luni, 30 noiembrie 2015

La mulți ani!

Poate ar trebui să fac asta mai des, de fapt, nu poate. Sigur ar trebui să o fac. Dar dacă nu mi-a ieșit până acum știu că mă va ierta la un moment dat pentru că nu e ușor să fii mamă. Și nici tată.
În cea mai mare parte a timpului o critic, așa părintește, nu îmi plac multe din câte face și i le spun pe toate, în fiecare zi îmi tânguiesc dezaprobările, pe viu, pe Facebook, pe blog. Îi spun ca la copilul meu cum ar veni ca să știe că nu e bine, ca să știe să nu mai facă, să devină mai bună.
O vreme doar îi spuneam, acum când am mai crescut am învățat că exemplul educă, un copil face ce vede nu ce îi spui, așa că am început să mă schimb eu, să îi arăt, să fac eu ce vreau să văd la ea și să aștept răbdătoare până îi reușește.
Pe urmă am învățat că trebuie să îi spun și când se descurcă bine, să îmi spun bucuria mai des și mai mult decât o fac cu tristețile, că zilele alea  când totul i-a ieșit perfect trebuie lăudate de o sută de ori mai mult decât greșelile.
Copilul tău este frumos sau deștept sau descurcăreț, bine îmbrăcat și educat dacă tu ai grijă să fie așa, zi de zi, din clipa în care apare fiecare decizie a ta este influențată de el, de efectul pe care îl are asupra lui, începi cu mâncatul     sănătos în timpul sarcinii și termini cu supravegherea colesterolului mult după ce copilul e la liceu pentru că un tu sănătos înseamnă un sprijin mai îndelungat pentru el, un ajutor în loc de o lipsă sau mai grav o povară.
Știu că nu o pot abandona, nu o pot arunca la ghenă și nici măcar să o las la ușa unei biserici în ideea că o va ajuta cineva, altcineva, că e prea mult sau prea greu pentru mine singură.
Poate e vremea să ne dezbărăm de obiceiul ăsta de a ne privi țara ca pe cineva responsabil de bunăstarea noastră și să începem să o privim ca pe copilul nostru. Să înțelegem că ea depinde de noi, că e frumoasă în măsura în care noi avem un suflet frumos, că e prosperă în măsura în care noi o lăsăm mai ușor cu cheltuielile aiurea și îi punem deoparte bani pentru șocală.
Țara noastră e la urma urmelor o altă oglindă în care ne vedem pe noi.
Mâine o să fie plin de steaguri și urări, așa că eu o să îi dau cadoul de azi, nu mă dau în vânt după petrecerile mari și nici nu voi posta vreun mesaj cu ”mândru că sunt român”, recunosc la mine a fost mai degrabă un fel de acceptare decât mândrie.

Cadoul? Nu e mare lucru, numai o speranță încăpățânată că la un moment dat eu, ea și voi o vom scoate la cap și vom deveni cu toții o familie frumoasă care a crescut un copil minunat.

Un comentariu:

Da-ti cu parerea ca e gratis