tu şi toţi ai tăi, ieşi în târg şi repetă partea cu solicitarea de informaţii, peste vreo 5 ore pricepi tu de ce se uitau oamenii ciudat.

Mno, io una am beneficiat de avantaje deosebite, am călătorit cu Maurice care trebuia recuperată din toate a se citi chiar TOATE tonetele de îngheţată şi un preot (pentru prieteni popa sau padre).

Aceste două specimene au provocat una din cele mai frumoase poze cu şi despre mine din ultimul deceniu. Locaţie Piazza Navona, patria tuturor artiştilor din Roma, taman veniserăm de la Pantheon, de lângă care puternic marcate de energiile locului toate cele 5 femei din grup marcaseră neşte îngheţată şi cum ne uitam noi aşa la fântâni o adiere de vânt îmi aduce o aromă pregnantă de zmeură.

Maurice descoperise încă o îngheţătărie (habar n-am dacă există cuvântul dar ar trebui inventat şi la noi), logic poftesc şi io. Dacă vrei tot din asta, îmi zice Maurice binevoitor, nu-ţi lua că nu-s în stare să mănânc decât jumătate şi îţi cedez jumatea doi.

King Julien e un lemur înţelept aşa că mi-am achiziţionat propria îngheţată, casata de la Tre Gelati, cărora am promis instant că le voi face reclamă pe acest blog.

Ştiu toate blogurile povestesc despre Tre scalini sau în cel mai bun caz Tre fontane, de la primii am încercat nu se compară cu casata mea, aşa că dacă treceţi prin Piazza Navona daţi-i o şansă.

Revenind, motivată de alegerea mea altă maimuţă pofticioasă şi-a cumpărat o casată, ca rezultat final, Maurice a mâncat toată îngheţata proprie, jumătate din a doua casată şi jur că se uita cu intenţii necurate şi la a mea.

Adaugă la asta un vechi ritual păgân păstrat încă aşe pe sub mână în bisericile creştine, deschiderea cărţii de către preot ( bine în realitate nu ştiu ce carte se deschide, al nostru citea din ghidul Romei despre bisericile din zonă, e drept cu intonaţie) dar faţa uluită a amicilor la rugămintea Părinte deschide-ne cartea şi executarea instantanee a subiectului au făcut toţi banii.

Alte lucruri de făcut la Roma, musai trebuie să te rătăceşti, dacă eşti femeie, nu că am fi urmărit în mod special asta, aparent era un talent înnăscut pe care îl aveam cu toţii, dar poliţia arată impecabil şi sunt în stare să te ducă de mână până la destinaţie. Am observat şi destule femeie în uniformă aşa că aş aştepta şi părerile unui bărbat rătăcit în Roma.

Neapărat să mănânci la una din terasele aflate la o stradă de buricul zonei turistice, e ieftin, poţi avea surpriza unor complimente în propria ta limbă şi nu de la un conaţional.

Absolut de bifat să nu accepţi tupeul nesimţit. Studiu de caz, tu cu încă 4 prieteni mergeţi la o terasă, rupţi de sete, acceptaţi că veţi da 7 euro pe o bere şi vreo 15 parcă pe o pizza, deja ştiţi că veţi plăti o taxă în plus pentru statul pe terasă şi tot sunteţi de acord, nah când eşti la Roma faci ce fac romanii. Dai comanda unui nenea care se presupune că e de serviciu şi aştepţi berea rece ( după colindatul prin forul roman ar fi prins tare bine).

Numa’ că nu vine berea, vine o tanti care spune că dacă vrei să stai pe terasa lor trebuie musai să-şi ieie toată lumea de mâncare, sfatul meu e să nu te enervezi, zâmbeşte larg şi ridică-te cu atitudine apoi ieşi regal din zonă fără să uiţi să spui grazie, ca bonus cu coada ochiului vei vedea că te mai imită populaţia încă unei mese, ar fi fost şi mai bine să reţin numele, cei trei cititori ai mei nu ar fi călcat ever pe acolo scutindu-se de un tratament aberant.

Alt must do in Rome să îţi cumperi genţi de marcă făcute în China de la brazilienii şi indienii de pe stradă, parte minunată nu-s genţile ci procedeul de negociere, pleci de la 40 de euro şi o iei al 10, bine ea  face probabil 5 dar ce contează taman ce te-ai purtat mai  cool decât Kevin Spacey în Negociatorul.

Probabil că idei mai sunt dar mai lăsăm şi pe altă dată.