joi, 5 noiembrie 2015

Schimbarea de dragul schimbarii

Am fost aseară în stradă, pentru că dacă vrei să vezi cum merge ceva trebuie să o faci cu ochii tăi, nu prin camerele televiziunii sau fotografiile ziarelor. Trebuie să te strecori printre oameni și să îi asculți ca să îți dai seama singur încotro se duce și mișcarea asta și ce îi mână pe ei în luptă.
După aia m-am întors acasă și am privit același lucru prin lentilele rozalii ale media. Diferența între cele două lucruri a fost covârșitoare.
Ce am văzut în stradă? Am văzut niște grupuri de copii veniți cu ”doamna ” direct de la ore, cu niște foi de desen pe care copii se presupune că își scriseseră gândurile, mesajele. Mesaje pe care, când li s-a dar cuvântul a fost nevoie să le citească de pe foaie, cu greu, adică nu cred că dacă ai scris ceva din sufletul tău e nevoie să te uiți de 4 ori la foaie ca să repeți 3 cuvinte.
M-am întrebat dacă aveau habar ce fac pe acolo dincolo de entuziasmul ieșirii în grup organizat cu școala, de diferența dintre programul plicticos obișnuit școală-teme-acasă și excursia asta aventuroasă într-o mare de oameni și ocazia de a fi fotografiați.
Ce am văzut acasă? Fotografiile cu aceeași copii și foile lor din care nu se băga de seamă dezorientarea. Aproape m-am simțit liniștită de ce viitor de aur avem cu așa generații tinere care știu ce vor de la viață la vremea când eu încă alergam după mingea de fotbal pe tăpșan. Aproape, pentru că tot ce văzusem direct nu mă lasă să fiu liniștită.
Ce am mai văzut? Mulți tineri care au găsit o ocazie să fluture steagul și să ceară schimbarea, unii voiau legalizarea marijuanei, alții nu voiau nimic decât să participe la adunarea asta. E drept aparteneța la o mulțime te face să te simți mai sigur, devii al dracului de convins că tu ai dreptate deși habar n-ai în ce subiect.
Ne-am oprit în fața primăriei și s-a cerut demisia primarului ( povestea asta nu a fost în București, e vorba despre primarul unui oraș de provincie, unul cu care eu personal am avut multe și sîngeroase meciuri, să nu se înțeleagă în vreun moment că îmi place persoana). În spatele meu un grup de protestatari care mestecau vârtos niște shaorme au ajuns la un punct sensibil.
”Da´de ce vrem să demisioneze?
Pentru că e corupt , a răspuns înțeleptul grupului care probabil organizase picnicul ăsta. Ai înțeles?
Nu prea, a venit răspunsul promt. Dar pe cine punem în loc?
Om vedea, sunt mulți oameni capabili.”
Ce am văzut de acasă? Mai multe mii de manifestanți care au blocat circulația orașului scandând lozinci de solidaritate.
Aproape m-am simțit în siguranță într-o țară în care poporul ”s-a trezit”, a ieșit în strada și cere schimbarea.
Aproape pentru că de jos, dintre ei mi-am dat seamă ca habar nu au în ce constă schimbarea, că știu numai ce nu vor dar nu au nici o idee despre cum să obțină ce vor.
În schimb și din stradă și de la tv mi s-a făcut al dracului de frică, pentru că știu forța unei mulțimi, dacă te poziționezi bine pe creastă și îi conduci cum trebuie ai la dispoziție o aramată care face mult și gândește puțin.
Mi-ar fi plăcut ca în locul petițiilor online pe care toată lumea le semnează într-o veselie cu satsifacția că el chiar a făcut ceva pentru schimbare  să aud mai des despre inițiativa legislativă cetățeanească, dap aveți nevoie de 100 000 de oameni și puteți iniția o lege. Asta e pentru domnișoara care era aseară convinsă că va sta în stradă până se schimbă legile dar nu îi era clar care legi.
Mi-ar fi plăcut ca în loc de ”sunt o mulțime de oameni deștepți și capabili să ne scoată din rahat ” să aud un nume, unul urmat de informații complete cu privire la capacitățile omului în cauză.
În loc de entuziasmul general  legat de trezirea asta pe mine mă încearcă o lejeră teamă, pentru că de jos din stradă am avut senzația că sunt într-un tren care merge cu viteză maximă și a decis să nu mai urmeze calea desenată de șine, a decis să fie liber, numai că libertatea asta fără un plan temeinic seamănă al dracului cu o deraieire.

Diseară mă duc din nou în stradă, să văd dacă între timp ne-am dat seama nu ce nu vrem, ci cum să constuim ce vrem.

2 comentarii:

  1. Deci sa intelegem ca esti antirevolutionara? Pesemne e normal. Deja e caragielean. Sa se schimbe. Nu stim ce, nu stim cum nu stim de ce. sa se schimbe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt anti, m-am săturat de sistem ca de mere acre, dar vreau o contraproprunere, nu pot să visez roz și frumos pe baza declarației ”există oameni de valoare”. Dar unde sunt? Îi caut de la 18 ani să îi votez dar nu dau de ei.

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis