miercuri, 28 mai 2014

Mesterul Manole

Îmi place Hapi, nu o să spun că o iubesc, nici pe mine nu sunt sigură că mă iubesc ştiu doar că mi-s dragă, eu , ea, o mână de alţi oameni, nu mulţi, pe restul îi privesc, îi analizez, îi accept.
Şi poate mi-e dragă şi pentru cum ştie ea să pună întrebări importante, de data asta a fost despre relaţii.
A fost despre partajul necesar la finalul fiecăreia, nu, nu ăla cu taxă e timbru în care ne împărţim 5 suporturi de pahare şi balansoarul pe care ţi l-a cumpărat de ziua ta când te iubea.
A fost despre câţi atomi din sufletul tău vor rămâne cumva în urmă şi cât din el o să iei cu tine, despre furia cu care o să retezi şuviţa aia de păr pe care şi-o încolăcea absent pe arătător, despre cum o să cauţi un depozit cu costuri accesibile în care să păstrezi amintirile pentru o vreme, ca să te protejezi pe tine de imaginea lor prea vie, apoi ca să îi protejezi pe ceilalţi de aura pe care o vor dobândi cât ţi le-ai ascuns ţie.
Şi m-am gândit că noi, ăştia care nu credem ever after, avem şi noi norocul nostru. Noi ne clădim relaţiile raţional, ştim că într-o zi o să se ducă dracului şi avem mare grijă ce punem pe fundaţii.
De fapt, „noi ne clădim” e deja suficient, nouă iubirea nu ni se întâmplă, o învăţam şi cu ocazia asta ne punem sufletul la adăpost, când ai avut o dată răbdarea să iei fiecare trăsătură bună a celuilalt şi să o hiperbolizezi conştient, şi apoi să iei fiecare defect, să-l cântăreşti, să-l accepţi şi apoi să-l minimalizezi la fel de conştient, vei putea repeta operaţiunea.
Relaţia aia are şanse să ţină o viaţă, pentru că vei vedea la timp unde şchioapătă şi câtă vreme vei dori să o menţii în viaţă, vei repara pur şi simplu.
Când relaţia ta a fost magică, scrisă în stele, instantanee, o să vrei să o repari dar cum naiba să faci asta când  ţi s-a livrat totul dintr-o dată cu steluţe în jur.
Poate la un nivel pare trist, încă nu mi-am dat seama dacă regret felul meu de a fi, de a nu putea să ajung niciodată la nivel de Romeo şi Julieta ( pe ăştia doi nu i-am înţeles niciodată) dar un lucru e sigur sunt destul de liniştită că eu nu voi figura niciodată în vreo legendă gen Meşterul Manole pentru că pur şi simplu propria mea fiinţă e prea importantă să o folosesc drept material de construcţie în zidurile unei relaţii.



vineri, 23 mai 2014

wish upon a star

Mi-a mai rămas o stea
Pe celalte le-am dat altora
Poate mi-aş fi dorit să primesc şi eu câte una înapoi
Dar când le văd pe ale mele care par sori
pe câte un cer de suflet întunecat
îmi dau seama că nu regret că le-am dat
deşi celălalt şi le-a păstrat pe ale sale toate
Am să las lucrurile aşa şi nu o să schimb nimic
Mi-ar osteni sufletul aşteptând vreo rază
Şi nu aş putea să mai ascult aceeaşi placă,
fiecare încercând să decline problema
să dea altul o stea în locul lui,
agâţându-se cu mâini haine de toate stele.
În zori o să trag o linie decisă cu var
să se vadă alb de unde îmi începe viaţa cea nouă
în fond mi-a  mai rămas o stea
nici magii nu au avut mai multe.

Vezi ce au zis si muzele altora aici :)