vineri, 26 iunie 2015

Reclame again

Hai că pe ăsta îl uitasem, deşi m-a bântuit şi el ceva vreme, atunci când reclama de la crenvurştii minune apăruse pe ecrane, azi am citit un comentariu pe Facebook şi mi-am adus aminte ce întrebări fundamentale îmi trezise la vremea ceea.
         Una dintre ele dacă oamenii care au lucrat spotul cu pricina chiar au creier sau numai s-au prefăcut foarte bine la interviul de angajare? Sau îs copiii patronului? Cum şi anume să spui că e de bine dacă ştii şi tu ce ştie şerveţelul? Frate şerveţelul e o bucată de ţesătură, daca asta este culmea parentingului să ai fix mintea unei cârpe atunci jur că nu văz de ce ne mai minunăm de rezultatele tinerei generaţii crescute de aşa părinţi?
Şi având în vedere cu ce le hrăneşte mumă-sa  este complet explicabil de ce bieţii copii crenvuşteresc în sus şi în jos (dap eu aşa am auzit „crenvuşti”, şi la cum pune aia mica accent pe „r” nu cred că e culpa auzului meu ).
Oricum e de apreciat că fiicele doamnei deştepte ca şervetul stăpânesc vorbirea articulată indiferent de ce mai spun săracele.
Aşa cum nu mă pot opri din minunare în faţa altei reclame de geniu aia în care o fetiţă întreabă „Tati ce mi-ai adus ?” şi părintele îi trânteşte în faţă un pachet de hârtie igienică, moale, pufoasă şi mai ales atââââât de parfumată că vorba aia de ce altceva ai cumpăra hârtia igienică dacă nu să îţi afunzi fericit nasul în ea şi să te bucuri de prospeţime?

Serios oamenii ăştia chiar au fost angajaţi să vândă sau asta e ultima modă de spălare a banilor?
Aşe aş vrea să văz şi eu reclame din astea care să mă saboteze emoţional în loc să îmi trezească ironia.

M-am nascut

De ce e românul cel mai priceput de pe lumea asta ?
Mă chinuie blogul ăsta de vreo trei zile, de când ideea mi-a trecut brusc prin cap şi lipsa unui laptop la domiţiliu m-a împiedicat să îl transmit lumilor. De atunci se scrie şi rescrie în mintea mea, cunoscut fiind că io mi-s perfect normală şi interesată de cotidian.
Revelaţia asta m-a pocnit pe când Oana mă ameninţa că mă voi ocupa cu lecţiile de franceză ale distinsului său fiu şi în mintea mea s-a activat butonul „rememorare franceză” deşi puştiul încă nu le rupe nici în română.
Şi mi-am adus aminte că a se naşte se conjugă în franceză cu etre, puneţi voi accentele că  mi-e mi-i lene „je suis nee” logic de către altcineva că doar nu e je me suis nee.
Şi în minte  mi-au lunecat englejii cu I was borne, şi italienii cu sono nato, şi ruşii cu я родился şi tăti naţiile pământului, mă rog alea la care le înţeleg io limba, de exemplu la nemţi nu ştiu ce diateză e, e posibil ca ei să nici nu se nască ci să fie asamblaţi sau ceva.
Ideea e că în afară de români care sunt miezul miezului, ăilalţi din alte naţii sunt născuţi necesar de altcineva, ei trecând prin treaba aasta destul de pasiv, adică altul face treaba.
Caz în care diateza reflexivă a românilor cu „eu m-am născut” explică multe, inclusiv de ce ne pricepem la toate pe lumea asta mai bine decât ăla de le-a inventat pentru că noi fraţilor nici măcar nu suportăm să ne nască altcineva şi pe asta trebuie s-o facem tot noi înşine să fim siguri că iese treaba cum trebuie.
În condiţiile astea lojic românii reprezintă absolutul în orice pentru că noi ştim să le facem perfect pe toate bre.

Are cineva alte păreri?

luni, 1 iunie 2015

Sindromul Dona Clara

Evident inspiraţia nu mă poate pocni decât atunci când am altceva de făcut.  De exemplu chiar acum ar trebui sa fac neşte adrese să descopăr moştenitorii unei persoane, numa că nu ştiu către cine, aşa că mă conversam pe FB cu Maurice.
Cu ocazia asta taman am reuşit să fac noi paşi pe lună şi să cataloghez o nouă denivelare psihică pe care pentru plăcerea mea personală o voi denumi „sindromul Dona Clara”.
Să explicităm zic. Le ştiţi pe femeile alea minunate, frumoase, deştepte, devreme acasă şi de şuncă punătoare pe masă ( tre’ s-o las dracului mai moale cu filmele americane, că am început să le folosesc expresiile prea des). Bine, de fapt blogul ăsta în mintea mea de aude în engleză, dacă aş avea capacitatea de a-l şi scrie în limba aia mi-ar fi pus Mnezău mâna în cap, aveam deschidere mondială şi îmi explodau vânzările pe contul afiliat, parcă îi şi văz pe americani cumpărând în neştire cărţi în română de pe Elefant.ro.
Să revenim la femeile alea minunate dar singure, de stai locului şi te întrebi care dracului e problema de nu se calcă masculii reprezentativi ai speciei în picioare la uşa lor. Muşcă? Zgârie? Dau cu stângul din spate?
Ei bine aici pe Maurice l-o atins aripa de geniu , cică dacă nu e aşa coadă la uşa lor nu înseamnă că nu le plac numa’ că nu au curaj, şi cum şi io m-am născut la fel de genială ca Maurice ba chiar o depăşesc în curbe, am continuat ideea poate au curaj numai că încearcă tehnici greşite.
Vă aduceţi aminte versurile de la Dona Clara? Dacă nu ce căutaţi pe blogul ăsta că nu e destinat minorilor? Este vorba de un paez care pur şi simplu leşinase de amor la prima  vedere pentru Dona Clara. Şi s-a chinuit omul un an de zile, sărea gardul castelului, după care probabil venea careva să îl coase la loc că în Spania castelele au garduri nu glumă şi îşi petrecea timpul cântându-i serenade.
Afacerea s-a terminat prost, de fapt nici nu a început, pentru că Dona Clara asta deşi era cum vă spuneam minunată, frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă era surdă tun şi nu a auzit niciodată declaraţiile de amor ale omului.
Aşa că dacă vă regăsiţi în situaţia asta dacă vă ştiţi minunată dar singură nu disperaţi, ori suferiţi de sindromul Madonna, şi The One nu s-a născut încă, ori este un caz clar de sindrom Dona Clara şi cohorte întregi de admiratori vă aleargă neîncetat numai că nu au nimerit încă formula corectă de adresare.

Sigur la un moment dat unul din ei va descoperi că nu a ales metoda bună şi va lua măsuri, bine s-ar putea să dureze o viaţă- două dar la urma urmei şi timpul ăsta e tot o iluzie relativă, noi să fim sănătoase că în mod clar chiar acum, undeva cel puţin un idiot ne adresează neşte declaraţii de amor şi treburile or să se rezolve .