duminică, 25 octombrie 2015

Proba focului

Adevărul e că românul s-a născut poet și din cauza asta Nornele îi seamănă în cale diverse chestii,. treburi și întâmplări numai așa să vază cât, cum și până unde poate metaforiza diversele necazuri.
Dacă treaba asta i se întâmpla unui american probabil amu' era cu mitraliera prin vreun centru comercial să își exprime părerile, un englez redacta conștiincios nește plângeri de bun simț iar un rus căuta a doua sticlă de vodca.
Eu, româncă fiind, vorbesc cu oaia în cel mai pur stil mioritic ca să îi pot povesti maică-mii într-o variantă frumoasă cum era să mă duc la ăle veșnice din cauză de nervi.
Vă aduceți aminte că anul trecut după multe lupte cu banca și agenții imobiliari mi-am achiziționat casă. Eh anul ăsta am ajuns cu organizarea în bucătărie. Prin august am decis eu că rezervele financiare îmi permit achiziționarea tuturor celor necesare așa că am purces la comandarea mobilei.
Care a venit cu electrocasnice cu tot săptămâna asta, ceea ce culmea a fost ok, că mă obișnuisem să nu gătesc ba chiar mi-era mai ușor să redactez un sandwich măiastru decât vreo chestie în 5 etape pe muzică de Mozart.
Evident o dată cu ideea că am cu ce mi s-au trezit nește idei de supe creme și plăcinte, ce să mai joi abia așteptam să plece băieții de la montat să țip cuptorul în priză, eram mai emoționată ca o pitzi înainte de primele ei silicoane.
Și au plecat băieții, am luat cartea tehnică în brațe, toate cele 335 de pagini m-am așezat în genunchi în fața cuptorului, evident în sens reverențios  și m-am întrebat unde dracului e ștecherul.
Trei rugăciuni musulmane, din alea cu plecat fruntea pe gresia bucătăriei, mai târziu am descoperit un ștecher în spatele cuptorului, abia atârnând și m-am agățat de el. Amu nu mai trebuia decât să
 îl bag în priză.
În acest moment de adâncă revelație mi-am dat seama că dulapurile, inclusiv fundul lor, au fost montate și blatul sigilat blocând astfel priza destinată cuptorului și plitei care evident era în partea de jos a peretelui.
Evident nu mi-a, făcut griji, convinsă fiind că problema e la mine, că în creierul meu feminin lipsesc acele complexe legături neuronale care le permit bărbaților să rezolve diverse tâmpenii tehnice. Așa că am așteptat o mână musai bărbătească de ajutor.
Care a venit,  pe la zece seara și relativ inutil, amu' ori io am un ghinion al dracului și am găsit un bărbat atât de în legătură cu latura lui feminină că nici el nu vede soluția. ori aia cu bărbații și tehnica e folclor depășit și această realitate mitizată nu există.
Așa că am contemplat în tandem situația și am decis să ne ocupăm de ceva mai simplu, să racordăm chiuveta. Soarta noastră fuse crudă și astă dată, echipa de geniu care a construit blocul a tăiat țevile de la apă cu 4 cm mai scurte decât necesitau furtunele bateriei.
Să nu credeți însă că ne-am dat bătuți, fără cuptor și fără chiuvetă, ne-am orientat asupra ultimei chestii accesibile nouă. plita. Moment în care am descoperit că nu avem cum să facem racordul la gaz pentru că echipa de la montajul mobilei ne lăsase, după fixarea și siliconarea blatului, fix 6 cm pentru manevre, spațiu în care nici măcar mâinile mele anormal de mici nu pot face nimic. Ca bonus am descoperit însă cordonul cuptorului încolăcit frumos la spate și destul de imposibil de scos de acolo fără strămutarea electrocasnicului cu pricina.
Ca atare acum practic meditația zen și aștept întrunirea echipelor de montaj și racordare al diverse ca după un an fără bucătărie și 2 luni de glorioasă așteptare a montajului să pot face și eu o omletă como dios manda în propria mea casă.
PS Dacă aveți nevoie de ajutor la montat și demontat chestii anunțați-mă, deja știu mai multe decât trei specialiști cu vechime, bașca îs extrem de calmă cum se vede și în selfieul de mai jos


2 comentarii:

  1. Te contactez cand sunt gata sa fac aceste manevre cu bucataria mea! Nu se poate ca starea ta de zen sa nu ajute :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Oricând mai ales că dacă dispare zen-ul știu o gamă largă de blesteme și înjurături

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis