marți, 17 iunie 2014

Lenjeria mea de pat

Ar fi trebuit să scriu treaba asta pe 13 iunie, pentru că urmează o ştire foarte proastă pentru George R.R. Martin, gloria lui va fi depăşită, Urzeala Tronurilor va deveni un serial desuet mai ceva decât Dallas-ul imediat ce eu voi lansa un nou roman fluviu: Urzeala Lenjeriilor, parte a unui ciclu mai complex intitulat răzbelul prima casa featuring neşte bănci anonime din ţara noastră.
Să ne înţelegem, eu nu am nici o problemă, adică mă calific din orice unghi m-ai privi la credit, casa nici ea nu are vreo problemă , e nou nouţă şi perfectă, problema noastră –a mea şi a casei- rezidă în aceea că tantile de la bancă îs prea ocupate să se plângă cât muncesc ca să şi muncească.
Până rezolvăm problema casei ca orice român cu adevărat tradiţionalist care îşi face iarna car şi vara sanie, mi-am cumpărat întâi lenjerie, că deh dacă mă mutam şi nu aveam ce pune pe patul cel nou ?
Mi-am luat evident una cu margarete, că avea aşa un aer primăvăratic şi mă simţeam eu mai bine dispusă. Întâi am păstrat-o în ţiplă ca pe vreun odor aşteptând să serbăm împreună luna mai în casa nouă. După a treia săptămână în care dosarul trebuia să plece, şi n-a plecat, spre aprobare am decis că deja vremea margaretelor a trecut şi mi-am jerfit lenjeria pe patul cel vechi, din casa cea veche, ca să evit să mă spânzur cu cearceaful de balconul bancii, la naiba am şi eu orgoliul meu, nu mă pot spânzura decât cu un cearceaf nou nouţ
Măcar asta să îmi mai însenineze viaţa, spre deosebire de bancă lenjeria nu m-a dezamăgit, e răcoroasă şi moale, se spală uşor, nu a devenit 2D, în principiu face ceea ce spune că face şi nu pricep în ruptul capului de ce sunt aşa fericită din cauza asta.
Pentru că asta e normalitatea, produsul pe  care îl cumperi să facă exact ce şi cum se presupune că trebuie .
Până una alta amu’ sunt în dilemă, am schimbat banca, or să îmi aprobe creditul şi eu nu mai am lenjerie de pat nouă, mi-aş cumpăra alta dar acum dracu ştie când trece creditul ăla prin furcile caudine? Când se aprobă? Să îmi cumpăr una de vară cu maci? Una de iarnă cu urşi?

Partea bună e că pot să-mi iau două Lenjerii de pat şi încă în „Promoţia 1+1 gratis”, una o să fie sigur cu ceva galben, la a doua mă mai gândesc, poate o să am nevoie de una cu o casă 3D, dacă nu reuşesc totuşi să iau creditul, măcar să am impresia. Oricum aştept, mi-e frică să am la dispoziţie 2 cearceafuri noi nouţe mi-e că dau frâu liber intenţiei de a-mi pune gâtul în ştreang.

9 comentarii:

  1. ...esti delicioasa, fata mea! Lenjerie sau nu, uite povestea faină...de sub...ea. Felicitări şi ...hai cu creditul ăla sa fie de bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa ii face bre sunt o creativa, cred ca de aia si patesc atatea, is ca aparatele alea de bucatarie, pe o parte bagi necazul pe la capat iese hazul, ca versuri nu facusem pe tema asta :P

      Ștergere
  2. cu urşi??? hai măăă... urşi c(p)olaari???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E una cu ursuleti bruni mah, o frumusete, numa' cred ca ma spanzura Zoe daca o iau pe aia, desi lui ii cam plac nuantele de maron, e mai probabil sa ma spanzure cu cea cu maci, pe care oricum mi-o iau cand imi iau casa :)

      Ștergere
  3. Savuroasa, ca de obicei. Tot nu ai luat creditul ala? Eh, bine ca ia lenjeria macar si cuvintele la tine, ca de obicei. Parca ma simt rusinata ca lucrez ...la banca. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. abia astept sa imi descriu experienta pe blog cu bancile ca deja sunt doua, sper sa nu fie si a treia :P

      Ștergere
  4. super tare , blogul tau! Mi-a disparut cuta dintre sprancene....si cand te gandesti ca de o vreme caut solutii sa scap de ea! Ce bine ca esti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa gadila-mi orgoliul si asa nu mai avem loc eu si el in aceaasi camera :)

      Ștergere
    2. Acu' m-am prins de ce vrei doua lenjerii! Daca tot e spatiul prea mic ptr. tine si ptr. ....el[orgoliul,vezi bine!] , macar fiecare cu cerceaful sau!

      Ștergere

Da-ti cu parerea ca e gratis