vineri, 17 iulie 2015

Fiica norocului

Sunt în pline recuperări la planul de lectură pe anul ăsta şi m-am decis să verific cum stă treaba şi cu Isabel Allende.
Începem aşadar cu Fiica norocului, dacă vă aşteptaţi să vă povestesc cartea aşa într-un rezumat drăguţ puteţi pleca de acum, voi credeţi că link-ul ăla afiliat e degeaba acolo? Să nu fac şi eu un ban de vacanaţă?
Să revenim, Isabel Allende nu e scriitoare şi poate să se deie tot globul cu fundul de univers că de pământ globul în sine nu are cum . Ea este povestitoare, nu vorbeşte în imagini atent caligrafiate ci povesteşte calupuri mari de întâmplări, de relaţii, de sentimente, îţi transmite stări şi imagini dar fără ca în spatele lor să simţi munca înlocuirii unui cuvânt cu altul sau a unor expresii între ele până când ansamblul este perfect. Cuvintele îi curg pur şi simplu.
Fiica norocului este, ca mai toate cărţile, o carte despre cele două forţe care ne conduc înainte şi înapoi : dragostea şi banii, ordinea este aleatorie.
Este o carte cu rădăcini istorice bine plasate, cu referiri exacte la date şi locuri, un pic carte documentar.
O lume învârtită cumva în jurul Elizei Sommers, care deşi are talentul de a face bani va alege să cutreiere lumea purtată de dragoste şi chiar va reuşi deşi nu exact cum ai fi crezut din capului locului, tu, cititorul sau ea.
Mie mi s-a potrivit cartea şi se va potrivi tuturor aventurierilor oprimaţi, celor care visează să fi cucerit Vestul numai pentru că evenimentul a avut loc într-o epocă inaccesibilă lor. Contemporană goanei după aur mă îndoiesc că m-aş fi îmbarcat de nebună pe un vapor să plec să pun bazele unei lumi noi dar din liniştea fotoliului meu confortabil cu o cană de ciocolată în braţe mă şi văd îmbrăcată în haine bărbăteşti cutreierând spaţiile încă nedomesticite din jurul  tânărului San Franciso, pe care culmea îl chema iniţial Yerba Buena.
În Fiica norocului se întâlnesc molcom trei culturi: europeană, sud americană şi chineză şi vezi din împletirea asta cum urmează să izbucnească cea americană, dacă suntem în categoria optimiştilor care îi creditează pe americani cu o cultură proprie.
Cartea nu se citeşte ci curge lin, de la o imagine la alta, de la o cultură la alta de la un fel de a vedea viaţa la altul, este o poveste a arhetipurilor, care ne arată că oamenii cu bani vor şti întotdeauna să facă alţii, că din dragoste se comit aceleaşi erori, că încăpăţânarea din iubire este o boală împotriva căreia nici sfinţii catolici şi nici vrăjitoarele indiene nu au remedii ca atare ne putem calma dracului cu psihoterapia şi să lăsăm timpul să rezolve problema.
Şi ca să fim complet fericiţi este o carte terminată în coadă de peşte, în care deşi ştii ce urmează să facă Eliza în viitor,  cu pretul vieţii tale nu poţi spune sigur ce a determinat-o să îngroape fantoma primei iubiri, pentru că există mai multe variante lăsate elegant de autoare la alegerea ta.
Cam asta despre Fiica norocului, v-am convins să o citiţi?


Un comentariu:

  1. Daca zici ca e o carte mai alerta, da, o voi cauta. Zilele acestea nu prea am chef de povesti siropoase.

    RăspundețiȘtergere

Da-ti cu parerea ca e gratis