Inspiraţia mea vine din
locuri neobişnuite, azi e meritul lui Mixy, bine e vina ei pentru că m-a întors
spre gândurile alea, care trebuie ţinute bine sub oboroc.
Am murit şi am înviat,
nu, nu-s băiatul din Nazareth, mie nu mi-au trebuit 3 zile să fac treaba asta,
am reuşit în mai puţin de jumătate de oră. Ăsta a fost primul meu contact cu
lumea ailaltă, la 3 ani când nu ai idei preconcepute, nu te aştepţi la pajişti verzi
sau cazane cu smoală.
La 3 ani nu ţi-e foarte
clar nici că trăieşti, nici că mori, ţi-e cam totuna. Dacă vă gândiţi să îmi
puneţi în dubiu amintirile mai gândiţi-vă o dată, am amintiri solide,
verificate şi exacte ale vieţii mele de pe la vreo 10 luni, la 3 ani
înregistram tot mai ceva ca o cameră digitală.
Pe scurt m-am înecat şi
mi-am petrecut ceva timp în alte culori, lumini şi parfumuri decât alea de le
ştim noi toţi. M-am întors împotriva voinţei mele, pentru că doctorii au fost
al dracului de încăpăţânaţi, m-am întors fără chef de parcă aş fi ştiut exact
ce o să mă aştepte în lumea asta, asta e n-am fost suficient de puternică
atunci să merg mai departe.
Am câştigat totuşi ceva
din treaba asta, certitudinea că sfârşitul nu e aici, că asta e numai o etapă,
că indiferent ce păţeşte învelişul meu, eu o să merg mai departe şi îmi va fi
bine.
Mai târziu, când a
trebuit să stau cuminte şi să îi las pe alţii să se ducă, pentru că doctorii
lor nu au fost suficient de încăpăţânaţi sau pentru că ei au fost mai
decişi, mi-am alterat un pic viziunea
aia despre ce a fost. Am adăugat detalii pe ici pe colo pentru a face prezentul
mai suportabil.
Aşa lumea viitoare a
devenit populată de cei dragi plecaţi deja, ce să mai, mi-am întins imaginaţia
până am ajuns la o versiune care l-ar face pe Budai Deleanu să arunce Ţiganiada
la coş şi să ia notiţe.
Şi oricât de drăguţă
este lumea mea de după, trebuie să recunosc are un neajuns, nici aia nu eternă,
şi de acolo o să plecăm fiecare când avem treabă în altă parte, evouăm –
involuăm, habar n-am, singura constantă a universului este schimbarea. E greu
să te obişnuieşti cu ea dar schimbarea e naturală.
Singura problemă pe
care o mai am cu trecerea asta între lumi este modul în care are loc, nu pricep
de ce trebuie să suferim fizic pentru asta? De ce nu poate fi simplu? Am ajuns
la momentul trecerii facem un pas şi gata fără durere, fără privit în urmă, ne
alăturăm celor care deja au ajuns acolo şi pregătim cu grijă drumul pentru cei
care vor veni după noi.
