Cel care ma asteapta

Nu aş fi crezut că primul lucru pe care vi-l povestesc din vacanţă este o carte. Mno, îs şi eu cât pot de surprinzătoare la o adică. 

         Am plecat de acasă decisă să citesc odată Hobbitul, numai că la soare mi s-a părut o idee mai bună să împrumut cartea lui Maurice şi am avut dreptate.

         „Cel care mă aşteaptă” este cea mai bine vândută carte a tuturor timpurilor din Iran, după ce a fost interzisă de două ori, iar autoarea lui Parinoush Saniee este o femeie norocoasă care a avut voie să studieze, pe lângă ea şi noi am avut noroc pentru că altfel cartea asta nu ar fi fost scrisă niciodată.

         Este povestea vieţii într-o ţară musulmană aşa cum se vede ea din bucătărie şi pe după vălurile chador-ului. Povestea femeilor care nu au voie să aibă nici o părere cu privire la propria viaţă.

         Pierzi repede ideea că de fapt citeşti o carte şi te simţi pierdut cumva în gândurile eroinei, pentru că inclusiv dialogurile le vei resimţi ca auzite din interiorul ei, cel puţin aşa am păţit eu. Aveam sentimentul că aş citit Jurnalul unei femei simple, care numai simplă nu este, întins pre vreo 378 de pagini.

         O însoţeşti pe Masumeh de pe la 14 ani până la 50 şi eşti martorul zbuciumului ei sufletesc, al îndoielilor, al căutărilor, al unei încercări de a deveni stăpână pe ea însăşi.

         De multe ori m-am enervat de pe poziţia mea de occidentală în faţa nedreptăţilor, de multe ori mi-a trecut prin cap că nici în lumea noastră lucrurile nu stau mai bine uneori.

         Avem posibilitatea să ne alegem soţii şi să ne despărţim de ei, dar dacă am ales greşit, dacă nu am văzut acea incompatibilitate care face o alegere aparent bună să devină un iad, pentru o vreme, hai să recunoaştem că nu divorţăm prea uşor, trăim viaţa lui Masumeh.

         Visul ei era să înveţe, dar a fost condamnată la căsătorie, pentru păcatul de a fi privit un bărbat, de a fi primit două scrisori şi de a-l fi lăsat să îi atingă glezna luxată. Pe scurt nu avea voie să privească un bărbat care îi plăcea dar era în regulă să se culce cu un necunoscut pe care l-a văzut pentru prima dată în ziua nunţii. Aparent căsătoria ei este un noroc, Hamid este un bărbat cult care îi permite să îşi continue studiile, este bogat şi nu este violent.

         Hamid este un visător, un revoluţionar idealist care nu îi împărtăşeşte visele simple, un bărbat care nu poate sta locului, pentru care familia, soţia, copii sunt simple cuvinte fără importanţă raportat la regimul utopic visat de el. După familia care îi neagă totul, Hamid pare să îi acorde orice, mai puţin pe el însuşi.

         Împletită cu viaţa ei şi a copiilor ei, cartea povesteşte istoria Iranului dintr-un punct neutru, Masumeh nu crede în nici o grupare, nu ţine partea nimănui, îşi păstrează credinţa în Dumnezeu în timpul regimurilor civile şi credinţa în libertate în timpul celor religioase, este numai purtată de viaţă printre revoluţii, războaie şi oameni, în timp ce încearcă cu disperare să  îşi apere viaţa şi familia, care se confundă constant între ele.

         Finalul m-a agasat, occidentala din mine s-a enervat un pic, dar am înţeles că pentru o femeie care avea în spate povestea şi personalitatea ei alegerea era logică, asta nu înseamnă că nu le-aş fi tras vreo două copiilor.

         Cartea asta mi-a redeschis cheful de citit, la final vă las citatul meu preferat care pare o esenţă a întregi cărţi , intraţi aici s-ar putea că după primele pagini să nu o mai puteţi lăsa din mână aşa cum am păţit şi eu.

„Adesea mă întreb ce mi se cuvine cu adevărat și dacă am avut vreodată ceva care să-mi fie destinat numai mie sau dacă, dimpotrivă, n-am făcut decât să particip, să fiu victima destinului pe care l-au avut bărbații din viața mea, a idealurilor și obiectivelor lor. Fusesem sacrificată pentru onoarea tatălui meu și a fraților mei, plătisem pentru idealurile soțului meu și a alegerilor lui de erou și, de asemenea, pentru datoriile față de țară ale copiilor mei. „
Daca doriti sa o cititi, zilele astea e la reducere si face mai mult de 18 lei, sincer.