luni, 7 iulie 2014

Vacanta

Mă gândeam că urma să fie un an fără vacanţă. Nici  măcar nu mă panicasem, fuseseră mult prea mulţi în trecutul meu anii în care vacanţă era un cuvânt gol, care nici măcar mângâierea trezitului mai târziu nu o aduseseră.
Apoi mă deşteptasem, începusem să îmi umplu vacanţele cu soare, culori şi prieteni, păstram în câte o cămăruţă bine închisă parfumurile şi senzaţiile verilor petrecute departe de casă, provizii pentru mai târziu când oasele nu îmi vor mai da bilet de voie pentru mersul ore întregi pe străzile străine, toată o mirare în faţa unei lumi atât de diferite de cea în care trăiam.
Nu era uşor dar în fiecare an reuşeam să îmi sponsorizez o călătorie undeva departe şi o vacanţă mică aproape, la poalele vreunui munte să îmi încarc bateriile.
Anul ăsta părea să fie excepţia, între toate înmormântările care îl semănaseră şi proiectele consumatoare de bani mai ceva decât autorităţile publice române, vacanţa părea să însemne ziua aia în care îmi voi permite doi covrigi şi o îngheţată în buricul târgului.
Şi atunci apăruse el, minunatul premiu la unul din concursurile despre care uitasem, suficienţi arginţi cât să dau o fugă undeva în vecini, cei de judeţ nu de ţară, dar la urma urmelor vacanţă.
Cel mai aproape de casă în limita bugetului meu găsisem nişte oferte cazare Voineasa. Nu era Paris, dar de câte ori nu îmi dorisem prin generală să merg acolo în tabără? Evident nu am ajuns niciodată, ai mei fiind destul de sigur că urmau să mă primească înapoi în cutii cu organe componente, eu fiind foarte liniştită şi ei plini de încredere cu privire la pomii în care aveam să mă caţăr imediat ce ieşeam de sub atenta lor supraveghere.
Am aruncat elegant la coşul de gunoi, din prima încercare, toate vocile mărunte din capul meu care insistau să îmi cumpăr frigider cu banii ăia veniţi din cer. În fond ce să fac cu un frigider? Ne pregătim de iarnă, berea poate să stea la fel de bine pe balcon unde probabil va îngheţa mai destoinc decât în numita electrocasnică, iar altceva? Nu am prevăzut cine ştie ce bani în bugetele de mâncare, cumva cred că pot trăi liniştită fără articolul în cauză până prin aprilie anul următor.
Ori aprilie 2015 e departe şi destul de nesigur, eu trăiesc în vara lui 2014, capricioasă, furtunoasă, caldă, dar prezentă şi în ultima vreme am învăţat să îmi apreciez vrăbiile din mână mai mult decât ciorile de pe gard.
Cum în vacanţă omul nu pleacă singur şi cum casa mea era tot o frumoasă ipoteză era evident că prietenii veniţi de departe să mă însoţească trebuiau cazaţi undeva.
Aşa m-am trezit căutând cazare pentru o noapte şi în urbea natală. Sigur aş fi putut bate la pas oraşul toropit de soarele sudului dar de ce să mă complic? La prima strigare pe internet am ales pentru ei acest hotel din Craiova, îmi plăcea la nebunie că era aproape de aeroport deşi nu plecam cu avionul, dar poate era un semn bun pentru viitoarea vacanţă, aia cel puţin europeană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis