joi, 29 octombrie 2015

Trăiești în sepia?

Nu am studii de specialitate, sunt doar femeie și am multe prietene, culmea, tot femei. Așa am ajuns eu la concluzia că în mod clar creierele noatre sunt diferite de ale bărbaților. Hai să îi zicem concluzie empirică.
De exemplu amintirile. Nu am idei cum stochează bărbații amintirile dar au fără îndoială un sistem mai precar, care îi împiedică să își bată joc de prezent și să își arunce la gunoi viitorul de dragul trecutului.
Noi ne amintim în detalii totul, amintirea noastră are dimensiuni olfactive și tactile, auditive și gustative, ne amintim locul și persoana și senzația, mai ales senzația. Amintirile noastre sunt colorate ca un balon de săpun plutind într-un peisaj alb negru și au capacitatea de a ne absorbi în ele, de a ne oferi o ascunzătoare în fața realității.
Câte zile din viața ta ai pierdut pentru că într-un colț obscur al minții tale se găsește perfect conservată amintirea bătăilor lui de inimă, calme și calde și dătătoare de siguranță. O inimă spunându-și povestea sub urechea ta într-una din îmbrățișările fără sfârșit ale începuturilor.
Câte nopți ți-ai îndesat perna sub cap și ai adormit cu amintirea asta pusă pe replay în minte, în timp ce el era Dumnezeu știe pe unde, cu băieții la bere sau în căutarea fericirii în brațele altcuiva.
De câte ori ai vrut să pleci și te-ai întors din drum pentru că ai simțit adierea unei mângâieri cu dosul degetelor pe obraz, ca atunci, de mult.
De câte ori ai renunțat să îți iei viața înapoi, ai privit prezentul trecând pe lângă tine leneș pentru a se pierde în marea cenușie a viitorului și ai rămas încremenită acolo într-o relație moartă de mult cu speranța că una, cel puțin una din amintirile alea perfecte se va întoarce la viață și va trage după sine inapoi veselia și culorile .

Stai un minut și numără clipele alea. Dacă ai ajuns la doi deja e prea mult, închide-ți amintirile undeva unde nu te mai pot atinge, întoarce-le spatele și începe din nou să trăiești în culori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis