Galeata cu duzina

Dap, aveam azi chef să îmi exprim pe larg, pe lung şi pe coclauri părerile despre Ice Bucket ăsta.

Treaba a început pentru a atrage atenţia asupra unui beteşug mărginaş al creierului şi când spun mărginaş nu înţeleg minor ci ignorat, ca mai toate problemele înghesuit undeva la marginea cunoaşterii. Doar nu ne punem în centrul oraşelor mahalalele, focarele de infecţie, zonele cu probleme, cam aşa e şi cu boala Lou Gehrig, ea există, e gravă dar puţină lume ştie de ea.

         Mi-ar fi plăcut să scriu puţină lumea ştia de ea, pentru că în fond asta s-a urmărit prin campanie, să se producă o scânteie, să îi determine măcar să dea un search pe Google pentru a vedea despre ce e vorba şi poate apoi să doneze un ban pentru a contiuna studiile pentru înţelegerea mecanismelor bolii.

         Nu ştiu dacă a fost gândită şi de un medic, dar în mintea mea găleata aia cu gheaţă are un scop precis, când ţi se revarsă în cap cascade de apă cu sloiuri este imposibil să nu simţi simptomele de torsadă a vârfurilor, să nu ţi se taie respiraţia şi să simţi o lejeră amorţeală a zonei expuse, greutăţi cu care se confruntă pacienţii bolii Lou Gehrig.

         Numia că undeva în drumul ei prin media campania a luat un viraj, nici nu pot spune neaşteptat că nu-i cred  pe piţiponcii americanilor mai inteligenţi decât pe ai noştri, care a dus la un rezultat incert.

         Găleata asta în setul de reguli a campaniei avea rolul unui discount de 90 de dolari. Dacă participi la campanie fără complicaţia cu apa donezi 100 de dolari, dacă îşi trânteşti apa în cap donezi 10 dolari. Nu cred să se fi precocupat cineva de reguli din ce văd că se întâmplă.

         Ne-am ales în schimb cu cohorte de oameni care îşi toarna în cap ligheane cu apă, nu se ştie la ce temperatură că doar nu au fost proşti să pună şi gheaţă în ea, care ţipă ca nişte soprane de coloratură şi cred că filmările astea sunt upgrade-ul selfie-urilor de postat pe Facebook şi le dă posibilitatea să dea din plisc public şi să se dea mari în faţa prietenilor.

         Duduie, serios, tu ştii de ce s-a iniţiat campania asta sau crezi că e concurs de tricouri ude care să îţi crească ţie cota în cartier?

         După ce am văzut mai multe variante de găleată şi mai tragic mai mulţi chiloţi străini decât aş fi vrut ever, am ales varianta ideală, în faza 1 are loc o dezlipire mai mult sau mai puţin dureroasă de o sumă de bani, apoi se aruncă alcoholul preferat într-un pocal, cu gheaţă dacă alcoolul permite şi se savurează delicioasa alunecare a amstecului pe gâtul propriu şi personal.

         Şi toată lumea e în câştig: cercetătorii au bani pentru treburile lor, bolnavii poate or să aibă o şansă, donatorul se hidratează şi EU nu dau nas în nas cu burta lui revărsată peste chiloţi pe Facebook.

         Aştept cu nerăbdare o campanie care să strângă fonduri pentru studierea bolii Parkinson în care să ai de ales între a da 10 lei sau 10 dolari sau mă rog 10 ce bani foloseşti tu şi a mânui o foarfecă de unul singur prin pletele personale, că vorba aia apa se usucă dar şuviţa măcelărită creşte greu.

         Îs tare curioasă ce idei le-au trecut altora după cuvintele astea.