Castelul Konopiste

Că nu-mi aduc aminte dacă am scris vreodată despre Konopişte şi au trecut ceva anişori de când am fost prin părţile celea de lume.

Ştiu numele nu sună foarte poetic ba din contră dar castelul, pentru că despre asta e vorba, este frumos. E un loc în care ar fi plăcut să te retragi din lume, bine, dacă nu ar fi obiectiv turistic şi bănui parte din patrimoniul naţional al Cehiei.

Dacă ai ajuns la Praga fă un efort, întreabă în jur şi află de unde iei autobuzul sau trenul spre castel, pentru un drum de 40-50 km, nu ştiu sigur. Dacă eşti cu iubita, soţia, fiica, soacra, mă rog orice femeie, ca bonus la poalele povârnişului ce te duce spre castel e un mic târg din care se poate alege cu cercei drăguţi cu Swarovski la nişte preţuri mai decente chiar decât cele de la producător în Innsbruck. Numai fiţi prudenţi, dacă aveţi în dotare o nebună dependentă de cristale nu o lăsaţi prea aproape de vânzătorii de pahare, s-ar putea să vă continuaţi vacanţa dotaţi cu mai multe seturi de pahare uluitor de frumoase şi enervant de fragile.

Pe la 1234 cam cu 100 de ani înainte să ne apucăm noi să întemeiem Ţara Românească la Konopişte se construiau clădiri care încă mai există, castelul în sine a fost renovat de mai multe ori şi dotat cu instalaţii moderne aşa că nu vă pot spune cum arăta la începuturi.

Mi-a plăcut mai mult exteriorul, dacă sunteţi plecaţi de acasă cu vreo persoană mai sensibilă pregătiţi-vă să ieşiţi din clădire înainte să se termine turul pentru că interiorul e un fel de muzeu al nebuniei combinat cu cimitirul animalelor.

Castelul a aparţinut într-o vreme principelui Franz Ferdinand d’Este, moştenitorul tronului habsurg. Omul era pasionat de vânătoare mai ceva decât Ţiriac al nostru ca atare castelul geme literalmente de trofee de vânătoare respective animăluţe împăiate.

Recunosc am avut un şoc în prima încăpere în care am intrat atunci când  mi-am dat seama că ornamentele de pe tavan erau de fapt pene de păsări, iar pereţii erau mărginiţi de coarnele unei turme de cerbi.

După holul acesta nu am mai avut voie să fotografiez dar de-a lungul încăperilor m-am întâlnit cu urşi, tigrii, fildeşi de elefant, vulpi, casete cu colţi pentru că era practic imposibil să îngrămădească în ditamai castelul miile de animale ( registrele proprii susţin că a ucis 300.000 ) pe care măreţul vânător le dăduse gata ajutat fireşte de supuşi care fie i le împingeau sub nas, fie le împuşcau discret de mai departe astfel încât prinţul să se poată împăuna cu rezultatul.

Despre arhitectură sau alte detalii nu vă pot spune nimic, mintea mi-a fost complet blocată de masacrul din jur. Cred că vreo 2 chestii mi-au rămas în minte, o familie de bursuci împăiaţi, dap o familie, inclusiv puii care erau incredibil de drăguţi şi nu îţi puteai imagina că vreo fiinţă s-ar putea uita la ei şi i-ar împuşca „de plăcere” şi primul căprior pe care prinţesa Sophie von Hohenberg, fiica lui Franz Ferdinand, l-a împuşcat pe al vreo 3 ani, când noi ne ducem copii să vadă Bambi şi plângem cot la cot cu ei.

Ajunsă în balcon mai că nu m-aş mai fi întors în castel e drept că priveliştea era incredibilă, dar cred că mare parte din frumuseţea pe care am simţit-o eu atunci în ea consta în faptul că nu conţinea nici un trofeu de vânătoare.

Nici înainte de vizita la Konopişte nu mă încercase vreo părere de rău pentru moartea arhiducelui, poate numai pentru efecte, în fond moartea lui a dus la declanşarea Primului Război Mondial, după ce i-am văzut castelul însă faptul că a fost împuşcat la Sarajevo mi s-o părut o dovadă că există karma, iar expunerea glonţului care l-a ucis în fix acelaşi castel e de o ironie poate neintenţionată dar muşcătoare.

Grădinile în schimb sunt minunate, accesul spre castel se poate face fie cu un minibus, fie la pas pe drumuri de munte, un urcuş lent de vreo 10 minute prin pădure. Imediat ce treci prin poarta de piatră 

pădurea lasă loc unui parc cu alei îngrijite, grădini de trandafiri

 colonii de statui

şi pajişti însorite pe care îţi plimbă leneş cozile înflorate un cârd de păuni.

Pe undeva există o seră şi o grădină zoologică, pe prima nu am găsit-o în timpul destul de scurt al excursiei, pe a doua nu am căutat-o nefiind vreun fan al animalelor ţinute în captivitate.

Cert e că m-aş întoarce acolo, nu aş mai face turul muzeului pentru nimic în lume, dar m-aş bucura de grădinile care au rămas necercetate.

Ca să aveţi cât de cât o imagine a interiorului Iluzionistul a fost filmat acolo, mergeţi la minutul 4:40 pentru a trage cu ochiul sau priviţi tot filmul pentru mai multe detalii