miercuri, 2 septembrie 2015

Ambrozia și nectarul zeilor lui

Zilele astea sunt cuprinsă de o infinită dragoste care s-ar manifesta prin încleșatarea mâinilor mele pe gâtul inconștientului care se ocupă cu alegerea plantelor ornamentale în Craiova și apoi zguduirea lui energică poate poate neuronul lui singuratic își va reveni la viață sau, mă rog, corpul lui își va urma neuronul spre cele veșnice, mie îmi convine și varinata asta.
I-am trecut nobil cu vederea plantarea de magnolii și arțari lângă blocurile de pe Theodor Aman, măcar așa să își fi aruncat și el privirea la magnoliile din English Parc și să vază cât cresc, ce să mai vorbim de arțar.
Bine, treaba asta ar trebui să îi îngrijoreze prioritar pe proprietarii blocurilor cu pricina care se vor trezi cu crengile în casă și fundațiile și așa șubrede ale blocurilor paradite. Pe mine mă interesează așa, colateral, că am plătit din impozite și taxe, plantarea, voi plăti tăierea bietelor plante care n-au nici o vină și evident plantarea următoarelor, sper să alegem sequoia.
Accesul meu nemăsurat de iubire creștină a fost determinat de alte cauze. Luni m-am întors de la moșiile materne în târgul Craiovei . Nu mă așteptam totuși ca revederea să îmi taie respirația și să mă impresioneze până la lacrimi.
Mi-am călcat totuși pe inimă și am plecat să restitui cărțile la bibliotecă, nu de alta dar era ultima zi.
Frate cum mă apropiam de clădire cum plângeam mai abitir, îmi curgeau lacrimi pe care nu le-am vărsat nici când l-am lăsat pe tata singur în cimitir. Deja intrasem la idei, să-mi fi plăcut vreuna din cărți așa mult încât subconștientul meu să lovească prin învăluire? Să îmi fi pierdut mințile?
Am intrat în bibliotecă efectiv fără să văd ușa, am întins cărțile și dă-i plâns, mi se înnodau lacrimile în barbă ca în basmele poporului nostru, alea de pe vremea dacilor sau atlanților sau mă rog din ce om proveni.
Bieții oameni au crezut că mi-a murit tot neamul sau măcar pe mine mă paște vreo moarte prematură și perfidă, eu nimic că n-am nici o problemă numai că nu mă pot opri din plâns.
Până când o tanti s-a pocnit revelator cu palma peste frunte. Sunteți alergică la ambozie?
Sunt alergică la orice polen de pe lumea asta, la fân, la plopi, la politicieni, ce să mai e un miracol că trăiesc cu atâtea alergii câte am.
Și așa am aflat că într-un acces de geniu în urbea noastră  ambrozia care e cea mai alergenă buruiană de pe fața pământului e folosită drept plantă ornamentală.
În restul lumii oamenii se ocupă cu eradicarea ei existând legislație în sensul ăsta, noi o plantăm.
Așa mă bucur că o plantăm încât acum plâng iar, de bucurie fără îndoială, de fapt de luni de când am aflat tot plâng și mucesc și strănut dar deh se întâlneste el munte cu munte, odată și odată o să apuc eu să îl felicit pe ăla cu alegerile lu pește la plante ornamentale.

PS Blogul ăsta e cu fond sonor 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis