Clubul norocoaselor

Trec printr-o perioadă ciudată, indiferent ce am eu in cap cartea pe care pun mâna va privi fie vreun secret al templierilor fie o relaţie de familie, aşa am ajuns să citesc Clubul norocoaselor de Amy Tan, după ce avusesem parte de Fiica Norocului şi Fiica Alchimistului.

Dacă mă gândeam că e vreo carte despre cum fetele bune ajung în rai şi alea rele oriunde vor ele m-am înşelat, este despre fiice şi mame şi mamele lor şi aşa mai departe în seria nesfârşită a străbunilor că doar vorbim de chinezi.

Este o carte care mi s-a potrivit, o carte a nostalgiilor, a amintirilor dulci amărui, o carte a tuturor femeilor pentru că sigur nici una dintre noi nu şi-a cunoscut cu adevărat mama, nu aşa cum ne cunoaştem o prietenă din aceeaşi generaţie să zicem.

Structurată pe poveşti scurte în care prezentul şi trecutul se intercalează, cartea ne duce în trecutul îndepărtat la 1000 de li în timp şi spaţiu, în China anilor 1930- 1940. Ne aduce apoi în America în care mamele chinezoiace s-au adaptat atât cât au putut şi şi-au crescut fiicele să nu înghită umilinţă.

Ne întoarce în copilăria fiicelor la acel moment în care fiecare dintre ele şi-a conştientizat relaţia cu o sufocantă mamă chinezoaică şi mai ales ne arată un episod privit de fiecare dinte ele mamă şi fiică deopotrivă.

Ştiţi că nu obişnuiesc să fac vreun rezumat explicit al cărţilor pe care le citesc, pot să vă spun că aveţi în faţă un fel de ArtaConversaţiei scrisă din perspectiva unui dezrădăcinat care îşi dă seama mult prea târziu că rădăcinile sale chinezeşti sunt mai profunde şi mai complexe decât a crezut el vreidată.

Eu citesc repede dar nu cred să vă ia mai mult de 2 – 3 zile în care să îi acordaţi vreo 2 ore, e o carte care se citeşte pe nerăsuflate şi sunt sigură că se şi reciteşte cu plăcere.

Dacă aveţi un pic de timp liber în vacanţă  Clubul norocoaselor vă aşteaptă aici  să vă schimbe un pic felul în care priviţi oamenii în general şi în care vă priviţi mamele.