Fiica alchimistului

Aşa cum spuneam recuperez din greu la categoria lectură. Azi Fiica alchimistului de Katharine McMahon.

Povestea în sine este plasată undeva în prima parte a secolului al XVIII –lea şi totuşi al dracului de actuală pentru toţi părinţii pe care mintea îi poate duce dincolo de rezultatele şcolare ale copiilor lor.

Istoria Emiliei Selden, fiica unei prostituate, crescută de un mic nobil de ţară ca fiind propria fiică, închisă practic de la naştere în laboratorul alchimic unde mintea i-a fost cultivată cu latina, chimia, fizică, biologie şi alchimie este un serios semnal de alarmă pentru părinţii generaţiei emo, pentru părinţii micilor genii ştiinţifice inadaptate social, acei copii sclipitor de inteligenţi care pricep calculul diferenţial şi fizica cuantica din gradiniţă dar care sunt victime sigure ale cuceritorilor de profesie.

Este o carte care te face să te întrebi dacă vrei să creşti un geniu care va plăti cu suferinţă faptul că tu nu l-ai lăsat la joacă sau că l-ai împiedicat să dezvolte nişte abilităţi sociale minime ţinându-l în lumea ideilor.

Este dacă vreţi şi o carte despre Nu înseamnă Nu, că tot este un subiect la modă, o carte care te învaţă că un Nu spus suficient de tare, poate chiar cu un şut în părţile sensibile ale masculului te poate feri de ratarea glorioasa a unei vieţi.

Pentru că violul îmbracă multe forme, nu numai pe cea de pitecantropus care îţi trage doua palme de îţi pierzi cunoştinţa şi te târăşte  de păr în peştera lui.

 Asta e violul lejer indiferent cât de dur fizic , pe care îl percepi ca un act de agresiune, pe care îl ştii din capul locului ca pe o acţiune împotriva voinţei tale.

Oricât de grave rănile fizice se vindecă mult mai uşor decât trauma psihică, când ştii că tu ai fost împotrivă lucruile sunt în alb negru, dar când ai fost pe jumătate sedusă pe jumătate siluită, când Nu a venit pe undeva pe la jumătatea visului romantic şi roz, când te va roade pe lângă umilinţă şi o uşoară vină că poate tu ai spus Nu prea târziu, lucrurile sunt mai degabă gri şi foarte greu vindecabile.

Ca atare recomand cartea asta părinţilor şi, dacă aveţi un copil liceean, nu vă sfiiţi să îl lăsaţi să o întâlnească, s-ar putea să îl ajute în viitor mai mult decât credeţi.

Bineînţeles cartea este despre o gramada de alte lucruri, asta e numai ce mi-a rămas mie în cap din ea, aşa că citiţi-o şi voi, dacă frumuseţea e în ochii privitorului şi sensul unei cărţi e în mintea cititorului la urma urmelor.