ceapa

Marile tragedii din viaţa mea sunt concepute parcă să îi facă pe ceilalţi să zâmbească, nu răutăcios ci pur şi simplu. Aşa filtrez eu lumea prin cuvinte până când povestindu-ţi necazul meu aproape ţi-i ciudă că nu e al tău pentru că e al dracului de distractiv şi pare insignifiant.

Mi-aduc aminte un salon de oncologie cu oameni întinşi în pat şi băgându-şi în venă diverse ( a se citi citostatice şi perfuzii nu altceva) care râdeau fiecare în felul lui potolit sau năvalnic de stricarea aparatului de raze, care raze ar fi trebuit să îi ajute în tratament dar care erau mai mult nefuncţionale decât funţionale. Nu mai ştiu cum le povestisem isprava dar se pare că asociasem cuvintele cum trebuie.

Şi totuşi uneori îmi doresc din tot sufletul să îmi pot cumpăra o insulă bananieră pustie, pe care să mă mut cu încă vreo câţiva oameni care să creadă în aceleaşi lucruri ca şi mine.

Visez la o lume în care să o putem lua de la 0, să refacem sensurile unor noţiuni pustiite de lumea în care trăim cum ar fi dragoste, încredere, respect, cinste, adevăr, dreptate şi câte altele pe care copii din ziua de azi şi din cea de ieri şi probabil şi din cea de mâine le  vor afla numai din dicţionarele de arhaisme.

Vreau să mă întorc la unul din principiile dreptului roman, care şi pe vremea aia era la fel de călcat în picioare „honeste vivere alterum non laedere suum cuique tribuere”.

Ştiu vă enervează fluenţa mea în latină, aşa am eu pasiuni pentru limbi moarte, principii moarte , valori îngropate de mult şi totuşi îmi lipseşte profund încrederea creştină în posibilitatea învierii.

În traducere ce am zis mai sus sunt principiile deptului roman: sa traieşti cinsitt, să nu răneşti pe altul şi să dai fiecăruia ce merită.

Cred că prima regulă încălcată a fost ultima, ne-am temut să dăm fiecăruia ce merită, l-am răsplătit pe cel rău cu bine şi pe cel cinstit cu ignorare şi aşa pas cu pas am ajuns în lumea de azi, care nu vă minţiti, nu ne-a fost impusă de vreo societate ocultă mondială ci de noi înşine care am tăcut de fiecare dată când nedreptatea a lovit în altul şi nu în noi.

Aşa am ajuns într-o lume în care văd pe net petiţii de salvare a lui Gică Popescu. Bun deci omul dădea bine în minge şi înainte să daţi cu piatra să ştiţi că eu am fost pe stadion când juca şi că îmi plăcea. Şi încă îmi place fotbalistul Gică Popescu, dar nu cred că ăsta e un motiv suficient pentru a trece cu vederea încălcarea regulilor, dacă nu poţi executa pedeapsa nu comite fapta indiferent cine ai fi.

Şi da, Ilie Năstase, dădea genial în mingea de tenis şi făcea spectacol dar daca ideea lui de a-l ajuta pe celălalt este o declaraţie de genul dacă nu îl eliberaţi pe Popescu eu plec din ţară, îi spun să treacă pe al mine şi aşa cocoaştă de taxe şi impozite, pe care le plătesc că nah m-am trezit eu corectă şi îmi declar toate veniturie spre deosebire de amicul Gică,  îi dau eu bani de bilet să plece cât mai repede, că poate o fi nevoie, că poate terminând să ne numere măselele nouă fiscul o să privească şi în alte ogrăzi şi se pare că niciodată nu ştii ce găseşte.

Nu am nevoie de idoli de carton, de oameni care cred că modul în care lovesc o minge îi face semizei şi că ei nu trebuie să respecte regulile, că alea sunt pentru prostime.

Revenind că am divagat, sunt zile în care îmi doresc cu disperare să îmi cumpăr o insulă bananieră pustie şi să scap din lumea asta în care zilele se acoperă una pe alta ca foile unei cepe şi trecerea fiecăreia îmi răneşte ochii cu lacrimi de durere, de neputinţă, de revoltă. Vine cineva cu mine?

 Altii pe care ii doare in ceapa pe aici