vineri, 14 noiembrie 2014

Ză karma

Ăsta e unul din cele mai ciudate bloguri ale mele, e un fel de dulceaţă de cireşe amare pentru că le are pe amândouă şi dulceaţa şi amărala imposibil de decantat.
E primul blog în care recunosc că am crescut, zi de zi, cu lecţiile mele de fericire, cu pauzele mele de zen cu hazul şi necazul şi hazul de necaz.
Ziua în care ajungi pe culmile lehamitei, că nu mi-s eu Cioran să ajung pe ale disperării, şi totuşi nu abandonezi, ba chiar ai nişte idei de mai bine, e ziua în care ai devenit om mare.
Pe scurt că pe lung e inutil,  mi-am luat încă o fascinantă soluţie cum numai injustiţia română poate pronunţa, una din aia în care nici măcar nu contează problema în care te judeci ci nişte detalii, de data asta problema a venit de la o decizie care trebuia depusă în încă un exemplar la dosar. Culmea decizia a fost depusă în termen şi nu în unul ci în două exemplare, totuşi acţiunea a fost anulată. Optimistă din fire am făcut cerere de reexaminare cu gândul că „errare humanum est” ( ştiu 90% din judecători se simt înjuraţi de rude de câte ori dau cu vreo vorbă latină în ei) şi mi-am zis că judecătorul sigur nu a văzut actul din greşeală.
Azi i-am explicat judecătorului nou ca unui plod de grădiniţă la ce pagină se găseşte actul şi cum a fost el depus nu într-un exemplar ci chiar în două, deci nu se pune problema să mai fi greşit, deşi mă gândesc că la salariul şi sporurile pe care le încasează ar fi putut să dea filă cu filă cele fix 50 de pagini din dosar şi să le vază şi singur.
Soluţia? Menţine hotărârea colegului că deh, corb la corb.
Efectele? În prima  fază m-am deprimat şi am avut reacţia clasică, de mâine mă apuc de împletit botoşei şi căciuliţe. În a doua fază m-am redresat,  şi minunat e că fazele astea au fost aşa rapid una după alta că nici nu le prea pot deosebi bine, şi am decis să rezist până în ziua în care „excepţia incompetenţei instanţei” va avea efecte.
Să am grijă să nu cresc un copil cu un aşa grav handicap sufletesc încât să îl doară în cot nu de dreptate sau adevăr că astea sunt valori relative, ci de propria lui datorie de a face tot ce poate mai bine.
Şi mai ales să aştept, din toată tevatura asta politică în care nici unii nu sunt mai buni ca alţii să aleg raza de soare a norului, dacă ai suficientă răbdare vei ajunge să le urezi tuturor, inclusiv magistraţilor care se cred rupţi din coastă de zeu, „La mulţi ani, cu executare!”

Mi-am  păstrat bucuria indiferent de evenimentele din jur şi ăsta e primul pas în arta fericirii, un singur lucru mă preocupă un pic. Sunt încă păcătos de veselă la ideea de  Karma is a bitch” şi mai ales la continuarea în viziunea mea în care toţi competenţii ăştia din justiţie or să ajungă pe mâna unor doctori la fel de buni ca ei, mai că aş plăti bilete la treaba asta şi aşa o iniţiativă nu bate deloc cu spiritul zen pe care îl cultiv aşa cu patimă.

5 comentarii:

  1. Ah, nu imi aminti de chinurile prin care trece un om simplu cand are de-a face "cu sistemu' ". Abia am reusit sa o linistim pe soacra-mea, care nu pricepea nimic din termenii aia si care a avut de umblat din usa in usa pentru a lamuri o situatie de domeniul fantasticului. :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A existat o vreme in care macar eu din sitem mai puteam pricepe logica unor lucruri, acum totul e haos

      Ștergere
  2. ioooi, ce urare le-ai fript!
    botoșei și căciulițe împletești oricum, las că știm noi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu de fapt m-am apucat de crosetat terapeutic, la un moment dat a fost singura solutie sa diminuez nervii si stresul de la lucru si sa nu ajung la terapie de anger management

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis