Inmormantarea

Amu’ că am depăşit starea de nervi iniţială hai să vă povestesc totuşi despre înmormântare, nu ştiu cum se face că în familia mea lucrurile se amestecă tot timpul de nu ne e niciodată clar ce eveniment organizăm şi ne trezim în situaţii comice rău pe la înmormântări sau dând declaraţii organelor abilitate după vreo nuntă. Asta e, m-am obişnuit cu ei, nu am cum să îi mai schimb şi în fond nu ai cum să nu ne iubeşti aşa ca neam en general.

Deci pe 1 ianuarie la o oră la care şampania, vinul şi berea nu mi se aşezaseră încă aşa cum trebuie prin ficat, chestie mult îngreunată de venirea nepoţilor să dau ploada la grindă, ocazie cu care ne-am mai beţivănit aşa un pic en familie, poarta s-a trântit tragic amintindu-mi că mă doare lejer capul şi în curte a năvălit un văr foarte boem să zic aşa anunţându-ne evenimentul.

Fiind aripa mai tehnologizată a familiei am pus mâna pe telefoane, am mobilizat toată familia şi ne-am prezentat la ultimul domiciliu în vederea luării măsurilor de urgenţă.

Şi prima treabă de rezolvat pe ordinea de zi a fost aia financiară, ne-am decis repede pentru o înmormântare low cost numai că nu ne-a trecut prin cap că e touşi 1 ianuarie şi banii de rezervă ai tuturor erau bine merci în diverse bănci care în mod surprinzător aveau liber legal inclusiv a doua zi.

S-a pornit pe loc marea scormoneală, pe bune care din voi a rămas cu bani suficienţi în buzunare după aprovizionarea de Crăciun şi Revelion? Mai că nu ne-am plimbat cu un castron ceva să colectăm ce mai avem fiecare prin casă să strângem acolo de un colac şi o lumânare.

Cum în noaptea cu pricina nu aveam multe de făcut ne-am împărţit sarcinile unii ne-am dus acasă să ne odihnim, alţii au rămas de serviciu la priveghi.

Şi a doua zi la orele 8 ne-am pus pe treabă numai noi că doctorul era  la munte şi nici primăria nu era populată de vreun suflet de om, partea cu hârţoagele a fost amânată pentru mai târziu în nedeterminatul spaţiu mioritic.

La sicrie a mers uşor, nu aveam nevoie de vreun certificat dar şi dacă l-am fi avut nu ne ajuta că era închis  şi la numărul de telefon din fereastră nu răspundea nimeni. Mă gândesc că am putea foarte bine să ne dechidem o firmă de înmormântări pentru că la un examen sumar al agendelor telefonice a rezultat că am cunoaşte toţi furnizorii necesari, am încărcat o camionetă, ne-am cumpărat flori la preţ de cocaină pentru nu avusese inspiraţia să apară pe piaţă decât o singură babă, care a prins momentul şi a urcat preturile cu 200% şi ne-am întors la ţară. V-am spus că povestea avea loc la ţară da?

Unde întâi am petrecut o oră turnând ceaiuri calde pe gâtul contemporanilor defunctei cărora nu le trecuse prin cap peste noapte că aşa ceva le-ar prinde bine de vreme ce erau pe un hol neîncălzit.

Şi de aici a apărut criza forţei de muncă, majoritatea celor pe care îi aveam la dispoziţie prezentau cel puţin un baston necesar să stea în picioare, care baston le ocupa o mână şi oamenii care pot folosi o singură mână nu sunt foarte utili.Cel puţin nu la muncă, idei aveau cu carul, idei care cuprindeau fabricarea de sărmăluţe şi diverse alte complicaţii pe care nici acasă nu le fac des deşi la mine în bucătărie e cald şi bine, nu lucrez în mijlocul curţii.

După un lejer răzbel soldat cu refuzul bătrânilor de a ne vorbi vreo 3 ore am schimbat meniul şi ne-am pus pe treabă, ce să zic mă simţeam ca la Masterchef, găteam doi şi cometau 9.

Era deja seară când cuiva i-a trecut prin cap că nu aveam asigurată partea muzicală pentru înmormântare, surprinzător la 11 noaptea nu am mai găsit nici o formaţie disponibilă şi nici nu puteam lua în calcul varianta cu DJ, ca atare o fost  înmormântare fără muzică. Una peste alta ne-am dus la culcare destul de liniştiţi şi convinşi că a doua zi aveam să ne descurcăm.

N-a fost să fie toată liniştea s-a dus pe apa sâmbetei deşi era vineri pe la 9 dimineaţa când ne-am prins că nu aveam preot, avusesem noi o discuţie de principiu cu cel de parohie, care spusese că va trimite un coleg numai că el uitase sau nu ştiu exact ce a făcut, cert e că după negocieri la sânge am ajuns la două variante: să înmormântăm mortul la 5 după amiază când se întuneca deja sau să ne descurcăm singuri.

Eu una aş fi optat pentru aia cu 5 după amiaza că până ajungeam la cimitir aflat la vreo 3 kilometri peste câmp s-ar fi întunecat şi înmormântări de noapte nu aveam in curriculum vitae, başca pomana ar fi foat foarte deosebită al lumina lumânărilor. Da’ restul familiei nu a fost de acord şi cu ceva eforturi am reuşit să ne dotăm cu popa Costică.

Am avut noroc, popa Costică are alte obiceiuri decât Padre Titi, în primul rând a mers pe jos în faţa convoiului ceea ce ne-a scutit de alergatul pe coclauri după maşini. În al doilea rând pare să folosească formule prescurtate de slujbă, am fost tot timpul defazaţi cu îngenunchiatul, împărţitul batistelor şi dezlegarea mortului că toate erau prea devreme faţă de cum ştiam noi

Pe la vreo 2 jumate eram gata, mortul era lângă groapă, eu eram căţărată în cabina camionului lui văr’meu că nu era să mă întorc tot pe jos şi popa Costică avea o discuţie fascinantă cu un grup de babe în mijlocul cimitirului despre blestemele de neam şi moroi.

Şi cam pe atunci mi-am adus aminte că trebuia s-o recuperez nu numai pe Madre, dar ar fi fost bine să ducem şi preotul înapoi în sat unde îşi lăsase maşina şi probabil ar fi trebuit să îl luăm în cabina camionului nu în remorcă.

Cum vă spuneam popa Costică este foarte cumsecade, am venit înghesuiţi ca sardinele, eu practic era un ornament de bord, ţârcovnicul era spoit pe o fereastră, văr’miu conducea cu o mână că nu avea loc şi pentru cealaltă, Madre şi popa Costica se înghesuiau pe banchetă. Lucrurile erau minunate şi conversaţia vioaie, ne ocupam de legea exproprierii şi decontarea cezarienelor. Era să nu vedem nici trenul aşa ocupaţi eram cu conversaţia.

Oricum am scăpat să mai băgăm familia în doliu, nu de alta dar deja ne aşteptăm să moară alt unchi. Aşa de mult se aşeaptă toată lumea că o dată pe zi aveam exerciţiu de preventie, în care câte unul mai panicard se gândeşte că deja omul a murit şi ne mobilizează pe toţi.

Mai rău informaţia a curs din familie şi azi tot satul era dotat cu buchete de flori, nuş ce or face cu ele până la urmă că unchiul se încăpăţânează să trăiască, o să fie interesant şi de data asta cred.