luni, 9 noiembrie 2015

Leacuri

Îmi plac de leșin articolele astea de sănătate din reviste populiste, nu, nu am vrut să zic populare, trebuie să mă crezi pe cuvânt. Încă de la denumirea fițuicii simt un fior de anticipație Cap limpede, Ochiul de veghe, Asul de trefla cum dracu să nu ai senzația siguranței absolute? E ca și cum cerurile s-ar deschide și Dumnezeu în persoană s-ar obosi să îți deie o rețetă personalizată. Cum ar putea să nu funcționeze dacă vine de la însuși creatorul tuturor inclusiv al tău?
Azi mi-a sărit în ochi titlul unuia din ăla cu ”o linguriță pe zi din amesectul ăsta de scapă de 10 kile pe zi”, n-am mai intrat să văd ce conține amestecul, că n-am chef de 10 ceraceafuri de reclame deschise pe ecranul calculatorului.
Pot să bănui destul de întemeiat că trebuie musai să cuprindă hrean, usturoi, ghimbir, poate ceva ardei iute, neapărat lămâie, cu ceara de pe coajă cu tot și poate dacă ai noroc și ai nimerit un ”specialist” mai blând miere.
Mda o linguriță din treaba asta pe zi, desigur înainte de a mânca altceva ca să prinzi mucoasa stomacului cât mai expusă o să te scape de kilogramele în plus cât ai zice pește.
E desigur posibil să capeți un ulcer dar ce mai contează detaliile?

Numai că ai grijă remediul este extrem de eficient atât de eficient încât e posibil să te scape  de toate kilogramele, inclusiv alea minime care îți trebuie să trăiești, pentru că uneori funcție de rețetă și de cât se potrivesc cu propria stare de sănătate leacurile astea se pot dovedi cum zic purtătorii de cuvânt de pe la spitale ”incompatibile cu viața” ceea ce e numai un mod mai complicat de a spune mortale.

2 comentarii:

  1. am vazut si eu chestia aia cu 10 kg :)

    RăspundețiȘtergere
  2. leacuri din astea functioneaza doar daca acel amestec are efec cleios si se da pe buze; zi de zi, sa stea gura inclestata si sa bea apa/supa cu paiul, pana slabeste.

    De cateva luni la auzul replicilor ca: ce cura sa tin sa slabesc/cum esti asa slaba/ ceaiul ala slabeste??, etc tot raspund ca: DA, combinat cu leucoplast pe gurq<

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis