Grimpow. Drumul nevazut

Recunosc n-am citit Numele trandafirului, poate ar fi prins bine în compararea lui Grimpow, aşa că am plecat la drum fără să ştiu la ce să mă aştept de la cartea lui Rafael Abalos.

Aş zice că e o carte de vacanţă, un fel de Codul lui  Da Vinci mai puţin înclinat spre blasfemie şi evident încă o întoarcere spre secretul templierilor.

Pentru că istoria nu a fost niciodată punctul meu forte nu pot confirma datele istorice strecurate de autor în cartea sa, cu privire la momentul căderii templierilor şi numele importante din ierarhia ordinului, dar sunt destul de convinsă că a făcut ceva cercetări înainte şi datele sunt exacte.

Drumul nevăzut este un alt fel de a privi piatra filozofală, o altă explicaţie a isoriei alchimiei, una care pare mult mai plauzibilă decât cele avanasate anterior.

Un amestec de invitaţie spre ştiinţele exacte, de poveste de dragoste şi roman de mister mi s-a părut numai bun de atacat pe plajă sau la piscină, o cale de a te pierde în răcoroasele păduri din jurul castelelor din cerc.

Stilul scriituri nu este înflorat, este o descriere destul de obiectivă aproape jurnalistică, la modul jurnalismului elegant nu genul „Şoc şi groază”, a oamenilor, peisajului şi relaţiilor dintre caste la acea vreme.

Evident pe undeva prin povestea asta trebuie să se amestece şi Sfânta Inchiziţie, ce război împotriva templierilor am avea fără ea, apar în scenă mănăstiri, cavaleri şi turniruri, domniţe frumoase şi simboluri încastrate în vitralii, constelaţii şi cimilituri.

După aproape 300 de pagini  care nici nu ştii cum au trecut ajungi alături de Grimpow să afli secretul îmbogăţirii templierilor şi motivul pentru care catedralele contemporane nu mai au farmecul şi nici raţiunea de a fi a celor din vechime.

Bine, poate sunt eu paranoică, dar cartea asta mi se pare că ascunde şi un semnal de alarmă discret cu privire la catastrofa care ne paşte dacă vom continua să răspundem la întrebarea cât fac doi plus doi cât vrea Dumnezeu că la o adică Isus a multiplicat peştii şi pâinile.